Dupa doi ani petrecuti doar pe coclauri locali, iata-ne intr-un
flash trip pe pamant italian: Bologna, revazuta dupa patru ani, si branduita cu 10 lucruri de facut aici pentru Mara.
Odiseea lasatului masinii personale in parcarea pe termen lung a aeroportului o rezum scurt: idee proasta. Parcarea era full, desi afisajul electronic zicea ca mai sunt 20 de locuri. A trebuit sa cautam o parcare pe DN de unde ne-a adus inapoi la aeroport un microbuz. Timp si confort fucked up. La cald, paranoia mea: astia au umplut parcarea de la aeroport ca sa-si faca un business separat. La rece: la cate masini erau parcate si in parcarea de pe DN, este evident ca nevoia depaseste cu mult oferta.
Wizzair cu intarziere, personal habarnist, pe alocuri chiar nesuferit. Deh, cei vechi/ok vor fi migrat catre alte joburi in pandemie. Calatorii la bord, un deliciu. Vrute si nevrute despre subiectul la moda: virusul si mutatiile sale. Ai fi zis ca mergem cu totii spre un congres international, iar acolo delegatia Romaniei avea sa lumineze restul planetei.
La Bologna, frig. Frig tare. Frig neobisnuit. Cateva grade anemice in termometru, dar si alea anulate partial de vant. Macar fara ploaie. Niciun strop. Ba chiar soare de care nu stiam cum sa mai profitam. Plus weekend-ul de Black Friday, asa ca pe strazi forfota mare, toti parca disperati sa cumpere tot.
De la aeroport luam Marconi Express. Un soi de rollercoaster cu doua vagoane in care ideea de distantare sociala e-ntr-o pauza fortata. Da, ajungem in opt minute de la aeroport la gara centrala, dar alta data voi opta pentru un mijloc de transport mai prietenos. De la gara centrala taiem glont prin orasul vechi clatindu-ne ochii cu primele targuri de Craciun. La apartament dam termostatul pe 24 de grade si iesim dupa o cina buna.
Sfoglia Rina, recomandarea locala pentru tortellini. Epic! Ca-ntotdeauna mancam cu placere, ne bucuram si de un pahar de vin, dar singura poza dovada e meniul. Incalziti de vin, ne dam curajosi. Mergem la Cavour sa mancam inghetata. Iau un mango excelent si o crema de fistic (cremino pistacchio, nu pistacchio simplu!) cum nu s-a mai gustat niciodata. Am inghetat!
Pe drumul de intoarcere fac cateva poze in care incerc sa prind Bologna traditionala in atmosfera de Craciun. Iar Mara tine sa bifeze statuia lui Neptun din Piazza Maggiore. La apartament verifica - tortellini, gelato si statuia. 3/10. Cadem toti lati.
Ziua noastra full incepe cu Finestrella. E la doi pasi de unde avem cazarea, asa ca nu ne stresam cand dam de o coada mititica. E fix cat avem nevoie sa plescaim jeleurile cumparate aseara si uitate in buzunarul de la geaca lui Mishu. Ne amuzam incercand sa o prindem pe Mara in cadrul Finestrellei.
Suntem inapoi in Piazza Maggiore. Asteptam titicarul la soare, dar el ne lasa cu ochii in soare. Dau un telefon si aflu orarul de iarna. Cel afisat e cel de vara. Mara se reorienteaza rapid: vrea cu un autobuz partial descoperit, sa facem turul Bolognei. Ce mi-e titicar, ce mi-e red bus… Trei sferturi de ora stam in frig, ultimul sfert ne bagam la caldura. In casti mi se aduce aminte ca Bologniei i se spune Grasa pentru ca dintotdeauna aici s-a gatit bine. Vedem o panorama a orasului si ne invartim pe cateva din bulevardele mari.
Pit stop la o librarie pentru copii unde Mara citeste trei carti in engleza pe ffwd. Ne chinuim sa o convingem sa nu le mai cumparam. Greu, dar reusim. Se doreste in schimb tortellini la apartament. Printr-un noroc chior fac takeaway de la un local care gateste divin. Cele verzi sunt ale mele, le zice bolzano parca.
La 15:15 avem bilete sa urcam in Asinelli. Aproape de 500 de trepte ca sa vezi Bologna de la 97 de metri inaltime, Mishu gafaie mai tare decat Mara. La coborare le conving sa vedem Sala Borsa, locul e biblioteca principala a orasului si arata eye candy. La zona ragazzi au carti in multe limbi ale pamantului, cateva si-n romana. La schimb pentru Sala Borsa bifam si magazinul Lego. Noroc ca n-avem loc in bagaje, luam un cub Lego Friends si mergem mai departe.
Pe seara sunt trimis dupa pizza. Pe bune? Nu iesim? De frig, oboseala sau tabieturi, Mara nu vrea neam sa mai iasa. Are treaba pe tableta. Nu sunt la fel de norocos si nimeresc o pizzerie… pentru care nu se justifica mersul pana-n Italia.
Ne trezim cu gandul la Mercato delle Erbe de unde Mishu vrea sa pescuiasca niste ingrediente de la mama lor pentru cand gatim paste si Museo Geologico Capellini unde Mara va fi surprinsa de intalnirea unui Diplodocus in marime naturala. 27 de metri lungime si 4 inaltime! Desigur ca de la muzeu plecam cu o noua jucarie de plus. Dippy. V-ati prins ca e o domnisoara diplo, da? Si la dus, si la intors traversam zona studenteasca unde peretii respira a revolutie.
Avem timp si de ultima dorinta a lui Mishu: un panini vero de la Mo Mortadela Lab. Coada zdravana, bon de ordine si afisaj electronic. Locul pare un favorit al localnicilor hipsteri. Gata, ghiozdane in spate si backtracking: spre gara, cu Marconi Express, prin aeroport, cu avionul, prin aeroport, cu microbuzul, cu Viespea. Si suntem acasaaaa!
