About Dry Grasses

 

     Al doilea din doua filme bifate de mine in cadrul les films des Cannes. Cu Nuri Bilge Ceylan am o relatie veche si speciala, care dateaza de la un dvd cu Uzak al carui afis mi s-a parut haituitor intr-un raft de pe Istiklal acum mai bine de 10 ani. Dar acest About Dry Grasses, care judecat formal are intreg ADN-ul regizorului, nu m-a atins aproape deloc.

     In primul rand vizual, unde nu am balit dupa nicio incadratura, n-am fost dat pe spate de nimic. Bine, mai putin portretele fotografice si pustoaica in slo mo in ninsoare. Alea sunt faine, dar tot e putin, au fost filme unde mi se parea ca turcul face mult mai multa poezie cu imaginile sale. In al doilea rand narativ. N-am prins foarte bine zona kurda a povestii, iar emotional nu prea am gasit de ce sa ma agat. N-am iesit nici cu o idee in cap dupa 3+ ore de vizionare.

     

     

3 x postere Nuri Bilge Ceylan

Uzak (tradus cu Distant), Winter Sleep si The Wild Pear Tree. Personaj, abordare, stare - aceleasi.

The Wild Pear Tree

     Al treilea meu Nuri Bilge Ceylan, dupa Uzak si Once Upon a Time in Anatolia. Vazut in avanpremiera la Cinemateca Eforie, alaturi de o mana de spectatori cunoscatori.

     Un puzzle al identitatii si devenirii masculine privite transgenerational (bunic-tata-fiu) in Turcia unde urbanul mic e lipit inca de rural. Nu durata in sine - mai mult de trei ore - a fost o problema pentru mine, ci volumul urias de dialog, uneori redundant, alteori cam preachy. Filmul functioneaza, dar il prefer pe NBC cand lasa imaginile, simbolurile si coloana sonora sa vorbeasca.

Once Upon a Time Anatolia: cinematografia obsedanta

Opening shot, closing shot. Asfintitul si rasaritul. Eroii preluati dinafara spatiului inchis in care se afla.

Natura

Singurele prezente feminine. Visul unei nopti, drama unei dimineti.

Vantul

Medicul legist si criminalul in lumina farurilor noptii.

Aceleasi personaje, in lumina diminetii si adevarului.

Once Upon a Time in Anatolia

     Am vazut primul meu Nuri Bilge Ceylan acum 3 ani pur intamplator. M-a hipnotizat coperta dvd-ului lui Uzak intr-un magazin din Istanbul, mi l-am cumparat si l-am vazut de unul singur. Un film despre singuratate pe care il asez si azi intr-o lista scurta de filme favorite. Pana mai ieri nu m-am intors la regizorul turc si filmele sale multipremiate. Nu stiu de ce, poate pentru ca e un timp pentru fiecare film. Poate pentru mine a venit vremea lui Once Upon a Time in Anatolia.

     Daca Uzak era filmul singuratatilor masurate in distante, Once Upon a Time in Anatolia e filmul adevarurilor masurate in destine. Actorie la superlativ, picurat ca ritm si o cinematografie de o frumusete pur si simplu ravasitoare. Nu exagerez cu lauda, are unele din cele mai frumoase imagini pe care le-am vazut eu in cinematografie, o sa fac cateva colaje asap. Inceputa intr-un asfintit si continuata vreme de o noapte in film si o ora pe pelicula, povestea, la fel ca si spectatorii, bajbaie in intunericul luminat doar de farurile unei coloane de masini. Adevarul e acolo, afara, ascuns intr-un spatiu salbatic si aspru. Un medic, un procuror si un politist cauta cadavrul lui Yasar, victima lui Kenan, si vor sa stie ce a stat in spatele acestei crime. Pana spre dimineata lucrurile se aduna si fiecare dintre personajele masculine ale peliculei se afla fata in fata cu propriul adevar. Undeva in fundal, regizorul scenarist mai reuseste un portret al Turciei, cu singuratatea si frumusetea ei anonima.


     Un film excelent.

Uzak

     Asa arata coperta unui DVD pe care l-am cumparat din Istanbul. Imaginea asta alb negru m-a hipnotizat, habar n-aveam ce cumpar. Distant (pentru ca asa a fost tradus Uzak) e semnat de Nuri Bilge Ceylan. Tipul asta de a carui existenta nu stiam pana azi, desi are o caruta de premii luate pentru filmele lui, face cam totul: scrie scenarii, regizeaza, filmeaza, produce si distribuie in rolurile principale rude si prieteni sau necunoscuti care i se par potriviti pentru ce are nevoie...

     Uzak are un ritm ucigator de lent, deci e din start accesibil strict unei nise. E eliptic, ceea ce nu-l avantajeaza, dar compenseaza cu o imagine misto. Desi e partial Istanbulul turistic - Eminonu, Karakoy, Podul Galata, atmosfera de singuratate/tristete te apasa la fiecare cadru. Exercitiu de comunicare simbolica - o hamsie se zbate pe asfalt in timp ce toata surorile ei stau cuminti in vasul rosu al unui pescar (care din ele e mai norocoasa de fapt?), jucaria soldat trage la foc automat, o oglinda, un pescarus, tigara de la final... Toate spun povestea unor distante. Intre Yusuf, verisorul venit de la tara si femei. Intre Mahmut, devenit orasean cu acte in regula si intimitate. Intre Yusuf si Mahmut, fiindca cei doi nu se impaca nicio clipa unul cu prezenta celuilalt. Si, pe undeva, a Turciei fata de ea insasi.