Cum fu 2023?

 

     Rapunsul scurt: cu de toate. In varianta lunga si pastrand ordinea cronologica: am revizitat Pisa si Mara a urcat pe propriile-i piciorute pana in varful turnului, am petrecut doua nopti in spital pentru o operatie (chestie pe care o marchez ca premiera absoluta, dar nu-mi propun sa o repet), am citit Maestrul de Cristopher Clarey pe care la final de an o declar cea mai faina lectura pe 2023 (cand o carte te face sa vezi/revezi meciuri de tenis pe yt, e clara treaba), am revizitat Viena unde cele mai bune fotografii se fac cu cladiri (nu cu oameni, ha ha). Am planuit mult si bine a doua calatorie in Bulgaristan, iar asta m-a invatat ceva important: cu cat planuiesti mai in profunzime si cu rabdare (fara sa cazi in obsesie), cu atat ai parte de o experienta de calatorie mai intensa si mai placuta. Am descoperit si carnetele cu insemnari pe care le face Jose Naranja. De care sunt pur si simplu indragostit. Am revenit si pe la Nucsoara unde am facut o tura de lac. La capitolul seriale il incoronez la final de an indubitabil pe Bear. Dar la capitolul filme... desi toata industria zice ca a fost un an foarte bun... eu nu am rege. Nu am vazut un film despre care sa pot spune ca e de neratat in viata. Tot timpul anului a fost despre apartamentul nou, despre operatiunea balconul cu un alpinist utilitar, despre ferestre si usi, despre zeci de saci umpluti cu lucruri, despre mobila, aparatura si decoratiuni. La 1 septembrie ne-am mutat, desi nu aveam inca cadre de pat. Pe 30 decembrie toate s-au asezat parca la locul lor. 

Amora

 

   A fost odata o testoasa pe nume Amora. Spre deosebire de celalte testoase Amora nu avea carapace.

     “Cum o sa te aperi? Cum o sa te protejezi?” o intrebau celelalte testoase care aveau toate carapace. Amora se ingrijorase tare de tot, dar o caracatita de adancuri ii spusese o vorba care-i ramasese in minte: “fiecare slabiciune e in acelasi timp o putere”. O putere… dar cum? Ii placuse mult acea vorba, doar ca nu stiuse exact ce inseamna asta pana-ntr-o zi…

     Intr-o zi cand Amora a descoperit ca fara carapace era mult, mult mai rapida. Si nici nu obosea ca celalte testoase. Pentru ca o carapace te protejeaza, dar atarna tare greu. Asa ca Amora castigase deja toate concursurile de testoase cand s-a hotarat: voia sa calatoreasca. Si nu, nu acolo unde o ducea curentul. Acolo ajunsesera celelalte testoase. Stia toate povestile despre acele locuri. Ea voia ajunga acolo unde nu ajunsese nicio alta testoasa.

     Asa ca Amora a pornit intr-o expeditie. Si cand s-a intors, cativa ani mai tarziu, le-a povestit tuturor cate si mai cate vazuse. Locuri si creaturi incredibile, aventuri minunate. Celelalte testoase o ascultau si se minunau. O testoasa mai mica a rugat-o sa scrie povestea calatoriei ei. Pentru ca parintii sa i-o citeasca la culcare. 

     Dintre toate intamplarile si intalnirile extraordinare, una ii era cea mai draga Amorei. Le-a povestit si celorlalte testoase ca intalnise si alte testoase fara carapace. Da, da, nu era singura fara carapace! Erau si alte testoase ca ea. Si se jucasera si se intrecusera unele cu altele. Si Amora nu mai castigase toate cursele. Dar nu se suparase. Si aveau de gand sa se viziteze unele pe altele, dar pana atunci Amora isi dorea sa se bucure ca se intorsese inapoi acasa.

(scrisa pentru Mara intr-o dimineata de iulie 2023)

Cat de tragic

 

     Cat de tragic ar fi sa avem certitudinea ca nu suntem singuri in Univers, dar sa nu putem nicicum sa ii cunoastem pe Ceilalti.

DNF, nu DNS

 

     Pe site-ul oficial al triatlonului de la Mamaia in dreptul numelui meu zice DNS - did not start. Fals. Am luat startul, dar nu am terminat cursa. Ceea ce echivaleaza cu un DNF - did not finish. Las insa rationalizarile, aceste mecanisme defensive simpatice, deoparte si va zic pe bune cum mi-a fost. 

     Acum nu stiu cati ani am mai facut proba de inot supersprint intr-un triatlon pe langa Brasov. Daca nu ma inseala memoria proba s-a tinut atunci in lacul Codlea. La fel ca si acum nu m-am antrenat pentru inot in vreun fel. M-am dus si am inotat cei 400m. Era o dimineata de vara insorita, apa avea aproape de 20 de grade, era curata si ioc valuri. La Mamaia la inceput de octombrie conditiile au fost diferite. Inotul s-a mutat din cauza ca marea era agitata, in spume mai pe romaneste, in lacul Siutghiol. Un lucru bun pentru siguranta participantilor. Lacul insa avea temperatura de doar 14 grade. Neopren obligatoriu. Imi cumparasem unul, ce-i drept cel mai ieftin posibil, si asa m-am prezentat la start. Innorat, racoros si, cel mai nasol, vantos. Siutghiol cu niste valuri deci. Cand am intrat in apa nu mi s-a parut vreo drama, dar pana la prima baliza - 150m parcursi - am avut parte de senzatia ca neoprenul meu nu ofera cine stie ce protectie termica. Iar apa, foarte aproape de suprafata, e plina de mazga verde. Din chestiile astea doua incep sa dau mai tare, prea tare. Evident obosesc. Ma intorc pe spate - voi fi ceva mai lent, dar o sa imi reasez un pic mintea si ma odihnesc. E solutia mea pentru astfel de momente. Cateva valuri imi trec peste cap si ma obliga sa ma intorc la loc. Ok, sa o luam incet. Cotesc stanga pe dupa baliza, dar mi se pare ca dureaza foarte mult. Habar n-am cat mai parcurg, senzatia e ca sunt lent. Vad baliza urmatoare, dar mai am pana la ea, iar apoi ar urma alti 150m inapoi la tarm. Ma gandesc ca pe ultima parte ma vor ajuta valurile si mai dau cateva brate, dar apoi ridic o mana. 

     Un caiac se apropie de mine. Ma prind de el, iar tipul din caiac rade si-mi zice: mi-e mie frig aici doar uitandu-ma la tine… vine o barca si sunt tras inauntru. Ma misc in reluare sau asa ma simt. In barca mai sunt doi "pescuiti". El e relaxat, ne privim in ochi si zambim. Are un ceas cu cronometru. Deduc ca am inotat 8 minute. Atat! 8. Ea in schimb e neagra de suparare. Schimbasem cateva vorbe inainte de cursa fiind vecina mea de rastel. Acum refuza sa ma priveasca. Chestie de asteptari banuiesc.

     Din barca hop-top pe mal. Spun ca sunt ok si nu-mi vreau decat adidasii. Cineva de treaba mi-i aduce pentru ca eu nu am voie in zona de tranzit. In timp ce-mi leg sireturile pleaca o salvare cu sirena pornita. 

Happy 8

 

     Anul trecut a fost multa munca in spate, aproape anulata de pandemie. Anul acesta am facut lucrurile din foarte scurt, era dupa Paste cand m-am gandit prima oara la un repeat. Dar trebuie sa fi avut a very good karma, altfel nu se explica cum s-au potrivit toate la fix. Panoul liber in cele doua saptamani de care aveam nevoie, un prieten al unui prieten care sa execute ideea de anul acesta - dinozaur, flori, stele, totul in tonuri pastel - cu viteza luminii. 

     Tic-tac. Tic-tac. A mai trecut un an. 

Un an de Masterclass

 

     Am avut, vreme de un an, abonament la Masterclass - un loc virtual unde poti lua lectii pe diverse subiecte de la tot felul de nume grele. Imi amintesc ca primul class pe care mi l-am luat a fost Screenwriting cu Aaron Sorkin pentru ca dialogurile lui sunt de neegalat in cinematografia de azi. Si imi amintesc cum am facut oua posate cu Gordon Ramsey si cum le dadeam colegilor poze cu rezultatele mele. Au fost si cursuri pe care le-am gasit complet lipsite de valoare - Natalie Portman imi explica senin sa dedic minim un an si jumatate ca sa invat sa cant la pian daca trebuie sa interpretez un personaj care canta la pian... Bre, Natalie, cine isi permite luxul asta? Si am descoperit cat conteaza personalitatea celui care tine class-ul. De exemplu Bob Iger si al sau Business Strategy and Leadership a fost plat, plin de idei de bun simt livrate absolut sforaitor. In schimb Hans Zimmer, desi nu am nici in clin, nici in maneca cu muzica, m-a cucerit iremediabil cu felul sau de a fi si cu povestile lui. 

     Fara sa am pretentia sa fi trecut prin mai mult de 1/5 din cursurile oferite in total si cu doza personala de subiectivism, iata top 3 class-uri pe care am avut placere sa le parcurg:

#3

David Carson, Graphic Design

Personalitate laid back, un fel de Hawaii uman, David Carson repeta mantric - nu folosi grid-ul, este moartea creativitatii! Ceea ce mi-a adus aminte de Hundertwasser si parerea sa la fel de radicala despre linia dreapta. Dincolo de fascinatia mea pentru tot ce tine de design, class-ul a avut exemple care sa ma faca sa gandesc, exercitii pe cat de simple, pe atat de provocatoare si o doza neasteptata de autocunoastere. 

#2

Chris Voss - The Art of Negotiation

Chris Voss arata ca o hiena. E slabanog si cand zambeste isi scrasneste dintii. Are un timbru vocal care te ingheata si o experienta uriasa in negocieri din vremurile in care lucra pentru FBI. Class-ul lui mi-a placut asa mult incat mi-am comandat o carte si l-am recomandat in stanga si-n dreapta.

#1

Dan Brown - Writing Thrillers

Nu i-am citit niciunul dintre romanele bestseller, nu ma dau in vant dupa genul de literatura pe care o scrie, iar ca prezenta e prea cuminte, dar class-ul oferit m-a surprins placut si cucerit complet. Am parcurs mai multe class-uri ale unor scriitori sau scenaristi, niciunul nu mi s-a parut la nivelul acestuia. E foarte bine structurat, clar precum cristalul, face tot sensul din lume, e simplu de inteles si aplicat/replicat. Dan Brown isi devoaleaza, fara prea multe retineri din cate mi-am putut eu da seama, reteta de succes. 

    

Pantelimon, vecinul si Leonard Cohen

     

     Imediat dupa ce ai mei au vandut casa in care am copilarit - lucru pe care il regret si acum - si aproape de varful boom-ului imobiliar, mi-am luat un credit ipotecar si cu partea mea de bani de pe casa plus imprumutul am cumparat un apartament la intrarea in Pantelimon. Aproape instantaneu a debutat la fata locului un santier cu toate cele. Zugravit, parchet, termopane, schimbat obiecte sanitare, mobilat. Si, la fel ca in cazul oricarui santier din Romania, lucrurile s-au intins pe o durata din ce in ce mai mare, tinzand spre insuportabil. Mi-aduc aminte cum sambata si duminica preferam sa merg la birou decat sa stau in noua mea casa, iar produsele de la patiseria din coltul blocului de patru etaje devenisera micul dejun obisnuit.

     Intr-o seara, enervat ca ma tot impiedicam de cutii, am decis sa instalez calculatorul. Sigur ca in tot praful ala nu era cea mai buna idee, aveam sa aflu asta mai tarziu, dar pur si simplu voiam sa ma simt acasa. Am pus tot Cohen-ul pe care il aveam pe hard si am dat play. Sa fi fost ora 20:00. Pe undeva pe la 23:00 mi s-a pus pata pe Dance Me to the End of Love si am lasat-o pe repeat. Pe la 24:15 intre finalul piesei si un nou inceput al ei, aud niste zgomote puternice. Opresc muzica si ciulesc urechile. Ce sa fie, ce sa fie? Se aud iarasi bataile si realizez ca cineva e la usa. La usa mea! Avand in vedere ora si situatia imi imaginez ca e destul de probabil sa fie unul dintre vecinii mei. Vecinul.

Pana acum povestea mea nu are nimic special. Poate mai putin faptul ca sunt in stare sa ascult atata Cohen - da, pot! Dar fix din punctul asta ea devine cu adevarat spectaculoasa si memorabila.

M-am dus la usa convins ca o sa am de-a face cu o "urechere" vecineasca de tipul - tu stii cat e ora? asta e bloc de oameni normali! etc. Am deschis-o avand deja pregatite niste scuze de bun simt - nu mi-am dat seama ca s-a facut asa tarziu, imi pare rau, bla bla. In fata mea un tip cu look geeky mi-a zambit si mi-a intins o carte - uite, asta e o carte scrisa de tipul asta de care nu reusesti sa te dezlipesti de cateva ore incoace. E buna si in plus cand o citesti nu se aude. A zambit, s-a intors pe calcaie si a plecat. Inainte sa coboare scara mi-a mai zis - apropo, eu sunt vecinul de dedesubt, Bogdan, si imi place Cohen.

Am ramas mut.

Ce dor imi e sa sparg un geam*

     Pe cand eram copil calculatorul se numea HC. Destul de tarziu au venit in viata mea "minunile" numite 286. Dar o minge adevarata batea la orice ora tehnologia. Din cand in cand mai spargeam cate un geam si mergeam la doua strazi distanta de casa sa-l inlocuim. Poti sa spargi geamuri cu PSP-ul? Da, daca te enerveaza asa tare ca nu-ti iese bicicleta lui CR7 ca arunci cu telecomanda prin casa... 

     Au trecut ani. Poate ca multi, oricum destui. Nu mai locuiesc in acelasi cartier, dar cand si cand mai am ocazia sa trec pe acolo. E ca si cum ai deschide o cutiuta care-ti napadeste toate simturile cu nostalgie pura. Azi am ajuns in fata locului unde schimbam geamuri atunci... Atelierul parca a mai intrat la apa, e decrepit si sters, dar e tot acolo. 

*Text scris in martie 2013

Esti magica!

     Povestea asta poate fi spusa in multe feluri. Atatea incat nici nu prea stiu de unde s-o apuc...

     De cand a inceput scoala, din septembrie, si pana-n pandemie, jumatatea lui martie, eu si cu Mara am trecut in fiecare dimineata de luni pana vineri (fara sa ratam vreo zi, chestie care arata ca ii place scoala) pe langa panoul asta mare. Fiind fix in dreptul trecerii noastre de pietoni, ne-am obisnuit sa ne uitam la el si sa vedem ce si despre ce zice. Au fost de la seriale AXN - il tin minte pe Good Doctor - si pana la mesaje cu iz religios. Si mi-a incoltit in cap ideea asta - cum ar fi sa trecem pe acolo si Mara sa citeasca un mesaj dedicat ei. Fara sa-i apara numele, pur si simplu sa se prinda ca e pentru si despre ea. Sa fie universul ei si sa contina ceva ce ii spunem, si eu, si Mishu, mereu. Am intrebat un pic in stanga si-n dreapta si ideea nu parea imposibila. Eu habar n-am sa desenez, asa ca cineva talentat - multumesc, Andreea - s-a indurat sa-mi transpuna ideile - d-astea am suficiente!  - in ceva foarte fain. N-a fost sa fie in primavara, nu l-am vazut asa cum imi imaginasem eu in drumurile catre si dinspre scoala, dar m-am ambitionat sa nu renunt. Asa ca de Ziua Copilului si de ziua ei, Mara a putut vedea bufnita cu gatul flexibil, pisica neagra, podurile caselor din Sibiu, zanele, oitele din vis, balonul rosu, fluturii, trotineta, fantana arteziana, soarele si luna, fulgii, buburuza, pasarea, balerina, curcubeul si, desigur, acele doua cuvinte: esti magica!

Stam in casa... board games se intorc!

     Dupa succesul primei postari, la fel ca producatorii de film nesatuli, m-am gandit la o continuare. In aceeasi reteta, mai jos sunt alte board game-uri pe care le-am jucat sau le jucam in casa zilele astea si care va vor starni, sper eu, pofta si curiozitatea.

Outfoxed de la Gamewright
5+, 2-4 jucatori, 20min 

Mara l-a descoperit la Oli si, pentru ca i-a placut, am continuat sa ne rafinam talentul de detectivi si acasa. E un joc de echipa unde trebuie sa alegi daca vrei sa cauti indicii sau suspecti si, la intersectia acestora, sa descoperi vulpea hotomana inainte ca ea sa scape definitiv. Intareste rezistenta la frustrare, pune mintea la contributie si e foarte distractiv. Nivelul de dificultate poate fi crescut prin mai multe miscari ale vulpii.

Micul print de la Lex games
8+, 2-5 jucatori, 25min

Seamana foarte mult cu Casuta mea de vis din postarea de ieri si e facut de aceeasi companie. Povestea e faina - fiecare jucator ii construieste Micului Print o planeta. Sunt tot felul de elemente care starnesc imaginatia - vulcani, baobabi, elefanti, apusuri - si reguli de punctare care sa-ti faca planeta castigatoare la final. E mai simplu decat Casuta (acolo sunt mai multe constrangeri de care trebuie sa tii cont), Micul Print e mai dreamy si ofera mai multa libertate. Suntem la inceput si mie imi place tare, desi mananc constant bataie.

Tier auf Tier de la Haba
4+, 2-4 jucatori, 15 minute

Joc de abilitate motrica in care tot felul de animalute din lemn trebuie puse unul peste altul peste altul peste... si tot asa. Desi la prima vedere pare ca te vei plictisi repede, felul in care sunt construite animalele permite tot felul de pozitii si de combinatii. Unele surprinzatoare, parca sfidand legile fizicii. Finalul glorios e cand toti jucatorii reusesc sa puna toate animalele unele peste altele... chestie care se intampla foarte rar. Altfel, cine darama "constructia" pierde. Dar se si distreaza.

Three Little Piggies de la Smart games
3-6, 1 jucator, 3 minute/situatie

Brain game prin excelenta. Povestea foarte bine integrata in joc si cu priza la cei mai mici - ziua purcelusii trebuie sa stea inafara caselor, noaptea in case caci vine lupul. Sunt patru nivele de dificultate si la unele iti cam prinzi neuronii. In total sunt 48 de provocari, dar dupa ce le-ai terminat, jocul trebuie sa primeasca o pauza lunga.

The Roundabout Marble Run de la Hape
4+, 1-2 jucatori, 10-15 minute / constructie

Un joc STEM (Science, Technology, Engineering, Math) in care... imaginea e elocventa, nu? Sunt multe piese si, pe langa constructiile din manual, copiii au libertatea de a experimenta cum e cu gravitatia, acceleratia, cetrifuga si centripeta. Ocupa mult spatiu, ai nevoie de o suprafata rigida ca sa construiesti, nu poti sa-l iei cu tine in vacante, stransul dureaza - cam astea ii sunt dezavantajele.

Too many poops de la Lex games
7+, 2-6 jucatori, 25 minute

Am aflat de el de la Mihnea si mama lui si Mara a fost asa amuzata de ideea unui joc cu caca-uri incat l-am cumparat. Pana acum nu am facut decat sa-l deschidem si sa ne bagam un pic nasul in regulament. Dar chestia cu golden poop a dat-o pe Mara pe spate. Asa ca sunt sanse mari sa ajungem experti in urmatoarele saptamani.

Stam in casa... ne jucam board games

     Daca tot ne jucam mult si multe board games-uri zilele astea, am zis sa scriu doua vorbe despre cateva dintre ele. Cele care ne-au placut de-a lungul timpului cel mai mult. Poate va fac pofta, poate va dau idei.


Pengolo de la Blue Orange
varsta 4+ , 2-4 jucatori, 15 minute

Nu il mai jucam decat foarte rar - dar e un old time favorite. Pe la 4 ani era cam singurul board game bagat in seama de Mara. Cred ca pentru povestea foarte buna. Pinguinii sunt printre preferatii copiilor, iar aici ei trebuie sa fie adunati cu tot cu puii lor si pusi pe banchiza. E un joc care se desfasoare pe turn-uri deci cei mai mici vor invata sa fie rabdatori, se bazeaza pe zar deci cei mici vor fi si frustrati, dar mai ales pe memorie - trebuie sa tii minte (e un joc de memorie) ce culoare are oul de sub fiecare pinguin. E un joc competitiv - cine ajunge primul la 6 pinguini castiga - ceea ce ii poate frustra un pic (si cu folos) pe cei hipercompetitivi.

Obstgarten de la Haba
varsta 3-6, 1-8 jucatori, 15min 

A fost superhit pentru noi de la 4 la 5 ani. Avantajul jocului e ca toti participantii lucreaza impreuna - au un scop comun in a strange fructele din livada inainte sa vina cioara. O poveste despre cooperare, nu despre competitie. Bucuria succesului sau drama esecului se traieste si se imparte cu ceilalti. E pe turn-uri si cu zarul. Nu presupune vreun skill, socializarea e cea care iese castigatoare.

Ghici cine-i? de la Hasbro
Varsta 6+, 2 jucatori, 30min

Ne-am distrat foarte tare cu el, dar devine destul de repede o rutina. E foarte bun pentru ca antreneaza rationamentele deductive, atentia si, pe masura ce inaintezi in el, memoria. E un joc pe turn-uri in care trebuie sa descoperi un personaj folosind diverse intrebari la care raspunsul e da sau nu (ex. personajul pe care il caut eu poarta ochelari?). Mishu m-a dat pe spate cand a descoperit (dupa multe jocuri) ca poti intreba si... personajul pe care il caut eu priveste spre stanga?  Aici au inceput explicatiile pentru Mara - stanga ei, stanga personajului...

Sleeping Queens de la Lex games
8+, 2-5 jucatori, 5-15min

Regina board games-urilor noastre. Desi e dat cu 8+, e o binecuvantare de la 6. Mara s-a jucat cu Oli si Alexandra prima oara, dar apoi am devenit cu totii abonati. La baza e un joc de carti, dar povestea... E cu regine pe care le trezesti ca sa aduni puncte, fiecare din ele cu personalitate & look specific, cu dragoni care le apara de cavalerii care vor sa le fure, cu potiuni care le adorm la loc si cu baghete magice care le protejeaza. Jocul antreneaza foarte eficient adunarile simple si dezvolta gandirea strategica.

Casuta mea de vis, Lex games

7+, 2-4 jucatori, 30min

Preferatul meu, cumparat de Mishu complet la plesneala cu un voucher primit de ziua ei de la colegii de birou. Scopul jocului e sa iti costruiesti o casa - cute, cute, cute! Camere, decoratiuni, mobilier, acoperis, bonusuri de functionalitate, tot felul de de carti personaje sau obiecte de ajutor. E complex, uneori stau si ma minunez cu cata usurinta navigheaza Mara prin tot sistemul asta. La final se calculeaza un punctaj, dar noi ne-am obisnuit sa-i spunem Marei ca sunt doua feluri de a juca: sa castigi facand multe puncte sau sa castigi pentru ca ti-ai facut o casuta care-ti place. Si Marei ii plac camerele duble de joaca, casuta pisicii si casuta din copac. 

Vanatoarea de comori de la MDR

6+, 2-8 jucatori, 10-15min

Achizitie recenta. L-am jucat la Ama si Marei i-a placut. Deocamdata inca se bucura de fiecare nume de catelus si de cum arata ei - asa ca viteza de calcul a traseelor de iesire din labirint nu e nici stie ce. Dar presimt ca in cateva zile o sa ne bata de o sa ne sune apa-n cap. E un joc mental, de atentie, care presupune concentrare pe un timp destul de lung. In acelasi timp e un joc de reactie, de viteza, de procesare in regim de competitie. Nu exista turn-uri, toata lumea poate aduna puncte la fiecare decartare (nu-mi pot imagina ce haos iese in mai mult de 4 jucatori!). 

Inima grea (scurtmetraj)

 INIMA GREA*

EXT. INTERSECTIE. ZI

Semaforul se face verde si cateva masini se misca lent printre urmele de zapada. Din turturi clipoceste apa. MAGDA (68) calca apasat prin amestecul de zapada si apa. Are bocancii cu doua numere mai mari, o haina zdravana care-i acopera genunchii, fular si caciula ponosite.

                                   MAGDA
                         Hai odata ca nu mai prindem nimic!

In urma Magdei vine ICA (71). Mers sovailenic, par la vedere, carunt si nearanjat, parpalac subtire si pantofi in picioare.

                                   MAGDA (CONT'D)
                         Cum naiba ai ajuns tu la loto, tot nu pricep!
                             (isi face cruce)
                         Iarta-ma, Doamne, ca vorbesc asa!
                         Dar ma innebuneste Ica.

EXT. IN FATA UNUI SUPERMARKET. MAI TARZIU

Cele doua batrane stau una langa alta.

                                   MAGDA
                         Daca nu era colonelul, nici ca aflam ca esti acolo.
                         Fuguta dupa tine, fuguta inapoi... Cine stie
                         acum cat e ora, am pierdut praimtaimul.

                                   ICA
                         Praitai?!?

                                   MAGDA
                         Offff! Ca la Antena 3. Cand e toti
                         telespectatorii seara la Gadea.

Din supermarket iese o doamna cam de varsta lor, imbracata brici. Lasa sa-i coboare din brate catelul imbracat cu o hainuta rosie.

                                   ICA
                             (sec)
                         E 12 si un pic.

                                   MAGDA
                         De unde stii?
                                        
                                   ICA
                         Magellan iese la cumparaturi abia la 12:00 cand e frig.
           
EXT. IN FATA UNUI SUPERMARKET. SI MAI TARZIU

                                   MAGDA
                         Ce te costa - ii zic eu...
                         Ma aduci inapoi cu macaraua, la ce dureri de spate am.
                         Auzi la el raspuns! Asa ca... nu s-a dus.
           
Din supermarket iese un tanar si se indreapta spre ele. Are in maini plasele de cumparaturi si restul. Ii intinde Magdei o bancnota de 1 ron.

                                   MAGDA (CONT'D)
                         Bogdaproste! Sanatate, mama!

Tanarul ii intinde si Icai cealalta bancnota de 1 ron. Ica nu-l baga in seama. Magda ii da un ghiont. Ica ia banii mecanic si-i indeasa in buzunar.

                                   MAGDA (CONT'D)
                         Doamne-ajuta! Multumim mult.
             
Tanarul se indeparteaza.

                                   MAGDA (CONT'D)
                         Vezi, Ico, inca mai sunt oameni buni pe lumea asta.
                         Daca Ghita se ducea la bilete si dadea peste un
                         om bun, poate mergeam si noi la bai la anu'.

                                   ICA
                         Bun pe naiba.
                         Ii era prea frig sa-si mai caute portofelul.
                             (pauza)
                         Uneori zici ca suferi de utopie.

                                   MAGDA
                         Ce-i aia?!? Poate de miopie.
                         N-am mai fost la un control nici eu nu mai stiu de cand.
                         Uneori cand astept tramvaiul 13 nu vad exact ce vine si atunci intreb si...
                                               
Ica o ia, dintr-o data, la pas.

                                   MAGDA (CONT'D)
                         Alooo? Unde-ai plecat? Icoooo!

                                   ICA
                         E cum ai zis tu. Gata praitaiul.

                                   MAGDA
                         Praimtaim!
                             (dupa o pauza scurta, mai tare)
                         Ne vedem maine, da?

                                   ICA
                         Da, da!

                                   MAGDA
                         La ora care trebuie? Si unde trebuie?

Ica e deja departe, vorbeste ca pentru ea.

                                   ICA
                         Da, da...

                                   MAGDA
                             (striga dupa Ica)
                         Nu vrei sa trecem pe la covrigi?
                         Tare mi-e pofta de unul din ala cu ciocolata...

Ica ofteaza vag si-si strange buzele.
             
INT. LIVING. MAI TARZIU

Cadrul este foarte strans, nu ne dam seama unde ne aflam.

                                   MAGDA (CONT'D)
                         Se topeste vazand cu ochii. Si nici cine stie ce frig nu mai e...
                         Ai putea sa iesi.

EXT. CIMITIR. IN ACELASI TIMP

Cadrul este foarte strans, nu ne dam seama unde ne aflam.
                                                          
                                   ICA
                         A fost chiar blanda anul asta.

INT. LIVING. MAI TARZIU

Cadrul se largeste, vedem ca Magda sta pe o canapea langa GHITA (70). Amandoi molfaie din covrigi inveliti in aceeasi patura.
                       
                                   MAGDA
                         2 lei, dar am luat si covrigii astia cu ciocolata.
                         Bine, azi mai mult am alergat dupa Ica.
                         Iar are o stare din-aia...

EXT. CIMITIR. IN ACELASI TIMP

Cadrul se largeste, vedem ca Ica sta asezata in dreptul crucii lui DUMITRU MATEUT (1948-2018).

                                   ICA
                         Magduta e bine... Vrea la bai, iar Ghita nu se duce dupa bilete...
                             (pauza)
                          Bai, iti dai seama!

INT. LIVING. MAI TARZIU

Magda si Ghita sunt in aceeasi pozitie. Se uita la ecranul televizorului unde ruleaza imagini cu Mihai Gadea pe Antena 3.
             
EXT. CIMITIR. IN ACELASI TIMP

Ica se strecoara afara din cimitir. Strada e pustie. Se lasa intunericul.

Sfarsit.

*primul draft l-am scris acum vreo 5 ani

Bradul nostru DIY

     Pentru ca Mara a venit de la scoala cu ideea ca un brad taiat = mai putin oxigen pentru oameni, am ales sa construim noi insine un brad anul acesta. Ne-am apucat, slava Cerului, din timp. Pe la inceputul lunii decembrie am mers la furat  cules de crengi si crengute din parc. Am cules dupa puteri, destule cat sa avem si rezerve, le-am luat sub brat si ne-am intors acasa.
     
     Mishu si-a dat seama ca mirosul nu era tocmai in regula - semn ca tovarasii patrupezi isi marcasera teritoriul in plimbarile lor prin parc si nimerisera si crengile noastre. Asa ca a urmat o runda de spalat & igienizat. Apoi le-am lasat pe scara blocului la uscat cu un mesaj "nu aruncati, multumim".

     Miracol de Craciun in avans, nimeni nu s-a atins de crengi si dupa doua saptamani a venit vremea sa le curatam de coaja. Operatiune facuta de toata lumea din casa mai putin de Zog, care, deloc surprinzator, a preferat confortul unui calorifer mediu incalzit.

     A urmat, un weeekend mai tarziu, datul cu lipici si cu glitter colorat. Aici maestra de ceremonii a fost Mara. Eu m-am ocupat mai mult de curatenia bancului de lucru si a covorului din living dupa. Deja aveam o idee despre care sunt cele zece crengi pe care vrem sa le folosim.

     Mishu a tras sforile. La propriu - sforile cu care a legat crengile unele de altele. Eu am batut un cui si uite asa scheletul bradului nostru a fost ridicat. Mara si-a adus aminte de toate globurile facute anul trecut la gradi si anul asta la scoala si le-a pus cum a vrut. Am gasit si o stea de pus in varf. Mara a adus niste clopotei, Mishu niste beculete si le-am pus care cum a vrut si cum a putut.

     Ziua arata bine, dar seara, pe intuneric, arata grozav. De unde l-am botezat Vegas.

 

Tipa de la curatenie (povestire)*

     Nu știu cum m-am apucat să fac asta. Nu mă refer la curățenie, zic de toate celelalte chestii.

     A venit cât se poate de natural. Le faci curat în hainele din dulap, le speli, le întinzi, le usuci, le calci, le-mpăturești, le așezi pe căprării. Aranjezi și lucrurile din baie, periuțele și pasta, parfumurile, oglinda, tampoanele și prezervativele... când descoperi un miros nou. Știi la perfecție toate mirosurile casei, a ăsteia și a altora. Fiecare casa are mirosurile ei încât n-ai nicio îndoială. O combinație de vanilie și santal, cu o urmă de cireșe amare. Inconfundabilă și complet nouă. Venită dintr-o cămașă de birou albastră cu carouri, una din preferatele lui, și dintr-un tricou vernil inscripționat cu majuscule portocalii: OFFROAD.

     După câteva săptămâni am început să mă-ntreb: oare ea nu și-a dat seama? Sigur s-a prins că doar n-are simțurile atrofiate. Știe, dar poate că joacă teatru. Sau vrea să-l prindă. Sau doar câstigă timp. Se gândește ce să facă. Trei săptămâni am așteptat un semn. Orice semn. Mi-o imaginam sfătuindu-se cu prietenele ei pe vreo terasă, plângând singură pe o bancă din parc cu ochelarii ăia de soare gen bondar care să o protejeze de privirile indiscrete. Mi-o imaginam la notar, la avocat, la un amant pe care să și-l tragă doar drept răzbunare, la preot... Nicio schimbare. Când faci curat în casele oamenilor e ca și cum le cureți și sufletul. Detectezi și interpretezi imediat cele mai mici schimbări. Un hobby nou, o promovare sau dorința de a avea un copil – pe toate le citesc cu exactitatea unui test ADN. În cazul ei, al lor mai bine spus, nicio schimbare.

     Inclusiv prezervativele se consumau la început în același ritm. Mirosul însă era acolo, constant și evident. Și săptămânile următoare a tot crescut. Ca o ciupercă, pe din ce în ce mai multe dintre hainele lui. Devenise în timp mirosul unei întregi jumătăți din coșul de rufe. Jumătatea lui. Pentru căile mele respiratorii, de la vârful nărilor și până-n adâncul plămânilor, era insuportabil. Am luat cămașa aia albastră de la care pornise totul și am rupt-o în bucăți. Am aruncat-o în sacul de plastic de la gunoi și, ca de fiecare dată, am aruncat sacul la ghenă înainte să plec.

     Poate că nu simte mirosul. Teoretic e posibil. M-am documentat pe internet și există oameni care se nasc cu o deficiență olfactivă reală, de care habar n-au dacă nu fac niște teste specializate. Alții pățesc vreun accident de care nici măcar nu sunt conștienți și rămân fără o parte a simțului olfactiv undeva în cursul vieții. Nu vorbesc de tot simțul olfactiv, ci de o parte a lui. Poate că ea nu simte fix combinația asta, vanilie și santal cu cireșe amare. Așa că am intrat într-un magazin de parfumuri și după cinci minute am ieșit cu sticluța cu pricina. Nu mi-a fost deloc greu să găsesc parfumul, dar acum, afară, transpiram ca o teroristă debutantă cărându-mi bomba artizanală prin tot orașul într-o pungă de carton inscripționată frumos. Îmi imaginam cu groază cum o scap din mână pe marmura de la metroul de la Unirii, fix acolo unde ea schimba liniile în fiecare zi de lucru din săptămână. Îmi imaginam cum se sparge în mii de cioburi și cum mirosul oribil se împrăștie în jur înnebunindu-i pe toți. Mai puțin pe ea. Pentru că ea nu-l simțea.

     Până la urmă am inventat o verișoară inexistentă, cu o biografie amoroasă fictivă cât mai agitată. Speram să văd o privire coborând sau un rictus al buzelor pe care știam că îl are atunci când nu-i convine ceva. Dar nimic! Am plusat și i-am arătat parfumul. Am ținut morțiș să-l probeze. M-a complimentat neutru pentru alegerea făcută și atât! Nu recunoștea mirosul? Nu i se părea familiar? Nu și distracție plăcută la petrecerea verișoarei tale - mi-a răspuns fără nicio tresărire. Am aruncat parfumul în prima ghenă. Eram distrusă.

    O femeie atât de inteligentă, atât de atentă, pur și simplu nu vedea schimbările de lângă ea. Încă trei săptămâni și lucrurile deveniseră cu adevărat critice. Prezervativele rămăseseră nemișcate, iar tricoul ăla cu OFFROAD dispăruse. Îmi imaginam ce e mai rău. La muncă purtam o mască să nu mi se facă rău, iar noaptea visam că făceam curățenie, găseam tricoul și îl rupeam și pe ăla în bucăți. Poate dacă aș fi făcut-o de la început nu…

    L-am așteptat în scara blocului. Nici n-a apucat să respire. N-avea sens să se ascundă de mine, știam totul, știam foarte bine. M-am oprit o secundă doar și l-am privit. Era năucit, eram triumfătoare. Mi-am transformat reproșurile în acuze și acuzele în invective. Nici nu mai știu ce i-am zis, cuvintele ieșeau din mine de unele singure. Nu știu cum am ajuns la amenințări și am simțit cum brațul mi se încarcă cu o energie necunoscută. Știu că mi-era sete, foarte sete, aveam gâtul uscat. Și atunci l-am lovit. N-am vrut, pur și simplu am făcut-o. A ridicat mâinile într-un gest reflex de apărare și apoi a șuierat printre dinți: ȘTIEEEEE! Eram knock out dintr-un singur cuvânt.

     Cum știe? Și ce? Și de cand? Răspundeți-mi! Am tăbărât și mai tare pe el.

     În regulă, doamna Sterian, vă rog să rămâneți liniștită. Nu vrem să ne ambalăm iarași. Dacă asta e declarația dumneavoastră, o să vă rog să semnați și să puneți data de azi – 26 aprilie 2012. Eu o voi atașa la dosar. Când se termină perfuzia o să puteți merge acasă. Evident că trebuie să păstrați distanța de domnul si doamna Ivașu. Așa poate se și răzgândește cu plângerea domniei sale. Ar fi cel mai bine pentru toată lumea.

*text scris in 2012, trimis recent drept inscriere la un atelier literar unde am picat primul sub linie

Eat pasta, run fasta

     Acesta este unul din mesajele lasate de cei care au trecut pe la seminariile de paste cu Chef Victor Nemes. Fiindca am trecut si eu pe acolo, l-am adaugat si pe al meu: Say... pasta! 

     Cum a fost? Atmosfera relaxata cu vin alb, oameni ok si cateva lectii numai bune pentru mine. De exemplu am gasit surprinzator de usor de pregatit aluatul. Cu un pic de exercitiu cred ca si modelatul poate deveni floare la ureche. Mai departe urmeaza ingredientele, iar aici adevarul e ca n-are rost sa-mi fac iluzii. Frigiderul nu e nici asa mare, nici atat de bine aprovizionat. Iar cu timpul... aratati-mi pe cineva care poate sa stea 3 ore sa se fiarba o carne de vita? Asa ca va fi mereu vorba despre ce gasesc la indemana, nu despre o reteta anume.

     Si aproape orice poate fi salvat de ulei de masline, sare si piper.

Cea mai buna inghetata din Bucuresti (part 3)

Partea intai o gasiti aici. Partea a doua aici.

     Moritz Eis
     Frederic Chopin 10-12 

Am incercat Moritz si la Cluj asa ca aveam deja o experienta la activ. In Floreasca gelateria arata... ca-n Floreasca - alb, minimalist, spatios. E un loc foarte linistit, cu o banca si cateva mese si scaune afara. Niciun local in jur, blocuri de 4 etaje. Pretul unei cupe e pe masura linistii traite - 9ron. Cred ca e cea mai scumpa cupa din oras. Am fost serviti amabil, dar fara vreun zambet. Oferta de gusturi e bogata si diversa, sunt si cateva combinatii interesante - mure cu menta sau banane cu afine. Nicio ratare la gust, cateva chiar foarte reusite. Mishu, carcotasa, zice ca e mult zahar.
Verdict: un zambet si ar fi fost perfect

     Gelato Mio 
     Polona 76

In locatia din Polona Gelato Mio nu e deschisa sambata sau duminica. Asa ca a durat un pic sa ne intalnim oficial. Afara sunt cateva pernute si o bancheta din lemn, ideale as zice, de vreme ce inauntru oferta de inghetata isi imparte spatiul si asa mic cu cea de cafea si... hotdog. Am fost tratati exemplar, dar oferta a fost oarecum subtire - 9 gusturi cu totul. Din care am incercat 6. Cateva gusturi au fost reusite, restul doar ok. Venisem ca la un pom laudat si de aici un mic sentiment de dezamagire.
Verdict: ok, dar niciun motiv pentru ca sa revenim

     Creamier 
     Benjamin Franklin 5

Prin spatele Ateneului, prinsa intre alte cateva localuri cu mancare si deserturi. Asteptarea a fost de local specializat in cafea, nu in inghetata. Asa ca... o prima surpriza placuta - 16 gusturi in oferta, doar doua inspirate de cafea. Niciunul nu e vreo combinatie neasteptata, dar sunt suficiente cat sa ai de unde alege. Problema mare la cum se comporta gazdele cu oaspetii: atitudine acrisoara de sus pana jos. Localul e decorat fain, motiv pentru care iti cam vine sa faci poze, dar se prezinta si un pic cam neingrijit. 8 ron pentru o cupa, dar nicio reducere la mai multe cupe cumparate. Asa ca 3 x 2 cupe si un total mai mare chiar decat la Moritz. Gustul? De la foarte bun la fistic + migdale si pana la nu-cine-stie-ce la unul din gusturile de cafea.
Verdict: o surpriza placuta

Cea mai buna inghetata din Bucuresti (part 2)

   
     Partea intai o gasiti aici. Partea a doua vine cu o intarziere considerabila pentru ca un rotavirus ne-a scos in decor cateva saptamani. Dar iata-ne inapoi in cautarea celei mai bune inghetate din oras...

     Sweetology 
     Calea Victoriei 122 

Cu vadul bun pe care il are, acolo unde Amzei inteapa Calea Victoriei, nici nu mi-am dat seama ca Sweetology era deschis de doar cateva zile cand i-am trecut noi pragul. Era un flux constant de clienti, iar doua din cele noua gusturi afisate erau over & out. Ce-i drept angajatele erau un pic crispate, POS-ul inca nu venise si cateva mici detalii, vezi anuntul ca se cauta oameni cool lipit pe un A4 cu scoci, aratau ca vorbim de un business la inceput de drum. Spatiul nu e mare, dar e organizat ok si cu bun gust. Scara interioara fura toate privirile. Asta pana sa remarci becurile in cornete. Afara s-ar putea monta lejer o bancuta pentru clienti. Am testat toate gusturi available in doua runde. Niciun rateu. Doua combinatii cool, italienesti, cu fructe si aperol, respectiv prosecco. Minusul la general, dincolo de oferta inca limitata, e ca toate gusturile sunt un pic prea dulci. Pret: 7/12/15.

Verdict: work in progress, de revizitat spre sfarsitul verii

     Gran Gelato
     Radu Voda 28 

Aflata in proprietatea unei familii de italieni venetieni, cel putin asa am citit pe internet, Gran Gelato a fost o experienta dezamagitoare. Practic e o vitrina la strada, clientii gasindu-si fiecare cate un colt de strada unde sa-si manance gusturile. Doamnelor care servesc nu ca le lipseste zambetul, le lipseste o minima politete vizavi de clienti. Undeva in spate doua colege vorbeau colorat, genul de situatie din care nu stii cum sa iesi cand copilul te intreaba ce inseamna cuvantul ala cu "p", iar la servire starea generala era sictirul. Sunt destule gusturi, nimic de rau de zis la acest capitol, iar clientii nu lipsesc. Ba chiar, dupa familiaritatea lor cu gusturile e clar ca vorbim de clienti cu state vechi. Pentru noi insa nici inghetata in sine n-a fost cine stie ce. Culorile exagerat de vii, zahar exagerat de mult, gusturi prea putin naturale.

Verdict: de ocolit

     Ciocogelateria Venchi 
     Calea Victoriei 241

Calea Victoriei, spre capatul dinspre Piata Victoriei. Venchi a fost inchis o perioada, cel putin asa tin eu minte, dar acum e iarasi open for business. Afara sunt cateva mese si scaune din fier forjat, iar inauntru domina cromatic un mov de pruna abia coapta care da spatiului un aer elitist si retro. Concordant cu traditia brandului Venchi. Nu e neaparat locul pentru o familie iesita in crocsi, dar mica noastra nepotrivire vestimentara nu anuleaza in niciun fel farmecul old school al locului. Tineam bine minte si a ramas valabil faptul ca numarul de gusturi e cumva limitat la Venchi. Sa fie 10, maxim 12. Si mai e ceva - majoritatea sunt in tonuri de maro. Nu degeaba vorbim de o cioco-gelaterie. Noi am gasit o singura varianta de fructe pentru little miss, dar a fost suficient. Zmeura a fost pe gustul ei. De fapt la nivel de gust, oricare ar fi alegerea clientului, Venchi e fix unde trebuie. Textura si aftertaste included.

Verdict: delicios in regim clasic


     Partea a treia o gasiti aici.

Cea mai buna inghetata din Bucuresti (part 1)

     Suntem trei si avem gusturi diferite. Vara facem un tur de oras in cautarea perfectiunii. Anul acesta am pornit devreme pentru ca vara a venit devreme, asa ca la 1 iulie o sa avem un top clar pentru 2018. Pana atunci sa ne bucuram de calatorie.

Puro & Bio 
Ion Campineanu 20 

POS-ul e vesnic nefunctional, dar asta nici n-ar conta. Serviciul a fost varza, inghetata pusa jumatate pe servetel si jumatate in cornet, dar si peste asta am putea trece. Daca inghetata ar fi buna. Dar nu e. Nu mai e nici macar ok. Gusturile (3x2 incercate) nu prea au legatura cu denumirea lor. Si, mai nasol, trei dintre ele nici nu difera intre ele prea mult. Nici nu mai conteaza cat de variata e oferta daca lucrurile stau asa. Dezamagirea e totala pentru ca acum 2-3 ani aici mancam cea mai buna inghetata din oras. Cea mai buna! Spatiul arata ok, e in buricul targului si ultra-generos - parter si etaj. Poate asta e si ideea - nu e nevoie de clienti care sa revina, la doi pasi sunt hoteluri de unde vine mereu "marfa" proaspata.
Verdict: dezastru 


Dolci Coni 
Drobeta 8 

Prima senzatie pe care o incerci la Dolci Coni e de intimitate. Poate sunt 20 metri patrati cu totul. O bancuta si 3 scaune. Patroana afacerii a trait multi ani in Italia. Tot ea e si cea care prepara inghetata, de multe ori si cea care serveste clientii. Daca nu e ea, atunci e mama ei. Feeling-ul de afacere de familie e intretinut si de clientii care par mereu de-ai casei. Gazda isi rasfata clientela, ofera mici degustari. Si sortimentele - undeva la 16 ca numar - variaza mult in functie de materia prima proaspata disponibila si de inspiratia creatoare. Dar intodeauna gasesti gusturi clasice si combinatii originale. Iar o cupa costa 5ron. La totale - pana sa gusti inghetata - experienta e una placuta si relaxata. Gusturile, cel mai important lucru, sunt delicioase. Niciunul dintre ele nu e vreo ratare. Highlight-urile noastre absolute au fost caise+morcov+mar si lime+ghimbir+scortisoara.
Verdict: familiar si delicios 

Delicii
Constantin Aricescu 65

Eeeee, suntem in Floreasca, la fite. Mai multa atentie la branding, 7ron cupa si cupa e parca mai mica decat oriunde in alta parte. Spatiu inauntru e mic, dar pentru familie si prieteni - banuiesc ai inghetatei - exista si o banca si doua mese in curtea care da tot spre strada. Umbra si in majoritatea timpului liniste. Publicul se schimba si el - la masa de alaturi se discuta de vacante in insule exotice. Nu sunt multe sortimente - cred ca 12 - asa ca pot spune ca am incercat jumatate din oferta locului. Delicii nu isi asuma decat cateva riscuri inovatoare - vezi coliva, in rest joaca la sigur. Nimic in neregula cu asta. Cel mai important: niciun gust nu a fost dezamagitor, cateva au fost chiar de top.
Verdict: gustos, dar fitos 


Delicii libaneze 
Mendeleev 8  

Pe "libanezi" i-am cunoscut in Mamaia si de acolo am aflat ca exista si-n Bucuresti. I-am vizitat de-a lungul timpului de mai multe ori si recunosc ca stilul patronului e cuceritor. Iti da detalii, iti spune povesti, te lasa sa degusti. Clientela e parte in parte - clienti noi aterizeaza mereu, dar sunt si cei care s-au imprietenit si ii trec regulat pragul. La ultima vizita am aflat ca in vara asta nu vor fi in Mamaia, in schimb au deschis o a doua locatie intre Universitate si Unirii. Ce nu ne-a placut la locatia din Mendeleev a fost numarul mare de tantari pe metru patrat. Da, da, foarte multi tantari! Si in privinta decorului as avea unele comentarii. Dar inghetata e geniala. Folosesc folosesc mult condimentele si combinatiile sunt neintalnite de noi in alta parte. Trandafir picant, lime cu ghimbir si chilli, migdale cu piper rosu. Si tot asa. Nu lipsesc gusturile clasice cu care nu gresesti la copii - gusturile simple din fructe sau ciocolata. Oferta e foarte generoasa, iar cupele semnificativ mai mari decat in alta parte. Pretuite si aici la 7ron.
Verdict: genial, cu iz oriental 


Cremeria Emilia
Franceza 42 + malluri din oras

Vorbim deja de un business la scara mare, fara feelingul acela de people to people, angajatii te servesc si zambesc, dar nu exista interactiuni pe bune. Sunt mai multe locatii, dar noi o vizitam pe cea din Centrul Vechi. Acolo unde Emilia are cateva mese afara, cateva buturugi lacuite la parter, inauntru, si un etaj unde mai intra lejer inca 20 de persoane. Deci e alta scara. Laudabil e totusi ca inghetata e gustoasa si si-a pastrat gustul de cand exista. Oferta de gusturi e mare, dar acestea sunt constante si cuminti. Semn ca nu e mult loc de creativitate si rasfat, se lucreaza la volum.
Verdict: bun, dar cam atat

     A doua parte aici.

Sogo

     Sambata la pranz, in timp ce asteptam avionul intarziat care sa ne duca in Italia, m-am intalnit pe acel unic culoar prin care trec toti cei care pleaca pe calea aerului din Bucuresti cu orl-ista Marei. Pentru ca Mara a avut mereu probleme cu mucii si urechile si pentru ca noua ne-a placut de ea - o vizitam de cateva ori pe an. Am si botezat-o: Sogodica sau, si mai scurt, Sogo. Dupa numele ei de familie.

     Mirati amandoi de intalnire, i-am spus ca noi mergem in vacanta in Italia. Roma? a intrebat ea. Nu, nu, la Pescara. Pastele si inghetata sunt la fel de bune peste tot in Italia, am glumit eu. Dumneavoastra incotro? Eu... nu plec in vacanta, eu o sa plec de tot. M-a vazut ca m-am blocat asa ca a continuat: la Bruxelles, ma mut acolo. Paream in continuare pierdut asa ca mi-a aruncat un colac de salvare. Telefonul ramane activ, asa ca ne putem auzi oricand. Nu-mi aduc aminte cum i-am raspuns...

     Culoarul acela de pe aeroport merita un reportaj al sau sau mai mult. De pe el pleaca doctorii, it-stii si inginerii. Pleaca la Bruxellles, in Scandinavia sau in Noua Zeelanda. Nu inventez destinatii sau povesti. Va spun de oameni pe care ii cunosc si care au ales sa plece din Romania. Poate suna dur, dar pe acel culoar ar trebui deschisa o carte a ultimului gand. Ultimul gand al celui care pleaca sa traiasca in alta parte. Poate si el are nevoie sa ne spuna un ultim gand, sa plece mai impacat. Poate si noi avem nevoie sa-l auzim, poate un torent de astfel de ganduri ne-ar ajuta cumva.

A fost odata

     Cand cineva ma intreba unde locuiesc in Bucuresti obisnuiam sa raspund cu trei cuvinte: Gara de Nord. Urmau grimase neplacute, batai pe umar empatice sau glumite legate de numarul peronului pe care sunt cazat. Toate astea ma lasau indiferent. Imi completam raspunsul, aproape mecanic, cu pe o straduta linistita la 5 minute de gara si gata, asta era tot. Pentru ca acolo unde ceilalti vedeau aglomeratie, aurolaci, mizerie, miros de sosete imputite cu ou stricat si tepari - eu ma simteam acasa.

     In asta consta, cred, magia copilariei. Oriunde o traiesti, copilaria incarca locul respectiv intr-o maniera irepetabila. Cu personaje, intamplari si emotii. Toate ridicate la rang de poveste. Am mai scris-o si cu alte ocazii: la Gara de Nord eu ma simteam nemuritor. Si ani de zile dupa ce m-am mutat, cand doar treceam pe acolo, ma simteam atotputernic. Era ca si cum fiecare obiect, fiecare suflet statea fix acolo unde trebuie, ca si cum respecta un scenariu al mintii mele. La Gara de Nord nu mi se putea intampla nimic rau. N-avea cum. Eram acasa.

     Tin minte cand in copilarie treceam pe la Fotescu prin fata si vedeam aliniate chipurile despre care in Evenimentul Zilei scria ca sunt ale unor infractori rai cautati de zor de politie. Deh, politia n-auzise de Fotescu! Din cand in cand trecea pe langa mine val vartej un maradonist care fraierise un schimbator de valuta dornic de niste bani in plus. Alteori vedeam aceeasi scena, cu alt tepuit, un pic mai tarziu - cand un politist ii lua declaratia notand copy-paste cum banii de la a 4-a bancnota in jos erau din hartie de ziar si cum teparul se facuse nevazut prin spatele blocurilor de pe bulevardul Duca cu o viteza desprinsa de pe terenurile de sport. Au fost epocile cu alba neagra, barbut si taxiurile pe naspa al caror monopol nu indraznea sa-l sparga nimeni de frica scandalurilor si batailor care se iscau din senin.

     Erau si aurolacii pe care lumea ii dispretuia. Un simbol al esecului social in trecerea dinspre comunism inspre capitalism. Satanistii se duceau sa bata la ei ca la fasole, la tv ii vedeai in reportaje prezentandu-si casele din canal, dar cea mai vie amintire o am de cand i-am vazut ascultand la ureche, la niste aparate radio pe baterie, meciurile de fotbal ale Rapidului. Stiau cand si cu cine joaca Rapidul, stiau 11-le de start si traiau o bucurie pura la fiecare gol care ajungea la urechile lor pe doua cai: prin vocea lui Ilie Dobre via aparatul de radio si direct din Giulestiul aflat la o aruncatura de bat sub forma scandarilor suporterilor izbite in lant de blocurile de pe Calea Grivitei si Muzeul CFR.

     Si mai erau si raurile de oameni care cobora zilnic din trenuri. Cu sarsanale dupa ei, de prin colturile tarii unde se agata harta-n cui la ora de Geografie, ajungeau in Gara de Nord oameni care priveau deopotriva speriati si minunati la orasul care li se deschidea in fata. Trebuiau sa ajunga la niste rude pe care nu le-au vazut de ani buni sau pe la vreun spital. Mai erau si navetistii, cei care faceau zilnic drumul dus-intors pentru ca in Bucuresti se gasea de lucru pe niste bani - putini, dar bani. Ii recunosteai dupa mersul lor sigur si grabit catre statiile de autobuz si troleibuz dispuse in jurul garii.

     Dar toate astea si multe altele devin intr-o zi amintiri din alta viata. Iar pentru mine lucrul asta s-a intamplat zilele trecute cand am mers cu Mara sa-i arat trenurile in gara. Am coborat din taxi si m-a izbit duhoarea. Apoi am vazut doar gunoaiele si mizeria. Numai asta vedeam. M-au jenat aurolacii adunati gramada la intrarea de la metrou si m-a izbit valul de calatori coborati din trenuri, grabiti si care-ncotro. Gara parea mai mica si mai peticita ca niciodata. Nefiind la curent cu ultimele modalitati de lucru ale teparilor si vazand cateva mutre puse pe asteptare, m-am intrebat in sinea mea pe unde naiba imi sunt portofelul si mobilul. M-am tinut de cuvant si i-am aratat Marei casele de bilete, panoul unde sunt afisate sosirile si plecarile si cateva locomotive si vagoane trase pe peron. Am vrut insa sa plecam cat mai repede de acolo. Poate pentru ca sunt mai bine de 10 ani de cand m-am mutat, poate eu si Gara ne-am racit. Poate pentru ca am facut 35 si copilaria a ramas undeva in urma. E vremea ca altcineva sa fie copil acum. In drumul spre iesire ne-am intersectat cu doi pusti pe biciclete. Murdarei, dar zambareti, roiau prin toata aglomeratia ca si cum era cel mai natural lucru din lume. Erau in Gara de Nord si pe strazile din jurul ei acasa. Pentru mine locurile astea au devenit a fost odata.