Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

     Martin McDonagh la al treilea lungmetraj dupa In Bruges in 2008 (am scris despre el aici) si Seven Psychopaths in 2012 (am scris despre el aici). Britanicul isi pastreaza scriitura brici si apetenta pentru violenta si umor negru. Dar serveste si o portie generoasa de emotie. Surprinzatoare si uneori greu de digerat.

     Sunt multe chestii care nu mi se leaga la Three Billboards - de la felul eminamente pozitiv in care bifeaza fiecare minoritate in parte si pana la trasul la propriu cu urechea - credeam ca doar in telenovele se mai intampla asa ceva?!?, dar adevarul este ca m-am uitat la film cap coada complet absorbit. Pe jumatate din scriitura, twisturi si replici foarte bune, pe jumatate din interpretarile excelente - Frances McDormand in tinuta ei muncitoareasca si Sam Rockwell cu si fara uniforma de politist. Oricare dintre ei castiga o statueta la ceremonia de weekend-ul viitor, e pe merit. Oscar pentru cel mai bun film? Nu prea.


   

Seven Psychopaths

     La 4 ani dupa ce expulza temporar doi mafioti entry si mid level In Bruges, britanicul McDonagh executa o alta manevra cinematografica, de data asta concentrandu-si actiunea in Mecca cinematografiei - Los Angeles.

     Si cum sa faca britanicul daca nu pe desteptul? Nu mai stiu cand am vazut ultima oara un film care sa fie atat de constient, aproape la fiecare doua replici, despre el insusi ca e un film, doar un film si totusi UN film. Pozitia femeii, aglomerarea unui shoot out, cum e cu tiparele s.a.m.d. McDonagh face si desface, pana la un punct surprinzator, firele lui narative cu un exces de demonstrativitate, inclusiv de violenta fizica, ce aminteste de unchiasu' american Tarantino. De la momentul din care si-a jucat toti... sa zicem valetii de romb (daca stiti filmul, intelegeti exact ce spun), filmul ramane un pic pe uscat, dar cand ii ai pe Christopher Walken, Woody Harrelson si Colin Farrell (omul asta poate face roluri foarte bune, ce surpriza!) nici ca iti mai trebuie altceva.

In Bruges

     Doi gangsteri in deplasare.

     Plus 126 de fuck-uri inghesuite in 107 minute de film. Medie de 1,18 pe minut. Plus un pitic care cand prizeaza cocaina viseaza la o conflagratie mondiala intre albi si negri. Plus o gravida care tine cu tupeu un hotel. Plus o localnica care da tepe turistilor impreuna cu un ex-prieten-ul ei skinhead cam papagal. La cei doi principali se adauga sefu' al mare care vine dupa ei. Plus un oras special. Totul la pachet cu o fundita de Craciun, niste pistoale si ceva pumni. Cam asta e reteta lui In Bruges de Martin McDonagh, un soi de verisor de gradul 2 de-al lui Guy Ritchie, un tip cunoscut la mama lui pentru piesele de teatru aflat aici la debut cu un lung metraj. Cuplu Gleeson / Farrell e potent si aparitia tarzie si neasteptata a lui Ralph Fiennes completeaza bine castul. Pelicula e jucausa si ingenioasa - se rastoarna de cateva ori si are un pic de miez, dar nu prea mult ca sa nu ti se aplece...