RoTur24

 

      Am prins canicula si ploi zdravene cu frig. Am avut dureri de spate, motiv pentru care am vazut mai mult berze si waze-ul in fata ochiilor in masina - Pishteshtii din Deal sunt localitatea cea mai amuzanta prin care am trecut. Am prins o cazare unde nu prea puteai dormi, la Sibiu, din cauza de trafic rutier intens si ferestre nema izolate. Infrastructura rutiera romaneasca e varza (am ratat la mustata Valea Oltului inchisa, ar fi fost bomboana de pe coliva) si uneori nu gaseai un restaurant decent pe o raza de 50km, dar turul romanesc din vara asta a insemnat si nisaiva experiente faine. Las mai jos pentru cand voi avea nevoie de o reimprospatare a memoriei.

     La Horezu maicutele inchisesera pravalia cu siropuri, naspa, dar am luat farfurii noi de lut din varf de deal, perfect.

     Mara a invatat sa puna apa in fluierul ei pasare nou-nout, ca sa sune cu adevarat grozav. La Tg. Jiu am bifat operele in aer liber ale lui Brancusi si ditamai Jiul.

     

     Am facut opriri la Pestera Bolii - nu are nicio legatura cu vreo boala, ci cu Bola, o familie de nobili maghiari care aveau in proprietate toata zona - si in Cheile Banitei - doar 250m de pereti de piatra, dar loc maxim instagramabil. Vara e o placere totala sa mergi cu picioarele prin apa de rau si, pe alocuri, sa-ti ajunga pana la genunchi.

     La Santa Marie Orlea domnul Nicu n-ar fi terminat cu legendele si istoria celei mai vechi biserici pictata la interior din tara, noroc cu Mara care i-a cerut detalii despre dinozauri. Si, uite asa, am ajuns si pe la Transylvania Dinosaur World. Era tarziu, era golas, plimbat, jucat, luat un tricou suvenir…

      Simeria pentru Parcul Dendrologic a devenit un labirint cu urzici si tantari atunci cand ne-am bagat pe tot felul de poteci nemarcate. Ne-am cam bucurat sa revenim apoi la rutele batatorite si usor de recunoscut din pozele de pe net.

     Apoi Biserica Sf. Nicolae din Densus, revazuta. Hmm… pentru mine s-a pierdut ceva din farmecul misterios al locului odata ce a redevenit o biserica ortodoxa “functionala”. De departe si din anumite unghiuri inca poti pacali in fotografie.

      Am avut o baza la Hunedoara, chiar in buricul orasului, unde seara se repeta acelasi playlist cu Celine Dion, Smiley si Shakira la fantanile muzicale. Pe Mara nu a deranjat-o. Am luat si cate un suvenir pe cap de turist de la magazinul Corvinului. Si desigur… Castelul. Probabil cea mai vizitata si vizitabila destinatie din tot turul nostru.

     Plus: Muzeul Aurului de la Brad, nu am poze cu foitele de aur, dar am cu cinematograful de vizavi, gazduit intr-o cladire care arata extraordinar. Mi-ar fi placut sa vad si interiorul. Alba Iulia pe ploaie si frig pentru Sala Unirii. Locul are feeling. Sibiu la pas si Gradina Zoologica.

     Am uitat de Deva. Vizitat rude si urcat cu monorailul in Cetate. Simpatic, dar infiorator din cauza soarelui dogoritor.

     Am ramas cu Oradea la datorii, dar ma gandesc deja ca s-ar pupa cu un city break. 

wfH

 

     O saptamana nu de work from home, ci de work from Horezu. Neplanificata, fortata de valul de canicula insuportabil de indurat la 10/10 in capitala, dar 100% inspirata. Cazare in Horezu cu wifi brici si ziua de lucru terminata pe la 17. Orasul de cateva mii de locuitori si cateva sute de caini. Fara exagerare - nu exista colt de strada fara doi trei patrupezi fara stapan. Pasnici fara exceptie, dar o senzatie foarte bizara dupa ani de zile in Bucuresti fara. Dupa ora 17 puteam porni catre locuri si oameni interesanti. 

     Asa am ajuns sa vorbim cu domnul Biscu, cel mai cel dintre ceramisti dupa ochiul, mintea si sufletul nostru. Omul era abatut si pesimist. Oamenii cumpara chinezismele de la drumul principal, nu mai urca in varf de deal sa ia marfa originala si evident superioara calitativ/artistic. Mestesugul nu se mai transmite, n-are cine sa-l ia mai departe. Totusi eu vad o speranta. Un pic mai sus de casa lui se construieste un muzeu al ceramicii romanesti cu tot cu o parcare decenta. Atractia muzeului va aduce, cred, volumul de turisti dorit. 

     La Cula Maldaresti am ajuns intr-un apus bland. Teoretic era inchis fiind dupa ora 18, practic paznicul cu voce tabagica ne-a lasat sa intram si sa ne plimbam in voie la exterior. Pustiu si seren. Locul arata scos din alta tara, o Austrie sa zic. Si asa de mult mi-a placut energia locului, la 50m e o biserica cu hramul Sf. Nicolae veche de la 1700, incat am intrebat daca nu cumva casa de vizavi de biserica e de vanzare. Arata mandra, dar parasita. As fi luat-o pe loc. 

     Am trecut si pe la Manastirea Horezu. In doua randuri! Locul in sine isi merita toate superlativele pe care le gasiti online, dar adevarul gol golut e ca noi ne-am intors pentru siropurile care se vand la magazinul de produse bio al manastirii. Menta, flori de soc, trandafiri, roinita, busuioc rosu, mure, bujor de munte si tot asa. Am mai ajuns si la Manastirea Bistrita si am incercat, dar am dat inapoi din motiv ca nu suntem 4x4 si sta sa ploua, sa ajungem la Manastirea Arnota. 

      Am ajuns insa la Pestera Polovragi. Eu cam golas echipat, dar incantat de lungimea pesterii si de grupul mic de oameni cu care am intrat. Timp de poze cat vrei si destule formatiuni care sa iti gadile imaginatia. Si la Muzeul Trovantilor. O parcela de teren langa o cariera de nisip cu niste pietre cu forme neobisnuite.

 

Corbii de piatra, Horezu, Manastirea dintr-un lemn

     Am vazut o fotografie cu Manastirea de la Corbii de Piatra acum vreun an intr-un album dintr-o librarie. A fost una dintre cele trei imagini din Romania pe care nu am recunoscut-o. Pe cat de necunoscut locul, cel putin pentru mine, pe atat de ofertant. Parca iesit de pe harta spatiu-timpului, ajungi de pe un drum secundar din soseaua care leaga Curtea de Arges de Campulung, linisit si linistitor, soptind despre credinta intr-o lume in care se tipa. Si da, te poti cocota pe bolovanul imens care sta sa striveasca lacasul de cult.

     Spre deosebire de Corbii de Piatra, Horezu e un loc cu priza la mase. Ceramica de aici si manastirea cladita de Constantin Brancoveanu atrag un numar important de turisti. Chiar si asa gasesti colturi de autenticitate.

      Din Valcea poti sa iei drumul de Babeni si sa ajungi la Francesti la Manastirea dintr-un lemn.