Huzur: un joc de carti invatat in Mongolia

 

     In orele petrecute traversand Mongolia intr-o Lada 4 x 4, gazdele noastre ne-au invatat un joc de carti. Nu i-am retinut atunci numele, m-a ajutat acum internetul - ii zice Huzur. Ma indoiesc insa ca e un joc mongol pentru ca ideea de distractie la mongoli se leaga mai degraba de intreceri cu caii, lupte corp la corp si tras la tinta cu arcul. Probabil a fost adus de unii din vecinii mongolilor - rusii sau chinezii... As paria pe chinezi. Dar nu asta e important. Important e ca nu ne-am plictisit de el vreme de doua saptamani, ca uneori ni se face pofta de el acum si, cel mai important, ca Mishu a notat regulile. Asa ca sa share-uim.

     Aveti nevoie de un pachet de carti de joc. Daca jucati in 3, excludeti cartile cu valoarea 4, 5 si 6. Daca jucati in 4, excludeti doar cartile cu valoarea 4. Stabiliti ordinea de joc si impartiti cate 6 carti din pachet fiecarui jucator. Urmatoarea carte din pachet se intoarce cu fata in sus: acea carte este atuul, iar culoare respectivei carti devine culoarea atu pentru respectivul joc. (de exemplu: 10 de trefla). Sunt doua reguli de putere a cartilor care se aplica in joc: 

      1. Ordinea de putere a cartilor in suita. Astfel, cea mai mare carte dintr-o culoare oarecare este Asul, apoi urmeaza Doi-ul si Trei-ul, apoi Popa, Dama, Valetul, 10,9... s.a.m.d. (deci un 2 de romb e mai puternic decat un Popa de romb) 

     2. O carte de culoarea atuului bate orice alta carte de orice alta culoare. (in exemplul nostru un Valet de trefla bate Asul de inima rosie sau Popa de inima neagra). Evident ca intre 2 carti de culoarea atuului se aplica regula de putere din suita. (Valetul de trefla e mai slab ca Dama de trefla) 

      Scopul jocului: sa ramai fara carti in mana. 

      Desfasurarea jocului: Primul jucator pune pe masa la alegere: o carte, trei carti din care 2 trebuie sa fie obligatoriu pereche sau 5 carti din care 4 trebuie sa fie obligatoriu pereche 2 cate 2. (de exemplu: primul jucator deschide cu 8 de inima rosie, 8 de inima neagra si Valetul de inima rosie). Primul jucator isi completeaza numarul de carti din mana pana la 6 tragand carti din pachet (pe exemplul nostru el va trage 3 carti noi). Restul jucatorilor, in ordinea stabilita, au 2 optiuni: bat ultimele carti jucate si trag din pachet sa-si completeze cartile din mana pana la 6 sau nu vor/nu pot sa le bata si atunci iau toate cartile jucate pana atunci in respectiva mana. (pe exemplul nostru sa zicem ca Jucatorul 2 pune 10 de inima rosie peste 8 de inima rosie, Valetul de inima neagra peste 8 de inima neagra si 8 de trefla (atu!) peste Valetul de inima rosie. Jucatorul 2 trage si el trei carti din pachet. Jucatorul 3 ar putea pune Dama de inima rosie peste 10 de inima rosie, Dama de inima neagra peste Valetul de inima neagra si Asul de trefla peste 8 de trefla, dar nu vrea sa consume atat de devreme cel mai mare atuu din joc, asa ca alege sa ia toate cele 6 carti puse pe masa pana la el). Avand mai mult de 6 carti in mana, nu trage nicio carte din pachet. Daca se face un tur complet (se ajunge la cel care a deschis) atunci cartile de pe masa sunt stranse si scoase afara din joc. Cel care a deschis mana, incepe si urmatoarea mana. Daca unul din jucatori decide sa ia cartile, mana urmatoare va fi deschisa de jucatorul care ii urmeaza celui care a luat cartile. Sau mai simplu: atunci cand iei cartile de jos, urmatoarea runda se va termina la tine. Cine termina primul cartile din mana a castigat jocul, dar cei ramasi continua pana cand ramane un singur jucator cu carti in mana. Acela este pierzatorul. 

      Doua reguli apendice: 

      1. Daca cineva are in mana la un moment dat o valoare in toate cele culori (de exemplu toti cei 4 Valeti) atunci aceste carti sunt scoase din joc. 

     2. Daca cineva are in mana la un moment dat atuul minim (in cazul unui joc in 3 e vorba de 7 de culoarea atuului) are voie sa il schimbe cu atuul intors in debutul jocului (in exemplul nostru atuul era 10 de trefla, cine are deci 7 de trefla il poate schimba cu 10 de trefla castigand astfel o carte mai valoroasa). 

      Poate pare lung si complicat, multe lucruri arata asa pe hartie. Insa odata ce va apucati sa jucati o sa vedeti ca nu e mare scofala. O sa invatati sa numarati cartile care ies, atuurile ramase in joc, culorile pe care nu s-a prea iesit, etc. Pentru cei plictisiti sa joace whist, poate fi o alternativa binevenita. 

Shagai

     Nu stiu daca exista vreun colt de pe pamant unde oamenii sa nu fie obsedati de destinul lor individual, de ce le rezerva astrele, de ce le-a fost harazit, de soarta, de cum va arata viitorul. Nici mongolii nu fac exceptie. Fara zaturile de cafea de la noi sau boabele de orez ale altora, mongolii au apelat la ce aveau si ei la indemana - oase de oaie sau capra. 

     Patru oase de la incheieturile animalelor formeaza un shagai si sunt folosite pe post de zaruri, aruncate pe o suprafata plana si apoi citite. Cheia de lectura e legata tot de animalele pe care mongolii le cresc. Fiecare zar poate pica intr-una din urmatoarele pozitii: cal, capra, oaie sau camila. In total vorbim deci de 32 de combinatii posibile - fiecare dintre ele asociata cu un raspuns pentru intrebarea/dorinta/proiectul celui care a aruncat zarurile. Gen: "Succes obtinut greu si cu multe pierderi", "mult noroc la orizont" si tot asa...

De povestit nepotilor

     Sau the big ones - cum le zic eu.

     South East Asia pe Dolly Parton si Travelin' Thru:



   

     Summertime american pe Kid Rock cu All Summer Long:



 
      Mongolia pe Javhlan, Eejiin chanasan tsai:


 
   
     El Peru eres tu cu Joel Francisco Perri, Tierra del Fuego:

Magneti si istorii de calatorie: Mongolia

     

     Mongolia nu e genul de tara cu magazine de suveniruri. Mongolia nu e un gen de tara. E cu totul si cu totul altfel. O suprafata nesfarsita, foarte greu spre imposibil de locuit din cauza reliefului si conditiilor climatice, pe care nici macar cele doua mari imperii vecine care o strang intr-o menghina irespirabila - cel rus si cel chinez - nu au putut sau vrut sa o cucereasca. Chinezii au esuat cu cateva manevre etnice, in vreme ce rusii, mai abili, au savarsit un troc util - niscaiva tehnologie gen cale ferata si bloc cu incalzire centralizata contra minereuri despre care nomazii mongoli habar n-aveau cat valoreaza.

     Revenind la Mongolia, cu exceptia capitalei Ulanbator - un mix cu paradoxuri care mai de care mai absurde (vezi cladirea din beton si sticla care sta goala pentru ca proiectantii au gresit calculele structurii de rezistenta si nu poate fi populata), nu prea exista urban in sensul in care intelegem noi termenul. Lucru de inteles atata vreme cat vorbim de urmasii lui Gingis Han, de copii care astazi se intrec calare cu jeep-urile turistilor si de parintii lor care se zbat intre traditionala viata libera si un loc de munca la patron. 

     Si totusi, intr-un colt de ulita desfundata a Tsetserleg-ului, habar n-am daca fix acolo, dar denumirea asta e pur si simplu prea simpatica ca sa nu o folosesc, am gasit cateva suveniruri. Iurte sub forma de magneti si de mici obiecte decorative. Nu am vreo fixatie sa iau magneti de peste tot pe unde ajung, dar iurtele astea, micute, simpatice, facute manual din lana, erau amintirea perfecta pentru salbaticia Mongoliei. Atat timp cat nu poti lua cerul cu tine. Si nici caii sau fermele cu iaci. 

Mongolia: toata povestea

     De ce? Pentru ca...

     Gingis Han, jeepurile rusesti, tara cu cea mai mica densitate umana, locuri cu poluare 0 deci culori pure, manastiri budiste, stelele asa cum nu le-ai vazut niciodata, salbaticia salbatica, caii, desertul Gobi, iurtele...

     Intro 

     Deschid ochii si vad sute de stele. Ii inchid si ii deschid iarasi. Sunt toate la locul lor, ba chiar s-au mai aprins cateva. Cea mai mare instalatie luminoasa din lume. Deschid si inchid ochii de mai multe ori. Din ce in ce mai lent. Ma droghez cu stele ca sa adorm. Vantul ne mangaie in sfarsit, dupa o zi cu 50 de grade vazute cu ochii mei in termometru. Imi zambeste toata fatza. Zambeste de la sine, eu sunt prea obosit sa-i mai dau comenzi. Restul corpului a ramas inert in pozitia in care l-am pus sa stea in sacul de dormit portocaliu pe care-l am de cand ma stiu. E prima oara cand dorm sub cerul liber o noapte intreaga. Deschid ochii. De data asta larg. In fata mea e masina cu care am pornit la drum - o Lada care se transforma ca-n poveste din martoaga in cal cu stea in frunte si care rezista celor mai nasoale conditii. In spatele ei, in fundal, sunt niste creste de munti, iar de acolo incep de fapt stelele. Care nu se mai opresc. In stanga, cu coada ochiului, vad cortul. Nu-l foloseste nimeni ca s-ar sufoca de viu, iar din spatele lui razbate o lumina puternica. E luna plina. Peste o jumatate de ora o sa ma forteze sa ma intorc spre dreapta ca sa pot sa dorm. Unde in dreapta... sunt Lhamaa - ghida noastra de 19 ani care n-a iesit in viata ei din Mongolia si Bahgii - soferul nostru superstitios si carunt. Dorm deja. Si mai la dreapta sunt iurtele unei familii - 3 iurte, 4 copii, vreo 100 de animale dintre care 2 caini mituiti cu sandwichuri si biscuti pentru ca sa ne asigure si noua protectie. E liniste totala. Revin cu privirea la stele. Inchid ochii. Vise placute, Mongolia.

     Drumul pana acolo 

     Aeroflotul are un personal imbatranit si acru. Stewardesele nu prea stiu engleza si zambetul e strict interzis. Daca le ceri apa plata, iti dau minerala. Sa zici mersi ca n-ai primit suc. Aterizam pe Sheremetyevo. Suntem vreo sapte oameni care n-avem viza de Rusia si vrem transferul catre alt terminal. Stam in fata unor ghisee goale. 5,10, 15,20, 25 de minute. Apare o tanti la 50 de ani, stearsa, dar cu o privire de kgb-ista iesita la pensie. 4 dintre noi sunt verificati si lasati sa treaca. Noi si o tipa care trebuie sa ajunga la Hanoi, in Vietnam, suntem lasati sa mai asteptam. 5, 10, 15 minute. Nu stim ce asteptam exact, pur si simplu asteptam. Tantica revine si ne face semn sa o urmam. Continuarea e de desen animat. O urmam pe kgb-ista, mergem mereu in urma ei, trecem de usi glisante si ocolim terminalul. In cateva randuri ne face semn sa ne oprim in lateral. Ne executam. Ea are de vorbit cu alte agente - fix acelasi profil. Poate e despre siguranta nationala, poate e despre ciorba. Nu vom afla niciodata. Cand ne face semn, revenim cuminti in urma ei pentru inca 200 de metri. In sfarsit... coboram o scara... trebuie sa fie de bine, nu? Mai ne da o pauza si ne paseaza unei alte tipe imbracata cu uniforma Aeroflot. Si ea ne mai lasa 5 minute in standby. Apoi suntem suiti intr-un autocar in care miroase a transpiratie si pipi, nu neaparat in aceasta ordine. Soferul are probabil limita de viteza la 10km/h asa ca ocolirea a 2 terminale dureaza ceva. Am timp sa ma obisnuiesc cu mirosul - ce bine ca simturile se adapteaza! - si remarc picioarele neepilate ale domnitei de la Aeroflot. Are verghieta. Poate asa ii place lui Serghei. Ne dam jos, se deschide o usa, urcam o scara si vedem ghiseele de pass control. Desi pe monitoare sunt multe curse listate, unele cu mentiunea check-in sau boarding, in fata noastra toate ghiseele au un mare x rosu. Sunt inchise. Fata de Hanoi are avion la 19, noi la 20, suntem toti ok, dar ce faceam daca aveam zbor la 14? Am senzatia ca nimanui nu i-ar fi pasat. Ca sa le fac in ciuda, bag dvd player-ul in priza si dau drumul la un sezon de Amazing Race. West rulz! Cam in 20 de minute se deschide un ghiseu si suntem rugati (e prima oara cand suntem rugati ceva la Moscova!) sa facem formalitatile. Dupa pass control mai vine un security check. O comit zambind si intreband ceva. O voce de barbat dintr-un corp de femeie imi raspunde sec. Coboram alta scara si suntem in terminalul din care vom zbura catre Ulanbator. A durat 2 ore si ceva. Ma apuc sa caut o priza. Pe rusi n-o sa-i iubesc prea curand.

     PS. Nici la intoarcere n-a fost mai fun. Incendiile nu sunt o gluma. La aterizare nici macar la 500m altitudine nu vedeai solul, iar aeroportul (interiorul lui) era fierbinte si mirosea a fum.

     Prima minune: cerul 

     Cerul in Mongolia se schimba la fiecare sfert de ora. Matemtatic ai avea nevoie de 4 poze pe ora, deci aproape 100 pe zi ca sa poti sa-l iei cu tine acasa. De unde atata frumusete? Putina poluare inafara oraselor si spatiu deschis enorm. Asa ca il vezi asa cum n-ai facut-o niciodata. Cele mai bune momente, evident, apusul si rasaritul. Totul gratis si sublim.

     A doua: caii 

     Pe geamul masinii vezi o mogaldeata. N-are mai mult de 6-7 ani, calareste fara sha (probabil a invatat sa calareasca in acelasi timp in care a invatat sa si paseasca), loveste pantecele calului neincetat si se intrece cu noi. Daca ajunge prea in fata, trage de capastru ca sa ne mai dea o sansa. Si se intrece iarasi cu caii putere ai Ladei lui Baghii. Mi-a fost suficienta prima zi ca sa ma opresc din numarat caii din Mongolia. Depasisem deja numarul de cai pe care ii vazusem in toata viata mea. Fiecarui mongol ii revin in medie 13 cai. Sunt cele mai iubite, pretuite si fericite animale domestice din tara asta. Si cat de fericite! Nicaieri n-au mai multa libertate pentru ei decat prin intinderiile Mongoliei.

     Caii Takhi 

     Disparut ca specie in libertate inca de la inceputul anilor '70, calul Takhi (cal salbatic, stramos al celui domestic) a avut parte de o revenire de poveste. Gratie unei fundatii olandeze si schimbarii de regim din 1990 din Mongolia, in mai multe rezervatii naturale mongole au fost aduse exemplare Takhi care traiau in conditii controlate in gradinile zoologice si colectiile private din lume - Elvetia, Germania, Australia, SUA. Aproape miraculos, caii n-au avut probleme mari de readaptare la viata salbatica, iar astazi in parcul national Hustai traiesc aproape 200 pe care turistii vin sa-i vada. Niste padurari au grija de ei, dar nici ei nu intervin in ciclul vietii - in fiecare iarna 4-5 cai sunt ucisi de lupii care isi hranesc la randul lor puii. Circle of life, real life.

     Desertul Gobi

     Neasteptat. Doar 3% dune de nisip. In rest suprafete enorme stancoase sau nisipoase, mereu uscate, cu vegetatie din ce in ce mai rara si mai pitica. Locul unde dinozaurii isi faceau de cap in cretacicul tarziu. Locul unde azi paleontologii sapa intr-o veselie si descopera schelete complete sau resturi de oua ale unor creaturi din cele mai inspaimantatoare (cateva mostre se regasesc la Muzeul de Stiinte Naturale din Ulanbator - din pacate n-ai voie sa le pozezi, iar muzeul e in rest un fel de Antipa din anii '80). Gobi - locul unde oamenii au invatat sa traiasca. Tot la iurta, crescand capre si camile, adunand energie in panourile solare. 50 de grade Celsius in termometru. Totul se topeste. Iti torni apa in sapca, ti-o pui in cap, mai iei o gura de apa si inaintezi cateva sute de metri. Repeti treaba cu apa pana cand, in sfarsit, ajungi la dune. 100 de km lungime, din care vezi vreo 10, 12 km latime si 2-3 sute de metri inaltime.

     Lacul Khovsgol

     Supranumele de perla albastra a Mongoliei e pe deplin meritat. 136 de kilometri lungime, pana la 262 de metri adancime si intre 1-2% din rezervele de apa proaspata ale lumii. Am stat pe tarmul de vest, ne-am dat cu kaiakul intr-o dupa-amiaza senina pentru ca a doua zi sa ne trezim in zgomot de valuri. Din cauza vantului lacul se agitase - aveai senzatia ca esti la mare. Doar ca era foarte frig. Fata de Gobi, aici vara e racoroasa, iar noaptea termometrul scade mereu sub 0 grade. Asa ca o pereche de manusi devine foarte utila.

     Lada 

     Suntem intr-o poveste pe tiparul martoaga lui Fat Frumos devine armasar cu stea in frunte. Asa si cu Lada noastra 4X4 cu care am traversat Mongolia. Mai corect spus care ne-a traversat Mongolia. Aparent un harb de masina despre care n-ai fi fost sigur ca te duce pana la coltul strazii, Lada asta s-a luat la intrecere cu Toyotele, caii, Nissanurile si Land Roverele. Si n-a iesit rau avand in vedere conditiile. In desert, la 50 de grade pe plus, Baghii ii turna apa rece la motor. Sfaraia precum oul pus la prajit in tigaie, dar Lada mergea mai departe neintrerupt. Prin trecatorile din nord, pe drumuri forestiere din cele mai nasoale, acolo unde camioanele ramaneau impotmolite in pante exotice, iar stomacul iti venea in cap, Baghii schimba o curea de transmisie, niste ulei si un surub. Cam atat si in fiecare seara ne vedeam ajunsi in tabara trecuta in traseu. Miraculos, am pupat Lada de mai multe ori. Si istovitor pentru ca in Mongolia media de km la ora nu sare de 30. Nu din cauza masinii, ci a drumurilor. Practic cuvantul drum nu e potrivit pentru ce gasesti la fata locului. La asta se adauga lipsa marcajelor, indicatoarelor, semnelor. Fara un sofer cunoscator esti pierdut intr-un labirint de urme ale altor vehicule si indicatii primite din iurta in iurta. Noroc cu Baghii.

     Ulanbator aka UB City

     Ca sa va faceti o prima idee: e locul unde se inghesuie peste un milion de oameni - aproape jumatate din populatia Mongoliei, o tara de cam 7 ori cat Romania ca suprafata. Si cand am zis ca se inghesuie nu e doar o expresie. Pe langa Ulanbator... Bucurestiul nostru atat de injurat e parfum. In UB City culoarea semaforului se respecta optional, se circula haotic si aglomeratiile te ucid lent, dar sigur. La prima vedere arata ca un oras de provinice de la noi, cladiri vechi, obosite, mult gri. Exceptie fac putinele templele budiste scapate de cazmalele sovietice (la vremea aia templele se salvau devenind muzee) si centrul orasului in care vezi cate o piata, un parc, o cladire de sticla. Plus Parlamentul in fata caruia troneaza o statuie masiva de bronz de-a conului Gingis Han despre care am auzit 100 de legende (cea mai dementa despre cum si unde a fost ingropat). Poluarea e in floare, santierele la fel, muzeele subtiri - poate o exceptie e Muzeul de Arta - si peste tot vezi baruri de karaoke si saloane cosmetice. Nu e genul de oras pe care sa-l pui pe lista locurilor de vazut, dar nici nu-l poti evita daca vrei sa ajungi in Mongolia pe calea aerului.

     Recorduri de final 

     3000 de kilometri parcursi in total cu Lada, nicio zi fara sa fi mancat carne de oaie, polul caldurii: +50 de grade in desertul Gobi, prima oara cand am vazut in carne si oase un iac, 80 de ceaiuri baute dintre care 4 sarate (e traditie in Mongolia), turisti nomazi = n-am dormit 2 nopti in acelasi pat, 5 zile fara sa fi vazut un fruct si cand am vazut era la conserva, 3 familii vizitate: toate detineau in iurta ceas de perete pe baterii si televiziune prin satelit!, polul frigului: -2 grade pe malul lacului Khovsgol, 1200 de poze, 15 cuvinte invatate in mongola, 1 joc de carti invatat de la mongoli, cea mai buna masa: supa cu taitei, cartofi si deisgur carne de oaie, prima mea noapte dormita sub cerul liber, 5 temple budiste vizitate, animale domestice si salbatice fara numar, fara numar,... cele mai bune iaurturi si produse lactate ever ever.