Prima oara in Malta

 

     Chatty m-a indepartat de dragostea mea vesnica, Italia. Nu a gresit pentru ca vremea in Malta la final de octombrie a fost perfecta: 4 zile consecutive cu soare, 25 de grade in aer, 23 de grade in apa. Nu mai zic ca in Italia e cu lipsa locala de kerosen, greve in transporturi si mitinguri care se lasa cu vitrine sparte.

Malta e o insula… nici mica, nici mare. De miscat am ales mai mereu boltul, mai putin drumurile de la Sliema, unde eram cazati, la Valletta pe care le-am facut cu un feribot si cu o barca de 6 locuri (3 euro si maxim 10 minute in oricare din variante). Autobuzele arata absolut ok, doar ca din dorinta de a vedea cat mai multe, am preferat varianta cea mai rapida. Oricum nu am dus lipsa de pasi, ba chiar de coborari si urcari zdravene pentru ca insula e facuta “in trepte”. Chestie de relief, dar si necesara in trecut pentru a o face cat mai greu de cucerit. Cat mai greu, dar nu imposibil, asa ca astazi se simt trei influente majore: cea italiana, cea araba, foarte evidenta la nivel de limba, si cea britanica, da, se conduce pe stanga. Sorry, Napoleone, dupa tine n-a ramas mai nimic.

Plajele sunt mai degraba stancoase, ceea ce ofera un plus la capitolul spectacol, dar daca bati un pic de drum gasesti si ceva cu nisip fin. Dincolo de fericirea pura de a face o baie la final de octombrie, in topul experientelor malteze am mai trecut o plimbare prin Mdina, un oras vechi sublim si mai putin incarcat de turisti, urcatul cu liftul in Valletta pentru a asista la salva trasa cu tunul, balcoanele si usile de peste tot, nu ma puteam opri din facut poze si Balluta Bay, un golfulet cu un vibe special. De rau: Valletta in shoulder season era plina ochi de turisti, St. George’s Bay nu e loc de stat la plaja, mancarea, desi foarte variata si pe gustul nostru in teorie, nu a fost nicaieri wow! 

Am ajuns si in satul pescaresc instagramabil Marsaxlokk, la acvariu, pe langa Mecury Tower, cea mai inalta cladire de pe insula, dar clar e loc pentru un repeat. One day.

Mauritius: mancarea

     Indiferent unde mergem in vacanta si cat stam vrem sa avem acces la o bucatarie cu toate acareturile. Ne place sa mancam in strada, ne punem si la cate un restaurant din cand in cand, dar sa putem gati la cazare ne ofera... siguranta si confort. Partea buna la Mauritius este ca gasesti supermarket-uri cu toata marfa cu care esti obisnuit acasa - branzeturi si alte derivate din lapte, paste, carne alba. In general mancarea in insula e mai scumpa decat la Bucuresti cu 10%. La Winner's gaseam baghete calde de mai multe ori pe zi si o colectie de lassi-uri delicioase si alouda (revenim la bautura asta un pic tarziu). Pe partea de fructe & legume ne-am imprietenit cu un tip cu un stand plin de marfa buna, mai scump un pic decat la supermarket, dar cu un bonus de conversatie.  

     Pe partea de street food lucrurile sunt ok. Fiecare plaja, chiar si in off season, avea minim o rulota, cel mai des doua sau trei, unde gaseai variante decente. Majoritatea vand chestii prajite, de inspiratie chinezeasca sau indiana, vegeterienii gasesc intotdeauna optiuni, cheltui doar 30-40 ron pentru ca sa te saturi, iar portiile sunt gata foarte repede. Le poti lua cu tine si le poti servi cu ochii spre ocean.

       Varianta la restaurant vine cu chestii care arata foarte bine si nu costa mai mult decat o masa la Matei. Influentele majore sunt aceleasi - chineza si indiana. Pentru mine a fost festin de fructe de mare.

     Un dish pe care nu l-am mai intalnit in alta parte a fost bol renverse. Carne, legume, sosuri si un ou facut ochi, toate puse intr-un vas rotund pe care il dai singur la o parte.  

     La capitolul desert cele mai bune lucruri pe care le-am intalnit au fost inghetata kulfi home made (de origine indiana, presupune un timp impresionant de preparare) de la Cap Malheureux si ananas / banana flambe care se serveste cu inghetata, niscaiva rom si cateva condimente.

     Si acum despre alouda. Alouda este o bautura traditionala, despre care localnicii spun ca se gaseste doar in Mauritius, dar despre care eu zic ca a co-inspirat toate bubble tea-urile care sunt la moda astazi. La baza are lapte, migdale si seminte de busuioc care se umfla si devin comestibile si jucause. Exista varianta industriala, se gaseste in supermarket si e delicioasa, dar exista si standuri de unde poti cumpara home made alouda. Mishu a luat din bazarul din Port Louis si a fost incantata, insa unele locuri nu-ti inspirau tocmai masuri sanitare riguroase.

     Las si un filmulet cu niste pani puri dulci - a se remarca masurile sanitare draconice, si un altul cu obtinerea sucului din trestie de zahar - a se remarca cum nimic nu se arunca. Iar despre trestia de zahar va urma o postare separata ca sa ii respectam importanta pentru viata din insula.

Cruella

 

     O bijuterie.

     

     La vremea lui trailerul mi-a atras atentia, dar Mara era cu "e personaj negativ, nu ma uit" asa ca a fost pas pentru toata familia, apoi a avut niste nominalizari la Oscar pentru categorii secundare - deci iarasi a ramas nebagat in seama de mine. Habar n-am cum s-au legat lucrurile, insa weekend-ul trecut fetele s-au uitat la el, le-a placut, asa ca am recuperat si eu in timpul saptamanii. 

     Setup misto - facut repede si puternic, twist de Star Wars la feminin, carne pe niste personaje care altfel in animatiile Disney erau golase, coloana sonora de lux, look & feel absolut divine si cateva one linere de pus in rama gen Normal is the cruelest insult of them all, and I refuse to me normal. 

Mauritius: Bois Cheri

      

     Domeniul si fabrica de ceai de la Bois Cheri nu sunt spectaculoase, dar sunt relaxante. Afli ca ceaiul inca se recolteaza de mana, pentru ca tehnologia nu poate sa faca asta (sic!), te plimbi printre arbustii care altfel ti-ar fi complet indiferenti, faci o degustare de ceaiuri si rontai biscuiti cu vanilie si caramel. Life is good - cum zice si vorba.

 

Port Louis: Odysseo

 

     Una din atractiile din Port Louis este oceanograful botezat Odysseo. Fiind in offseason acolo si intr-o zi din timpul saptamanii, am avut parte de o experienta aerisita si tihnita. Nu cred ca e tot timpul asa. Atractiile au fost cele obisnuite - rechinii, pestii tropicali, crustaceele, meduzele, pisicile de mare. Evident ca n-am scapat de gift shop-ul de la final, dar de data asta am gasit ceva foarte simpatic si util - niste creioane cu animale marine pe care le folosesc acum. 

Port Louis: graffiti

 

     Am facut in luna de zile in care am stat in Mauritius doua drumuri din Pereybere, baza noastra, pana in Port Louis, capitala. Primul cu omul nostru Rajen si taxiul lui, pe opulenta (cum ar zice Mara), al doilea de capul nostru cu un autobuz local, bugetar (cum ar zice stiti deja cine). Cam asa aratau lucrurile cand ne-am dat jos din autobuz:

     Si cam asa aratau doua minunte mai tarziu, dupa ce reusisem sa traversam intersectia:

     Vreau sa spun ca norii se scutura si trec mai departe, in cinci minute ai soare, apoi ploaie, apoi soare iar. Buun, mai departe despre Port Louis... Unul din lucrurile care noua (vreau sa spun adultilor, pentru altii era cringe) ne-a placut a fost sa descoperim graffiti-urile din zona Chinatown si imprejurimi. Nu e o suprafata mare, e usor de luat la pas si numai bine ti se aseaza foamea. Cele mai faine sunt cele cinematografice (Miyazaki, Bruce Lee sau serii animate pe care nici subsemnatul nu le stie prea bine), cele mai putin faine cele politice (China depune o munca interesanta aici in a se prezenta drept o putere buna si simpatica). Dar mai sunt si multe modele marine, multe chestii comerciale, altele educative. Mai jos doar o parte din ce am vazut noi:

 

     Daca ati scrollat pana aici meritati si creme de la creme:

     Si o miscare verticala de camera pe 180 de grade: 

  

Mauritius: apusurile

 

      Pe coasta de vest, acolo unde soarele apune, oamenii se strang pe plaja la asfintit ca la spectacol. Cu mic, cu mare. Turisti si localnici deopotriva. E gratuit si niciodata ce vezi pe cer nu se repeta in mod exact. Se sta la prosop, se sta cu o bere, se pune muzica. Uneori soarele se ascunde in spatele unui plafon gros de nori, dar lumina asfintitului tot radiaza intreg cerul. Chiar si cand nu am prins afintitul pe o plaja, tot spectaculos l-am gasit. 

 

Miracle of Istanbul si Wolf in Winter

 

     Weekend cu docu sportive pentru mine. Sambata am vazut pe Netflix sub brandul Untold povestea finalei UCL din 2005, ramasa in istorie cu numele Miracle of Istanbul. Foarte bine montat si cu doua momente care-ti raman in cap: Rafa Benitez cunoscandu-se cu Owen si Gerard atunci cand a preluat-o pe Liverpool, efect imediat: plecarea lui Owen la Real Madrid, si pauza acelei finale cand Rafa a zis “Traore, shower” ca doua minute mai tarziu sa-l ceara inapoi de la dus pentru ca se accidentase un alt fundas. 

     Al doilea docu, duminica, pe Prime: Novak Djokovic - The Wolf in Winter. Omul care are cele mai multe Slam-uri, cele mai multe Masters-uri si cele mai multe saptamani ca lider ATP si pe care totusi lumea nu-l iubeste. Exagerez, desigur, dar Nole nu a fost la fel de iubit ca Federer sau Nadal. Agassi, care i-a fost antrenor la un moment dat, explica la un moment dat ca sarbul trebuie sa se conecteze la niste emotii negative ca sa dea ce e mai bun in el. Chestie intalnita si la alti sportivi de top. 

If Anyone Builds It, Everyone Dies

 

     Am vazut ca mai marii AI-ului pledeaza pentru incetinire si supraveghere, ma rog mai putin Zuckie care intotdeauna le da de gard. Chinezii au zis ca ei merg pe drumul lor, vad ei cum o scot la capat, conspirationistii au vazut in apel dorinta mai marilor de a reduce la tacere open source-ul si micii care pot recupera repede decalajele, vor sa le ramana lor toata placinta, in fine, tevatura mare.

     Eu am citit cartea asta - If Anyone…, Everyone… acum cateva luni. E ceva subtire, deloc tehnic, din care am inteles ca de fapt nu stim ce s-a dezvoltat (adica nu stim ce e inauntru si nici cum functioneaza specific) si ca progresul exponential, inevitabil in cazul in care nu se pun niste limite, e foarte probabil sa insemne la un moment dat o inteligenta atotstiutoare. Azi, maine, in x luni, in y ani, whenever. Nu se stie cand si cum, dar ce-ul e clar. Ce mi s-a parut mie interesant (la nivel de teorii avansate in carte) a fost ca aceasta inteligenta superioara va avea nevoie in prima faza de multe procesoare si mult curent electric, pana sa devina atotstiutoare (pana sa creasca la acel nivel), consum pe care va trebui sa il ascunda de restul lumii (mai bine zis sa le foloseasca pe cele existente intr-un fel in care sa nu ridice suspiciuni), iar apoi sa se asigure ca nu apare o alta inteligenta atotstiutoare care sa atenteze la aceleasi resurse. Pentru specia umana interesul va fi redus la cum sa nu ne prindem, ba chiar sa ajutam daca se poate, intentionat sau nu, cu procesoare si curent, si cum sa renuntam la armele nucleare fiindca astea risca sa “deranjeze” planeta in feluri in care pana si inteligenta atotstiutoare ar avea de suferit pana cand poate domnia ei sa colonizeze spatiul, alte planete, etc. 

     If Anyone Builds It, Everyone Dies, Eliezer Yudkowsky si Nate Soares, The Bodley Head, 2025 

Malul raului

  

     Un tanar calugar se plimba in sus si in jos pe malul unui rau linistit, incercand sa se decida pe unde sa-l treaca. La un moment dat, el a observat pe malul celalalt al raului un mare maestru zen. Convins ca problemele sale s-au rezolvat, el i-a strigat înteleptului maestru: “Invatatorule, cum pot sa trec pe malul celalalt al raului?”.

     Maestrul i-a raspuns prompt: “Te afli deja pe malul celalalt al raului!”

     Zenisme, David Bell, Editura Mix, 2002