duminică, 15 decembrie 2024

Venetia special

 

     Am vazut acum cateva luni docu scurtul asta. Il las aici pentru ca stiu ca o sa ma intorc la el. Iar si iar. 



SHARE:

vineri, 22 noiembrie 2024

Coasta amalfitana

 

     In plin sezon probabil ca mi s-ar fi parut sufocant - si de la gradele din termometru, si de la inghesuiala hoardelor de turisti. La final de octombrie, insa, a fost… divin. Ce-i drept, intr-un noroc porcesc, am prins patru zile consecutive cu soare toata ziua, 24 de grade pe uscat si 21 in mare. Mara pe 1 noiembrie a facut baie in Marea Tireniana. Dar sa o luam cu inceputul…



     Am aterizat pe aeroportul din Salerno. Si la dus, si la intors am vazut afisate doar doua zboruri pe zi. E un aeroport minion, abia i-au dat drumul, nici conexiuni nu prea are, asa ca am marcat 50 de euro pe taxi. Chiar si in extra sezon coasta amalfitana e mai scumpa decat Italia obisnuita. 

     Salerno a fost baza noastra. E un oras inghesuit si galagios, asa cum te-ai astepta in vecinatatea Napoli-ului. Dar curatel, chestie surprinzatoare. Luat in sine Salerno merita o zi, poate fi facut la pas si de neratat sunt catedrala unde sunt moastele Sf. Matei si graffiti-urile.





     Planul de care ne-am tinut a fost sa mergem o zi in Positano si o alta in Amalfi. De fiecare data am mers pe apa pentru ca sa evitam inghesuiala din trafic. Mie mi-a placut mai mult la Positano, l-am gasit mai fotogenic. Fetelor le-a placut mai mult in Amalfi, poate din cauza desertului urias de sorbetto di limone ambalat intr-o lamaie uriasa… In Amalfi sunt moastele Sf. Andrei. Inghesuiala de sfinti pe coasta amalfitana deci.




     A fost cu paste si pizza si pizza si paste. Si tot asa. Cu doza zilnica de gelato si un tiramisu pe care Mishu l-a declarat best ever. Mara a invatat surprinzator de repede cum sa se descurce de Halloween in Italia. Isi luase de acasa costum, la fata locului am investit intr-o galetusa portocalie si toata seara s-a fatait prin magazine cu copii de-ai locului zicand… dolcetto o scherzetto. La final a cerut un mojito non-alcoolic si a zis intelept: m-ati ajutat sa ma descurc, asa ca o sa impartim prada.


      La trei saptamani distanta inca mai reusesc sa accesez senzatii din excursia noastra si inca putin si incepe decembrie, asa ca anul asta poate-poate reusesc sa evit… the November blues





SHARE:

duminică, 22 septembrie 2024

Watchtower of China

      

     In mine nu trezeste acelasi mix de emotii precum edit-ul despre Turcia, dar ca tehnologie se simte avansul catorva ani, iar tehnicile autorului progreseaza inca. 



SHARE:

duminică, 18 august 2024

Gradina din Bulgaristan si mici note de vacanta

      Anul 3 de nordul Bulgariei. Peisajul nu s-a schimbat prea mult. Slava Cerului! In Shabla a inceput o mica operatiune de asfaltat & pus borduri, dar cam atat. A aparut si o agentie imobiliara cu mesaje in engleza, asta poate fi un semn rau pe termen lung. Vom fugi mereu de betoane si aglomeratie, dar poate mai tine un pic…

     In weekend s-a aglomerat zdravan cu multi romani. 4 din 6 masini sunt inmatriculate in Romania, una singura e bulgareasca. Iar terasa la care ne mancam midiile proaspete si cascavalul pane nu stie sa se descurce intr-o sambata seara atat de aglomerata. Aglomeratie=neplacere.

     Lipsa pastelor fainoase mi se pare un mister greu de descifrat in continuare. Niciun meniu de restaurant local nu le ofera si un singur mini-supermarket din trei vizitate are un singur fel de paste vai mama lor. Care o fi treaba? Nationalism local culinar, boicot italienesc? L-am intrebat pe Tony anul trecut si mi-a zis ca bulgarii in general mananca paste… 

     Mi-am dat seama de ce anul acesta am facut doar cateva fotografii. Anul trecut apa marii era atat de rece incat… am avut tot timpul din lume, anul asta apa a fost perfecta asa ca… n-a fost timp de fotografii. 

     In schimb imi pusesem in gand sa studiez gradina casei in care stam. Si am facut asta, cate un pic in fiecare zi. Pentru ca mi se pare absolut senzational cate specii de plante se gasesc intr-un spatiu de 30x40m ingrijit de doi pensionari simpatici cu care ne intelegem prin semne amestecate cu o boaba de romana si alta de germana. Evident ca am folosit o aplicatie ca sa descopar ce si cum. Las mai jos un filmulet si lista completa cu ce am gasit cu mici comentarii:


     
Fig tree, Ficus carica, Smochin. 
European larch, Larix decidua, Larice aka Zada (conifer care-si pierde frunzele iarna)
English lavender, Lavandula angustifolia, Lavanda, de departe cea mai populara planta de aici
Oriental arbovitae, Platycladus orientalis, Tuia
Rosemary, Salvia rosmarinus, Salvie
Red raspberry, Rubus idaeus, Zmeura
Smooth hydrangea, Hydrangea arborescens, Hortensie neteda
Norway spruce, Picea abies, Molid norvegian
Sweet cherry, Prunus avium, Cires
Grape wine, Vitis vinifera, Vita de vie
English ivy, Hedera helix, Iedera
Zonal geranium, Pelargonium hortorum, Muscate
Wild geranium, Geranium maculatum, Ciocul berzei
Oleander, Nerium oleander, Leandru, pe roz si alb
Water minta, Mentha aquatica, Menta
Baby’s breath, Gypsophila paniculata, Floarea miresei aka Gipsarita
Nasturtium, Tropaeolum majus, Nasturel
Eastern prickly pear, Opuntia humifusa, Cactus Opuntia aka Cactus-pagoda aka Cactus-racheta
Common house leek, Sempervivum tectorum, Urechelnita (planta, da?)
Pink evening primrose, Oenothera speciosa, Primula de seara aka Luminita noptii
Spotted dead nettle, Lamium maculatum, Urzica moarta 
Coral lily, Lilium pumilum, Crin pumilum
Tiger lily, Lilium lancifolium, Crin tigru
China rose, Rosa chinensis, Trandafir chinezesc aka Trandafir japonez (la noi diferenta intre China si Japonia nu prea…)
Yaupon holly, Ilex vomitoria, Ilex
Showy stonecrap, Hylotelephium spectabile, Masa-raiului
Purpule bergenia, Bergenia purpurascens, Bergenia
Kiwi, Actinidia chinensis, Kiwi 
Creeping woodsorrel, Oxalis corniculata, Trifoi
Mandarin orange, Citrus reticulata, Mandarin
St. John’s wart, Hypericum perforatum, Sunatoare
Lemon, Citrus limon, Lamai
Lemon balm, Melissa officinalis, Roinita
Peach, Prunus persica, Piersic
New york aster, Symphyotricum novi-belgii, Aster
 Bay laurel, Laurus nobilis, Dafin
Shasta daisy, Leucanthemum maximum, Margareta
Paperflower, Bougainvillea glabra, Bujor
Sweet briar, Rosa rubiginosa, Maces
Hybrid tea rose, Rosa hybrida, Trandafir
Peruvian lily, Alstroemeria aurea, Alstroemeria
Pepper, Capsicum anuum, Ardei iute
Deodar cedar, Cedrus deodara, Cedru
Giant sequoia, Sequoiadendron giganteum, Sequoia
Common vervain, Verbena officinalis, Verbina
Lamb’s quarters, Chenopodium album, Spanac salbatic
Southern magnolia, Magnolia grandiflora, Magnolie
Pomegranate, Punica granatum, Rodie
Black chokeberry, Aronia melanocarpa, Aronia
Mexican fan palm, Washingtonia robusta, Palmier Washingtonia
Tomato, Solanum lycopersicum, Rosie
Spearmint, Mentha spicata, Menta
Apple, Malus pumila, Mar
Onion, Allium cepa, Ceapa
Apricot, Prunus armeniaca, Piersic
Oregano, Origanum vulgare, Oregano
Cucumber, Cucumis sativus, Castravete
Jujube, Ziziphus jujuba, Jujuba aka Maslinul dobrogean
Jade plant, Crassula ovata, Copacul banilor aka Arborele de jad
Dwarf palmetto, Sabal minor
Coatbuttons, Tridax procumbens
Japanese persimmon, Diospyros kaki, Kaki

Am consumat din gradina: zmeura, smochine, piersici, aronia, mere si struguri, rosii, castraveti si ardei. Ciresele erau duse demult, kaki si rodiile inca necoapte, de lamai nu m-am atins dintr-o mila poate exagerata. Kiwi e abia la inceput de drum, nici nu stiam ca e o planta agatatoare. Si tot mititel este si acest sequoia care va ajunge, peste multi multi ani, un gigant.




SHARE:

sâmbătă, 13 iulie 2024

RoTur24

 

      Am prins canicula si ploi zdravene cu frig. Am avut dureri de spate, motiv pentru care am vazut mai mult berze si waze-ul in fata ochiilor in masina - Pishteshtii din Deal sunt localitatea cea mai amuzanta prin care am trecut. Am prins o cazare unde nu prea puteai dormi, la Sibiu, din cauza de trafic rutier intens si ferestre nema izolate. Infrastructura rutiera romaneasca e varza (am ratat la mustata Valea Oltului inchisa, ar fi fost bomboana de pe coliva) si uneori nu gaseai un restaurant decent pe o raza de 50km, dar turul romanesc din vara asta a insemnat si nisaiva experiente faine. Las mai jos pentru cand voi avea nevoie de o reimprospatare a memoriei.

     La Horezu maicutele inchisesera pravalia cu siropuri, naspa, dar am luat farfurii noi de lut din varf de deal, perfect.




     Mara a invatat sa puna apa in fluierul ei pasare nou-nout, ca sa sune cu adevarat grozav. La Tg. Jiu am bifat operele in aer liber ale lui Brancusi si ditamai Jiul.


     

     Am facut opriri la Pestera Bolii - nu are nicio legatura cu vreo boala, ci cu Bola, o familie de nobili maghiari care aveau in proprietate toata zona - si in Cheile Banitei - doar 250m de pereti de piatra, dar loc maxim instagramabil. Vara e o placere totala sa mergi cu picioarele prin apa de rau si, pe alocuri, sa-ti ajunga pana la genunchi.



     La Santa Marie Orlea domnul Nicu n-ar fi terminat cu legendele si istoria celei mai vechi biserici pictata la interior din tara, noroc cu Mara care i-a cerut detalii despre dinozauri. Si, uite asa, am ajuns si pe la Transylvania Dinosaur World. Era tarziu, era golas, plimbat, jucat, luat un tricou suvenir…



      Simeria pentru Parcul Dendrologic a devenit un labirint cu urzici si tantari atunci cand ne-am bagat pe tot felul de poteci nemarcate. Ne-am cam bucurat sa revenim apoi la rutele batatorite si usor de recunoscut din pozele de pe net.




     Apoi Biserica Sf. Nicolae din Densus, revazuta. Hmm… pentru mine s-a pierdut ceva din farmecul misterios al locului odata ce a redevenit o biserica ortodoxa “functionala”. De departe si din anumite unghiuri inca poti pacali in fotografie.


      Am avut o baza la Hunedoara, chiar in buricul orasului, unde seara se repeta acelasi playlist cu Celine Dion, Smiley si Shakira la fantanile muzicale. Pe Mara nu a deranjat-o. Am luat si cate un suvenir pe cap de turist de la magazinul Corvinului. Si desigur… Castelul. Probabil cea mai vizitata si vizitabila destinatie din tot turul nostru.





     Plus: Muzeul Aurului de la Brad, nu am poze cu foitele de aur, dar am cu cinematograful de vizavi, gazduit intr-o cladire care arata extraordinar. Mi-ar fi placut sa vad si interiorul. Alba Iulia pe ploaie si frig pentru Sala Unirii. Locul are feeling. Sibiu la pas si Gradina Zoologica.







     Am uitat de Deva. Vizitat rude si urcat cu monorailul in Cetate. Simpatic, dar infiorator din cauza soarelui dogoritor.



     Am ramas cu Oradea la datorii, dar ma gandesc deja ca s-ar pupa cu un city break


SHARE:

joi, 4 iulie 2024

TIFF23

 

     Semnul prevestitor al aventurii de la Cluj+TIFF de anul acesta a fost ca n-a cazut Kit-Kat-ul. Eram la un vending machine pe Otopeni, am si imortalizat momentul, parca adulmecand ce va sa fie.



     Aerul conditionat din zona de aeroport unde aveam imbarcarea nu functiona, avionul a avut o defectiune si a fost amanat (deja fusesem bump-uit de la zborul de 18:45 la cel de 21:45 pierzand astfel Morometii3 in Piata Unirii). Anunturi nu se putea face ca nu mergea nici microfonul de la respectivul counter, era telefonul fara fir in mai multe limbi si cu diverse emotii atasate. Rasu’-plansu’ a fost cand s-a facut last call pentru un zbor, tot Tarom, tot la Cluj care si-a respectat ora - 22:20. In fine, la miezul noptii iata-ma-n Cluj. Aleluia!



     Cazarea la prima vedere, cea de dupa miezul noptii, parea inghesuita, dar functionala. La a doua vedere, cea de dimineata, s-a dovedit claustrofobica si lipsita de aer conditionat (alta tema recurenta a acestei calatorii). Lasa, mi-am zis, oricum nu fac purici la cazare si am plecat sa vad Rusalka. Despre moarte cu niste batrani (printre altii Morgenstern si Istodor care-si lauda decizia de a nu fi facut copii, haha, publicul a prins-o) care se vad an de an intr-un soi de mini-resort cu ceva note suprarealiste - vezi Silvana Mihai si Aida Economu de la tinute (sau fara) la chicoteli. Nu stau la q&a, dau sa fug sa-mi iau badge-ul. Dar cand sa fug… hait, spatele meu. Plecasem de la Bucuresti cu dureri lombare si iata-le in full dupa doar primul filmul. Am luat badge-ul si apoi direct la farmacie…

Am mers la 3km la Casa Studentilor si mi-am cautat disperat pozitii in care sa nu ma chinuie durerea. Mi-a placut filmul, l-am gasit autentic fara sa caute sa puncteze aiurea, chestie de care mi-era cel mai teama. Nu mi-a placut ca nu puteam sa cobor scarile de la cinema de durere. Chestie care m-a costat vizionarea lui Ext.Masina.Noapte. Tare mult voiam sa-l vad, dar senzatia a fost ca o sa crap de tot daca nu ma pun la orizontala.

     Pe seara voiam sa vad meciul in Piata Unirii si am fost pana acolo. Am mers pentru ca voiam sa simt energia unei multimi de oameni. Am auzit si vazut cat de diferiti suntem. Cei mai simpatici sunt copiii, ei se incarca acum la fel cum am facut-o eu in timpul turneului Italia ‘90. Cei mai putin simpatici sunt pustanii care au baut deja o bere in plus, injura prea mult (suntem in Ardeal asa ca se zice “pu!@ me”) si o dau si in nationalisme ieftine. Nu rezist mult si ajung inapoi la orizontala.

     A doua zi pastilele parca si-au facut un pic efectul. Si am o noua strategie: merg si stau in picioare la film. La Florin Piersic pentru audience award. Era 10:30, dar o sa fie 11:00. Totusi porneste vizionarea la 10:30, apoi e oprita, wtf… Ce ma macina pe mine e de ce nu se proiecteaza filmul cu Hopkins in rolul tipului care a salvat evrei de la exterminare (era cel mai bine votat film, am verificat sambata dimineata in aperiTIFF), ci un coming of age al unui pusti din Tarile de Jos care trebuie sa-si vada tatal in his true colors. Greu de dus, dar cu suflet.

Ies, nori buluc. Sunt 10 minute pana la cazare, hai 15 ca sunt rablagit. Chiar si in picioare spatele e nemultumit. Merg cateva minute si incepe sa o rupa pe ploaie. Gasesc o cladire care sa-mi ofere adapost si stau si privesc lumea vreme de 40 de minute. In mod miraculos durerea din lombar isi ia o pauza si cu un pic de chef de viata pozez cativa oameni in ploaie. Se termina ploaia si ma retrag la orizontala. Nu stiu cand am adormit, dar cand ma uit la ceas bate de 17.



Merg si la docu premiat anul acesta. Ii zice KIX. E un Boyhood mai pe gloomy pentru ca eroul urmarit de la 5-6 ani si pana spre majorat nu ajunge deloc bine. Filmat din mana, montat destept, in secundar cu cateva trimiteri sociale si politice la Ungaria lui Viktor Orban. Am aplaudat la final. Tot in picioare, spatele a rezistat. Pentru ca si KIX a fost impins o ora, am pierdut La Cocina despre care imi imaginam ca e un Bear in spaniola. Dar pe asta cred ca am cum sa-l recuperez.

E prima oara cand plec luni din Cluj, dar e anul in care am vazut cele mai putine filme. Pe zborul de intoarcere gradina Domnului pare sa se fi inghesuit in ATR-ul care se balangane cum vrea el si la decolare, si la aterizare: politicieni, oameni din media, academicieni, manelisti. Evident ca plecam cu intarziere si ajungem cu intarziere si evident ca nu exista aer conditionat cand motorul avionului nu e pornit. 

     Asa a fost. A fost anul in care nu a cazut Kit Kat-ul…





SHARE:

miercuri, 12 iunie 2024

Hitman



 

     Trebuia sa fie al treilea film din AIFF pentru mine, dar lenea si Netflix au invins. Biletul a ramas nefolosit, filmul in schimb l-am vazut impartit in cateva reprize.


     Un Linklater lejer si jucaus. Premiza simpatica, un nerd si o frumusete, niste twisturi pe care le vezi venind din avion si un final dulce de ti se strepezesc dintii. Nu tocmai ce te-ai astepta de la un film de festival, dar digerabil pentru Netflix. 




SHARE:

sâmbătă, 8 iunie 2024

The Holdovers

 

     Prima ocazie sa vad acest darling al criticilor si publicului deopotriva. Al doilea film la AIFF de anul asta pentru mine, tot la MTR, mai animat si mai aglomerat decat la Love Lies Bleeding.

     Fix unde l-am asteptat. E smart, se incarca lent si te duce unde trebuie ca feeling. Singurul repros: nu m-a surprins nicaieri. 



SHARE:

Love Lies Bleeding

 

     Un film facut de A24 vazut in cadrul AIFF la MTR intr-o sala 70% goala. Nu stiu daca e o slabiciune in promovarea festivalului, la mine vestea a ajuns foarte tarziu, fix cu o zi inainte sa inceapa, sau daca oamenii sunt din ce in ce mai greu de adus in sala de cinema.

     Inapoi la film. Un romance intre doua gagici in care fiecare vine cu niste baggage dubios: Lou-Lou (Kirsten Stewart) are un tata (Ed Harris) interlop pe care federalii ar vrea sa puna mana, in timp ce Jackie (Katy O’Brien) e fugita de acasa si in drum spre visul de a castiga un concurs de bodybuilding din Las Vegas. Ce mi-a placut: look and feel-ul (mai putin excesele de pe coloana sonora) de final de anii ‘80 si interpretarile. Ce nu mi-a placut: finalul cu twistul sau fantasy sa-i zic.


SHARE:

duminică, 2 iunie 2024

Chisinau: o poveste despre o vedere

 

     De Paste+1Mai Tudor, Roxana si Stefan au ales sa viziteze Chisinaul. Pe principiul pana se scufunda Venetia, cuceresc rusii Republica Moldova… asa ca o vizita la Chisinau e mai urgenta. Radem, glumim si nu prea.

     Din ce mi-a povestit la intoarcere, am retinut doua chestii: ca e plin de gropi, ca la noi la finalul anilor ‘90, si ca moldovenii, chiar si cei tineri, aleg sa vorbeasca in rusa intre ei. Deci Chisinau, tineri, rusa, da? Stiu ca multi tineri moldoveni au plecat din tara, dar chiar si asa… 

   Cu destule zile intarziere, cat sa fi ajuns cu postalionul, iaca si o vedere in cutia noastra postala. Cute! Dar si mai simpatica e povestea din spatele acestei vederi. Cumparata si scrisa in ultimul moment, pusa la cutia postala fara… adresa de destinatie. Tudor si-a dat seama a doua zi de lipsa, a dat mail la posta Moldovei. Le-a zis unde a lasat vederea, ce a scris in ea si i-a rugat pe moldoveni sa treaca ei adresa. Plus ca e foarte important sa ajunga, ca suntem prieteni din scoala generala si am colectie de vederi. Moldovenii n-au raspuns, Tudor a crezut ca e o cauza pierduta, asa ca s-a bucurat mai mult decat mine cand i-am scris c-am gasit-o in cutia postala.

     Deci traiasca posta Moldovei si bunul samaritean cu scrisul sau de mana! Fotografiile lui Tudor confirma povestea: cand a pus vederea in cutie lipsea adresa de destinatie, la sosire se vede ca e un alt scris de mana in care aceasta e completata.




P.S. Grecia ramane in continuare singura tara din lume din care “n-a ajuns vederea”.

SHARE:

luni, 27 mai 2024

Venetia MMXXIV

 

     Am asteptat, ca un intelept, sa treaca o vreme pana sa astern cateva ganduri despre Venetia, revizitata in 2024. Am vrut deci sa notez cateva amintiri proaspete, nu un jurnal la cald.



     Planuisem acum cativa ani aceasta excursie. O raceala a Marei ne-a tinut insa acasa. In sertar am pastrat cuminte “planul”. Un A4 fata-verso cu informatii, task-uri si recompense gandite sa o motiveze pe Mara intr-un oras care nu e neaparat popular printre cei mici. 


     Pe de alta parte, Venetia este unul din locurile pe care le-am trait drept cele mai frumoase din lume. Pe blogul vechi notasem trei astfel de locuri: San Francisco, Istanbul si Venetia (si cumva toate trei au in comun apa :) Intre timp am citit si o carte senzationala despre oras si istoria lui scrisa de Jan Morris. Amintiri, frustrari si pofta, toate amestecate intr-un cocktail. Rezultatul? Pe masura. 


     E fascinant sa vezi Venetia trezindu-se dimineata devreme. La inceput nu e nimeni. Apoi apar oamenii care fac curatenie. Jos palaria pentru cum isi fac treaba, Venetia e un oras curat. Nu e bec, dar la ce indura zilnic din partea hoardelor de turisti, e aproape miraculos cat de ingrijit arata. Ce-i drept amenzile pentru lasat gunoiul aiurea ustura, iar obligatiile locatarilor umplu un A4 (reguli, zile, ore, locuri). Apoi ies cainii cu stapanii lor. E un spectacol in sine. Un brac se rasfata sarind la pieptul stapanului care-si asteapta capuccino-ul la coltul unei piatete. De la radio se aud stirile diminetii. Un “intra-n poseta” ridica piciorul in dreptul unei biserici vechi de 400 de ani. Se pi$a pe istorie la propriu! Un domn carunt si un catel la fel traverseaza un pod, iar eu imi trasez in cap o linie imaginara intre ei si statuia unui comandant de arme italian… sau poate poet. Urmeaza gondolierii. Sunt treji si galagiosi cand isi curata barcile de 600kg. Nu stiu daca o fac dintr-o impolitete oarecum specifica venetienilor sau daca vor sa trezeasca mai repede clientela. Nu trece mult si se deschide si la fructe si legume, incep sa forfoteasca parintii care-si duc copiii la scoala, vad pana si o fetita pe trotineta (e cvasi irational sa ai trotineta aici), iar in jurul liceelor se aduna roiuri de adolscenti cu piercing-uri si tatuaje care comenteaza cu voce prea tare. Oamenii de aici fac aceleasi lucruri pe care le fac oamenii de oriunde. Doar ca o fac intr-un decor unic si senzational. De care insa parca doar eu sunt constient. Pentru ei e ceva natural sa vina la lucru formand rauri umane si aglomerand Accademia. Eu as fotografia si as filma din fiecare unghi posibil podul acesta si ma decid sa merg contra curentului ca sa vad San Marco cumva de vizavi. Pana sa ma intorc inapoi, se face dimineata cu adevarat si incep sa apara turistii aia multi. Asiaticii sunt cei mai harnici, nu-i o surpriza. Incep sa tacane si rotitele trollerelor, un val nou vine, un val vechi pleaca. Venetia se scufunda apoi intr-o mare de turisti, asa ca las camera deoparte. 








     

SHARE:
© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig