Friday, November 1, 2019

Unplug la Ilieni


     Ilieni e un sat din Covasna. Ce-i drept e foarte aproape de granita cu judetul Brasov, iar noi i-am spus tot timpul Marei ca mergem la Brasov. Ne-am mirat cand am vazut un steag al Tinutului Secuiesc arborat. Ilieni e genul de loc unde lumea te priveste ca pe un extraterestru si simti nevoia sa dai buna ziua ca sa iti arati originile pamantene. Ti se raspunde in ungureste, dar cu un zambet in care se amesteca bunavointa si curiozitatea. Un sentiment de deja vu de la Pauleni Ciuc m-a incercat. La Ilieni e liniste. Sunt pisici si cai. Undeva dupa primarie, biblioteca si pod, pe dreapta e un local unde intre 12 si 15 poti servi un meniu fix. Noi am nimerit o ciorba de cartofi cu tarhon si o tocanita de porc cu mamaliguta. Delicioase, 12 ron.



     Ne-am cazat intr-o casa veche reconditionata, dar cu tot ce ti-ai putea dori. Pentru mine aceste lucruri sunt apa calda la dus si wifi-ul. In gradina era un par cu niste pere uriase - gazda ne-a spus ca sunt din neamul cap de pisica, erau trandafiri si hamace. E drept ca a doua zi a plouat cu taraita, dar macar in prima dupa-amiaza ne-am bucurat de toate. Mara s-a imprietenit cu un motan. Catelul nu i-a fost pe plac - ce-i drept era cam zgubilitic.




     A doua zi am dat o tura pe la Harman si Prejmer. Am verificat locurile de joaca  - erau ude! - si am inconjurat bisericile fortificate la exterior. Am intrat si inauntru unde am verificat de la varful cu clopot la magazinele cu suveniruri. Pe dupa-amiaza am fost la un loc de joaca indoor la Brasov, iar pe seara Anca ne-a dus sa mancam la fite, sub Tampa. Ultima dimineata Mara s-a giftuit cu pancakes cu ciocolata la micul dejun si a mai primit o supradoza de dulce via trick or treat. Tot excesul de energie s-a consumat pe zapada pe care am intalnit-o in Predeal pe drumul de intoarcere.





SHARE:

Sunday, October 27, 2019

Doua rafturi (din alta lume)



     undeva in Bucuresti, octombrie 2019

SHARE:

6 stages of October


     October 2019

SHARE:

Sunday, October 20, 2019

Ce-am vazut si despre ce n-am scris in ultima vreme


     E atat de mult continut si atat de putin timp incat se lasa cu tot felul de situatii...

     The Edge of Democracy a tot aparut in bula mea, asa ca am dat si eu play pe Netflix. Un docu excelent facut, dar atat de one sided incat mi-a fost greu sa-l inghit. Poate pentru ca am crescut pe malurile Dambovitei unde stanga si dreapta nu prea exista in politica, poate pentru ca nu stiu suficiente despre istoria Braziliei. Cumva la finalul vizionarii am ramas cu o idee fixa - ca adevarul, in zilele noastre, pur si simplu nu mai poate fi cunoscut. Chestie care m-a cam ingrozit si am fugit catre lucruri care sa-mi spele creierul...


     Mai intai m-am dus la Killing Eve - despre al carui sezon 1 am scris aici si care, desi in scadere evidenta, m-a tinut. Mi-au fost de ajuns 2 episoade ca sa-l tai definitiv de pe lista. Oricat mi-ar placea personajul lui Villanelle, lucrurile au luat-o prea rau la vale ca scriitura, e imposibil de inghitit pentru mine. Si cam tot atunci cand taiasem de pe lista Killing Eve-ul, mi-a aparut pe radar Barry. Despre care lumea scria ca seamana cu Killing Eve, pe motiv ca are drept personaj principal tot un ucigas de profesie, doar ca Barry devine mai bun la sezonul 2. Asa ca am facut o cura scurta de Barry - sunt 16 episoade, dar de jumatate de ora fiecare. Pentru mine a functionat ca o spalare pe creier, adica fix ce aveam nevoie. Barry e mindless fun, jumatate poveste de asasin dornic sa se lase de job, jumatate satira la adresa Hollywood-ului si, prin extensie, L.A-ului. Killing Eve si Barry se gasesc pe HBO Go.




     Pana sa-l termin pe Barry m-a agatat si Black Monday - o poveste de pe Wallstreet din anii '80, cu un umor care mi-a amintit de Comrade Detective. E drept ca fun-ul lui Don Cheadle prizand la greu si vorbind fara perdea n-a tinut mult. Am abandonat dupa vreo 6 episoade. In primul rand pentru ca l-am simtit repetandu-se, iar mie sa ma invart pe o rotita nu-mi place... Tot pe HBO Go.


     Am citit si despre Umbrella Academy - cica cel mai de succes produs Netflix in lungul si latul lumii. Am dat play, recunosc ca e facut tzatza de matza, montaj, muzica, dar n-am dus mai mult de episodul 3. Storytelling-ul mi se pare prea lent, e prea multa expozitiune si se simte ca e facut doar ca sa placa tuturor. Deci pas pentru mine.



     Tot pe Netflix am vazut cateva episoade si din Spy. Iarasi zic bine facut, un produs cu o linie clasica, dar pe mine nu m-a prins niciun pic. Semn ca Netflix stie foarte bine retetele, doar ca e nevoie de acel extra ca sa iasa ceva cu adevarat premium.


     Pe Amazon Prime am vazut Fleabag. Un singur episod, primul din primul sezon, care m-a surprins un pic. E scris fara compromisuri si m-a tinut bine. M-a cam scos din stare cu momentele cand personajul principal imi explica lucruri - e undeva intre lenea scenaristului si lipsa de incredere in inteligenta mea ca spectator... dar all in all a trecut testul pilotului la mine. Chestia e ca a doua zi am stat si m-am gandit - bai, este e un produs de gagici. Ok, e misto si nici nu e lung - sunt cate 6 episoade in fiecare din cele 2 sezoane, dar hai sa-l lasam pentru mai incolo. Pus pe hold.


   

     Asta nu inseamna ca nu sunt si lucruri care-mi plac/care cred ca imi vor placea si despre care o sa scriu. Abstract - Art of Design, sezonul 2, Peaky Blinders, sezonul 5 si The Capture. Plus El Camino. Plus mai vin niste filme pe Netflix, plus... Pana atunci ma duc sa vad Parasite in cadrul Les Films des Cannes a Bucarest.




SHARE:

Saturday, October 12, 2019

Tipa de la curatenie (povestire)*


     Nu știu cum m-am apucat să fac asta. Nu mă refer la curățenie, zic de toate celelalte chestii.

     A venit cât se poate de natural. Le faci curat în hainele din dulap, le speli, le întinzi, le usuci, le calci, le-mpăturești, le așezi pe căprării. Aranjezi și lucrurile din baie, periuțele și pasta, parfumurile, oglinda, tampoanele și prezervativele... când descoperi un miros nou. Știi la perfecție toate mirosurile casei, a ăsteia și a altora. Fiecare casa are mirosurile ei încât n-ai nicio îndoială. O combinație de vanilie și santal, cu o urmă de cireșe amare. Inconfundabilă și complet nouă. Venită dintr-o cămașă de birou albastră cu carouri, una din preferatele lui, și dintr-un tricou vernil inscripționat cu majuscule portocalii: OFFROAD.

     După câteva săptămâni am început să mă-ntreb: oare ea nu și-a dat seama? Sigur s-a prins că doar n-are simțurile atrofiate. Știe, dar poate că joacă teatru. Sau vrea să-l prindă. Sau doar câstigă timp. Se gândește ce să facă. Trei săptămâni am așteptat un semn. Orice semn. Mi-o imaginam sfătuindu-se cu prietenele ei pe vreo terasă, plângând singură pe o bancă din parc cu ochelarii ăia de soare gen bondar care să o protejeze de privirile indiscrete. Mi-o imaginam la notar, la avocat, la un amant pe care să și-l tragă doar drept răzbunare, la preot... Nicio schimbare. Când faci curat în casele oamenilor e ca și cum le cureți și sufletul. Detectezi și interpretezi imediat cele mai mici schimbări. Un hobby nou, o promovare sau dorința de a avea un copil – pe toate le citesc cu exactitatea unui test ADN. În cazul ei, al lor mai bine spus, nicio schimbare.

     Inclusiv prezervativele se consumau la început în același ritm. Mirosul însă era acolo, constant și evident. Și săptămânile următoare a tot crescut. Ca o ciupercă, pe din ce în ce mai multe dintre hainele lui. Devenise în timp mirosul unei întregi jumătăți din coșul de rufe. Jumătatea lui. Pentru căile mele respiratorii, de la vârful nărilor și până-n adâncul plămânilor, era insuportabil. Am luat cămașa aia albastră de la care pornise totul și am rupt-o în bucăți. Am aruncat-o în sacul de plastic de la gunoi și, ca de fiecare dată, am aruncat sacul la ghenă înainte să plec.

     Poate că nu simte mirosul. Teoretic e posibil. M-am documentat pe internet și există oameni care se nasc cu o deficiență olfactivă reală, de care habar n-au dacă nu fac niște teste specializate. Alții pățesc vreun accident de care nici măcar nu sunt conștienți și rămân fără o parte a simțului olfactiv undeva în cursul vieții. Nu vorbesc de tot simțul olfactiv, ci de o parte a lui. Poate că ea nu simte fix combinația asta, vanilie și santal cu cireșe amare. Așa că am intrat într-un magazin de parfumuri și după cinci minute am ieșit cu sticluța cu pricina. Nu mi-a fost deloc greu să găsesc parfumul, dar acum, afară, transpiram ca o teroristă debutantă cărându-mi bomba artizanală prin tot orașul într-o pungă de carton inscripționată frumos. Îmi imaginam cu groază cum o scap din mână pe marmura de la metroul de la Unirii, fix acolo unde ea schimba liniile în fiecare zi de lucru din săptămână. Îmi imaginam cum se sparge în mii de cioburi și cum mirosul oribil se împrăștie în jur înnebunindu-i pe toți. Mai puțin pe ea. Pentru că ea nu-l simțea.

     Până la urmă am inventat o verișoară inexistentă, cu o biografie amoroasă fictivă cât mai agitată. Speram să văd o privire coborând sau un rictus al buzelor pe care știam că îl are atunci când nu-i convine ceva. Dar nimic! Am plusat și i-am arătat parfumul. Am ținut morțiș să-l probeze. M-a complimentat neutru pentru alegerea făcută și atât! Nu recunoștea mirosul? Nu i se părea familiar? Nu și distracție plăcută la petrecerea verișoarei tale - mi-a răspuns fără nicio tresărire. Am aruncat parfumul în prima ghenă. Eram distrusă.

    O femeie atât de inteligentă, atât de atentă, pur și simplu nu vedea schimbările de lângă ea. Încă trei săptămâni și lucrurile deveniseră cu adevărat critice. Prezervativele rămăseseră nemișcate, iar tricoul ăla cu OFFROAD dispăruse. Îmi imaginam ce e mai rău. La muncă purtam o mască să nu mi se facă rău, iar noaptea visam că făceam curățenie, găseam tricoul și îl rupeam și pe ăla în bucăți. Poate dacă aș fi făcut-o de la început nu…

    L-am așteptat în scara blocului. Nici n-a apucat să respire. N-avea sens să se ascundă de mine, știam totul, știam foarte bine. M-am oprit o secundă doar și l-am privit. Era năucit, eram triumfătoare. Mi-am transformat reproșurile în acuze și acuzele în invective. Nici nu mai știu ce i-am zis, cuvintele ieșeau din mine de unele singure. Nu știu cum am ajuns la amenințări și am simțit cum brațul mi se încarcă cu o energie necunoscută. Știu că mi-era sete, foarte sete, aveam gâtul uscat. Și atunci l-am lovit. N-am vrut, pur și simplu am făcut-o. A ridicat mâinile într-un gest reflex de apărare și apoi a șuierat printre dinți: ȘTIEEEEE! Eram knock out dintr-un singur cuvânt.

     Cum știe? Și ce? Și de cand? Răspundeți-mi! Am tăbărât și mai tare pe el.

     În regulă, doamna Sterian, vă rog să rămâneți liniștită. Nu vrem să ne ambalăm iarași. Dacă asta e declarația dumneavoastră, o să vă rog să semnați și să puneți data de azi – 26 aprilie 2012. Eu o voi atașa la dosar. Când se termină perfuzia o să puteți merge acasă. Evident că trebuie să păstrați distanța de domnul si doamna Ivașu. Așa poate se și răzgândește cu plângerea domniei sale. Ar fi cel mai bine pentru toată lumea.



*text scris in 2012, trimis recent drept inscriere la un atelier literar unde am picat primul sub linie

SHARE:
© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig