Unplug la Ilieni

     Ilieni e un sat din Covasna. Ce-i drept e foarte aproape de granita cu judetul Brasov, iar noi i-am spus tot timpul Marei ca mergem la Brasov. Ne-am mirat cand am vazut un steag al Tinutului Secuiesc arborat. Ilieni e genul de loc unde lumea te priveste ca pe un extraterestru si simti nevoia sa dai buna ziua ca sa iti arati originile pamantene. Ti se raspunde in ungureste, dar cu un zambet in care se amesteca bunavointa si curiozitatea. Un sentiment de deja vu de la Pauleni Ciuc m-a incercat. La Ilieni e liniste. Sunt pisici si cai. Undeva dupa primarie, biblioteca si pod, pe dreapta e un local unde intre 12 si 15 poti servi un meniu fix. Noi am nimerit o ciorba de cartofi cu tarhon si o tocanita de porc cu mamaliguta. Delicioase, 12 ron.

     Ne-am cazat intr-o casa veche reconditionata, dar cu tot ce ti-ai putea dori. Pentru mine aceste lucruri sunt apa calda la dus si wifi-ul. In gradina era un par cu niste pere uriase - gazda ne-a spus ca sunt din neamul cap de pisica, erau trandafiri si hamace. E drept ca a doua zi a plouat cu taraita, dar macar in prima dupa-amiaza ne-am bucurat de toate. Mara s-a imprietenit cu un motan. Catelul nu i-a fost pe plac - ce-i drept era cam zgubilitic.

     A doua zi am dat o tura pe la Harman si Prejmer. Am verificat locurile de joaca  - erau ude! - si am inconjurat bisericile fortificate la exterior. Am intrat si inauntru unde am verificat de la varful cu clopot la magazinele cu suveniruri. Pe dupa-amiaza am fost la un loc de joaca indoor la Brasov, iar pe seara Anca ne-a dus sa mancam la fite, sub Tampa. Ultima dimineata Mara s-a giftuit cu pancakes cu ciocolata la micul dejun si a mai primit o supradoza de dulce via trick or treat. Tot excesul de energie s-a consumat pe zapada pe care am intalnit-o in Predeal pe drumul de intoarcere.

Doua rafturi (din alta lume)

     undeva in Bucuresti, octombrie 2019

6 stages of October

     October 2019

Ce-am vazut si despre ce n-am scris in ultima vreme

     E atat de mult continut si atat de putin timp incat se lasa cu tot felul de situatii...

     The Edge of Democracy a tot aparut in bula mea, asa ca am dat si eu play pe Netflix. Un docu excelent facut, dar atat de one sided incat mi-a fost greu sa-l inghit. Poate pentru ca am crescut pe malurile Dambovitei unde stanga si dreapta nu prea exista in politica, poate pentru ca nu stiu suficiente despre istoria Braziliei. Cumva la finalul vizionarii am ramas cu o idee fixa - ca adevarul, in zilele noastre, pur si simplu nu mai poate fi cunoscut. Chestie care m-a cam ingrozit si am fugit catre lucruri care sa-mi spele creierul...

     Mai intai m-am dus la Killing Eve - despre al carui sezon 1 am scris aici si care, desi in scadere evidenta, m-a tinut. Mi-au fost de ajuns 2 episoade ca sa-l tai definitiv de pe lista. Oricat mi-ar placea personajul lui Villanelle, lucrurile au luat-o prea rau la vale ca scriitura, e imposibil de inghitit pentru mine. Si cam tot atunci cand taiasem de pe lista Killing Eve-ul, mi-a aparut pe radar Barry. Despre care lumea scria ca seamana cu Killing Eve, pe motiv ca are drept personaj principal tot un ucigas de profesie, doar ca Barry devine mai bun la sezonul 2. Asa ca am facut o cura scurta de Barry - sunt 16 episoade, dar de jumatate de ora fiecare. Pentru mine a functionat ca o spalare pe creier, adica fix ce aveam nevoie. Barry e mindless fun, jumatate poveste de asasin dornic sa se lase de job, jumatate satira la adresa Hollywood-ului si, prin extensie, L.A-ului. Killing Eve si Barry se gasesc pe HBO Go.

     Pana sa-l termin pe Barry m-a agatat si Black Monday - o poveste de pe Wallstreet din anii '80, cu un umor care mi-a amintit de Comrade Detective. E drept ca fun-ul lui Don Cheadle prizand la greu si vorbind fara perdea n-a tinut mult. Am abandonat dupa vreo 6 episoade. In primul rand pentru ca l-am simtit repetandu-se, iar mie sa ma invart pe o rotita nu-mi place... Tot pe HBO Go.

     Am citit si despre Umbrella Academy - cica cel mai de succes produs Netflix in lungul si latul lumii. Am dat play, recunosc ca e facut tzatza de matza, montaj, muzica, dar n-am dus mai mult de episodul 3. Storytelling-ul mi se pare prea lent, e prea multa expozitiune si se simte ca e facut doar ca sa placa tuturor. Deci pas pentru mine.

     Tot pe Netflix am vazut cateva episoade si din Spy. Iarasi zic bine facut, un produs cu o linie clasica, dar pe mine nu m-a prins niciun pic. Semn ca Netflix stie foarte bine retetele, doar ca e nevoie de acel extra ca sa iasa ceva cu adevarat premium.

     Pe Amazon Prime am vazut Fleabag. Un singur episod, primul din primul sezon, care m-a surprins un pic. E scris fara compromisuri si m-a tinut bine. M-a cam scos din stare cu momentele cand personajul principal imi explica lucruri - e undeva intre lenea scenaristului si lipsa de incredere in inteligenta mea ca spectator... dar all in all a trecut testul pilotului la mine. Chestia e ca a doua zi am stat si m-am gandit - bai, este e un produs de gagici. Ok, e misto si nici nu e lung - sunt cate 6 episoade in fiecare din cele 2 sezoane, dar hai sa-l lasam pentru mai incolo. Pus pe hold.


   

     Asta nu inseamna ca nu sunt si lucruri care-mi plac/care cred ca imi vor placea si despre care o sa scriu. Abstract - Art of Design, sezonul 2, Peaky Blinders, sezonul 5 si The Capture. Plus El Camino. Plus mai vin niste filme pe Netflix, plus... Pana atunci ma duc sa vad Parasite in cadrul Les Films des Cannes a Bucarest.

Tipa de la curatenie (povestire)*

     Nu știu cum m-am apucat să fac asta. Nu mă refer la curățenie, zic de toate celelalte chestii.

     A venit cât se poate de natural. Le faci curat în hainele din dulap, le speli, le întinzi, le usuci, le calci, le-mpăturești, le așezi pe căprării. Aranjezi și lucrurile din baie, periuțele și pasta, parfumurile, oglinda, tampoanele și prezervativele... când descoperi un miros nou. Știi la perfecție toate mirosurile casei, a ăsteia și a altora. Fiecare casa are mirosurile ei încât n-ai nicio îndoială. O combinație de vanilie și santal, cu o urmă de cireșe amare. Inconfundabilă și complet nouă. Venită dintr-o cămașă de birou albastră cu carouri, una din preferatele lui, și dintr-un tricou vernil inscripționat cu majuscule portocalii: OFFROAD.

     După câteva săptămâni am început să mă-ntreb: oare ea nu și-a dat seama? Sigur s-a prins că doar n-are simțurile atrofiate. Știe, dar poate că joacă teatru. Sau vrea să-l prindă. Sau doar câstigă timp. Se gândește ce să facă. Trei săptămâni am așteptat un semn. Orice semn. Mi-o imaginam sfătuindu-se cu prietenele ei pe vreo terasă, plângând singură pe o bancă din parc cu ochelarii ăia de soare gen bondar care să o protejeze de privirile indiscrete. Mi-o imaginam la notar, la avocat, la un amant pe care să și-l tragă doar drept răzbunare, la preot... Nicio schimbare. Când faci curat în casele oamenilor e ca și cum le cureți și sufletul. Detectezi și interpretezi imediat cele mai mici schimbări. Un hobby nou, o promovare sau dorința de a avea un copil – pe toate le citesc cu exactitatea unui test ADN. În cazul ei, al lor mai bine spus, nicio schimbare.

     Inclusiv prezervativele se consumau la început în același ritm. Mirosul însă era acolo, constant și evident. Și săptămânile următoare a tot crescut. Ca o ciupercă, pe din ce în ce mai multe dintre hainele lui. Devenise în timp mirosul unei întregi jumătăți din coșul de rufe. Jumătatea lui. Pentru căile mele respiratorii, de la vârful nărilor și până-n adâncul plămânilor, era insuportabil. Am luat cămașa aia albastră de la care pornise totul și am rupt-o în bucăți. Am aruncat-o în sacul de plastic de la gunoi și, ca de fiecare dată, am aruncat sacul la ghenă înainte să plec.

     Poate că nu simte mirosul. Teoretic e posibil. M-am documentat pe internet și există oameni care se nasc cu o deficiență olfactivă reală, de care habar n-au dacă nu fac niște teste specializate. Alții pățesc vreun accident de care nici măcar nu sunt conștienți și rămân fără o parte a simțului olfactiv undeva în cursul vieții. Nu vorbesc de tot simțul olfactiv, ci de o parte a lui. Poate că ea nu simte fix combinația asta, vanilie și santal cu cireșe amare. Așa că am intrat într-un magazin de parfumuri și după cinci minute am ieșit cu sticluța cu pricina. Nu mi-a fost deloc greu să găsesc parfumul, dar acum, afară, transpiram ca o teroristă debutantă cărându-mi bomba artizanală prin tot orașul într-o pungă de carton inscripționată frumos. Îmi imaginam cu groază cum o scap din mână pe marmura de la metroul de la Unirii, fix acolo unde ea schimba liniile în fiecare zi de lucru din săptămână. Îmi imaginam cum se sparge în mii de cioburi și cum mirosul oribil se împrăștie în jur înnebunindu-i pe toți. Mai puțin pe ea. Pentru că ea nu-l simțea.

     Până la urmă am inventat o verișoară inexistentă, cu o biografie amoroasă fictivă cât mai agitată. Speram să văd o privire coborând sau un rictus al buzelor pe care știam că îl are atunci când nu-i convine ceva. Dar nimic! Am plusat și i-am arătat parfumul. Am ținut morțiș să-l probeze. M-a complimentat neutru pentru alegerea făcută și atât! Nu recunoștea mirosul? Nu i se părea familiar? Nu și distracție plăcută la petrecerea verișoarei tale - mi-a răspuns fără nicio tresărire. Am aruncat parfumul în prima ghenă. Eram distrusă.

    O femeie atât de inteligentă, atât de atentă, pur și simplu nu vedea schimbările de lângă ea. Încă trei săptămâni și lucrurile deveniseră cu adevărat critice. Prezervativele rămăseseră nemișcate, iar tricoul ăla cu OFFROAD dispăruse. Îmi imaginam ce e mai rău. La muncă purtam o mască să nu mi se facă rău, iar noaptea visam că făceam curățenie, găseam tricoul și îl rupeam și pe ăla în bucăți. Poate dacă aș fi făcut-o de la început nu…

    L-am așteptat în scara blocului. Nici n-a apucat să respire. N-avea sens să se ascundă de mine, știam totul, știam foarte bine. M-am oprit o secundă doar și l-am privit. Era năucit, eram triumfătoare. Mi-am transformat reproșurile în acuze și acuzele în invective. Nici nu mai știu ce i-am zis, cuvintele ieșeau din mine de unele singure. Nu știu cum am ajuns la amenințări și am simțit cum brațul mi se încarcă cu o energie necunoscută. Știu că mi-era sete, foarte sete, aveam gâtul uscat. Și atunci l-am lovit. N-am vrut, pur și simplu am făcut-o. A ridicat mâinile într-un gest reflex de apărare și apoi a șuierat printre dinți: ȘTIEEEEE! Eram knock out dintr-un singur cuvânt.

     Cum știe? Și ce? Și de cand? Răspundeți-mi! Am tăbărât și mai tare pe el.

     În regulă, doamna Sterian, vă rog să rămâneți liniștită. Nu vrem să ne ambalăm iarași. Dacă asta e declarația dumneavoastră, o să vă rog să semnați și să puneți data de azi – 26 aprilie 2012. Eu o voi atașa la dosar. Când se termină perfuzia o să puteți merge acasă. Evident că trebuie să păstrați distanța de domnul si doamna Ivașu. Așa poate se și răzgândește cu plângerea domniei sale. Ar fi cel mai bine pentru toată lumea.

*text scris in 2012, trimis recent drept inscriere la un atelier literar unde am picat primul sub linie

Away

     Un leton nascut in 1994  - Gints Zilbalodis - a scris, a regizat, a compus si a orice altceva a mai fost necesar pentru animatia Away. Vazuta de mine in cadrul Animest 14.

     Dincolo de ineditul unui produs facut de un om-orchestra, Away lucreaza frumos cu niste simboluri si prin ele vorbeste despre indrazneala de a-ti cauta sensul. Ceea ce face sens. Nu pot spune ca am fost pe aceeasi lungime cu coloana sonora aleasa si evident sunt multe detalii vizuale care ar fi ridicat-o pentru mine si mai sus. 

Gjirokastra, Albania

     Albania e aproape asa ca intr-o saptamana vederea pusa de Tudor si Roxana din Gjirokastra a ajuns in cutia postala.

     Din ce am citit, oraselul asta e parte din patrimoniul UNESCO fiind o mostenire bine pastrata din vremea otomanilor. In plus nici nu pare prea aglomerat, sunt undeva la 20-30 de mii de locuitori. 

Calatoria fantastica a Maronei

     Sau poate mai nimerit - L'extraordinaire voyage de Marona. Pentru ca l-am vazut in varianta in franceza si pentru ca filmul e coprodus alaturi de francezi si belgieni. Concluzia? Un tearjerker animat de o creativitate debordanta.

     Povestea e simpla, dar spusa eficient. Adicatelea am lacrimat de cateva ori, dar am ras de mai multe ori. Nu cred ca e un film pentru copii, desi s-ar putea sa-i ajute sa-si puna deoparte cateva informatii despre fericire. Dincolo de chestiile filosofice - mai e un nivel la care filmul functioneaza foarte bine - in responsabilizarea fata de un animal de companie.
     Vizualul este mindblowing. Felul in care acelasi oras se schimba functie de perceptiile Maronei, joaca cu spatiul si culorile, constructia absolut speciala a universului fiecaruia dintre stapani, bogatia de detalii pe care nu stii cum sa nu le ratezi. Habar n-am cum se intampla tehnic toate chestiile astea, dar rezultatul e, cum zic francezii, genial.


     Il puteti vedea in cadrul Animest, dar si in cinematografe.

3 intrebari inaintea sezonului NBA 2019/2020

     Al cui e Los Angeles-ul? Al cui e baschetul?

LeBron n-a pupat playoff, iar AD a venit sa-i dea o mana de ajutor. Regele vrea sa se suie pe tron pentru ultima oara. Lakers pareau top dogs in L.A. si favoritii la titlu din Vest. Dar Kawhi, pe tacute si cu abilitate, a impins Clippers sa mute pentru el si PG-13. Deci: Lakers sau Clippers? Raspunsul nu va veni imediat. Nu conteaza care dintre echipe castiga meciurile directe, nu conteaza care dintre ele termina sezonul regulat deasupra celeilalte... Conteaza care dintre ele ajunge, daca o va face, in finala NBA.

Eu zic ca Lakers au inca multe probleme interne, in timp ce Clippers sunt in sync. Ii vad pe Clippers peste Lakers. 

     Cine ia Estul?

Celtics au luat-o in jos. Kyrie e peste Kemba, iar Horford inestimabil pentru ce facea in si inafara terenului. Raptors si-au pierdut jucatorul numarul 1, greu sa-i vezi repetand performantele fara Kawhi. Sixers se jura ca va fi bine. Ca Embiid va fi sanatos si serios, ca Simmons o sa arunce semidistanta. Jimmy e o pierdere, dar Horford un plus. Sixers vor fi probabil cei care se vor bate cu Bucks.

Eu zic: Bucks. M-am mai fript si sezonul trecut, dar mi se par mai sanatosi si mai asezati.

     Wild Wild West - one more time?

Sunt atatea de vazut si comentat in Vest. Cum o sa se impace Westbrook cu Harden? Mai bine zis cum nu o sa se impace... Personal cred ca Houston si-au ratat fereastra. Cum o sa mearga Mavericks? Porzingis si Doncic sunt un pariu interesant pentru Dallas, dar la ce aglomeratie e in conferinta, vor prinde ei playoff-ul? Eu zic ca da. Cum o sa fie Utah cu un playmaker experimentat cum e Conley? Foarte bine, daca e si sanatos. Poate Denver sa fie o echipa si de playoffm nu doar de sezon regulat? Vedem, Vestul e crancen.

August si septembrie 2019 in EPL

     Sapte etape jucate si Liverpool on top cu City in pozitie de urmarire. Suna cunoscut din sezonul trecut? De la locul doi in jos e aglomeratie mare - 6 echipe in 4 puncte.

      Liverpool n-a facut niciun pas gresit, dar statisticile sunt dominate de City - cel mai bun marcator, cele mai multe goluri, cel mai bun pasator, cele mai multe pase reusite. Masinaria e bine mersi, functionala. Doar ca problemele din aparare au facut-o pe City vulnerabila - Spurs i-au dat 2, Norwich 3 lui City. De partea celalalta Liverpool a fost mai echilibrata, chiar si cu rezerva Adrian in poarta. La Sheffield a scapat la mustata, dar a scapat.

     Spurs au fost dezamagitori in toate competitiile, iar United balteste pe locul 10. Chelsea cu tineretul in teren are macar o scuza si toate sansele sa creasca, Arsenalul arata aparent bine, dar Pepe nu s-a prins cum trebuie, iar apararea are gauri de svaiter. Leicester cu Rodgers pe banca e revelatia inceputului de an, iar dupa etapa viitoare cand joaca pe Anfield, vulpile vor avea un program avantajos pana la final de an. Cred ca acesta va fi top 3-ul si de Boxing Day.

Ein Spaziergang la Munchen

    N-am avut mai mult de cateva ore libere si nici vremea n-a prea fost de ajutor. A plouat cu o rigoare nemteasca, iar lumina putina nu face casa buna cu al meu iphone batran. De la Karlsplatz la Rathaus, de pe unde n-am uitat sa pescuiesc pentru Mara o printesa a elfilor, si pe langa un Riesenrad, cam asta e ce am fotografiat si merita aratat mai departe.

Oktoberfest

     Un balci xxl made in Germany - cam asa as rezuma experienta Oktoberfestului la care am ajuns pentru prima oara in viata mea in anul de gratie 2019.

     Pornit ca o celebrare a unei nunti regale la 1810 si neintrerupt de atunci decat de 11 ori din motive intemeiate (gen razboaie sau epidemii), festivalul are loc pe o suprafata uriasa, gazduieste milioane de vizitatori si e organizat brici. Mirosurile de wursti alterneaza neincetat cu migdalele caramelizate, iar turistii care fac poze se amesteca cu localnicii care-si poarta costumele traditionale. Care costume, apropo, arata demential!

     In corturile  cladirile special amenajate, mii de oameni isi freaca coatele unii de altii si dau pe gat bere dupa bere. Printre beri, se si mananca. Sarat ca sa intre mai multa bere! Iar zumzetul continuu, de care-ti dai seama doar cand ai iesit de acolo, e intrerupt cand si cand de aplauze ritmate si furtunoase cand cineva se cocoata mai sus si da toata berea pe gat.

     Oktoberfest-ul mai inseamna si un parc de distractii. Cu de toate - tras cu tirul, dat cu ciocanul, rollercoastere, masinute care sa ciocnesc si orice va mai trece prin cap. Eu cu berea nu-s asa prieten, am baut cat sa respect locul si momentul, dar de dat cu rotile in sus ma dau oricand. Asa ca le-am testat pe cele mai indraznete - si... am tras doua conculzii: pe masura ce imbatranim devenim mai fricosi si, surprinzator, mai toti cei care lucrau la tiribombe erau romani. Si cand zic mai toti, vreau sa zic toti!

Christmas Markt vienez

     Au trecut aproape zece ani de cand am mers prima oara la Viena. Nu in tranzit, nu cu munca, nu pe fuga, ci sa stau cateva zile in oras si sa-l simt. N-a fost dragoste la prima vedere! Era Craciunul lui 2009, cu pietele de sezon, decoratiuni si gluhwein, dar tin minte ca era un frig de mi se umflasera genunchii. Ce-i drept, pe vremea aia ma contorsionam si ma prelingeam pe asfalt ca sa fac fotografii. Eram imbracat cu toate hainele pe care le aveam cu mine, dar din cauza atator straturi ma miscam ca un urs disperat. Si mai era si Mozart! Blestemam frigul si fiecare aparitie a perucatului - si cum vienezii l-au transformat pe acesta intr-un Che Guevara local - belstemam la fiecare cateva secunde.

     Mi-a ramas in cap si momentul cand am ajuns la cazare, un apartament inghesuit pe langa Taubstummengasse pe care l-am botezat toata sederea noastra la Viena Taubmouse ca sa rimeze cu Rathaus. Fix deci cand am ajuns la cazare, seara fiind, am avut surpriza sa se taie curentul electric. Intrasem pe usa, aprinsesem lumina, si pac!, s-a luat curentul. Cum nu eram niste novici in domeniu - traiasca Epoca de Aur! - nu a fost greu sa constatam ca nu eram doar noi in situatia asta, toata zona era in bezna. Distractia cea mai mare a fost sa cautam hartia igienica care absenta de la locul ei obisnuit la lumina telefoanelor mobile...

     As minti daca as scrie ca Viena mi-a rupt gura cu frumusetea ei la acea prima intalnire. Gradiniile si parcurile, inclusiv Schonbrunn-ul si Prater-ul, nu m-au fericit pe sezon foarte rece. Era o senzatie bizara de singuratate. Da, targurile de Craciun erau pline de bunatati, cadouri, luminite si oameni linistiti care aruncau cate 15 euro pe o mica jucarie de lemn vopsita in doua culori (in alte colturi de lume cu 15 euro traiesti o saptamana), dar bastinasii, neam germanic, prea retinuti ca sa-mi incalzeasca corazon-ul. Pentru asta am apelat insa cu incredere la schnapps si Apfelstrudel.

Six Dreams

     Mediapro Spania pentru Amazon. Nu stiu cum l-am ratat la vremea lui, dar m-am bucurat la fel de mult urmarindu-l si cu un an intarziere.

     Docu in 6 parti de cate 60 de minute care spune povestea sezonului 2017-1018 din La Liga, prima divizie a fotbalului spaniol, prin intermediul a 6 personaje pe care le urmareste. Fotbalisti in diverse momente ale carierei lor, antrenori si o presedinta de club - Amaia Gorostiza de la Eibar, cel mai memorabil personaj pentru mine. Reconfortant sa-i vezi pe Cristiano Ronaldo si Messi in roluri pasagere, atunci cand Real si Barca intalnesc personajele centrale ale documentarului. Desi da, toti se uita la ei, vor autografe si poze de la ei si ii lauda drept out of this world. Establishing shot-uri divine, muzica la fel. Sigur ca totul e foarte pr friendly ceea ce ma face sa nu uit ca recent a fost un scandal mare despre meciuri aranjate si bani la pariuri... Aceeasi La Liga, doar ca fata ei nevazuta.

Friend or foe?

Navodari: basics

     Cel mai evident la Navodari e ca se construieste in draci. Dimineata nu auzi valurile marii, ci zgomote de ciocane si macarale. Da, de macarale pentru nu se construiesc vile cochete, ci se lucreaza la multe P+8-uri la cel mult 100m de plaja care promit, cu balcoanele lor din ce in ce mai iesite inafara, ca vei vedea marea din apartamentul tau cu preturi incepand cu 40 de mii de euro. Ca o vei vedea, poate doar un coltisor al ei printre prosoapele intinse la uscat de vecini in balcoanele lor, asa o fi. Dar de mirosit... asta e alta poveste. Caci dinspre zona industriala careia eu ii spun Petromidia vine din cand in cand, chestia cred ca tine de cum bate vantul, un miros greu de petrol si derivati. Uneori e nevoie sa inchizi toate geamurile, iar pentru plaja sa iei masina spre Mamaia sau Corbu. Blocul in care am stat noi era dat in folosinta din vara lui 2018, asa ca nu ma pot plange de conditii. De la lift si pana la detalii - totul a fost ok. Alte blocuri insa, privite pe afara si cu ochiul liber, nu aratau asa in forma.

     La plaja am fost in diverse locuri din Mamaia si la Corbu. In Mamaia Mishu a ras isteric cand cineva i-a cerut 50ron pe un sezlong. Si a functionat. A luat doua la aceiasi bani. Iar intr-o dupa-amiaza am prins niste manele duduind in boxe. Ce-i drept prima a fost pusa timid, de test parca, dar cum reactia generala a fost pozitiva, de la a doua s-a bagat grupa mare. Si, tot de la Mamaia, am in cap o colectie intreaga de nume de copii neobisnuite. La Corbu treaba e inca linistita, iar marea un pic mai murdara. Chiar daca numarul de oameni a crescut semnificativ, tot ai destul loc sa nu te calce nimeni pe bataturi. Iar linistea de la asfinitit e o binecuvantare. Pe intoarcere am pus niste Manu Chao si ne-am adus aminte cand dadeam o tura de cate o zi pe acolo.

     Ultimul lucru, dar nu cel din urma: masa. Am testat si retestat Cherhanaua Tasaul. Imi iau Pescaria lui Matei ca reper si zic: service-ul mai prost ca la Matei, dar locul de joaca umbrit si parte din restaurant mai bun. Look & feel-ul restaurantului mai jos decat la Matei, dar mancarea la acelasi nivel. Portiile ceva mai mici, scorurile la acelasi nivel. Mai multe mese disponibile fata de Matei deci mai usor sa gasesti una libera. Noi am fost in timpul saptamanii asa ca nu am simtit locul aglomerat. Ce am mai testat? Mangia mangia in Constanta. Mancare foarte buna, dar o experienta crancena pentru noi. De la mesele prea inghesuite si anunturi printate gen copiii sa nu faca galagie (recomandarea mea e sa lase pe fiecare masa niste banda adeziva ca sa stim o treaba) si pana la niste timpi de asteptare ai comenzii de necrezut. O ora si un sfert pentru un orez cu fructe de mare! E atat de simplu sa-ti anunti clientii cat dureaza sau sa-i intrebi daca mancarea copilului ar trebui sa vina mai devreme... asta daca te gandesti si la ei.

Scoici - colectia septembrie 2019

Codu' de bare de la mare

Scoica cu fermoar aka aripi de inger

Diagnosis

     Un docu Netflix + New York Times despre crowdsourcing in medicina. O adictie pentru mine: sapte episoade de cate 45 de minute pe care le-am vazut in mai putin de 36 de ore.


     Cazuri imposibil de diagnosticat de medicii consultati de pacienti sunt rezolvate cu ajutorul social media. O pledoarie deci pentru a nu uita tot binele care se poate naste atunci cand multa lume isi pune mintea la contributie. Primul si cel mai important ajutor pe care grupul poate sa-l ofere este suportul. Si chestia asta nu e deloc de neglijat. Pentru ca sunt situatii cand bolnavul se simte neinteles, cand nu mai exista niciun alt caz asemenea lui si cand chestia asta ii roade lent, dar neintrerupt, increderea in medici si in propriul sau viitor. Al doilea lucru care vine de la multime e diagnosticul. Sunt specialisti de peste tot din lume, pacienti cu acelasi tablou simptomatic, rude si prieteni ai celor care au trecut prin experiente asemanatoare - toti vin si-si dau cu parerea. Rezulta un pool mare de variante de diagnostic. Unele deja verificate si excluse, altele noi care sunt luate in calcul, evaluate, testate... Un soi de Doctor House on social media. Nu am simtit ca supraliciteaza emotia, iar diversitatea cazurilor, inclusiv in felul in care se finalizeaza ele, ii ofera fiecarui episod din Diagnosis un drumul propriu catre privitor.

Hobbs & Shaw si Lion King urca in top 3 incasatoare pe 2019

     Vara calendaristica e aproape de final si privind cifrele de box office sunt doua titluri care sar in evidenta pentru ca s-au cocotat aproape de varful ierarhiei anuale.

     Primul e Hobbs & Shaw si performantele lui nu au de ce sa mire pe nimeni. ADN-ul lui Fast & Furious e reteta sigura la box office-ul nostru. In 4 saptamani titlul a incasat 7.9m RON cu un debut de 2.8m RON. Si sta pe locul 2 la general in 2019.

     Al doilea e remake-ul lui Lion King. Cum ii sta bine unui film orientat spre familie si copii, Lion King are niste picioare senzationale. Debutul de 1.7m RON a fost bun, dar continuarea si mai buna. In 5 saptamani titlul a trecut de 7.4m RON si e pe locul 3 la general in 2019.

     Niciunul dintre ele nu ameninta pozitia lui Avengers: End Game - cu 14.3m RON o sa ramana cel mai probabil liderul anului in Romania. Dar cu siguranta putem spune ca a fost o vara cu cateva varfuri importante la box office si asta ar trebui sa se simta la finalul anului.

American Factory

     Un docu finantat de sotii Obama alaturi de Netflix (n-am citit detalii, dar pe Netflix exista si un material extra cu ei si producatorii filmului stand de vorba) despre o fabrica abandonata de GM in miezul crizei, cumparata si repornita de chinezi.

     Materialul e excelent, camerele de filmat au ajuns in locuri si momente sensibile, iar producatorii incearca sa vorbeasca cat mai putin si sa balanseze punctele de vedere ale celor implicati - americani si chinezi, muncitori, manageri si patronat. Multe lucruri sunt de vazut si inteles aici. Poate ca sunt cateva fortari - vezi CEO-ul care se intreaba retoric si doar cand e trist daca ce face e bine sau nu, dar luat per ansamblu e un must see.


     Finalul despre robotica si automatizare e intruchiparea deja reala, la scara mica ce-i drept, a ceea ce stim cu totii ca va urma, dar despre care habar n-avem cum s-ar putea gestiona responsabil si sanatos.