Magneti si istorii de calatorie: Life is good

 

     Intr-una din drumetiile facute pe Coasta de Est - sa fi fost Newburyport? sa fi fost Salisbury? - am vazut un jeep rosu cu o roata de rezerva imbracata intr-o husa pe care scria Life is good. Habar n-aveam ca mesajul asta simplu si fain, care m-a facut si pe mine sa declansez aparatul foto, avea in spate o istorie intreaga. Am aflat-o cateva zile mai tarziu cand am dat peste un... magazin Life is good. 

    Povestea cu frumos parfum de marketing american suna cam asa: intre 1989 si 1994 fratii Bert si John Jacobs au desenat si au vindut tricouri mergand din colegiu in colegiu pe Coasta de Est. Lucrurile mergeau cand mai bine, cand mai rau, dar niciodata atat de bine pentru ca cei doi sa se aseze intr-un loc si sa dezvolte o afacere solida. Satui de stilul nomad, fratii si-au dat o ultima sansa: ori dau lovitura in vara urmatoare, ori se opresc si isi cauta joburi. Si lovitura a venit cu schita simpla a unui personaj zambaret si cu mesajul care a devenit insusi brand. Life is good vinde astazi haine, accesorii pentru animale si decoratiuni interioare. Si huse pentru roti. Si magneti.

Magneti si istorii de calatorie: tortellini la Bologna

 

     Pentru cei familiarizati cat de cat cu bella Italia un laudatio Bologniei vine la pachet cu o nota stranie. Unde e eterna Roma? Sau canalele venetiene? Unde sunt bijuteriile Florentei, Domul milanez, portul genovez? Prin comparatie, e drept, Bologna nu straluceste, nu are cu ce sa sara in ochi de la departare. La o privire mai de aproape insa... 

   

     Are mai multe biciclete decat scutere si motociclete. Adica pe dos decat in restul peninsulei unde nevoia celor doua roti se intalneste cu pasiunea pentru viteza. Sigur ca nu le-am numarat pe degete si nici n-am citat dintr-o statistica oficiala, dar mergand la pas prin Bologna e imposibil sa nu te trezesti cu aceasta senzatie - Bologna e cel mai bike-friendly oras italian. 

     Succesul bicicletei se leaga de alte doua realitati usor palpabile ale orasului: stanga ca optiune politica si studentul ca cel des intalnit bolognez. Daca nu e nicio manifestatie, niciun protest, nicio adunare si tot e inevitabil sa dai peste un muzeu, o galerie sau un bar din care sa afli istoria rosie a orasului si totul despre traditia lui universitara. Si cum sa nu iubesti energia si pasiunea acestei combinatii. Nici nu conteaza cererile - un american de dreapta si-ar face cruce cu doua maini la auzul lor - ci pur si simplu starea pe care o creeaza. 

     Ce nu ai nevoie sa iei cu tine la Bologna? Umbrela. Pentru unul ca mine, care le uraste, si asta e un argument pro-Bologna. Tot orasul e impanzit, de la bulevardele principale si pana la stradutele laterale, de arcade. Protectie perfecta, semn de mandrie mai demult, brand turistic local acum si oportunitate foto pentru cei care vor sa experimenteze cu geometria aparte a acestora. 

     Sigur ca toate amintirile astea n-ar fi complete fara un ingredient din bucataria italiana. Bologna e mama tortellini-ului (sa zicem ca Modena e ta-su), iar pastele astea in forma de inel, umplute sau nu, sunt o adevarata industrie locala. Se pot cumpara la propriu de la fiecare colt de strada, iar mandria absoluta e sa castigi un concurs local de facut tortellini. Evident ca in conditiile astea nu puteau lipsi un magnet tortellini.

Magneti si istorii de calatorie: Los Angeles

 

     Show me the money! zice replica celebra din Jerry Maguire. Si cam asta au vrut cei de la Viacom, producatorii hitului Forrest Gump, atunci cand la mijlocul anilor '90 au deschis impreuna cu Rusty Pelican primul restaurant Bubba Gump din lume. Numele localului vine de la personajele din film (Benjamin Buford "Bubba" Blue si Forrest Gump), iar ideea unui local care sa serveasca creveti, alte fructe de mare si cateva retete culinare din sudul Americii era pusa in practica si in film. 

     Cu o promovare de sase Oscaruri nu e de mirare ca restaurantul a mers foarte bine, atat de bine incat astazi lantul Bubba Gump inseamna 42 de locatii in Statele Unite si Asia. Noi am mers pe Santa Monica Pier, la cladirea numarul 9, ne-am pus pe waiting list caci nu ne facusem rezervare, si intr-o jumatate de ora eram la masa cu o portie uriasa de creveti deliciosi in fata si oceanul intr-o parte. 

Magneti si istorii de calatorie: Las Vegas

 

     Las Vegas e kitsch infinit proptit in buza unui desert. Dar, in acelasi timp si fara urma de indoiala, e unul din cele mai bine marketate locuri de pe planeta. Asa incat oamenii tanjesc dupa Vegas intr-o visare in care se amesteca iluzia castigului cazut din cer cu nebunia si opulenta. Ce daca ziua lucrurile arata de carton, ce daca totul e imitatie ieftina, ce daca afara ti se-ncreteste pielea inainte sa expiri de trei ori... Hotelurile sunt lumi de sine statatoare, iar intre ele poti circula cu limuzina sau taxiul. Aerul conditionat te mangaie in permanenta, iar beculetele colorate iti zdrobesc sinapsele. Nu mai stii cat e ora sau in ce zi a saptamanii esti, nici nu mai conteaza. Poti merge la o piscina cu valuri sau la o dresura cu tigri bengalezi, la un spectacol cu o vedeta internationala sau la o cina cu specific de care n-ai mai auzit. Sau pur si simplu poti sa mergi la buda. Budele hotelurilor de pe Strip sunt la fel de luxoase precum salile in care se expun opere de arta in Europa. 

     Sigur ca mai exista si old Vegas, Fremont Street, dar aici turistul strain, daca vine, vine ca intr-un muzeu de istorie in aer liber. Ahaaa, asa arata demult Vegas-ul, ok, acum hai inapoi pe Strip, hai inapoi la fantanile arteziene care danseaza pe muzica, hai inapoi la Stratosphere Tower, hai la bling-bling-ul urias facut din neoane colorate. Cand ma uit la magnetul meu pastrat amintire din Vegas imi imaginez un film, parodie horror ca genre, setat in Electric City cu babele si mosii pe care ii uita Dumnezeu cu orele la pacanele in rol de zombii - credeti-ma, sunt zombii in toata regula cu tigarile din care au uitat sa traga si care le ard degetele - si cu high rollerii din salile private pe post de vampiri - nemuritori si dezinteresati, aruncand nepasatori jetoane din cele mai valoroase peste mesele imbracate fara cusur. 

Magneti si istorii de calatorie: Fine City Singapore

 

     Singapore e o destinatie-experienta. De la dimensiunile liliputane la PIB-ul urias, de la clima fierbinte, umeda si cvasiconstanta la standurile de mancare din strada cunoscute in toata lumea. Are ceva din amestecul New York-ului, dar si din rigoarea Germaniei. Plus ca parca e scos dintr-un viitor uber-tehnologic. Si mai e ceva: e tara-oras in care, la fiecare pas, ti se reaminteste o lista aparent infinita de lucruri care iti sunt INTERZISE. De unde si supranumele de Fine City. 

     Printre interdictii vedeam mereu la metrou un semn pe care nu reuseam sa-l decriptam. Un soi de maciuca. Am aflat mai tarziu, si din nefericire pe propriile noastre papile gustative, ca era vorba despre durian, un fruct cu miros de sobolan mort, pe care comerciantii au grija sa-l ambaleze ermetic atunci cand ti-l vand. 

Magneti si istorii de calatorie: Mongolia

     

     Mongolia nu e genul de tara cu magazine de suveniruri. Mongolia nu e un gen de tara. E cu totul si cu totul altfel. O suprafata nesfarsita, foarte greu spre imposibil de locuit din cauza reliefului si conditiilor climatice, pe care nici macar cele doua mari imperii vecine care o strang intr-o menghina irespirabila - cel rus si cel chinez - nu au putut sau vrut sa o cucereasca. Chinezii au esuat cu cateva manevre etnice, in vreme ce rusii, mai abili, au savarsit un troc util - niscaiva tehnologie gen cale ferata si bloc cu incalzire centralizata contra minereuri despre care nomazii mongoli habar n-aveau cat valoreaza.

     Revenind la Mongolia, cu exceptia capitalei Ulanbator - un mix cu paradoxuri care mai de care mai absurde (vezi cladirea din beton si sticla care sta goala pentru ca proiectantii au gresit calculele structurii de rezistenta si nu poate fi populata), nu prea exista urban in sensul in care intelegem noi termenul. Lucru de inteles atata vreme cat vorbim de urmasii lui Gingis Han, de copii care astazi se intrec calare cu jeep-urile turistilor si de parintii lor care se zbat intre traditionala viata libera si un loc de munca la patron. 

     Si totusi, intr-un colt de ulita desfundata a Tsetserleg-ului, habar n-am daca fix acolo, dar denumirea asta e pur si simplu prea simpatica ca sa nu o folosesc, am gasit cateva suveniruri. Iurte sub forma de magneti si de mici obiecte decorative. Nu am vreo fixatie sa iau magneti de peste tot pe unde ajung, dar iurtele astea, micute, simpatice, facute manual din lana, erau amintirea perfecta pentru salbaticia Mongoliei. Atat timp cat nu poti lua cerul cu tine. Si nici caii sau fermele cu iaci.