duminică, 17 februarie 2013

O vedere din Cuba

     De vreun an sau doi am inceput sa trimitem de pe unde mergem in vacante carti postale. Intr-o lume din ce in ce mai conectata, mai rapida si mai grabita, e un refugiu simpatic si retro. Nu va mai spun ca am inceput sa am ochiul format - remarc o cutie postala de la un kilometru distanta. 

     Cei care le primesc spun ca e ceva misto in a-ti verifica cutia postala si a gasi in ea, printre zeci de pliante promotionale de la aspiratoare la politicieni, o amintire dintr-un loc si dintr-un timp ceva mai indepartate. 

     A venit timpul sa verificam senzatia pe propria noastra piele. Si am asteptat, am tot asteptat si am mai asteptat un pic... pana sa ajunga la noi o vedere din Cuba trimisa de Tudor. Nu doar ca venea de foarte departe, dar cu securitatea si partidu' nu se stie niciodata. Fata/verso mai jos, gracias!


SHARE:

sâmbătă, 2 februarie 2013

Bon appetit (la Paris)

 

     Sau despre ce am incercat si cum mi s-a parut in materie de bucatarie la Paris. 



     Croissante 

     Le gasesti literalmente pe toate drumurile. In nelipsitele patiserii, in supermarket-uri sau cafenelele de la fiecare colt de strada. Croissantele iti pot rezerva insa nenumarate surprize, cam multe neplacute. Avantajul de a calatori alaturi de o femeie gravida e ca iti permiti sa "testezi" marfa din oricate locuri. Nu o sa zic unde nu au fost bune croissantele, ar urma o insiruire lunga si usor deprimanta. O sa zic cele doua locuri unde faina e de cea mai buna calitate, aluatul e impaturit parca in mii de foi, iar untul il face sa ti se topeasca in gura. Primul e in Montmartre, la o aruncatura de bat de Sacre Coeur, chiar pe un colt al Place du Tertre. Ii zice La Galette des Moulins. Nu va imaginati ca i-am retinut numele, traiasca google maps si google images. Al doilea... e undeva pe Bulevardul St. Germain, pe stanga cum mergi catre Sena. E o brutarie/patiserie maricica ca dimensiuni si cu un usor aer de fast food. Daca nu v-ati prins deja, habar n-am cum ii zice. Si nici nu am reperat-o pe google maps. 

     Escargot a la Bourguignonne 

     aka antreul tarator. 6 sau 12 piese de melci intre XL si XXL, dati prin tot felul de verdeturi si usturoi si pusi la cuptor. Serviti cu tot cu cochilie sau fara. Nelipsiti din meniul oricarui restaurant frantuzesc din oras. Intotdeauna gustosi pentru cei care iubesc chestii in sau scoase din cochilie. 



     Tartiflette 

     In iarna portiile de tartiflette se vand direct de la standurile targurilor de Craciun, altfel le gasesti in meniul multor restaurante. Cu foamea in gat si cu aburii unei portii fierbinti in nas uiti repede ca sunt si ceva urme de ceapa printre ingredientele care stau la baza retetei. Te concentrezi in schimb pe cartofi, pe urmele de carne de porc - lardon - care dau aroma mancarii si pe branza specifica - Reblochon de Savoie - adaugata cu maxima generozitate. Fara pretentii frantuzesti, dar indestulator. Exista si o varianta in care somonul afumat inlocuieste carnea de porc. 



     Fondue 

     In mod traditional o portie de fondue presupune un amestec de branzeturi si vin, conteaza al naibii de mult ce feluri de branza si ce vin foloseste chef-ul, incalzite la un mic resou chiar de catre consumator/gurmand. Care, folosind o furculita exagerat de lunga, inmoaie apoi bucatele de paine in acest amestec. Restul e o placere atat de mare incat pur si simplu nu am nici o fotografie care sa demonstreze lucrurile. 

     Raclette 

     Sora de origine elvetiana de meniu a fondue-ului. Tot o specialitate pe baza de branza adusa de data asta la masa sub forma de felii groase care se pun la topit intr-o scula denumita coupelles. Si cu care se combina apoi legume, in special cartofi, sau mezeluri uscate. 



     Dulciuri 

     Desertul e un must have la Paris. La rang de cinste sunt chocolateriile traditionale cu istorie de cateva generatii si cofetariile/patiseriile dupa ale caror vitrine iti cam lasa gura apa. Aspectul e o prioritate pentru toata lumea la Paris, dar in privinta gustului diferentele sunt foarte mari. La fel ca si in cazul croissantelor, noi am testat nenumarate eclere si le-am decretat drept les meilleurs des meilleurs pe cele de la numarul 27 de pe Rue Saint-Louis en Ille



     Champagne 

     Vinurile si sampaniile frantuzesti nu au nevoie de nicio introducere.



SHARE:
© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig