Muzeul Satului (in alb si negru)

     Ireal de tihnit si civilizat.
     Ideal pentru cateva ore de plimbare.

   

Primer

 

     A trecut doar o saptamana din noul an si deja am un candidat sigur la titlul de cel mai altfel film vazut in 2011. Primer, dublu premiat la Sundance, e un one man film. 

     Shane Carruth, tipul care a scris scenariul, semneaza si regia, ok, am mai vazut deseori, dar este si producatorul filmului, unul din actorii principali, directorul de casting, cel care a creat coloana sonora folosind niste softuri pe calculatorul personal, cel care a montat filmul, s-a ocupat de locatii si de costume samd. Ati prins ideea. A bagat sapte mii de dolari din buzunarul lui fiindca a vrut sa faca un film si i-a luat trei ani sa-l termine. A trebuit inclusiv sa dubleze sunetul fiindca n-a stiut cat de important e sa-l traga bine. S-a ales cu venituri de aproape jumatate de milion doar din distributia filmului in cinematografe si cu reviewuri pe alocuri glorioase. 

       

     Cum e filmul? Aparenta de mambo-jambo tehnologic pe care Carruth e obsedat sa-l prezinte cat mai veridic risca sa te fure de la adevaratele incurcaturi ale unui unui plot multi timeline care nici la a doua vizionare nu se lamureste usor. S-a inteles ceva? Nici nu stiu cat as putea pentru ca inca ma chinui sa-l inteleg. Carruth se inchide aproape ermetic si lasa intelegerii privitorului sanse minime de supravietuire. Dupa ce v-ati saturat sa incercati singuri explicatii pentru ce ati (re)vazut, gasiti pe net, in nenumarate locuri, materiale care spun ce si cum.

Budapesta, prima vizita pe bune

     Intro

     Am trecut prin Budapesta mai des decat prin Giurgiu pana acum, dar de cele mai multe ori era doar un punct de legatura. Ma dadeam jos in Keleti cu rucsacul in spate, traversam cateva bulevarde si ajungeam in gara care face conexiunile cu vestul - Nyugati. Si imi vedeam de drum. Go West! Acum vreo 5 ani am ales sa merg la Budapesta cateva zile, dar comis-o grav plecand cu un grup. Din ala mare, 40 de romani intr-un autocar, imagine that! A iesit un haos total: unii voiau numai in mall, altii doar la muzeu, iar ghida ne ameninta ca ne confisca pasapoartele din cauza ca nimeni nu voia sa se conformeze unui program strict pus la cale de ea... Din vacanta aia semiratata am invatat sa fac lucrurile my way si singurele amintiri pe care le-am pastrat sunt frigul patrunzator in miezul iernii din pusta maghiara, cuvantul botel, nu locuisem pana atunci pe unul, si aceasta fotografie cu Podul Lanturilor...

     Doua motive sa iubesti Ungaria

     Relatiile romano-maghiare se pot relaxa. La propriu. Mai intai la bai deoarece capitala ungara e o statiune in toata regula, cu izvoare termale care explodeaza in decorul bailor turcesti, hotelurilor art nouveau sau parcurilor acvatice. Bazine fierbinti, terapii, masaje, piscine... Cum sa nu iubesti un oras care face din inot arta? Intre fitele de la Gellert si popularele bai Szechenyi, am ales a doua varianta. Afara sunt cateva grade sub 0, dar o mare de oameni, localnici si turisti deopotriva, se distreaza in apa la temperaturi cool - 35-40 Celsius. Si a doua oara la masa. Dincolo de clasicele pate de gasca, supa gulas, rata pe varza sau pui paprika... atentie ca unguroaicele sunt cam dolofane semn ca mancarea lor ingrasa!, vedeta incontestabila a meniului isi face aparitia fix la desert. Stafide, rom, nuci, cacao, vanilie, frisca... intr-un cuvant: somloi. Nu detin poze pentru ca atunci cand dai peste un somloi primul, ultimul si unicul gand pe care il ai in cap e sa-l dai gata cat mai repede.

     Piata de Craciun din Vorosmarty 

     Chiar daca nu sunt la fel de cunoscute ca surorile lor vieneze sau la fel de zgomotoase ca cele nemtesti, pietele de Craciun din Budapesta au farmec. Cea mai mare - undeva la 100 de casute din lemn - si cea mai vizitata - peste 600.000 de vizitatori pe sezon - se desfasoara in buricul orasului, in Vorosmarty Ter. Calendar de advent ii aduna pe copii la ore dinaninte anuntate zi de zi. Turistii misuna dupa obiecte hand made de la jucarii la bijuterii din sticla, piele sau lemn... si isi potolesc poftele cu vin fiert, afumaturi, sarmale, langosi (arata ca pizza, n-am gustat ca era plina de ceapa!) si kurtos kalacs. Bine de stiut: piata se inchide pe 24 dupa-amiaza si se redeschide pe 26 decembrie.

     Kilometrul 0

     Traversand cel mai vehi, fain si bine luminat pod ce leaga Pesta de Buda - Podul cu Lanturi - nimeresti intr-o intersectie aglomerata denumita pompos Piata Clark Adam. E kilometrul 0 al orasului, iar numele i se trage de la inginerul scotian care a supervizat construirea podului si a tunelului invecinat. Fix din intersectie un funicular cochet te ridica direct in zona castelului, la o aruncatura de bat de Bastionul Pescarilor si de Biserica Matyas. Daca bastionul vi se pare cam nou e din cauza ca... a fost construit abia la 1905. Biserica pe de alta parte, desi pare la fel de noua, are de fapt o istorie indelungata, doar ca ungurii au bagat 20 de milioane de dolari sa o renoveze.

     Budapesta: Zoo 

     Pentru ca a fost inaugurata tocmai la 1866, Gradina Zoologica din Budapesta e greu de digerat ca vizitator astazi. Iti cam vine sa deschizi toate custile si usile si sa eliberezi toate animalele. Nu stiu cum e vara cand animalele sunt lasate si in aer liber si capata mai mult spatiu, dar iarna, cand sunt inchise in niste suprafete meschine, maimutele se plictisesc groaznic, iar elefantii fac 13-14 la propriu. Singurele care nu se streseaza sunt reptilele si pestii - iguanele chiar pozeaza incantate.

All stripes long

Cold blooded

Couchsurfing

     Povestea Couchsurfing a inceput in 1999 cand Casey Fenton a facut rost de un bilet ieftin de avion de la Boston catre Islanda. Ca sa rezolve problema cazarii fara sa scoata un ban din buzunar, Fenton a dat 1500 de mailuri catre studenti islandezi cautand gazduire. A primit 50 de oferte, iar la intoarcere deja se gandea sa infiinteze Couchsurfingul, proiect ce avea sa vada lumina www-ului abia in ianuarie 2004.

     Lucrurile n-au mers intotdeauna grozav - in 2004 nu se strangeau mai mult de 6000 de membri, in 2006 mare parte din baza de date se pierdea si fondatorii se gandeau sa renunte cu totul la site, iar in 2009 se inregistra primul caz grav in care o tipa din Hong Kong gazduita in Leeds depunea plangere la politie acuzand un viol. Cu toate astea reteaua de gazduire a ajuns astazi la peste 2 milioane de utilizatori imprastiati in toate colturile lumii care-si ofera spatiul pentru musafiri, iar numarul de interactiuni pozitive e atat de mare si filtrele atat de numeroase (pentru a evita situatiile neplacute) incat nu poti sa-l consideri decat o "inventie" geniala.

     In jumatate de an eu am gazduit in doua randuri si am vizitat o data. Toate trei experientele au fost ok. Sigur ca un apartament de bloc devine prea stramt atunci cand ai 2 musafiri si o grija in plus pe cap, dar chiar si cand esti gazda, afli si inveti chestii. De la ce stiu "ei" despre noi - aici poti sa ai o influenta directa - la cum sa-ti lasi musafirii in pace - cred ca romanii au tendinta cam stupida de a-si face prea multe griji pentru cei care le trec pragul. Sa va dau un exemplu: o belgianca isi cara ditamai rucsacul pe o caldura de 40 de grade vara trecuta, ba chiar dadea si o roata Casei Poporului. Noi, ingrijorati de starea ei, ne-am dus sa o luam cu masina. Si ea... facea linistita conversatie cu un biciclist.

Reflexii centrale

 Banca Nationala a Romaniei, Bucuresti, 2007

Serenissima

     Despre Venetia inainte de a ajunge la Venetia

     Mlastini luate cu asalt de refugiati de frica lui Alaric sau Atilla devenite imperiu maritim. Hoti ai ramasitelor sfantului Marc din Cairo intr-un vas ce transporta carne de porc. Melting pot cand nici nu se stia ce-i aia - armeni, turci, greci, germani si evrei, toti laolalta negustorind. Molimi care injumatateau populatia orasului. O galera construita pe zi. Decadenta si desfrau. Sfantul Graal turistic de azi. Dogi, politie secreta si curtezane, artisti cautand metamorfoza cu care sa dea lovitura. Bulevardul fara concurenta in lume, Grand Canal, asfalt inlocuit cu apa. Risc de aque alte. Promisiuni de fructe de mare si vin. 48 de ore va fi prea putin.

     Primele impresii

     Mega-foto-foame. Acque alte - cativa centimetri buni in fiecare dimineata si seara. Vaporetto, poduri, strazi inghesuite, harti indescifrabile. Scoglio la osterie, sticla pe Murano, Festa della Madonna della Salute in desfasurare.

     Grand Canal 

     Cu Grand Canal nu se poate compara nici Champs Elysee-ul, nici Avenida de 9 Julio, nici vreun alt bulevard din lumea asta. Nici unul nu serpuieste atat de lin intr-o forma de S pe aproape 4 km precum o face Grand Canal. Toate ofera acelasi asfalt gri, prea putin in comparatie cu apa Venetiei care-si schimba culoarea functie de lumina si cladirile pe care le reflecta. Si ce cladiri mai reflecta! Biserici, palazzi, teatre, fondachi, monumente - dovezile unui imperiu maritim ce tinea Mediterana la picioare. Aglomeratia ramane aglomeratie in orele de varf, dar in loc de masini, ai parte de gondole, in loc de autobuze, ai vaporetto-uri si in loc de orice altceva, vezi ambarcatiuni nautice de toate formele si felurile. Inclusiv un feribot guliverian care trece cu hublourile la cativa metri de piata San Marco in circuitul sau intre Venetia si Corfu.

     Piata San Marco

      In noiembrie, dimineata devreme si seara tarziu, piata San Marco e acoperita de cativa centimetri de apa. E un fapt banal. Localnicii isi trag cizmele pana la genunchi si isi vad de ale lor - cara marfa catre magazine, se intalnesc cu amicii, ies la cafenea sa citeasca gazeta. Turistii, putini la numar (in sezon piata e un furnicar de nedescris), isi fac de lucru pe niste pontoane simpatice si vad Basilica San Marco, Palatul roz al Dogilor, coloanele "ghinioniste" ale Sfintilor Marc si Teodor, Turnul cu Ceas... Iar rasaritul si asfintitul unei zile senine scalda piata intr-o lumina pentru care fotografii raman recunoscatori.

     Insula Murano

     Mesteritul sticlei a inceput in Venetia in secolul 10. Treaba a devenit asa serioasa incat orice sticlar parasea orasul era declarat tradator si putea fi executat oriunde ar fi fost gasit. In secolul 13, din cauza riscului de incendiu asociat cu munca la cuptor, toate atelierele erau mutate pe o insula vecina: Murano, astazi la 40 de minute cu vaporasul pe ruta San Zaccaria-Colonna. Insula a devenit un loc in care turistii vin sa caste gura in fata unui cuptor, sa dea o tura prin muzeul local si sa achizitioneze sticla colorata sub toate formele - de la cercei la vaze si de la obiecte decorative la candelabre.

      Ultimele fotografii

Zece replici memorabile din Secretul lui Bachus

 

     De vreun an incoace se gaseste pe piata o varianta remasterizata a lui Secretul lui Bachus. Una din comediile bune de dinainte de '89. Am revazut zilele astea filmul si nu m-am putut abtine sa nu rad. Scriitura e atat de buna incat merita cu prisosinta un top zece replici memorabile. 

     In loc de introducere va spun ce am exclus din top. Celebra “... ca poate dumneavoastra aveti treaba si noi va retinem” pentru ca ea e de fapt preluata din megaseria anilor ’70 Brigada Diverse si “esti mare, dom’…” pentru ca ea a ajuns mai cunoscuta publicului in varianta “esti mare, dom’ Pepe” din Filantropica lui Caranfil, 2002 AD.

     #10 Autodefinitia personajului principal:   “Bumbescu zis Bachus care poate orice” 

     #9 Revizia liftului, una din demonstratiile de forta ale lui Bachus: “Ma faci sa urc 10 etaje?!? Eah, diseara? Nu, tata, acuma! Verific personal.” 

     #8 Bachus cand ii gaseste un consort "comorii" sale: “Aprob, aprob pozitiv!” 

     #7 Bachus la nervi si bautura “Suntem umanisti, ce dracu’!” 

     #6 “Tovarasu’ Sterea nu se vinde!" decreteaza inspectorul "E cumparat gata!” vine replica 

     #5 “Ce sa fac?”, il intreaba nevasta casnica pe tovarasul Sterea “Sa-ti ridici necontenit nivelul!” 

     #4 Tovarasul Sterea admira piciorul dezgolit al blondei din biroul sau “Situatia dumitale... e complexa" 

    #3 Trandafir Bulbuc nu poate crede ca i se pune la indoiala onestitatea... “Aceste cuvinte ne doare”

    #2 Bachus la baute “Fara poezie viata e pustiu” 

    #1 Tic verbal si modus vivendi pentru Bachus “Chestii, socoteli” 

Zurich

     Un fel de intro: Zurich, a fost odata si acum

     Prima oara cand am iesit din tara era in iarna lui 1991. Aveam rude in Elvetia si cum a aparut posibilitatea le-am facut o vizita in familie. Doamne, ce canibal mic eram! Ma miram de tunelurile nesfarsite prin care treceam cu masina, de lifturile din sticla pe care le frecam tot timpul sus-jos, de culorile vii - mi-aduc aminte ca mi-au luat ai mei o pereche de ghete de iarna, albastre cu buline negre si sireturi fucsia. N-avea nimeni din clasa asa ceva! Imi mai amintesc ca la tot pasul intrebam cat de scumpa e aia sau ailalta fiindca fusesem prelucrat de acasa ca nu ne vom permite orice vad eu in vitrina. Capitalismul predat in avans... Intram in supermarket si ma uitam ca prostul la bananele in ciorchine insirate pe o bara metalica subtire. Era paradisul meu. Tin minte amuzamentul gazdelor noastre cand ma vedeau cu bananele. Cumparam 2-3 kile in fiecare zi dupa ce verificam ca sunt la acelasi pret ca in ziua anterioara si cum ajungeam acasa ma puneam pe mancat. Pe vremea aia la noi bananele apareau o singura data pe an - de Craciun - erau verzi si se lasau pe dulap, cat mai aproape de un bec, ca sa se faca.

     Au trecut ani cum zice piesa. Au trecut ani si am ajuns iarasi la Zurich. Vazut cu ochii de acum, intr-un weekend insorit de inceput de toamna, Zurichul e un oras mititel - pana in 400 de mii de suflete, asezat absolut cool - la marginea unui lac de pe malurile caruia vezi in departare Alpii, bine organizat si curatel - ceea ce era de asteptat, al naibii de piperat la scoruri (recunosc ca n-am pus inca piciorul prin Londra, Oslo sau Tokyo!), plin de ciocolata, ceasuri si institutii financiare. Nu e neaparat vreun paradis turistic, de acord, dar o zi - doua se pot pierde lejer fie ca alegi muzeele de arta, urcatul pe Uetliberg (un deal de pe care vezi orasul de sus) sau vaporasele care te plimba pe Zurichsee.

     Zurich photo shoot

     In rol de model international care pozeaza pro bono - o lebada.

     Bude la Zurich

     Budele sunt esentiale in viata unui turist. Esentiale pana acolo incat imi daduse prin cap sa-mi deschid o afacere cu bude in cele mai vizitate orase ale Europei. Lant international de bude cu specific! Esti la Barcelona, ai parte de o experienta (pseudo)gaudiana, te afli in centrul Pragai, pac! o buda baroc. Roma, ceva statui antice, Bruxelles, te stimuleaza sa-ti faci treaba un Manneken Pis in miniatura. Etc. Ati prins-o? Eu zic ca ar fi un hit - budele ar putea deveni obiective turistice, la fel ca muzeele si cafenelele. Iar ghidurile de calatorie le-ar include in traseele lor: incepeti in piata centrala, vizitati obligatoriu catedrala, serviti un brifcor si apoi... sigur ca da, un stop necesar si potrivit la faimoasa buda a orasului...

     Locuitorii din Zurich par sa fie pe aceeasi lungime de unda cu mine. Sau pur si simplu n-au altceva mai bun de facut. Domniile lor nu suporta repetitia arhitecturala nici macar atunci cand vine vorba de budele publice. Impresionant si minunat. Fie ca ai parte de bude tip lift in buricul orasului, de bude colorate cu multa sticla (mai atractive pentru copii banuiesc), de cosmelii simple aruncate prin parcuri sau chiar de intregul parter al unui imobil locuit, ca turist nici nu stii unde sa intri mai repede...

     U2 360* @ Letzigrund

     Titlul asta nu e o formula matematica, ci motivul pentru care am mers de fapt la Zurich. Doar nu credea cineva ca alegeam de nebun sa vizitez un oras scump... No way, Jose! A fost vorba de un concert U2 din faimosul 360 tour care s-a tinut pe Letzigrund Stadium.

     Ca niste novici am luat plasa dand banii pe net pe niste bilete teapa, asa ca am ajuns la fata locului si ne-am mai luat un set. La negru la propriu (tipul care ni le-a dat era de culoare) si la figurat, dar cam la aceeasi bani cu cele false de pe net. Sfat prietenesc: mare grija cu online-ul si/sau daca va nimeriti intr-un loc unde se tine un concert, dati o tura de stadion, se cam intampla sa apara si bilete. 45 de mii de oameni, relaxare, One Republic in deschidere si o ploaie din ce in ce mai deasa pe U2. Bono cantand I'm singing in the rain intre piese. O seara speciala si deosebita cum ar veni. Exact cum trebuia sa fie. Plus o aspirina dupa.

Bazias, the final frontier

     Plecarea din Bucuresti se da intr-o vineri dupa-amiaza. Pe seara suntem la Valcea, unde oferta de cazare e garla. A doua zi luam drumul de Horezu. Inafara de manastirea Hurezi (merita revazuta oricand) si de magazinele si ateliere de olarit, deviem un pic spre Cheile Oltetului si pestera Polovragi. Fiind o pestera comerciala, la intrare s-ar putea sa astepti un pic fiindca vizitele se fac doar cu un ghid si contra cost. Daca ghidul tocmai a intrat inauntru si face un tur cu un alt grup... ai de astept cam trei sferturi de ora. Pana spre seara am trecut din Valcea in Gorj si aterizam in Targu Jiu.

     Duminica e o zi foarte buna de vizionat operele lui Brancusi. De la Coloana Fara Sfarsit de la intrarea dinspre Valcea, la Poarta Sarutului si Masa Tacerii din Parcul Central. Localnicii ies la promenada. Tu te simti ca la muzeu (in aer liber), iar toti ceilalti isi vad de conversatiile lor, o barfa despre vecina de la 2, un pic de politica, o fata care sufera dupa un baiat. Gorjul nu e un loc rasfatat, e o zona foarte saraca, drumurile sunt proaste, in aer se simte mirosul de minerit... cu toate astea te simti bine, iar oamenii sunt ok.

     A doua zi o luam insa din loc. Urmeaza Drobeta Turnu Severin si Orsova - unde se varsa Cerna in Dunare, unde au stramutat un oras ca construiasca centrala Portile de Fier (o vezi de la mare distanta) si unde poti prinde un asfintit pe cinste. Cea mai buna cazare in zona e la Steaua Dunarii in apropiere de Dubova. Pensiunea ofera plimbari cu vaporasul prin Cazane si ceva sporturi de apa. Plus un meniu plin de peste. Pe sosea drumul continua cu pasaje in lucru si bucati refacute ca-n palma pana la Moldova Noua si Bazias, Caznele Mari si Mici. Vezi potretul lui Decebal, regele dacilor, facut in stilul Muntelui Rushmore. Oamenii locului au un soi de orbul gainilor, toate casele sunt vopsite in culori extrem de puternice, la moda sunt rozul, movul si siclamul.

     Bazias - the final frontier. Pe radio se prind o droaie de posturi sarbesti, caii pasc linistiti, cainii stau pe mijlocul drumului. Cel mai des pe drum ne intersectam cu politia de frontiera. Pe malul sarbesc se vad ruinele unei cetati. Tragem pe dreapta si servim un suc pe o terasa la Dunare la capatul Baziasului. Dunarea e imensa. De sus straluceste soarele. La picioarele noastre e un caine. Vorbim incet, desi e pustiu. Urmeaza intoarcerea.