A fost anul care a inceput cu prima
Olimpiada de iarna tinuta numai pe zapada artificiala, in China, si s-a terminat cu o
Cupa Mondiala la fotbal jucata in premiera iarna, in desertul din Qatar, sub imense instalatii de aer conditionat. Cam atat poate omenirea.
Dupa 20 de ani
Jamaica a fost reprezentata iarasi la proba de bob. V-am spus despre Cool Runnings ca e unul din filmele cu care am copilarit pe vhs? :) Iar
Suomi/Finland a luat aurul la hochei masculin, chestie care se tot intampla atunci cand, tot copil, ma jucam eu hochei cu nasturi cam in orice capac de cutie mai zdravana gaseam, dar care nu se intamplase niciodata pana acum in realitate. Pe la mijlocul anului, in NBA,
Warriors au avut experienta de partea lor si au mai luat un titlu, de data asta impotriva celor de la Celtics, iar in EPL ultima etapa a fost epica: in minutul 72
City era condusa 0-2 de Villa si titlul era impachetat cu destinatia Liverpool. De Bruyne, capitanul, a intors meciul. Nu-l veti gasi printre marcatori, dar merita statuie. La Cupa Mondiala am trait incoronarea lui Messi in dauna lui Mbappe dupa probabil cel mai frumos meci de fotbal jucat vreodata.
Ar fi putut ca niciunul din lucrurile astea sa nu mai fi contat in vreun fel pentru ca a fost anul in care amenintarile lui Putin au devenit realitate crunta. Rusia a atacat Ucraina. Am trait mai multa anxietate decat in pandemie, tin minte ca intr-o noapte ma paralizase frica urmarind breaking news-ul CNN de la centrala de la Zaporizhzhia in timp ce in paralel cautam prognoze meteo despre cum va bate vantul si filmulete despre what to do in caz de accident nuclear. Au fost multe altele: imaginile de la granita, reportajul acela din Mariupol care mi-a rupt sufletul, ajutorul pe care am incercat sa-l dam asa cum am putut mai bine. La scoala, Mara a avut pentru o vreme colege din Ucraina, iar in parc un mesaj m-a atins:
A fost anul cand am reinceput, cum-necum, sa calatorim. In vacanta de primavara am fost in Mallorca, a fost ca un vis frumos. Am ratat apoi trei calatorii: doua in vara din cauza anularii avioanelor (la Viena si Eindhoven) si una in iarna cand o viroza parca fara sfarsit ne-a tinut departe de Venetia. Am fost vara in Bulgaristan si a fost bine, pe gustul nostru, liniste si pace. Si am fost in Delta, pe langa Mila 23. N-am ajuns pana la Sulina din cauza unei insolatii afurisite, dar ne-am promis ca vom reveni. Toti trei am fost placut surprinsi de salina din Slanic, Prahova. Iar la Corbii de Piatra si Nucsoara ne-am intalnit cu o toamna ca-n povesti si un pic de istorie.
Din tot ce-am citit, nu mult ce-i drept, mi-au ramas in cap Urmele pe zapada si nisip ale lui Gabriel Serban. Iar din ce-am vazut - Gomorra a inchis cu un sezon 5 asa cum trebuie, iar scurtmetrajul Fragmentari vazut la TIFF mi-a ramas cumva agatat in minte. Apropo de TIFF, am fost in formula extinsa, iar Mara a mers la primele ei vizionari in sectiunea Educatiff.
A fost anul cand a nins cu fulgi grasi pe 10 martie in Bucuresti, asa ca... rabdare. Am un filmulet doveditor pentru necredinciosi. Si anul in care am gasit un newsletter bestial care intre timp nu se mai face. Era de la Concordia, iar comentariile ma ungeau la suflet. A fost anul in care am inotat la bazin ca sa alerg mai putin, dar tot mi-am blocat spatele nasol la final de an. O fi contat ca m-am dat de cateva ori si cu kaiakul?
A fost anul in care am constatat cu surprindere ca smochinii devin populari prin gradinile dintre blocuri si in care am muncit si m-am bucurat la nasterea a doua produse de fictiune locale: La Oras si Clanul. In cinematografe a fost anul filmelor romanesti. Pe langa Teambuilding-ul celor de la Global care e aproape de un milion de intrari in cinema, un record absolut, Mirciulica e cocotat in top 10, iar Capra cu trei iezi se afla pe un meritoriu loc 22.
