Luna septembrie a insemnat inca patru etape in
Premier League si a fost, negresit, luna lui
City.
Mai intai a fost 5-0 pe
Etihad cu
Liverpool. Misiune usurata de rosul vazut de
Mane care l-a facut KO pe
Ederson. A urmat masacrarea lui
Watford: 6-0. Cineva spunea ca in ziua cand
Aguero si
Jesus vor juca impreuna,
City va fi de neoprit. Pai, a cam venit ziua. Si iarasi un macel - 5-0 cu
Palace. Care
Palace l-a schimbat pe
Frank de Boer cu
Roy Hodgson, dar si-a continuat seria de infrangeri fara gol inscris. La final de septembrie are 7 consecutive cu 17 goluri luate.
City a incheiat septembrie cu o veste agonizanta si o victorie cheie:
Aguero si-a rupt o coasta intr-un accident auto deci va lipsi saptamani bune si 1-0 pe terenul campioanei
en titre,
Chelsea.
United a tinut bine pasul cu o singura exceptie.
Choupo-Moting i-a dat doua goluri lui
de Gea si
Stoke, cu care si
Arsenal s-a impiedicat, a scos un punct cu
United. Altfel echipa lui
Mou i-a dat patru lui
Everton, care la final de septembrie se zbate spre coada clasamentului, patru lui
Palace si un singur gol, dar suficient pentru trei puncte, lui
Southampton. Sfintii, favoritii mei, au un debut de sezon submediocru, cu doar 5 goluri inscrise in 7 meciuri. Pogba s-a accidentat, dar
United a mers bine si fara el,
Lukaku servind constant 1 gol la fiecare 90 de minute.
Zlatan e programat sa revina in octombrie.
Septembrie a fost si luna lui
Harry Kane. Bucuros ca a trecut luna blestemata august, varful lui
Pochettino s-a dezlantuit. 6 goluri, distribuite simetric sub forma a trei duble - cu
Everton,
West Ham si
Huddersfield. Iar
Spurs au urcat pe podium profitand de un program mai usor fata de cel al lui
Chelsea. Campioana a remizat alb cu
Arsenal si a pierdut in extremis cu
City. Dar a obtinut si doua victorii afara in locuri dificile - la
Leicester si
Stoke. Vestile bune pentru albastrii sunt forma lui
Morata,
hattrick cu
Stoke, si revenirea lui
Hazard. Vestea proasta e ca
signor Conte da primele semne de oboseala declarandu-si dorul de casa si dorinta de a antrena in Cizma.
Dupa un august turbulent,
Wenger a reusit sa ghideze Arsenalul spre vremuri mai bune, sprijinindu-se si pe un program mai usor. Meciurile la indemana au fost castigate fara gol primit - 3-0 cu
Bournemouth si cate un 2-0 cu
West Brom si
Brighton, iar
Alexis Sanchez a inceput sa joace si sa conteze.
Liverpool a ramas impiedicata de serviciu. Doar egaluri cu
Burnley si
Newcastle si o victorie cu palpitatii cu
Leicester unde a fost nevoie ca
Mignolet sa scoata un penalty al lui
Vardy. Cormoranii iau gol etapa de etapa, iar in fata, cu exceptia revenitului (pentru cata vreme?)
Coutinho, care-si arata clasa, nu au pe cine sa se bazeze. Chiar si asa
Liverpool e la doar doua puncte de podium.