Focaccia cu... ce vreti voi. Foccaceriile sunt la tot pasul, iar combinatiile oferite sunt practic nelimitate: rosii, branzeturi, carnuri, spanac. In Genova focaccia e mai populara decat pizza, dar pana la urma, uitandu-te la cum o fac, zau ca nu-mi mai dau seama care e diferenta.
Trofie al pesto sunt un tip de paste specifice locului. Vizual arata ca niste... viermisori. La asta se adauga sosul pesto. Cu pesto-ul e genul de moment all or nothing. Fie iti place si mai vrei, fie dai farfuria la o parte dupa prima gura. Noua ne-a placut asa ca am ajuns sa ne facem singuri acasa: o legatura de busuioc din piata, 60 de grame de muguri de pin de la Plafar, 60 de grame de parmezan luat chiar din Genova, 2 linguri de ulei de masline. Rezultatul ne ajunge pentru 5 portii.
Pesce, pesce, pesce!
Vorbim de cel mai mare port al Italiei si unul din cele mai mari de la Mediterana, asa ca pestele de toate felurile si fructele de mare nu pot lipsi din meniu, indiferent ca vorbim de restaurantele din port sau de vreunul ascuns pe un caruggi din orasul vechi. Slabiciunile mele absolute: pestele spada la gratar si mix-ul de fructe de mare.
Mercato Orientale pentru clasica baie de multime, culoare si sunet. Toate autentice. Dimineata in weekend vezi babute dichisite care-si achizitioneaza cele necesare pentru masa in familie: legume proaspete si verdeturi, salumi si formaggi, fructe. Curcubeu de culori, mov, verde, galben.
Genova, al saselea oras ca marime din Italia si cel mai mare port al tarii, isi merita pe deplin porecla de La Superba. Prin labirintul de stradute din orasul vechi denumite caruggi, doar numele si suna minunat, te scurgi spre Porto Antico - acolo unde s-a investit zdravan intr-un acvariu imens, cu o oprire obligatorie la o focaccierie. La Superba e peste Milano, peste Bologna, peste Catania.
Acvariul & around
Piperat ca pret - 19 euro/intrarea, dar meritat. Pentru acvariul din Genova, cel mai mare din Italia si unul din cele mai mari din Europa - probabil la lupta cu Valencia, e ideal sa prindeti o zi din timpul saptamanii ca sa nu va inghesuiti. La mai mult de 1 milion de vizitatori anual... e greu, dar nu imposibil. Luati-va cel putin doua ore si jumatate, chiar trei daca priviti meduzele ca pe manechine si nu va puteti opri din fotografiat. Cazul meu. Cladirea ce gazduieste acvariul e parte dintr-un ansamblu arhitectural ce mai include un lift panoramic rotativ (inca 5 euro, meritati si ei pentru priveliste), o biosfera minuscula (alti 5 euro, aruncati complet pe fereastra) si alte cateva elemente arhitecturale - habar n-am cum se numesc - care dau foarte bine in tabloul general.
Boccadasse
Mai intai pronuntia. Boca - dize (cu i de la inalt). Nu ma intrebati de ce asa si nu altfel, n-as putea sa spun, cert e ca m-am facut de ras cu bocadeze de vreo doua-trei ori pana sa-mi intre in cap pronuntia localnicilor genovezi.
Boccadasse e un fix un colt de oras, in nord estul Genovei, doar ca altfel decat oricare altul. Motiv pentru care pictorii, fotografii si turistii sunt prezenti la datorie. La capatul lui Corso Italia (din centru la vreo 30 de minute de mers pe jos, cu un autobuz de la gara centrala in vreo 10 minute sunteti acolo), Boccadasse e un petec la mare. Cateva cladiri imperfecte, golf bolovanos, barcute lasate la uscat si cetateni - localnici si turisti deopotriva - care se relaxeaza cumva inghesuit, dar suspect de linistit pentru Italia, cu o inghetata sau o carte la soare. Marginit intr-o parte de un castel renovat, de la inaltimea caruia poti vedea panorama locului, iar in cealalta parte pierzandu-se in stradute serpuite de-a lungul carora locatarii isi intind nonsalant rufele la uscat in strada, Boccadasse ofera o senzatie de liniste nepamanteana.
Passeggiata Anita Garibaldi
Daca dati un search cu see & do la Genova, primul lucru in topul tripadvisor e o plimbare de vreo 2 kilometri pe malul marii in suburbia Nervi (ajungeti acolo si cu un autobuz de la gara Brignole din Genova in cel mult 25 de minute, adaugati inca cel mult 15 de asteptare). Review-urile sunt suspect de pozitive pana la momentul la care ajungi sa te plimbi cu stancile stropite de valuri pe mana dreapta si cu terasele mignone raspandind aroma de cafea si inghetata pe mana stanga. In doua silabe: di-vin.
Reflexii genoveze
In tot weekend-ul genovez mi-au sarit in ochi tot felul de reflexii. Cele mai bune dintre ele...
Trageam cu ochiul la filmele lui Chuck Norris, care se vizionau mai ales seara, in familie, si ma distram cu seria Police Academy, dar adevarul e ca pentru mine altele au fost filmele copilariei. Le aveam pe vhs, tin minte ca aveam casete video marca tdk, ma uitam in bucla la ele pana le invatam pe de rost. Pe unul dintre ele l-am cautat ani de zile pe dvd. Era un film italienesc, produs de fratii Checchi Gori - un soi de fratii Becali de pe meleagurile noastre. Ii spune Innamorato Pazzo.
O comedia romantica intalieneasca deci. Cu Ornella Muti si Adriano Celentano. Ea, o frumusete rara, avea 26 de ani si in film juca o printesa (de-adevaratelea!) usor rasfatata. El, cu un inceput de chelie, se indrepta rapid spre 45, era un star in toata regula in peninsula si in film era un sofer de autobuz din Roma. Joaca hollywoodiana clasica de-a doamna si vagabondul pe fundal de Cetatea Eterna.
Cum gustul copilariei nu se uita niciodata, am tot cautat filmul. Fara succes. Nu l-am gasit nici pe ebay, nici pe amazon, pe nicaieri. Weekend-ul trecut eram in centrul vechi al Genovei. Treceam pe langa o doamna care vindea dvd-uri. Blockbustere, noutati, clasice. Usual. Ii zic: I'm looking for a movie - Innamorato Pazzo. Credeti-ma, am mai pus intrebarea asta de multe ori. Intotdeauna primesc inapoi un ridicat din umeri. Cel mult o invitatie sa sap prin vreun teanc de discuri pe care s-a pus praful. Celentano? ma intreaba doamna. Si, si simt cum incep sa ma agit pe dinauntru. E oare posibil? Se intoarce cu spatele, face doi pasi si cateva miscari aparent sigure. Se intoarce si... mi-l intinde. Raman siderat. Il tin in mana. Pur si simplu. E al meu pentru 7 euro. E cel mai fericit dvd din lume.
Plasat la granita dintre documentar, reality si fictiune, materialul lui Polisse este zguduitor. In sfera vietii private si in cazuistica intalnita la munca, cei din Brigada pentru Protectia Minorilor se zbat intre durere si revolta. Daca Intouchables e visul frumos francez, Polisse e palma pariziana peste obrazul societatii. Brutal si frust.
Maiwenn – pe numele ei intreg Maiwenn Le Besco – a petrecut mai multe luni de zile in cadrul unei Brigazi pentru Protectia Minorilor din Paris. Experientele traite acolo, oamenii si situatiile cu care s-a intersectat, au determinat-o sa scrie, sa regizeze si sa joace in Polisse. Rezultatul a primit aprecieri pozitive la Cannes si recunoasterea industriei cinematografice franceze via un numar de 13 nominalizari la premiile Cesar. Calitatea neindoielnica a peliculei e autenticitatea. O autenticitate impinsa in fata spectatorului pana la punctul la care risca sa devina terapie de soc. O autenticitate din ce in ce mai ritmata pana la punctul in care risca sa devina ametitoare. Caruselul numeros de personaje pe care se bazeaza filmul se roteste continuu printr-un mozaic nesfarsit de situatii. Nici nu stii unde atinge dramatismul nota lui cea mai acuta – in cazurile diverse si terifiante cu care se confrunta anchetatorii, dar pe care intr-un fel le astepti, sau in viata lor personala, acolo unde spectatorul este martorul unor suferinte surprinzatoare.
Cum stii sigur ca te afli pe pamant italian in Catania? Nimic mai simplu: dupa scuterele Vespa. Nu sunt la fel de dese ca la Roma, nici la fel de noi si curate ca la Milano, dar sunt nelipsite din peisaj. Iar eu nu ma pot opri din a le fotografia.
Atfel diferentele sunt destul de mari. Se vede cu ochiul liber ca Sicilia e mai saraca si mai murdara. Uneori Catania da senzatia de oras parasit. Mai putin in centru zona catedralei, pe bulevardul paralel cu plaja si pe via Etna - locuri clasice de promenada. Nu exagerez cand zic ca in doua zile in oras m-am intersectat cu aceleasi fete si de patru ori pe strazile astea.
Si apropo de Etna, vulcanul inzapezit e activ si chiar am prins mici pusee de fum. Pentru poze bune e nevoie totusi sa ajungeti mai aproape. Varianta soft: un tren care inconjoara cumva vulcanul si se opreste in diverse orasele cu denumiri si privelisti pitoresti.
Oamenii incearca ca si pe continent sa dea bine, au aceeasi obsesie pentru vestimentatie si accesorii, doar ca reusesc rar sa treaca de aerul provincial. Sunt semnificativ mai multi obezi decat pe continent, mai ales tineri, lucru pe care l-am pus pe seama alimentatiei. Catania e plina la tot pasul de gustari de panificatie si prajituri, iar unele fete ajung sa se reverse pe deasupra hainelor stramte, la moda, pe care se incapataneaza sa le poarte. Nu am poze, dar trebuie sa ma credeti cand spun ca imaginea e inspaimantatoare. Wall-E style infricosator.
Ce e de vazut & facut in oras? Cel mai spectaculos lucru e piata de peste. O gasiti in buricul orasului in fiecare dis-de-dimineata. Pe langa peste de toate felurile si fructe de mare, comerciantii au de vandut legume si fructe proaspete, uleiuri si condimente, branzeturi si carne. Raportez ca exista o singura doamna oblica cu produse chinezesti - multe, ieftine si nefolositoare. Mai exista o catedrala impozanta, cateva piete in care in weekend gasiti flea market-uri si stradute inghesuite cu balcoane cu rufe la spalat pe care le mangaie o lumina placuta de fotografie. De obicei turistii dau skip Cataniei si sunt luati pe sus catre destinatii populare de plaja cum ar fi Taormina, dar pentru un weekend de spalat creierii e suficient.
Cucina siciliana
Cel mai important lucru de stiut e ca sicilienii pretuiesc iesitul la masa. Localnicii din Catania sunt prezenti cot la cot cu strainii in restaurantele lipsite de fite. Fie ca vorbim de o pizzerie sau de o trattoria de cartier, meniul e mai mereu gustos si, partea cea mai buna a lucrurilor, mult mai accesibil pentru portofel decat in peninsula.
Piata de peste functioneaza in buricul orasului in fiecare dimineata si de-acolo, din stare naturala, orice neam de peste din Mediterana ajunge simplu si direct in farfurie. Antreul obligatoriu in Catania este portia de paste alla norma. Uneori notate simplu in meniu cu alla norma. In mod traditional spaghete plus vinete (da, am mancat vinete!), rosii si ricotta sarata. Garantat am simtit usturoi si busuioc.
La felul principal se combina des si homari, crabi, creveti, stridii, midii, caracatite, calamari… the works! Un platou cu tot felul de bunatati marine pentru doua persoane te duce la 16 euro. Un mizilic fata de fitele de pe continent! La capitolul peste, localnicii nu sunt pretentiosi, se dau in vant dupa sardine. Si totul trebuie scaldat intr-un vin alb la carafa si intr-o conversatie cu volumul din ce in ce mai ridicat.
Capitolul gustari si deserturi e cel mai spinos. Sicilienii au luat proportii si tind sa cred ca vinovate sunt ciugulelile si dulciurile. Prea multe variante tentante. Gelato e deja prea comun, dar de la fiecare colt de strada iti sar in fata cannoli cu fistic, granita si martipanuri. Un detaliu despre granita. Arata ca inghetata, dar se serveste in mod traditional intr-un soi de chifla. De acord ca suna ciudat, dar cumparati-o la cupa, asa ca in imagine, si o sa vedeti cum rad localnicii de voi. Vorbesc din experienta personala. Pentru amatorii de fructe proaspete adevaratele portocale rosii de Sicilia sunt la fel de populare aici precum maslinele la greci.
Intre mese nu poti sa nu te dai si la niste gustari. Sicilienii tenteaza trecatorii cu n variante de cartociatte si o specialitate denumita arancini. Primele sunt niste produse aparent banale de patiserie, dar care ascund inauntru carnuri, ciuperci, masline si mozzarella. Arancini sunt asemenea unor piramide rotunjite cu exteriorul din orez si un continut de sos de rosii, fasole si mozzarella. Delicioase. Rezultatul? In doua zile siciliene, un kilogram in plus pe cantar.
Calatoria noastra a insemnat, pana sa ajungem in Tailanda si Singapore, cateva opriri in Cambodgia. Unde stomacul meu nu s-a simtit prea bine asa ca m-am autolimitat cateva zile la orez fiert si banane. Asa ca nu pot raporta foarte multe. Din ce am vazut la fata locului am dedus ca, fata de Vietnam, Cambodgia are o bucatarie mai incarcata, cu mai multe prajeli si sosuri. Si acum despre...
Thai food la ea acasa
Una din imaginile iconice ale Tailandei este cea a vanzatorilor de pad thai. Un echivalent in realitatea romaneasca pentru pad thai este... shaorma. Pad thai-ul se gaseste peste tot, in strada costa foarte putin si tine bine de foame, se poate combina in fel si chip (trei feluri de noodle, carnuri diverse, ou, legume, condimente, sosuri) si e gata in cel mult 1 minut.
Mancatul in strada ramane la rang de cinste. Doar ca fata de Vietnam, aici oferta creste exponential. E drept ca si din cauza ca turistii, cata frunza cata iarba, trebuie satisfacuti in nevoia lor de diversitate culinara. La plecarea din Bucuresti m-am dat cocos, am zis ca o sa mananc niste ganganii. Fata in fata cu ele, chiar si bine prajite, curajul m-a cam lasat. Seara de seara le-am fotografiat, le-am studiat, m-am gandit si razgandit, dar recunosc ca n-am indraznit. Cativa spanioli, neam de conquistadori vorba-aia, pareau convinsi de gustul greierilor. Scuza mea oficiala a fost ca nu vindeau cate un gandacel de degust, ci cel putin o punga.
Floating market-urile ofera o experienta culinara speciala. Doamne simpatice trecute de prima si a doua tinerete gatesc pe barcutele lor plutitoare si servesc lumea in stanga si-n dreapta. Daca n-ajung direct la tine, au niste bete cu carlige astfel incat sa-ti livreze papica si sa colecteze banii.
Desertul favorit: sticky rice with mango. Pe romaneste orez lipicios cu lapte de cocos si mango. Double Yammy!
Tom Yun Kung & Tom Kha Gai
Prima e o supa calda si picanta cu creveti si tot felul de legume ingramadite inauntru. Dupa cum poate deduceti din culoarea ei, treaba se prezinta destul de spicy. Ardeiul rosu are si el o contributie la aceasta afacere.
A doua e o supa calda de pui facuta cu lapte de cocos - deci cumva dulce, dar in care pe langa pui, ciuperci, bambus si verdeturi, bucatarul a pus niste ghimbir de a carui iuteala nu stiam eu pe unde sa ma mai ascund.
Pad thai - exemplificare video direct de pe Khao San
Debut cu stangul in Singapore
Primul mic dejun in Singapore a fost mortal. Am vazut niste poze cu oua si paine prajita si am comandat aratand cu degetul. Am primit... un bol cu apa fierbinte, doua oua si painea prajita unsa cu un strat sanatos dintr-o materie verde cenusie. Am mancat deci un ou intre crud si fiert si un sandvis cu ceva ramas necunoscut pana in ziua de azi.
Pit stop culinar in Chinatown-ul singaporez
E o lume pestrita, colorata, dar cu un efect Disney evident - totul e aranjat pentru turisti. Restaurantele au scoruri piperate, dar antreurile chinezesti precum pachetelele cu legume, ghearele de pasare sau dumplings-urile cu peste nu ne lasa indiferenti. La o masa vecina rotunda, uriasa, numar fix zece oblici, de la bunici la nepoti, care impart intre ei o gramada de feluri de mancare. Fac un clic in capul meu, asta e o imagine pe care nu vreau sa o uit.
Lau Pa Sat
Singaporele venind din Tailanda e scump. La naiba, Singaporele venind de oriunde, mai putin probabil Tokyo si New York, e scump. Cand vine vorba de mancare gasesti insa tot felul de locuri pline de standuri cu specific divers la preturi rezonabile. Cu 4 dolari iti iei o portie sanatoasa de mancare. Iar Lau Pa Sat-ul e punctul culminant. Situat in buricul financiar al orasului, la un pas de Marina Bay, el a scapat de demolare pentru ca reprezinta un model de arhitectura victoriana.
Inauntru sunt 66 de standuri care fac continuu de mancare si 350 de mese (atatea au iesit cand le-am numarat eu). La un calcul simplu Lau Pa Sat-ul poate gazdui dintr-un foc 1400 de oameni la mese. Noi am prins zilele dinainte si dupa Revelion, cand furnicile din office buildings aveau concediu, asa ca atmosfera a fost una semi-abandonata. Cu toate astea formatia angajata isi canta seara de seara repertoriul.
In Lau Pa Sat aveai de ales intre specialitati italienesti, indoneziene, chinezesti, indiene de nord si indiene de sud, vietnameze, arabesti, japoneze, coreene sau din Hong Kong. Un paradis grabit - fiindca totul se intampla in viteza, dar si ceva traditie. Unele standuri aveau articole si poze datand din perioada interbelica. Mai jos e unicul fel de mancare specific singaporez - cel putin asa zicea reclama. Craul e atat de pretuit incat se vinde imprimat ca imagine pe tricouri si sub forma de magneti culinari. Gatit intr-o balta de sos iute nu e deloc ieftin - o portie in Lau Pa Sat te duce la 20 de dolari, dar Mishu zice ca merita experienta.
Desertul cel mai la indemana: fructe pe alese. De la cele cunoscute de acasa pana la surprize de proportii. Cea mai mare in cazul meu s-a chemat durian. Tineti minte, va rog, acest cuvant - durian! Nu am o poza cu domnia sa, dar am facut greseala sa-l incerc sub forma de suc. L-am abandonat dupa o singura gura si am baut alte doua sucuri incercand, fara succes, sa scap de gustul oribil. Durianul poate fi comparat ca miros cu oul stricat, sosetele imputite sau un hoit. Sau toate la un loc. Iar gustul e la fel de insuportabil si persistent. La metrou exista un semn dedicat lui, in sensul interzicerii lui, iar amenda - ca in orice situatie in Singapore - ustura la portofel.
