Slon e la fix doua ore de centrul Bucurestiului luand-o pe Valea Prahovei, doar ca prin Valenii de munte. E deal spre munte si rural spre urban. Am stat la intrarea in sat, la drumul principal si, desi dupa Slon drumul nu mai duce nicaieri, am vazut/auzit destul trafic.
Am avut parte de o casa veche, reconditionata pastrand multe elemente traditionale si imbunatatita cu lucruri de care noi nu avem parte acasa - spatiu generos, cerdac spre apus, colt de lectura, doua bai, masina de spalat vasele, gradina cu magnoliu si foisor. Nu e de mirare deci ca Mara si-a declarat dragostea pentru acest loc.
Aaa, si era sa uit. Exista si ditamai gratarul. Pentru prima oara in istoria vacantelor noastre am pus mana si am facut un gratar. Am taiat niste lemne, am facut jarul, am pus, intors si scos de pe gratar pestele. Mara, fara vreo influenta, l-a declarat “cel mai delicios si mai frumos peste pe care l-a mancat vreodata”. Bine, posibil sa o fi spus si fiind sub influenta unei cantitati considerabile de ciocolata consumate in urma vanatorii de dulciuri de prin curte si/sau bucuriei cadourilor pe care i le-a lasat urecheatul.
A fost timp de joaca, la noi e vremea lui rat-a-tat cat, de relaxare si lectura, la mine a fost vremea lui 11 inele a lui Phil Jackson. Si de mici observatii sociologice. Vacile de aici sunt destul de inteligente/independente. Oamenii le trimit dimineata la pascut. Singure. Pe seara se intorc, la fel de singure, dar cu ugerele pline. Bicicletele sunt nelipsite din peisaj. Se dau copiii de scoala primara in gasca, adolescentii doi cate doi la intalniri, adultii care isi fac treburile sau cauta birtul. La dus ii vezi pe doua roti, la intors pe sapte. Primarul pune anunturi mobilizatoare, dar atat cat am simtit noi plimbandu-ne pe ici colo, mai e mult pana departe. Gunoaie aruncate aiurea, muzica data la maxim la fiecare cateva case si masini care ruleaza cu exces de viteza.
A doua zi de Paste am luat drumul de Tabla Butii si ne-am cocotat pe cateva dealuri. Sau 23 de etaje asa cum calculeaza aplicatia mea de homo postmodernus. Am facut o carca de fotografii si m-am indragostit de garduri cu fundal de flori de papadie si cer albastru.
Intr-un mot de deal, pe un vant zdravan, am intalnit o iapa cu stea in frunte si pe manzul ei. Suna de poveste, dar chiar asa a fost. La un moment dat Mishu s-a apropiat de ea si au stat asa, una privind spre alta, minute bune. Nici pana acum nu am aflat ce si-au spus. Eu am avut parte de propria-mi epifanie despre respiratie. Evident a fost implicata si o uluca de gard.
Asa a fost, astia suntem. My world in one photo.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu