Hitman

 

     Trebuia sa fie al treilea film din AIFF pentru mine, dar lenea si Netflix au invins. Biletul a ramas nefolosit, filmul in schimb l-am vazut impartit in cateva reprize.

     Un Linklater lejer si jucaus. Premiza simpatica, un nerd si o frumusete, niste twisturi pe care le vezi venind din avion si un final dulce de ti se strepezesc dintii. Nu tocmai ce te-ai astepta de la un film de festival, dar digerabil pentru Netflix. 

The Holdovers

 

     Prima ocazie sa vad acest darling al criticilor si publicului deopotriva. Al doilea film la AIFF de anul asta pentru mine, tot la MTR, mai animat si mai aglomerat decat la Love Lies Bleeding.

     Fix unde l-am asteptat. E smart, se incarca lent si te duce unde trebuie ca feeling. Singurul repros: nu m-a surprins nicaieri. 

Love Lies Bleeding

 

     Un film facut de A24 vazut in cadrul AIFF la MTR intr-o sala 70% goala. Nu stiu daca e o slabiciune in promovarea festivalului, la mine vestea a ajuns foarte tarziu, fix cu o zi inainte sa inceapa, sau daca oamenii sunt din ce in ce mai greu de adus in sala de cinema.

     Inapoi la film. Un romance intre doua gagici in care fiecare vine cu niste baggage dubios: Lou-Lou (Kirsten Stewart) are un tata (Ed Harris) interlop pe care federalii ar vrea sa puna mana, in timp ce Jackie (Katy O’Brien) e fugita de acasa si in drum spre visul de a castiga un concurs de bodybuilding din Las Vegas. Ce mi-a placut: look and feel-ul (mai putin excesele de pe coloana sonora) de final de anii ‘80 si interpretarile. Ce nu mi-a placut: finalul cu twistul sau fantasy sa-i zic.

Lorelei

 

      Intre runda de ploaie de la ora 17 si cea de la ora 20, m-am strecurat sa vad Lorelei. In cadrul AIFF.5, la MTR, primul film in sala de cinema pentru mine postpandemie. 30-40 de spectatori distantati si cu masca.

     Broken American dream-ul si toate temele la ordinea zilei peste ocean - rasa, gen, sex - facute insa cu o gratie irezistibila. Si - surpriza total - Sabrina Doyle, scenarista si regizoarea filmului, este la debut in lungmetraj! Mi-a placut cum nu cade in clisee, desi ar fi putut s-o faca de nenumarate ori, cum vorbeste din imagini, nu din replici si cum isi aseaza cateva piese simbolice pentru final. Iar cast-ul e pur si simplu wooow!

Good Time

   
     Al doilea film de pe lista mea din cadrul weekendului de film independent american, varianta pandemica a lui AIFF. Pe care il gasiti si pe Netflix.

     Genul de film care-ti provoaca rau fizic. Din camera care se misca, din cadrele stranse si montajul agitat, din coloana sonora electronica, din povestea nocturna cu un antisocial cu mintea agera impins de dragostea disfunctionala pe care i-o poarta fratelui sau sa faca tot felul de chestii... Deci nu tocmai pe gustul meu, desi trebuie sa recunosc ca au fost cateva twisturi bune in poveste. Si intr-adevar Pattinson foarte bun. 

You Were Never Really Here

     O vizionare online cu peripetii in cadrul weekendului filmului independent american, un mini substitut pentru AIFF-ul care n-a avut loc in 2020. De ce cu peripetii? Pentru ca sistemul lui eventbook spune ca odata inceput un eveniment (in cazul acesta filmul putea fi urmarit intre orele 17 si 24 in data de 2 mai) nu mai poti cumpara un bilet. Doar ca fiind o vizionare online... Pe la ora 20 eram cu buza umflata ca n-o sa vad You Were Never Really Here. Noroc ca am in lista de prieteni pe cineva care e parte din echipa AIFF, am dat un mesaj si miracol - la ora 22 apasam play.

     Supranumele de Taxi Driver-ul secoului 21 pe care YWNRH l-a primit mi se pare perfect acoperitor. Personajul, misiunea si atmosfera fac paralela nu doar posibila, ci si foarte la indemana. Lynne Ramsay nu face action sau thriller, spre dezamagirea baietilor in cautare de adrenalina, ci studiaza un personaj complex, un salvator bolnav, lasandu-i la vedere franturi din trecut si prezent. Fara mult dialog, aproape fara expozitiune, dar cu mijloacele cinematografice turate la maxim, filmul isi lasa fiecare spectator sa-si construiasca propriul puzzle. Si, desigur, Joaquin Phoenix.

American Film Weekend

     In aprilie/mai aveam obiceiul sa merg la niste filme faine in cadrul AIFF. Da, salile sunt goale, dar organizatorii au reusit sa gaseasca o solutie - un weekend de filme americane online. Nu e la fel, dar e cool. Cum functioneaza treaba? Cu un cont pe eventbook si 12 ron pentru un film care poate fi vizionat intre orele 17:00 si 24:00 in ziua respectiva direct de pe eventbook. Ce ruleaza? Goodies.

     Vineri, 1 mai, The Florida Project. Un must see, l-am vazut in 2018, am scris de el aici. Si intre timp mi-am adus aminte si celalalt indie american cu care il gasesc asemantor pe Florida Project - Short Term 12, despre care am scris in 2014 aici. Nu il voi revedea, desi merita, pentru ca am alte doua titluri dupa care ma trage ata.

     Sambata, 2 mai, You Were Never Really Here. 21st century Taxi Driver - asa l-a descris cineva, cu Joaquin Phoenix. Mai am ceva de zis?

     Duminica, 3 mai, Good Time. Pe lista din 2017 a celor mai bune 10 filme a celor de la Cahiers du Cinema, cu Robert Pattinson.

Eighth Grade

      Al treilea titlu vazut de mine in cadrul AIFF3. Cinema Pro, seara in timpul saptamanii, mai putin de jumatate de sala plina cu spectatori de toate felurile si toate varstele. Eighth Grade e o privire onesta, cand dulce, cand amara, asupra adolescentei feminine din ziua de azi din civilizatia vestica.

     Filmul lui Bo Burnham, primul sau lungmetraj, functioneaza perfect ca o lectie deschisa, pentru toata lumea. Nu ma intelegeti gresit, nu e nimic didactic in ce vezi pe ecran. Din contra, filmul curge cat se poate de natural. Kayla e in ultima saptamana din calsa a 8-a. Se fac exercitii despre cum sa reactionezi in caz de mass shooting, se tin ultimele cursuri, se dezgroaba capsulele cu mesaje de la inceputul gimnaziului, vedeta clasei da o petrecere la piscina. Si peste tot eroina isi face curaj, afla cine e, isi face prieteni, invata sa spuna "nu". Adolescentii se vor regasi pana in cele mai mici detalii, parintii isi vor intelege pentru 90 de minute copii care se transforma in adulti. Elsie Fisher - imposibil sa nu empatizezi cu ea.

       
      Autentic si actual. Probabil in 10-15 ani ne vom uita la el ca la un exponat de muzeu.

The Old Man & the Gun

     AIFF3, duminica dupa-amiaza, mai putin de jumatate de sala plina, multi spectatori trecuti de 50 de ani. O fi filmul? O fi castul? O fi ora?

     Destept construit. Multa vreme crezi ca esti intr-un a fost odata de la inceputul anilor ‘80 cu cel mai dragalas antisocial isteric. Un batranel jucat de Robert Redford. Spargator de banci cu zambet la purtator. Si indragostit cu cele mai bune intentii. Nici macar politistul de pe urmele sale nu prea stie daca vrea sau nu sa-l mai prinda. Ce sa-ti doresti mai mult? Pe dedesubt insa, David Lowery lucreaza incet si abil contrapovestea. Pana la final spectatorii au de ales unde vor sa aseze personajul si ce vor sa simta fata de el.


     Sarmant si suprinzator.

Sisters Brothers

     In deschiderea AIFF3 la Cinema Pro. Mereu imi zic sa nu mai merg la deschideri, mereu gresesc. In cazul de fata au fost intr-o ordine oarecare: caldura infernala, sala n-a avut aerul conditionat pornit nicio secunda, vecinii care fusesera parte din productie si care vorbeau nonsalant la telefoane in timpul vizionarii, unicul lor scop fiind sa vada daca apar pe end credits si absurdul de a urmari, inainte de inceperea filmului, fix trailerul acelui film, sa-mi explice cineva logica in chestia asta... Un lucru fain a fost prezenta in carne si oase a lui Jacques Audiard. Omul sinonim pentru mine cu Un Prophet a fost elegant, jovial, cu umor.

     Sisters Brothers e un western cu de toate. Intr-o reteta apropiata cu recent vazuta colectie semnata de fratii Coen, Ballad of Buster Scruggs. Moartea se produce zgomotos si fara prea multe intrebari. E dog eat dog de la un capat la altul, e gold rush despre care stii ca duce intr-un singur loc - o groapa sapata la marginea drumului. Dar dramatismul si existenta la limita vin mana-n mana cu o doza foarte necesara de umor si autoironie. In cazul de fata fratii Sisters - Joaquin Phoenix si John C. Riley - au personalitati si planuri de viitor divergente. Aceasta relatie tine filmul viu si interesant in primele doua acte. Ultimul act are marca Audiard all over it.


     Va intra in cinematografe in curand si, dincolo de faptul ca e mult efort romanesc in spatele realizarii sale, chiar poate fi vazut de un public larg. Nu e vreo fita de festival.

AIFF3: Poster, spot si 4 titluri pe lista mea

     Editia cu numarul 3 pentru AIFF este foarte aproape. De ieri a aparut si spot-ul festivalului si programul  - pe care recunosc, l-am cam asteptat.


     Sunt patru titluri la care mi-am luat bilete: Audiard-ul Sisters Brothers, revelatia violenta Mandy, adolescenta la feminin din Eighth Grade si Redford in Old Man & the Gun.