Amintire de la Roma

 

Roma: poster

Roma (lui Alfonso Cuaron)

      Filmul produs de Netflix, un Netflix original cu adevarat!, era available din 14 decembrie. Dar am asteptat ocazia sa-l vad pe cel mai mare ercan disponibil mie - o plasma de 2 metri pe 3 metri de la birou. De ce? Pentru ca stiam de la cei care l-au vazut in singura proiectie care a avut loc in Romania ca nebunia si obsesiile vizuale ale lui Cuaron merita acest tratament. Si apropo de asta chiar azi am citit/vazut un material pe IndieWire. Il gasiti aici.

      Pe mine Roma lui Cuaron m-a dus cu gandul la Boyhood si la Shoplifters. La Boyhood pentru ca nu aseaza in centru un personaj sau un grup de personaje. Roma permuta permanent si de fapt are in centru o epoca - o lume, un spatiu intr-un timp bine definit. Iar Cuaron are obsesia fiecarui detaliu al acestei lumi si placerea unor filmari absolut fabuloase. De la micro la macro, Roma lui e o bijuterie vizuala. Si cu Shoplifters pentru ca se uita in profunzime la ce inseamna o familie si gaseste raspunsul tot in niste cadre la plaja.


      Urmeaza batalia pentru Oscaruri, dar indiferent de categorii, nominalizari si premii in sine, Roma va ramane un film pentru istorie.

Manfredi Vespa a Roma

     In 2010 spre Roma am pornit eu, dar la aterizarea pe Fiumicino si-a facut aparitia in locul meu Manfredi Vespa. Cum s-a simtit aflati de mai jos in... Manfredi Vespa a Roma.

     Lui Manfredi i-au placut mult mijloacele de transport. Italienii sunt prea comozi & fitosi sa pedaleze (desi pe ici colo mai zaresti cate o bicicleta), dar sunt innebuniti dupa scutere, motorete si motociclete. Vespa, ti amo! E asa o viermuiala Roma incat autobuzele de transport in comun care au traseu prin centru sunt doar un pic mai mari decat microbuzele de la noi. Au reasezate scaunele ca sa intre cat mai multa lume inauntru. De fapt (si culmea pentru macaronari!) totul pare gandit ca sa fie maxim eficient: cat mai multi oameni intr-un spatiu minim. E plin de Smarturi, mai multe decat la mama lor in Germania, de Aixamuri, de toate modelele compacte ale producatorilor japonezi sau europeni, plin de Fiaturi... evident. N-am vazut roata de jeep tot weekendul, asa ca jos palaria pentru romani.

     Manfredi a crezut ca merge la Roma in extrasezon. No way! Roma nu cunoaste asa ceva. Hoardele de turisti ataca vehement Vaticanul si Via del Corso (zona comerciala) chiar si pe cea mai crunta ploaie. Daca vreti liniste si pace, Manfredi va recomanda o vizita la Teheran. Alt lucru neplacut la capitala Italiei sunt scorurile. Nu te poti caza ieftin (decat daca ai vreun amic in oras si iti ofera el o saltea), nu poti manca ieftin (o masa in doi intr-o taverna oarecare te scoate la 40 de euro, sa nu bei o carafa de vin ar fi absurd!), iar intrarile la obiectivele importante au pretul format din doua cifre.

     Manfredi s-a plimbat pe la Vatican, Fontana din Trevi, Panteon sau Colloseum, prin pietele aglomerate, s-a suit pe Vittoriano… Impresionant si supraaglomerat. Nicaieri insa n-a fost mai bine, adica relaxant si fotofun, decat in Trastevere. Un cartier mic, inghesuit, calcat de mai putini turisti, cu stradute stramte si parfum boem. Aici, in 2010, Manfredi Vespa si-a promis ca se va intoarce in Trastevere. Ceea ce a facut - gasiti aici jurnalul complet al acelor ore.

     Una din cele mai bune experiente romane e cea culinara. De la antreurile de prosciutto si branzeturi, la spaghette si pizza, vinuri si gelate artizanale (doua/zi, minim recomandat), Roma e un oras delicios. Cu toate tentatiile astea italienii nu sunt obezi, nici macar nu sunt grasuti. Cum reusesc? Pai... blatul de pizza e cel mai subtire din lume, in pizza nu pun mai mult de 3 ingrediente, rareori asociaza carne la pastele fainoase (cele doua nu se impaca bine la digestie), iar portiile sunt moderate.

     Italienii, si ei si ele, au placerea elegantei, se aranjeaza, pun pret pe aspect. Tipele sunt machiate si ingrijite indiferent de varsta, tipii sunt la camasa si sacou - smart casual. Ochelarii sunt un accesoriu important, fie ca sunt de vedere sau de soare. Zambesc mult, vorbesc mult si tare (4 italience adolescente reusesc sa-ti dea o durere de cap intr-un singur minut in care imparti cu ele doar un lift). Par sa traiasca relaxat, o combinatie ce vine din sangele latin, mostenirea unui imperiu si mangaierile soarelui si valurilor marii. 

Roma, Italia

     Nu stiu daca expresia toate drumurile duc la Roma includea si ideea ca uneori drumul pana acolo (si inapoi) dureaza cam mult... Cert e ca, pe langa un internet antic, si serviciile postale lasa serios de dorit. Le-am trimis fetelor doua vederi. Prima - cu Roma, aici de fata, in care ma laudam ca mi-e cald in vreme ce la Bucuresti se dardaia de frig - a ajuns dupa 14 zile. Intre timp a revenit soarele si acasa.

     A doua - cu si din Trastevere - trimisa cu ceea ce doamna de la tabacherie mi-a spus ca e posta rapida - nu a ajuns inca. In caz ca nici nu o va mai face vreodata - era cu niste rufe intinse la uscat - un desen haios inspirat dintr-o imagine pe care o poti vedea zi de zi prin cartier.

     Postscriptum. Daca sunteti oriunde in lume si vreti sa-mi trimiteti o vedere si cateva ganduri, colectia mea de vederi s-ar bucura foarte tare. Iar adresa vi-o pot scrie intr-un mesaj privat.

36 de ore in Trastevere: Farnesina, nuntasii si drumul spre casa

     Nu ma las pana nu vad Farnesina. Asa ca de dimineata, alaturi de un grup de turisti germani si inarmat cu un audioguide, casc ochii, urechile si camera foto la salile imbracate in marmura, picturile cu tematica mitologica si gradinile cu plante din toate colturile lumii. Eeeee, a fost odata un Imperiu Roman si tare ii placea sa se rasfete...

     Ma rasfat si eu cu o inghetata, dar nu pot sa mint, niciuna din cele mancate in Trastevere nu a fost wooow! Un ghid caruia ii prind frazele din zbor explica ca legislatia italiana e foarte permisiva - pentru a-ti declara inghetata artizanala, e suficient sa amesteci niste ingrediente pe loc, chiar daca ele, toate!, sunt cumparate de la fabrica.

     Mai fac o tura de cartier sa le cumpar fetelor cate un cadou, e sambata si toata lumea e intr-un mood artistic. Santa Maria in Trastevere gazduieste o nunta si prind un cadru dintre cele mai bune din aceste 36 de ore.

     Descopar Santa Maria della Scala deschisa si intru sa ascult orga. Dar apoi e vremea sa o iau spre gara Roma Trastevere. Zborul de intoarcere e de pe Fiumicino, asa ca n-am de gand sa pierd vreun minut in trafic. Ma scurg pe Viale di Trastevere, pozez cladiri si graffiti-uri si de la gara voi lua un tren.

     Fiumicino e aeroportul international al Romei, trei terminale, scari rulante pe kilometri intregi. Dureaza 20 de minute sa ajung din buza trenului pana la poarta de imbarcare plus controlul bagajului si pasaportului. Blue-ul e la fel de punctual ca si wizz-ul de la dus, iar la aterizare inregistrez audio unul din tablourile clasice cu romani la bordul unui avion care aterizeaza...

36 de ore in Trastevere: Corsini, Orto Botanico, Gianicolo

     Dupa-amiaza am parcat la Villa Farnesina. Doar ca programul era pana la 14:00, asa ca am traversat vizavi si mi-am clatit ochii cu tablourile si sculpturile din Palazzo Corsini.

     Sunt 25 de grade afara, toate geamurile sunt deschise si spatiul se umple de ciripit de pasari. In spatele palatului se intinde Orto Botanico. Care ma atrage ca un magnet.


   
     Intr-o ora de plimbare prin gradina nu ma intersectez cu mai mult de 10 oameni, majoritatea localnici. Un bebelus in manduca isi face somnul de dupa-amiaza. Ce chestie! In miezul Romei - o oaza de liniste...

     Intrerupta doar de papagalii pe care ii fotografiez cu zoom. Se alearga unii pe altii de pe un copac pe altul. Primul moment cand regret ca n-am carat dslr-ul cu mine. Poza asta ar fi aratat... a poza.

     In punctul cel mai inalt al gradinii sunt la cativa pasi distanta de Gianicolo, un punct de belvedere. Dar intrarea/iesirea din gradina e inchisa si abandonata, gardul e inalt. O pisica se strecoara ca sa-mi faca in ciuda. Ma tot gandesc - sa sar, sa nu sar... Ma linistesc cand vad un carabinier cu pusca la gat.

     Cobor si urc, urc si iarasi urc.

     Sus e o minima agitatie turistica peste care vegheaza o statuie XXL a lui Garibaldi. Lumina nu bate bine deci nu-l fotografiez. In schimb lumina bate bine peste Roma. Doar ca Roma nu are cladiri care sa iasa in evidenta pe inaltime, iar eu nu am zoom. Ma descurc cum pot. Si ascult un cantacios local care nu suna deloc rau. Ma cuprinde lenea.

36 de ore in Trastevere: Cecilia si Maria

     Toate drumurile duc la Roma si toate drumurile din Trastevere duc la una dintre cele doua biserici importante din cartier. N-ai nevoie de o harta, din via in vicolo si din vicolo in via, te scurgi negresit pe sub flori crescute haotic si rufe intinse la uscat catre Santa Maria sau Santa Cecilia in Trastevere. Ambele biserici beneficiaza de piete generoase, dar sunt cat se poate de diferite.

     Piata Santa Cecilia e linistita, calma. La 12:00 fix cand am ajuns eu acolo, in bataia usor aritmica a clopotelor, o mana de turisti admirau exteriorul bisericii stand pe marginea unei fantani arteziene. Nimeni nu se grabea, ba chiar nimeni nu vorbea cu nimeni. Iar inauntru - pustiu.

     La polul opus e Santa Maria in Trastevere. Ii dau numele complet pentru ca tot in cartier am mai vazut o Santa Maria della Scala si alta dell'Orto. Piata e aici tapetata cu localuri - cafenele, restaurante, o gelaterie - asa ca e un zumzet permanent. In centrul pietei, pe treptele unei fantani arteziene, turistii obositi stau tolaniti si-si incarca bateriile. Inauntru tavanul atrage toate privirile, la exterior biserica e imbracata pentru restaurare.

     Un romanas tuciuriu canta mediocru la un acordeon, iar fiecare colt de piata are cersetorul de serviciu. Carabinierii trec pe langa ei, dar nici gand sa se deranjeze sa-i deranjeze. Mi-aduc aminte de documentarele in care am vazut cum politistii spanioli isi luau partea lor de la cersetorii romani. Trec pe langa un senegalez care se saluta cu tuciuriul, e in drum spre locul lui de cantat. Are o voce care face sa vibreze toata strada. Ii inregistrez un singur cuvant.



     Iar apoi mai hoinaresc fotografic in drum spre cazare prin niste giardini in care nu ma intalnesc decat cu un nene care face curatenie.