Istanbul (cu accent pe a)

 

     x8 Bucurestiul ca populatie, x20 Bucurestiul ca suprafata. Prins finalul celei de-a doua cea mai mare sarbatoare religioasa - Eid al-Adha. Plus o blocada a politiei pe tot ce insemna zona Taksim-Galata cu ocazia aniversarii protestelor din 2013. O aglomeratie chiar si peste puterile suportabilitatii mele si eu duc mult. 

     Aeroportul international nou e la mama zborii. La dus am fost ecologisti: metrou, tramvai si per pedes. Turcii tot nu sunt prieteni buni cu antiperspirantele. Am coborat din avion la 11:25, am ajuns la cazare la 15:00. Practic un zbor de 50 de minute si 3 ore si jumatate apoi. La intoarcere am luat taxiul, 1 ora in cap si geamul deschis, giugiuc.

     Am inghesuit in mai putin de 48 de ore: Hagia Sofia, non-musulmanii au acces doar la etaj si e in reconstructie, deci nema vibe, Moscheea Albastra, spectaculoasa, pe Mara a dat-o pe spate, Hagia mica, un loc care si acum 20 de ani era la fel de linistit si de placut ca azi, doua mese copioase cu americanii, de la antreuri si supe pana la desert cu kunefe si ceai de mar. Fotbal, finala de UCL, cam se tinea cu Arsenal, copii jucandu-se la malai in parcul Gulhane, post sarbatoare Galatasaray campioana, copii pasand mingea in fata la Hagia Sofia, pregatiri de mondial unde turcii s-au calificat in dauna noastra, pisici, pescarusi in zbor, pisici dormind, pescarusi certandu-se intre ei, pisici mancand, pescarusi certandu-se cu pisici pe mancare. 

     Oamenii sunt ok, te intreaba mereu de unde esti, vor sa iti fie bine, sigur ca te ciupesc la negociere daca nu stii sau nu esti atent, dar e parte din experienta. Pana la urma sa dai cu 2ron in plus pe un simit cu branza sau 10ron in plus pe un suc de rodie stors in fata ta nu e vreo drama. Apropo de mancare, Marei i-a placut inghetata turceasca - dondurma. O pregatisem pentru glumitele cu “uite-o, nu e” ale vanzatorului, asa ca s-a amuzat teribil (pentru ca stia ca la sfarsit va primi inghetata). Cred ca e o lectie buna de invatat aici: viata e ca o inghetata dondurma, cine ti-o serveste poate sa-ti faca multe prankuri, dar la final o sa primesti ce iti doresti. 

Thessaloniki in weekend

 

     Prima oara in al doilea oras al Greciei ca marime. Am detectat la taximetristi o oarecare ciuda pe Atena si banii bagati in infrastructura din capitala. Ceva din raca oraselor-stat inca s-a pastrat si astazi? :) 

     Prins o vreme capricioasa. 2-3 dusuri pe zi, de la racoros in jos. Gazda noastra, Kostis, se jura cu cerul si cu pamantul ca asa ceva la inceput de mai nu s-a mai vazut de 70 de ani incoace. Venisem echipati, deci minim deranj. Kala, kala! 

     In centru furnicar de oameni, inghesuiala la shopping, inghesuiala in cafenele si restaurante. Poate si destui turisti, am auzit multa turca, multe limbi slave, destula romana si engleza, ici colo franceza si germana. Dar tot orasul asta pare sa fie la o masa in oras. 

     Plin de istorie. Iar in jurul ei s-a construit la P+8. Cam asta e senzatia care te incearca la fiecare a doua intersectie unde te impiedici la propriu de cate o biserica, fosta moschee, fosta biserica… si totul curge spre mare. Acolo unde Piata Aristotel, umbrelele, Alexandru cel Mare...

 

     Suvenirul meu - aceasta banda desenata mai aproape de stiinta decat de poveste din care afli care e treaba cu Antikythera, un soi de prim computer analogic:

Cinque Terre, primavara 2026

 

     Nu e tara mai umblata ca Italia pentru noi, dar cum necum pe Cinque Terre nu ajunsesem pana acum. Zis si facut. Am aterizat la Pisa, luat Pisa Mover-ul si de la gara centrala directamente cu un tren regional (astea cedeaza trecerea la toate frecciarossa-urile) pana in La Spezia - baza noastra. Am prins 6 zile de full soare, 20 de grade maxima, dimineata si seara o racoare placuta de pulover.

     Zi de zi ne trezeam lenes, luam trenul si ne dadeam jos intr-unul dintre cele Cinque Terre. Noi am luat-o cu capatul indepartat si am coborat prima oara la Monterosso. Si tot asa. Singurul traseu pe care l-am facut per pedes a fost de la Manarola la Riomaggiore. Se urca pieptis neincetat, iar apoi se coboara de-a valma. Traseul e de 1 ora, noua ne-a luat 1 ora si jumatate. Eram complet nepregatiti si total dezorganizati, dar am reusit. Si e o amintire al naibii de frumoasa. Mie cel mai mult mi-a placut la Riomaggiore, o fi de la unghiul ala ascutit al naibii de fotogenic, o fi de la serotonina de dupa traseu... Lui Mishu cel mai mult i-a placut la Corniglia, Marei la Levanto (teoretic inafara celor cinci, dar am ajuns si pe acolo). Adicatelea fiecare loc cu vibe-ul sau si fanii sai. Pe inserate eram inapoi in La Spezia alergand dupa o ultima inghetata si revazand Luca - animatia care se-ntampla fix prin locurile alea.

     Ce mi-a mai ramas la suflet: o batranica din Corniglia pe care am ajutat-o sa coboare niste trepte si libraria La Feltrinelli din centrul orasului Pisa, cea mai veche si singura unde in curtea interioara clientii stau la citit in parfum de glicina scuturandu-se.

Paxos si Antipaxos, vara lui 2025

 

     Corfu nu mi-a placut. Aglomerat, inghesuit, obositor, natura ingenuncheata de om, hiperconsumerism, mai mult, mai ieftin, mai repede, mai multi.

     In schimb Paxos si Antipaxos au fost un vis sublim. Linistea. Diminetile printre maslini. Pisicile nelipsite de la tavernele cu papa gustos. Snorkeling-ul. Flora. Inotul de la Paralia Voutoumi la Paralia Vrika. Turcoazul care iti ramane in creier. Sper ca pentru totdeauna.

Apulia, toamna 2025

 

     Sau a doua descindere la Bari in acest an. Daca in ianuarie am stat in miezul orasului Bari, acum am inchiriat o masina (nu ne-au dat un Fiat, ci un Peugot, niste tradatori!) si ne-am cazat in împrejurimile Martina Franca. Daca in ianuarie am facut excursii de o zi cu trenul, mereu paralel cu coasta, in sud la Polignano a Mare, in nord la Trani, acum am folosit cele patru roti ca sa ne invartim inauntrul peninsulei, ajungand la Ostuni, Matera si Alberobello ca sa zic locurile alea cu pedigree, dar si la Fasano sau Locorotondo unde am avut parte de surprize placute. In ianuarie am fost noi trei, acum ni s-au alaturat americanii, doar cei batrani, ceea ce a insemnat o reprogramare a Marei intr-ale shopping-ului printre altele.

     La safari-ul de la Fasano, desi in offseason, am avut parte de cateva limbi lungi si albastre de girafa bagate prin fereastrele deschise ale masinii. Chestie mai spectaculoasa, dupa gustul meu, chiar si decat mersul lipa-lipa, cu geamurile chiuso desigur, printre feline mari puse pe dormitat in soarele bland de final de octombrie. Apropo, am prins vreme divina: cinci zile consecutive de soare si 22 de grade in ternometre. 

     Ostuni mi s-a parut cel mai instagramabil. Oriunde intorceai privirea, iti venea sa folosesti camera de fotografiat. Albul, detaliile, bibiltul, toate insa in slujba mantrei italienesti Dolce far niente. Alberobello l-am vazut pe seara, trullitele si Vespa-urile la un loc, iar la Matera am tot cautat sa gasim traseul pe care l-a folosit 007 si am vazut in ce conditii s-a trait pana recent, dar inca din preistorie, in acele sassi sapate in stanca.

     Temperatura apei era decenta, sa zic 19-20 de grade, asa ca amatorii de sarituri si scufundari erau la datorie. Evident ca am ajuns iar la Polignano a Mare, ba chiar si pe la Monopoli. Mara a strans tot felul de scoici si melci declarandu-le fosile, dar baie nu a facut niciunul dintre noi. Mara venea dupa o viroza, iar eu… din spirit de solidaritate. Meniul a fost unul obisnuit pentru Italia, paste si gelato la greu. Chiar am citit ca in Apulia nu e deloc neobisnuit ca localnicii sa manance paste de doua ori pe zi. Nu i-am zis Marei caci sigur i-ar fi luat drept model in viata. 

Bergamo in weekend

 

     De ani de zile Bergamo isi astepta cuminte timpul. Nu e o destinatie cunoscuta din Italia, e greu sa te compari cu Venetia, Florenta, Roma si tot asa. Dar stiam de la Teo ca orasul vechi e dragut, zboruri low cost existau si pentru un weekend chill suna foarte bine.  Acum s-au potrivit planurile.

     Citta Alta inseamna niste dealuri frumos imbibate in verde, cu ziduri zdravene lasate mostenire de la venetieni, cu porti prin care autobuzele se strecoara milimetric. Stradutele sunt pietruite si se aduna toate intr-o Piazza Vecchia cu de toate: palazzo-uri gazduind muzee, terase unde lumea sta la palavrageala si Santa Maria Maggiore, o biserica impopotonata baroc.

     Dimineata si seara nu-i aglomerat, pe la pranz si dupa-amiaza parca se inmultesc hoardele pentru ca majoritatea turistilor vin din Citta Bassa (orasul de jos) si prefera experienta funicularului. Am luat si noi unul care sa ne duca mai sus, sa vedem Citta Alta de deasupra. Passeggiata la mama ei. 

      

     De mancat e musai sa incercati Casoncelli Nonna Alda. Chef-ul e un roman plecat din Bacau acum 20+ ani, localul are 5.0 pe google din 237 de review-uri, o portie medie e 9 euro, iar gustul… pur si simplu divin. Pe gelato varianta noastra preferata a fost Cherubino. Si desigur de testat straciatella pentru ca…

     As putea sa va zic cum am dat fuga cu un tren si pana la Milano, dar aglomeratia de acolo si tot consumerismul ar strica de pomana mood-ul bergamasc.