Trebuia sa fie al treilea film din AIFF pentru mine, dar lenea si Netflix au invins. Biletul a ramas nefolosit, filmul in schimb l-am vazut impartit in cateva reprize.
Un Linklater lejer si jucaus. Premiza simpatica, un nerd si o frumusete, niste twisturi pe care le vezi venind din avion si un final dulce de ti se strepezesc dintii. Nu tocmai ce te-ai astepta de la un film de festival, dar digerabil pentru Netflix.
Prima ocazie sa vad acest darling al criticilor si publicului deopotriva. Al doilea film la AIFF de anul asta pentru mine, tot la MTR, mai animat si mai aglomerat decat la Love Lies Bleeding.
Fix unde l-am asteptat. E smart, se incarca lent si te duce unde trebuie ca feeling. Singurul repros: nu m-a surprins nicaieri.
Un film facut de A24 vazut in cadrul AIFF la MTR intr-o sala 70% goala. Nu stiu daca e o slabiciune in promovarea festivalului, la mine vestea a ajuns foarte tarziu, fix cu o zi inainte sa inceapa, sau daca oamenii sunt din ce in ce mai greu de adus in sala de cinema.
Inapoi la film. Un romance intre doua gagici in care fiecare vine cu niste baggage dubios: Lou-Lou (Kirsten Stewart) are un tata (Ed Harris) interlop pe care federalii ar vrea sa puna mana, in timp ce Jackie (Katy O’Brien) e fugita de acasa si in drum spre visul de a castiga un concurs de bodybuilding din Las Vegas. Ce mi-a placut: look and feel-ul (mai putin excesele de pe coloana sonora) de final de anii ‘80 si interpretarile. Ce nu mi-a placut: finalul cu twistul sau fantasy sa-i zic.
De Paste+1Mai Tudor, Roxana si Stefan au ales sa viziteze Chisinaul. Pe principiul pana se scufunda Venetia, cuceresc rusii Republica Moldova… asa ca o vizita la Chisinau e mai urgenta. Radem, glumim si nu prea.
Din ce mi-a povestit la intoarcere, am retinut doua chestii: ca e plin de gropi, ca la noi la finalul anilor ‘90, si ca moldovenii, chiar si cei tineri, aleg sa vorbeasca in rusa intre ei. Deci Chisinau, tineri, rusa, da? Stiu ca multi tineri moldoveni au plecat din tara, dar chiar si asa…
Cu destule zile intarziere, cat sa fi ajuns cu postalionul, iaca si o vedere in cutia noastra postala. Cute! Dar si mai simpatica e povestea din spatele acestei vederi. Cumparata si scrisa in ultimul moment, pusa la cutia postala fara… adresa de destinatie. Tudor si-a dat seama a doua zi de lipsa, a dat mail la posta Moldovei. Le-a zis unde a lasat vederea, ce a scris in ea si i-a rugat pe moldoveni sa treaca ei adresa. Plus ca e foarte important sa ajunga, ca suntem prieteni din scoala generala si am colectie de vederi. Moldovenii n-au raspuns, Tudor a crezut ca e o cauza pierduta, asa ca s-a bucurat mai mult decat mine cand i-am scris c-am gasit-o in cutia postala.
Deci traiasca posta Moldovei si bunul samaritean cu scrisul sau de mana! Fotografiile lui Tudor confirma povestea: cand a pus vederea in cutie lipsea adresa de destinatie, la sosire se vede ca e un alt scris de mana in care aceasta e completata.
P.S. Grecia ramane in continuare singura tara din lume din care “n-a ajuns vederea”.