duminică, 31 iulie 2011

Cel mai scurt traseu montan: Gura Diham - Poiana Izvoarelor

     Sau jurnalul zilei de duminica, 31 iulie 2011.

     Trezit de voie, facut bagaj, bucurie mare ca n-am vandut bocancii. Accelerat pana la Busteni, 10:50-13.10, trenul stimuleaza scrisul. Luat minicarul pana la Cabana Gura Diham 13:15-13:30, Valea Cerbului plina ochi de rulote si corturi, oamenii stau aici peste vara. Pranz cu multe feluri de carne, nu tocmai ce ar trebui inainte de a urca pe munte... Traseu dunga rosie: Gura Diham - Poiana Izvoarelor = 1h-1h 30 min. fix ca-n varianta oficiala. Ma felicit ca am luat bocancii. Stat la soare, stat sub nori, admirat poiana, totul moca. Inapoi pe acelasi drum - 45min., la fel de oficial. Nici urma de vreun strop de ploaie. Cateva magazine pline de kitsch-uri. Minicar retur. 18:00-18:15. Accelerat pana in Bucuresti 18:50-21:30, jucat un joc pe telefon in care fotografiez pesti colorati.




SHARE:

vineri, 29 iulie 2011

Insemnare din Larnaca


     Prin hubloul avionului care zboara paralel cu Phinikoudes (bulevardul cu palmieri ce strajuieste plaja) zaresti o mare turcoaz. Deci pozele nu sunt photoshopate! In schimb la gust, se stie bine, Mediterana e sarata rau. Partea buna e ca la 24 de grade in apa, marea nu se umple de alge... Te dai jos din avion si ti se usuca instant gatul. Aerul e fierbinte si uscat. Probabil ca in august treaba devine insuportabila. Leandrii insa cresc in voie. Marcajele pentru autobuzul care sa te duca in oras lipsesc. Ironia face ca sa nimerim totusi la marele fix, iar pentru cei 7km pana in oras dam 1 euro fiecare. O apa la jumate luata de pe plaja e 0.5 euro... Larnaca nu e deloc scumpa. Pe drum vezi o moschee langa lacurile sarate, urme ale crizei financiare sub forma de proprietati semiabandonate, stradute intotocheate cu sens unic. Toata lumea conduce pe dos, pe partea stanga. La giratorii si intersectii ti se strange inima, dar de fapt scapi cu viata. E plin de romani. E plin de muncitori romani - electricieni, constructori, cameriste, chelnerite. Si de turisti romani. La plaja auzi mai des limba ta decat orice altceva. Inteleg ca Larnaca a decazut oarecum si ca lumea buna merge acum la Agia Napa. Cel mai placut moment e seara. Pe racoare, vorba vine, sunt doar vreo 24 de grade, localnicii isi scot din casa scaune si canapele si stau la o bautura rece cu ochii in mare. E ceva intim si fascinant. Isi lasa usa larg deschisa incat poti sa le vezi livingurile pline de fotografii pe pereti. Sunt acolo parintii, buncii si strabunicii lor. Inca o chestie de bine: english breakfast. Toate terasele ofera intre 8 si 11 o tona de mancare incepand cu 4 euro. Pachetul standard contine 2 ochiuri, niste bacon prajit, o rosie, o ciuperca grasana, 2 linguri de fasole cu sos, 2 felii de paine cu unt si marmelada plus ceai sau suc. Si cum plaja devine insuportabil de fierbinte dupa ora 10, combinatia ideala e sa mergi la micul dejun dupa doua ore de inot si plaja care ti-au starnit si apetitul, iar apoi sa o lalai cat mai mult in racoarea unei instalatii de aer conditionat.






SHARE:

vineri, 15 iulie 2011

Mine vaganti: iubirile imposibile nu se termina niciodata


     Titlul cu aer natang cu care Mine vaganti a fost tradus la noi, i-au spus Cine zice, ala e!, nu prea ii face cinste filmului lui Ferzan Ozpetek. De fapt avem in fata o comedie de familie cu ceva greutate. 


     Italienii si filmele lor cuceresc sau nu suflete. E drept ca Ferzan Ozpetek e turc, nascut la Istanbul. Cinematografic insa, s-a reconvertit de tanar in Cetatea Eterna, a pornit de jos ca scenarist si regizor avand o aplecare speciala catre schitele destinului uman. Fata de filmele sale anterioare, in Mine vaganti el renunta la tema cuplului in favoarea unui ansamblu familial numeros si disfunctional, dupa reguli ce-i drept cam prea stiute, asta ii pot reprosa, si prefera un registru mult mai apasat comic fata de dramatismul peliculelor sale anterioare - La finestra di fronte (2003) sau Saturno contro (2007).  

     Dupa un sfert de ora trecut din film stii clar ca esti in bella Italia. O decapotbila rosie e smucita pe stradutele stramte de piatra scaldate de acea lumina inconfundabila a peninsulei. Suntem in Lecce. Personajele vorbesc mult, si mai mult, unele peste altele, intr-un circ familial intrerupt doar de consumul pastelor si al vinului. Suntem in familia Catone, posesoarea unei afaceri mostenite din tata in fiu ce implica fabricarea pastelor fainoase. Actorii au ochii patrunzatori, frumusetea fizica e la ea acasa, totul e impregnat de stil. Asa ca nu e de mirare ca pana si Tommaso Catone (Riccardo Scamarcio) , fiul cel mic al clanului, venit acasa hotarat sa-si marturiseasca homosexualitatea si visul de a deveni scriitor, face ochii mari cand o vede pe Alba Brunetti (Nicole Grimaudo), o prezenta intimidant de seducatoare. In Italia si cand esti gay te uiti dupa femei! Cam asta e concluzia mea...  Singura problema a lui Tomasso e ca in cursa marturisirilor e invins de fratele mai mare, Antonio, care isi declara si el sus si tare orientarea sexuala neasteptata. Deci nu avem un gay, ci doi. Doi frati gay! Mamma mia! Ba chiar mai multi gay, pentru ca la un moment dat in scena apar prietenii lui Tomasso de la Roma. Desigur gay. Acesta e punctul in care Ozpetek ma dezamageste. Foloseste cliseul gay-ilor cu paiete colorate si se duce intr-o cheie comica gay stereotipa, povestea alunecand inevitabil in ceva subtire. Preferam oricand o prezenta mai discreta, un ritm mai potolit, dar o traire mai adanca. Asa cum Ozpetek reuseste atat de bine spre final cand roteste camera de filmat catre bunica suicidara cu prajituri (trebuie sa vedeti ca sa credeti!), un personaj mai putin prezent ca spatiu acordat, dar nodal prin mesajele pe care le transmite nepotilor. Unul dintre ele se regaseste chiar in titlul review-ului meu. 

     

     Nu pot sa nu fac o mentiune speciala pentru coloana sonora. Tot filmul se scurge in pasi de dans, intre Una notte a Napoli a celor de la Pink Martini si 50Mila in interpretarea Ninnei Zilla.  


SHARE:
© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig