Saturday, July 4, 2020

Paris: o intamplare de demult

   
     Acum multi, multi ani am ajuns prima oara la Paris. Orasul acela atat de fotografiat, filmat si laudat incat japonezii intra in depresie cand il vad si-si dau seama ca nu se ridica la inaltimea asteptarilor create. Chestie serioasa, cautati cu sindromul Paris. Ca varsta biologica sa fi avut, poate, 16 ani, ca varsta scolara eram sigur in liceu, iar ca varsta a calatorului eram novice. Acea prima treapta pe scara evolutiva cand traiesti o permanenta mirare si o dai in bara in tot felul de feluri care peste ani ti se par amuzante.



     De la Paris, de exemplu, mi-aduc aminte o intamplare de felul asta. La Centrul Pompidou, intr-un magazin cu obiecte decorative, am pus ochii pe o pereche de ursi din piele neagra, imbratisati, de dimensiunea unui pumn. Erau speciali, erau deosebiti, iar acasa aveam o prietena pe care o iubeam cu inflacarare adolescentina. M-am uitat la pret: 70 de franci. Piperat pentru buzunarul meu, dar ursii... frumosi ai naibii. I-am luat si am facut coada la casa. Am scos portofelul si am auzit: Tous les deux? Cu franceza mea de balta, dar dornic sa fiu pozitiv am incropit un oui neintelegand de fapt intrebarea. Au urmat, intr-un interval minuscul de timp, o bataie de tastatura, un zgomot specific caselor de marcat care se deschid si un verdict ca o ghilotina pentru mine: Cent-quarante, s'il vous plait. Casa de marcat confirma neindoielnic ceea ce creierul nu voia sa accepte: 140,00!!! Va sa zica un urs era 70, amandoi, implacabil matematic, 140. Am platit si mi-am pus multe pofte in cui in zilele urmatoare.


SHARE:

Tuesday, June 9, 2020

Doc Martin, sezoanele 4-6


      Si inca doua episoade din sezonul 7 dupa care m-am lasat definitiv de Doc Martin.

     Poate e din cauza ca s-a schimbat mood-ul meu si al celorlalti. Lumea se relaxeaza si poate nu mai e vremea lui Doc Martin.  Poate si niste bubite pe scenariu au contat. Scriitorii au cam abuzat de de giumbuslucurile facute de PC Penhale, au facut un hocus pocus aiurea cu viata romantica a Morwennei si mi-au cerut sa fiu amnezic in ceea ce o priveste pe matusa Ruth - de la distanta si neprietenoasa, personajul ei a sarit direct la painea lui Dumnezeu si mama adoptiva a lui Al.


     Cel mai tare insa m-a scos din serial momentul cand Doc a mers in terapie si a zis ca obiectivul sau este sa o faca fericita pe Louisa, iar terapeuta l-a intrebat: cum ramane cu fericirea ta? si el a raspuns: fericirea este over rated. Pentru mine a fost stop joc. Pentru ca personajul principal tocmai s-a autoanulat in ochii mei. Tot serialul era construit pe aceasta baza: lui Doc ii e aproape imposibil sa fie intr-o relatie obisnuita, desi isi doreste o relatie. Incerca sa impace si capra - relatia, si varza - pe sine. Si aceasta aproape imposibilitate facea sa merite vizionarea. Obstacolul parea insurmontabil, eroul merita sustinut. Dar daca el renunta de buna voie la ce este, daca nu mai are o varza a lui, atunci care mai e rostul? Eu nu mai simt nicio tensiune, imi pare trist cu risc de a deveni tragic.

     Asa ca pentru mine Doc Martin paraseste scena pe o muzica vesela si versurile amuzante: Nobody likes me, everybody hates me, i think i'll go and eat worms...



SHARE:

Saturday, June 6, 2020

Annecy Festival 2020


     Pandemia a stricat toate socotelile pe zona de film. Salile au pus lacat, productia s-a oprit. Intre cele doua capete ale lantului de consum, fiecare s-a descurcat cum a stiut si cum a putut mai bine. Revenirea are multe obstacole - consumatorii au nevoie sa se simta in siguranta, productia trebuie sa respecte pagini intregi de norme. Totusi eu am gasit un silver lining in toata aceasta mare de negru: cu 15 euro mi-am cumparat un festival pass pentru editia 2020 a Annecy-ului.


     N-as fi ajuns niciodata acolo pentru festival. Nici festivalul nu ar fi optat pentru online daca situatia n-ar fi cum e. Dar uite asa, intre 15 si 30 iunie 2020, voi putea vedea (inca nu e clar daca toate sau cat de multe) din filmele de lung si scurtmetraj din line up-ul de anul acesta. In total, pe un abonament pot fi urmarite pana la 60 de ore de continut. Me happy, happy!  





SHARE:

Thursday, June 4, 2020

Esti magica!


     Povestea asta poate fi spusa in multe feluri. Atatea incat nici nu prea stiu de unde s-o apuc...

     De cand a inceput scoala, din septembrie, si pana-n pandemie, jumatatea lui martie, eu si cu Mara am trecut in fiecare dimineata de luni pana vineri (fara sa ratam vreo zi, chestie care arata ca ii place scoala) pe langa panoul asta mare. Fiind fix in dreptul trecerii noastre de pietoni, ne-am obisnuit sa ne uitam la el si sa vedem ce si despre ce zice. Au fost de la seriale AXN - il tin minte pe Good Doctor - si pana la mesaje cu iz religios. Si mi-a incoltit in cap ideea asta - cum ar fi sa trecem pe acolo si Mara sa citeasca un mesaj dedicat ei. Fara sa-i apara numele, pur si simplu sa se prinda ca e pentru si despre ea. Sa fie universul ei si sa contina ceva ce ii spunem, si eu, si Mishu, mereu. Am intrebat un pic in stanga si-n dreapta si ideea nu parea imposibila. Eu habar n-am sa desenez, asa ca cineva talentat - multumesc, Andreea - s-a indurat sa-mi transpuna ideile - d-astea am suficiente!  - in ceva foarte fain. N-a fost sa fie in primavara, nu l-am vazut asa cum imi imaginasem eu in drumurile catre si dinspre scoala, dar m-am ambitionat sa nu renunt. Asa ca de Ziua Copilului si de ziua ei, Mara a putut vedea bufnita cu gatul flexibil, pisica neagra, podurile caselor din Sibiu, zanele, oitele din vis, balonul rosu, fluturii, trotineta, fantana arteziana, soarele si luna, fulgii, buburuza, pasarea, balerina, curcubeul si, desigur, acele doua cuvinte: esti magica!


SHARE:
© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig