La piel que habito: Frankenstein in melodrama lui Almodovar

 

     Si-a luat sau nu Pedro Almodovar o pauza de la Penelope Cruz? Aparent da, pentru ca in La piel que habito personajul principal feminin ii apartine actritei Elena Anaya. Totusi cateva lucruri te pot face sa crezi ca fantoma lui Penelope nu-i da pace. 

     E ciudat sa incepi sa scrii despre ultima creatie cinematografica a lui Almodovar folosind acelasi nume cu care el a fost asociat intens in ultimii ani, desi acesta nu apare pe afisul filmului. Asa ca o sa incerc sa fiu succint pe aceasta tema. Sunt cateva informatii certe: Penelope Cruz n-a fost doar actrita principala din Abrazos Rotos (2009) si Volver (2006), a fost muza si elementul fundamental care a propulsat peliculele lui Almodovar intr-o zona a succesului comercial pe care nu o avusese nicicand. In plus avem spusele lui Almodovar: “All my movies have an autobiographical dimension, but that is indirectly, through the personages. In fact, I am behind everything that happens and that is said.” Adaugam la toate acestea faptul ca personajul masculin principal din La piel que habito, un doctor genial, dar tulburat (arhetipul creatorului), realizeaza o opera perfecta modeland chipul si astfel identitatea… unui personaj denumit Vera CRUZ. O aparitie fizica desavarsita si o asemanare consternanta cu Penelope insasi. Creatia suprema care – in buna traditie a lui Almodovar – fuge intr-o explozie girl power de demiurgul ei. A vrut creatorul Almodovar sa spuna ceva despre relatia lui cu Penelope? Probabil ca nu, mintea mea doar face asociatii strambe… 

     Revenind la pelicula, va asteapta o poveste imbarligata si surprinzatoare la granita dintre thriller-ul medical intunecat, n-as zice horror, cu melodrama tipica pe care Almodovar stie sa o construiasca inteligent. Nu vorbesc doar de structura nonliniara a filmului, ci de abilitatea regizorului de a altera perceptiile initiale ale spectatorului aducand noi informatii printr-o bucla a trecutului. Ca in mai toata cinematografia lui Almodovar, si aici viata e plina de coincidente stupide care marcheaza destine tragice, iar pentru fanii cinematografiei sale se intrunesc conditiile unui adevarat festin de rasturnari, surprize si ironii. Traumele repetate aduc cu sine obsesia razbunarii si... mai specific de atat nu vreau sa fiu pentru a nu va strica placerea vizionarii filmului. 

     Atmosfera e completata excelent de coloana sonora semnata de Alberto Iglesias, iar cateva cadre semnate de colaboratorul de cursa lunga al lui Almodovar, José Luis Alcaine, sunt asemenea unor tablouri sublime ale unei istorii de viata care va va da de la fiori pe sirea spinarii la un zambet in coltul gurii. Actorii principali sunt si ei acolo unde trebuie. Antonio Banderas, la mai mult de 20 de ani de la Átame! (ultima colaborare cu Almodovar), e in plina forma cu o interpretare usor detasata, din care emana totusi instincte si carisma. O combinatie pe care Hollywood-ul n-a mai reusit sa i-o ofere demult. Iar Elena Anaya... in cazul ei nu pot spune decat ca va starni dorinta de a (re)vedea Lucia y el sexo, un alt film in care a lasat lumea cu gura cascata. 

       

     Intr-o ordine personala a filmelor lui Almodovar, La piel nu vine in primele trei filme. Pentru mine acestea sunt: Hable con ella, La mala education si Carne tremula, dar reuseste cu siguranta sa ofere o experienta cinematografica intensa.