Pe mancare traditionala Viena a insemnat un Bretzel la mic dejun, una bucata Fritattensuppe servita in Naschmarkt si un Apfelstrudel de la mama lui pe dupa-amiaza. Dimineata fusese deranjant de racoroasa (deh, traveling light has its downsizes...), iar snitelul vienez l-am testat la viata mea de la Figlmuller, asa ca o supa calda a fost alegerea mea pentru pranz. Fritattensuppe e o supa de pui in care gasesti morcovi si albituri, patrujel plus niste scovergi de paine. Tin practic locul unor taitei. A fost ok, servita de o romanca trecuta de 50 de ani fana infocata George Simion. Ne-am conversat fara sa polemizam, ne-am incarcat telefoanele asa ca n-am nicio dovada foto si am pornit mai departe. Cred ca am dat 8 eur. Apfelsrudelul a fost alta poveste. Cafenea de fitze, plina ochi la ora dupa-amiezii, la vienezi cafenelele sunt ca gelateriile in Italia. Platesti extra pentru frisca si pentru inghetata de vanilie, la totale am sarit de 10 eur. Foarte bun, nimic de comentat. Pauza pentru aerisit piciorutzele, Hundertwasser ar fi de acord, si recapatat energia cat sa ne urcam in dom si sa gresim tramvaiul ca sa prindem totusi asfintitul la casa Hundertwasser. Cina, la Viena Hbf, pe fuga, a insemnat mancare asiatica. Mai bine asiatic decat Mac, altceva nu se gasea. Si hop! in tren.
Mancarea la Zurich... Scumpa. Zurich cu totul, scump. Pana si homelesii de la gara aratau scump. Te prindeai greu ca asta sunt. Mancat in gara ceva light si baut un ceai (tot din cauza frigului) ca sa luam un tren si sa vedem Zurich-ul de sus. Doar ca incurcaturi cu reparatii linii si autobuze care inlocuiesc trenul... in fine, am ajuns unde am vrut, la Uetliberg. Si de acolo, coborat inapoi la nivelul lacului. Ne-am permis un wurst cu paine, traditional si gustos, nimic de zis, intr-un local gen cantina unde in stanga era un septuagenar cu catelul, iar pentru acces la baie luai o cheie si coborai la subsol. Pe ce vedeti in fotografie am dat 15 eur. Pe saracie la bogatani, cam asa. Bonus: avem si de aici poza cu piciorutze la respirat.
Berlin. Am vrut, dar n-am reusit pe traditional. Micul dejun a fost luat la pachet, din tren, premium service, si servit in gara. La pranz, localul dorit avea pretentii de rezervare, deci pas. Ploaie. Frig. Vietnamez bine cotat aproape. Deci clar un pho ba. Un bol urias si fierbinte cu taitei lungi, legume proasepete, urme de carne si zeama parfumata. Ca la mama lui Ho Chi Min acasa. Bonus: foto cu fuga de stropi la metrou. Extrabonus: un nou verb in vocabularul nostru de calatorii - a cartitzi. Eu cartitzesc, tu cartitzesti… cu sensul de a umbla, mai bajbait sau mai sigur pe tine, prin tunelurile de la gara, metrou, etc.
Budapesta, final destination si festin gastronomic local la preturi decente. Am mancat de undeva in zona Gojdu udvar, un soi de curti interioare cu arcade care leaga niste cladiri care i-au apartinut domnului Gojdu, un avocat nascut la Oradea la 1800. Tudor mi-a spus mai multe, eu atat am retinut pe parte de istorie. Pe mancare: un gulas bestial si un somloi. Dulcele asta il caut prin Romania de niste ani, dar nu pare sa-l mai faca nimeni comercial, asa ca am fost extaziat cand l-am descoperit in meniu. Totusi a fost sub asteptari. Ce-i drept maxime. Preturi decente, ca si cum am fi mancat la noi, intr-un restaurant oarecare. Bonus: piciorutze la respirat in parc.
Topul pe mancare si costuri: locul 1, clar, Budapesta, locul 2 Viena, locul 3 Zurich, Berlin DNQ. Sunt sigur ca Berlinul ar fi prins un loc bun, dar asa a fost sa fie in aceasta calatorie. In partea a treia (dar nu ultima) o sa scriu despre suveniruri si vederi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu