Zei americani de Neil Gaiman

 

      De cand am vazut primul sezon de American Gods pe Prime, iar apoi l-am abandonat pe al doilea pentru ca nu mai era ce trebuie, mi-am propus sa citesc materialul original, cartea lui Neil Gaiman. Mi-am reamintit de ea toamna trecuta cand am gasit volumul in biblioteca unei case de vacanta din Comarnic. I-am propus un schimb proprietarului, eu tocmai terminam un volum minunat de proza scurta, Manualul pentru femei de serviciu al Luciei Berlin. Omul a refuzat trocul meu literar, desi retrospectiv ar fi fost o situatie win win. Pana la urma mi-am primit exemplarul, sa fi fost parca de Craciun cred. In fine, ce vreau sa zic e ca eu si acest Zei americani avem o istorie intortocheata.

     E ceva ce ma atrage ca un magnet la nucleul povestii - ideea de zei care traiesc si astazi printre noi, de zei vechi care se chinuie sa supravietuiasca, de zei noi care isi vad puterile crescand si a confruntarii dintre cei noi si cei vechi. Un amestec de fantasy cu unele nuante horror gandit pe fundalul melting pot-ului american, un melting pot nu doar pentru rase, etnii, culturi si religii, ci si pentru zei. Mi-au placut toate origin stories-urile zeilor, ba chiar as mai fi vrut, iar finalul aparent anticlimatic functioneaza al naibii de bine pentru ca, desi mie imi plac zeii si povestile lor, in centrul Zeilor americani e de fapt muritorul cu alegerile sale.

Neil Gaiman, Zei americani, Editura Paladin

American Gods: sezonul 2 (partial)

     Partial pentru ca am vazut cele doua episoade de pana acum si m-am hotarat sa-l abandonez de tot. Atat de mare mi se pare diferenta fata de bestialul sezon 1. Prefer sa raman cu acea amintire.

     N-as zice ca e o problema de buget, produsul arata inca state of the art. Dar storytelling-ul e dezlanat, dialogul repetitiv, ritmul chinuitor si serialului ii lipseste orice urma din fascinatia pe care o  emana la primul sezon. Asa ca... just count me out.

American Gods: sezonul 2 - soon

      Au trecut doi ani de la primul sezon, a avut loc o schimbare de producatori cu multe discutii... Habar n-am cum o sa fie sezonul 2, dar nu mai am mult de asteptat. Soon-ul e aici, iar sezonul va fi disponibil din 11 martie.

American Gods: sezonul 1

     American Gods e creme de la creme. Stii asta dupa doar 1 minut si jumatate. Atat dureaza title credits sequence-ul care imbina simbolistica diverselor mitologii cu elemente care fac trimitere la tehnologie si stiinta si care se incheie, pe o muzica psihedelica, cu imaginea in care toate astea se reunesc intr-un totem.

     Sezonul e atat de bun pe cat e de scurt. Sunt doar opt episoade construite pe o poveste principala - Shadow Moon iese din puscarie, iar in drum spre casa si nevasta il cunoaste si devine bodyguardul lui Mr. Wednesday. La ea se adauga episoade care spun backstories-urile altor personaje cheie (Laura, Mad Sweeney), vinietele din care aflam cine sunt zeii si cum au ajuns ei in America si niste secvente din inconstientul lui Shadow. Rezulta de aici o structura cumva complexa, un puzzle pe care-l completezi singur piesa cu piesa fara sa stii exact imaginea finala. In ciuda structurii complexe si a faptului ca serialul isi ia timp sa bibileasca personaje si momente, esenta show-ului e cuceritor de simpla. Zeii exista, au emigrat in America, daca le aduci ofrande sau crezi in ei - capata putere, iar in zilele noastre zeii traditionali sunt pe cale sa porneasca un razboi cu noii zei - media, tehnologie, etc. Toata treaba e al naibii de tentanta, cu miez si potrivita manusa pe teme la ordinea zilei.


     In plus American Gods vine cu niste actori fresh care interpreteaza brici plus Ian McShane care e top form aici. Filmari, efecte, coloana sonora, replici destepte. Ce sa-ti mai doresti? Sezonul urmator, desigur.

American Gods: primul episod

     Sunt mai multe motive pentru care o sa ma pun serios pe vizionat American Gods. Dupa ce am vazut primul episod din serialul care ruleaza pe Starz am tras cateva concluzii, mai toate de bine. Show-ul are ambitie si un aer psihedelic care te fac sa vrei mai mult. Imi place ca-si ia timp, ca nu se grabeste, preferand sa puna carne pe personaje in loc sa sara in actiune. In plus se ingrijeste de cele mai mici, dar seminficative, detalii. Filmari tipla, coloana sonora la fel. Si last, but not least - Ian McShane.