TIFF.24: editia mea scurta

 

     Am zburat vineri seara spre Cluj, cu golaniile obisnuite ale Taromului - cu cateva zile inainte am fost bump-uit de la ora 18 la 20, iar la decolare s-au mai adaugat 2 ore de intarziere. Si uite asa… iata-ma in Cluj vineri spre miezul noptii. 

     De dimineata m-am intersectat cu singura prezenta umana din spotul de anul acesta al festivalului la micul dejun (one and only Gabriel Spahiu), am trecut prin Piata Unirii la ora la care orasul abia se apuca de treaba, fiecare cu a lui, asa ca eu am mers la Sapientia. Unde am ramas toata ziua pentru ca am bagat unul dupa altul toate cele patru calupuri de scurtmetraje romanesti. Am gasit o franciza italieneasca pe care o stiam de acasa la fix doi pasi de sala de cinema (Cannoleria), asa ca am mancat acolo pranzul si un dulce strecurand pe langa si un video call cu fetele.

     Senzatia mea dupa ce am vazut cele trei calupuri de scurte din competitie (despre al patrulea scriu separat mai jos) e ca lumea e impartita in doua. Unii raman la traditional, altii cauta sa reprezinte noul. Si din punct de vedere al subiectelor abordate si din cel al mijloacelor folosite. Mi-au placut si dintr-o categorie, si din cealalta. Pe traditional mi-a placut Dragostea e in aer de Claudiu Mitcu dupa un scenariu de Mihai Radu. Povestea m-a tinut, pe actorie bine de tot, funny. Marele minus e finalul. Daca se oprea la cei doi eroi invinetiti ajunsi acasa, eram 100% satisfacut. Codita aia pentru mine nu functioneaza, e exagerata si ma scoate din poveste. Mi-a placut mult So refreshing de Irina Alexiu. Tematic nu e pe culoarul meu, dar constructia e foarte buna, sunt multe straturi acolo, puncteaza frumos si cu finalul, chapeau! Pana de vulpe de Vlad Popa merita o mentiune speciala. Am ras cu lacrimi, practic am vazut un Porumboiu pe steroizi. Animatia Bunicul doarme a lui Matei Branea a avut corazon, dar premiul juriului a mers catre Ajutoare de Valentin-Rares Fogoros, un soi de Transporter cu un copil in care Bota in loc de Statham nu o da, ci o ia la final.   

     Calupul patru a avut patru scurte (numerologie, da?) foarte bune. In Vali am vazut o Rodica Lazar surprinzatoare intr-un rol gen military bad girl, onest scriu ca as fi vrut sa stiu cine si care e povestea ei, asa de tare am fost hooked. Apoi am vazut Strigoi la care sala a ras cu pofta cu un supererou antieroic in stil Deadpool, doar ca vorbitor de romana si maghiara si cu baza de lucru in Ardeal. A urmat Magicianul lui Bogdan Muresanu. Despre care deja auzisem de bine, lucru pe care-l pot reconfirma si eu. Ultimul, dar nu cel din urma, a fost Nebunul lui Igor Cobileanski. O poveste din Moldova anilor ‘90, cu calugari si un aparat de zbor neindetificabil la suprafata, dar cu mesaj profund despre acceptare.

     La ora la care ieseam eu din sala de proiectie, TIFF.24 isi decerna deja premiile in gala de la Teatrul National din Cluj, printre laureati fiind anul acesta si vecinul meu de cartier, criticul de film Valerian Sava. I-am vazut speech-ul pe youtube si… l-am revazut in carne si oase a doua zi la prima ora la cinematograful Florin Piersic unde s-a proiectat filmul din competitia oficiala cel mai sus cotat de public (de cand nu se mai voteaza cu acele hartiute, mi se pare ca s-a pierdut acel freamat fain de la final de proiectie cand oamenii conversau etc.) Anul acesta a fost Deaf scris si regizat de Eva Libertad. O drama despre cum echilibrul unui cuplu in care ea e surda, el e auzitor se destrama atunci cand aduc pe lume un bebelus. Am lacrimat de cateva ori semn ca povestea a ajuns la mine. 

     Apoi, tot la fostul Republica, am inchis lista proiectiilor de anul acesta cu marele castigator al festivalului - Pamant strain de Mahdi Fleifel. Povestea unor refugiati palestinieni “prinsi” in mica infractionalitate pentru a supravietui in Atena. Visand sa ajunga in Germania unde sa-si deschida o cafenea, cei doi se adancesc in combinatii din ce in ce mai nefericite, iar ca spectator nu prea mai stii daca vrei sau nu sa le fi alaturi. Intuiesti si ca n-o sa iasa bine, dar alegerea finalului a lasat de dorit din scaunul meu. Am mai prins cateva expozitii, am mai schimbat doua vorbe si am zburat inapoi punctual si lin. TIFF over.

Venetia special

 

     Am vazut acum cateva luni docu scurtul asta. Il las aici pentru ca stiu ca o sa ma intorc la el. Iar si iar. 

Hitman

 

     Trebuia sa fie al treilea film din AIFF pentru mine, dar lenea si Netflix au invins. Biletul a ramas nefolosit, filmul in schimb l-am vazut impartit in cateva reprize.

     Un Linklater lejer si jucaus. Premiza simpatica, un nerd si o frumusete, niste twisturi pe care le vezi venind din avion si un final dulce de ti se strepezesc dintii. Nu tocmai ce te-ai astepta de la un film de festival, dar digerabil pentru Netflix. 

The Holdovers

 

     Prima ocazie sa vad acest darling al criticilor si publicului deopotriva. Al doilea film la AIFF de anul asta pentru mine, tot la MTR, mai animat si mai aglomerat decat la Love Lies Bleeding.

     Fix unde l-am asteptat. E smart, se incarca lent si te duce unde trebuie ca feeling. Singurul repros: nu m-a surprins nicaieri. 

Love Lies Bleeding

 

     Un film facut de A24 vazut in cadrul AIFF la MTR intr-o sala 70% goala. Nu stiu daca e o slabiciune in promovarea festivalului, la mine vestea a ajuns foarte tarziu, fix cu o zi inainte sa inceapa, sau daca oamenii sunt din ce in ce mai greu de adus in sala de cinema.

     Inapoi la film. Un romance intre doua gagici in care fiecare vine cu niste baggage dubios: Lou-Lou (Kirsten Stewart) are un tata (Ed Harris) interlop pe care federalii ar vrea sa puna mana, in timp ce Jackie (Katy O’Brien) e fugita de acasa si in drum spre visul de a castiga un concurs de bodybuilding din Las Vegas. Ce mi-a placut: look and feel-ul (mai putin excesele de pe coloana sonora) de final de anii ‘80 si interpretarile. Ce nu mi-a placut: finalul cu twistul sau fantasy sa-i zic.

Tati Part Time

 

     Am fost tati full time si am mers cu Mara sa-l vad. Definitia scurta si cuprinzatoare: este un Game Plan romanesc. 

     Eva Maruta se descurca de minune, Alex Bogdan sta intr-o zona confortabila, iar cei doi au chimie. Plus o portie consistenta de umor nascut din adevarurile vietii de parinte. Si un look & feel bun. Astea sunt plusurile filmului. Pe minus: arcul lui Iustin nu e suficient de bine conturat si la final n-ai satisfactia sa-l vezi ajuns acolo unde ajunge, iar momentele de product placement sunt atat de crancene incat m-au scos din poveste. Fata de Game Plan, aici totul e gatit la un foc emotional redus, dar compenseaza cu mai mult umor comestibil.

     

Evolutions by Jeff Victor

 

     Dupa ani de zile in care si-a construit un fanbase - eu fiind unul dintre cei care l-au urmarit cu placere, Jeff Victor a scos o carte cu evolutiile sale = desene ale unor actori sau personaje si ale evolutiilor lor in timp. Geekish cool. Cartea si alte executii pot fi cumparate de aici, iar mai jos cateva mostre pe care eu le-am salvat de-a lungul timpului. Intr-o ordine random: Alan Rickman, Angelina Jolie, Christopher Lee, Harrison Ford, John Hurt, Liam Neeson, Ralph Fiennes, Robert Downey jr., Robin Williams, Russell Crowe, Ryan Reynolds, Samuel L. Jackson & Tom Hardy.

Nerdwriter si eseurile lui video

 

     De ani de zile Nerdwriter, pe numele sau real Evan Puschak, face niste eseuri video sublime despre filme, seriale, personaje, autori, teme, montaj, muzica, genuri si cate si mai cate. 

     Numarul mare de abonati pe care i-a strans de-a lungul timpului pe canalul sau de yt i-a convins pe editori sa scoata si un volum scris de el. Pe vechiul blog postam cam toate eseurile atunci cand apareau pentru ca le gaseam dublu fascinante. Ca si continut + ca si realizare. Las aici o mostra absolut la intamplare despre Sherlock (serialul in care Cumberbatch il joaca pe celebrul dectectiv).

The Boy and the Heron

     Cinema, 30 decembrie, dupa-amiaza, cu inca vreo 15 spectatori in sala, fani Miyazaki dupa reactiile din timpul si de dupa vizionare.

     Miyazaki cu de toate. Cam asta ar fi definitia lui The Boy and the Heron. Pierderea, visarea, razboiul, intelepciunea, natura, fantasticul, lumea in lume, joaca cu spatiul si timpul, sensul. N-as zice ca imi place cel mai mult dintre filmele lui Miyazaki, dar din punct de vedere grafic e best so far (ca asa e cu tehnologia). Eu nu cred ca e ultimul film al regizorului japonez. Ma gandesc la el ca la Eastwood. Eastwood are 93 de ani si in The Mule (acum 5 ani) ducea regia si rolul principal. Si apropo de temele mari, eu zic ca se poate face o paralela faina intre Boy and the Heron si Interstellar-ul lui Nolan. 

L'ultima notte di Amore

 

     Tot din seria recuperarilor. Un thriller italienesc despre care am stiut ca o sa-mi placa de la primele cadre aeriene de peste Milano cu muzica aia care te baga intr-o stare. Cand trag linie, la final, L’ultima notte di Amore iese pe plus peste tot: poveste, filmari, actorie. Asa ca recomand. Am ramas cu un semn de intrebare pe ultimul cadru, dar sap acum online poate ma lamuresc. 

Un triomphe

 

     A doua recuperare la final de an: un frantuzesc cu priza la public despre dragostea de oameni si teatru. E cam imposibil sa nu-ti placa acest film pentru mesajul lui profund uman si pentru felul relativ discret in care stie sa-l livreze. Rezum Un triomphe intr-un cadru (trupa coboara din autocar, sunt toti goi pusca, beau sampanie si danseaza in jurul stalpului de care e arborat drapelul francez) si un (non-)sens:

Past Lives

 

     Una din recuperarile pe care mi le-am propus la acest final de an. Asteptari mari si… livreaza! Genul de film poetic, de vazut intr-o sala pustie sau cu un pahar de vin acasa. Matur, desi e un debut, inteligent meditativ, retinut, vizual carismatic. Il rezum intr-un cadru si un concept:

Shazam!, scena mea favorita

 

Sicario: Day of the Soldado, scena mea favorita

 

About Dry Grasses

 

     Al doilea din doua filme bifate de mine in cadrul les films des Cannes. Cu Nuri Bilge Ceylan am o relatie veche si speciala, care dateaza de la un dvd cu Uzak al carui afis mi s-a parut haituitor intr-un raft de pe Istiklal acum mai bine de 10 ani. Dar acest About Dry Grasses, care judecat formal are intreg ADN-ul regizorului, nu m-a atins aproape deloc.

     In primul rand vizual, unde nu am balit dupa nicio incadratura, n-am fost dat pe spate de nimic. Bine, mai putin portretele fotografice si pustoaica in slo mo in ninsoare. Alea sunt faine, dar tot e putin, au fost filme unde mi se parea ca turcul face mult mai multa poezie cu imaginile sale. In al doilea rand narativ. N-am prins foarte bine zona kurda a povestii, iar emotional nu prea am gasit de ce sa ma agat. N-am iesit nici cu o idee in cap dupa 3+ ore de vizionare.

     

     

Monster

      

     Les films des Cannes 14. Primul din cele doua pe care am vrut sa le vad: Monster, un japonez premiat pentru script la Cannes, in regia lui Kore-eda.

     Povestea e simpla, felul in care e spusa e foarte destept si nu e vorba doar de o parada de inteligenta, ceea ce n-ar fi de lepadat in sine, ci de o inteligenta pusa fix in slujba a ceea ce filmul vrea sa transmita. Parintele vede o frantura de realitate in ceea ce-l priveste pe copil, profesorul o alta, oamenii si institutiile functioneaza cu stereotipurile si valorile lor. Rezultatul? Uneori monstruos.

        

    

     Good shit in my book.

Around the World in 80 Days

 

     Miniserie 8x1ora coprodusa de granzi nationali europeni (zdf, rai, france 2). Filmata si prin Romania zice-se, cativa actori episodici romani (i-am recunoscut pe Bindea, Catanescu si cred ca era Farcas barman in Vestul salbatic). Mara e fan Around the world… asa ca atunci cand am aflat ca o va difuza TVR2 daily de la 19.05 (.05!), mi-am pus reminder in telefon. 

     Traseul geografic al domnului Fogg e clasic, abordarea e pe buget mic (mai putin muzica semnata Hans Zimmer care imi imaginez ca a costat ceva), iar cheia e una… postmoderna/woke. E mult despre emancipare, rasism si o posibila relatie intre rase. Aventura e lasata in secundar. Umorul mai mult lipseste. In concluzie: Marei i-a placut, mie nu prea.

Nunta pe bani

 

      Al doilea film al echipei lui Mircea Bravo e... un mare pas inainte din toate punctele de vedere. E drept ca punctul de plecare, ma refer la Mirciulica, primul film al echipei, a fost ceva de neprivit. Dar in Nunta pe bani, evolutia se simte peste tot - poveste, filmare, actorie. Iar imaginile din viitorul film al echipei arata si mai bine. 

      Filme cu nunti s-au mai vazut. Unii au facut o Nunta muta, mai recent au fost chiar Nunti, botezuri si inmormantari, dar aici avem adevarul si durerea din spatele afacerii (cat bagi, cat scoti) si industriei nuntilor. Si Nunta pe bani puncteaza la fix. De unde si motto-ul meu in viata: I don't do weddings. Restul e asa si asa: clash-ul cultural dintre cele doua familii (tarani cu stare v. oraseni cu aere intelectuale) e cliseu, iar personalitatea eroului care pe masura ce vrea sa se scoata din rahat, se ingroapa mai adanc in el parca mergea impinsa un pic mai mult. 

     Mi-au mai placut interpretarea Alexandrei Spatarelu si faptul ca filmul e curat pe limbaj. Poanta cu numele ei de familie e maximul pe care-l veti auzi si ea se rostogoleste foarte frumos in poveste. Apropo, integrarea unor branduri e facuta cu toporul, dar putine filme romanesti reusesc la acest capitol. Asta insa e deja alta discutie. 

 

    Mai cred ca afisul e bun si ca trailerul loveste mai jos decat duce de fapt filmul. Nu va trimit la cinema, dar nici nu va spun ca e de ocolit. 

  

Libertate: afisul

 

     Am scris acum cateva zile comparand cu bune si cu rele posterele unor comedii romantice. Astazi a aparut afisul lui Libertate si nu pot sa nu-l remarc.

     Simbolic si de impact. Cu sens si cu poezie. Avem patru brate imbracate si inarmate diferit. Revolutionarul cu panglica tricolora, militianul, soldatul si securistul cu geaca de piele. Toti contra toti si fara nicio fatza. Adica fix haosul Revolutiei. Iar in centru acel cuvant care s-a auzit atunci atat de mult si de care, de multe ori in zilele noastre, uitam pur si simplu. Scris cu majuscule, de mana. Iar fundalul, faianta murdara, e tot din film. 

     Nu cred ca in Romania vom ajunge prea curand sa premiem afisele filmelor, dar pentru mine aceasta executie e de top. 

Doua afise, o comparatie

 

     In toamna, la distanta de vreo doua saptamani una de alta, vor intra in cinematografe doua comedii romantice romanesti care spera sa adune cat mai mult public: Dragoste pe muchie de cutit si Nunta pe bani. Pana la trailer, afisul va fi cel care va ajunge cel mai usor la ochii publicului potential. Deci de la culorile si fonturile alese si pana la cum esentializezi povestea intr-o singura imagine, hai sa vedem, intr-o comparatie neprofesionista, dar zic eu de bun simt, cum se prezinta:

Dragoste pe muchie de cutit a optat sa aseze in centru si sa ii dea cam 50% din suprafata posterului chipului actritei Carmen Tanase. Una din cele mai talentate actrite din generatia ei neindoielnic si un brand important, dar un nume neverificat la box office si dintr-o generatie care nu are obiceiul sa consume cinema. Cei doi actori tineri, protagonistii, Razvan Banica si Ada Gales, sunt “mici” si pusi la distanta semn ca intre ei, in poveste, se va afla Carmen Tanase. Pe fundal poti descoperi, daca esti foarte atent, tot felul de obiecte din universul unei bucatarii. La nivel de sens insa nu primesti niciun indiciu de ce “pe muchie de cutit”. Cromatic e mult negru, complet nefericit pentru o comedie romantica, o pata mare de galben mustar, o alegere pe care nu o intelegi din acest afis si movul care atrage atentia si face contrast cu galbenul mustar. Afisul nu contine un tagline sau mai bine zis in locul unde te-ai astepta sa fie scris un tagline zice “film concept de…”. Ce o insemna film concept si cine o intelege asta… Executia cu totul e mai aproape de afisele de spectacol de teatru decat de film de cinema.

     Nunta pe bani da spatiu egal pentru trei personaje si ni le prezinta “de sus pana jos” facand trimitere explicita la nunta tinerilor pusi unul langa altul. El, la costum, numara “meleoanele”, iar ea sta sa incalece cutia cu darul expunandu-si piciorul care iese din rochia de mireasa. Daca nu era suficient de clar deja, in titlu intre “nunta” si “bani” a fost introdus un plic. Intre tineri si bunica sunt gandite cateva opozitii care pot trimite cu gandul la comedie: tinuta bunicii e traditionala, are o Biblie in mana si-si pune mainile in cap privind cuplul tanar. Fundalul e gandit intr-un turcoaz bland care-si variaza intensitatea si cateva elemente de lumina alba cumva potrivite cu tema nuntii si cu genul filmului. Pentru fonturi s-au folosit: alb si un galben care sa ofere contrast. Tagline-ul e la locul lui si ofera indicii despre poveste: “Pana cand combinatiile ne vor desparti”. All in all arata a poster de film pentru o comedie care cauta sa prinda cat mai mult dintr-un public tanar si nu foarte pretentios.