Putea sa fie la jumatate ca volum si nu s-ar fi pierdut nicio informatie relevanta. Dar poate oamenii au nevoie de o “poveste” si atunci cand vine vorba de stiinta, asa ca van Tulleken le-o serveste frumos scrisa.
Ce-am aflat? Istoria “untului” nemtesc pe care nu o stiam. Evident m-am dus si la propriul frigider si… soc! Pe unul din pachetele de unt (luat de la Lidl) scria asa: Ingrediente: unt, sare. Deci: unt cu ingredientul unt. Ati prins-o, da? Pe alt pachet nu scria nimic. Adica nu scria nicaieri pe pachet ce ingrediente au fost folosite. Asta era un unt irlandez. Mi-a explicat Mishu ca i-a explicat Silvie ca Irlanda nu e in UE si de-aia… n-am inteles nimic. Cert e ca de acum ma uit la ingrediente. Ce-am mai aflat? Ca e mult mai naspa prin alte locuri, pe unde nu prea ai alternativa la UPF-urile (ultra processed foods). Nu zic doar de mk ultra agresiv, de preturile mai accesibile, de faptul ca mananci instant, zic ca exista locuri unde pur si simplu nu mai exista alternativa chiar si cand esti dispus sa o cauti si sa platesti extra pentru ea. Partea cu reglementarea sau lipsa ei, naspa. Partea cu studiile care lipsesc sau cand apar sunt ingropate de baietii destepti din pr… naspa iar. Si partea cu responsabilitatea. Aici van Tulleken se pozitioneaza neasteptat pentru mine. El zice ca un consumator de UPF e mai degraba un junkie si ca nu i se pot reprosa prea multe. Si ca societatea si statul trebuie sa intervina, sa informeze, sa legifereze. Cam ca la tutun. Poate din cauza ca sunt roman, eu am asteptari 0 de la stat si vad salvarea doar la nivel de individ si doar cu o vointa extraordinara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu