Friday, October 21, 2011

Arcade, tortellini, bici


     Intro bolognez

     Europa in criza? Italia vanata de speculatori? Vremuri apocaliptice? Greu de raspuns cu si la vreuna din aceste intrebari. La Bologna la mijloc de octombrie bate un soare bland peste ferme din care nu lipseste vita de vie. Iar in piata centrala studentii isi aseaza corturile: vor educatie gratis. Un muzeu gazduieste o arhiva cu ziare de stanga, inteleg ca suntem in fieful comunistilor italieni. Pensionarii ferchezuiti ies dis-de-dimineata sa-si soarba cafeaua la terasa. Aceeasi grija pentru felul in care arata ca la Roma sau Milano. Si, sa nu uit, peste 40 de kilometri de arcade care apara turistul de soare si ploaie. Noi, vechi, circulare, frante, pictate, decazute, peste tot... arcade.






     Specialitatile casei 

     Bologna e oras universitar de traditie. Deci e plin de studenti si de... bicicletele lor. Daca in mod traditional italianul adora scuterul, o combinatie pe gustul lui, practica si eleganta, la Bologna la putere sunt bicicletele. Ma repet, suntem in miezul miscarii de stanga din peninsula si asta se vede si cand vine vorba de mijloacele de transport folosite.



     Culoarea dominanta e caramiziul. Foarte mult din centrul orasului e facut din caramida rosie, inclusiv lacasele de cult, dar abia din varful Turnului Asinelli - aproape 500 de trepte pe care le transpiri ca sa ajungi 90 de metri deasupra orasului, dovada puterii financiare a unor familii bologneze in Evul Mediu - intelegi adevarata dimensiune a culorii orasului.





     Ultima, dar nu cea urma, dintre specialitatile bologneze - arta culinara. Bologna e locul unde se gasesc multe scoli de gatit si unde, ca turist, nu ca profesionist, poti face de la o lectie de o zi cu plimbari prin imprejurimile orasului pana la cursuri de cateva saptamani in care sa afli cum de pastele servite la restaurant (orice restaurant din oras) sunt asa delicioase. Unul dn secrete se vede si in imaginea de mai jos - fatti a mano.



     Speciala de goodbye 

     An antique door knob



SHARE:

Tuesday, October 18, 2011

La piel que habito: Frankenstein in melodrama lui Almodovar

 

     Si-a luat sau nu Pedro Almodovar o pauza de la Penelope Cruz? Aparent da, pentru ca in La piel que habito personajul principal feminin ii apartine actritei Elena Anaya. Totusi cateva lucruri te pot face sa crezi ca fantoma lui Penelope nu-i da pace. 



     E ciudat sa incepi sa scrii despre ultima creatie cinematografica a lui Almodovar folosind acelasi nume cu care el a fost asociat intens in ultimii ani, desi acesta nu apare pe afisul filmului. Asa ca o sa incerc sa fiu succint pe aceasta tema. Sunt cateva informatii certe: Penelope Cruz n-a fost doar actrita principala din Abrazos Rotos (2009) si Volver (2006), a fost muza si elementul fundamental care a propulsat peliculele lui Almodovar intr-o zona a succesului comercial pe care nu o avusese nicicand. In plus avem spusele lui Almodovar: “All my movies have an autobiographical dimension, but that is indirectly, through the personages. In fact, I am behind everything that happens and that is said.” Adaugam la toate acestea faptul ca personajul masculin principal din La piel que habito, un doctor genial, dar tulburat (arhetipul creatorului), realizeaza o opera perfecta modeland chipul si astfel identitatea… unui personaj denumit Vera CRUZ. O aparitie fizica desavarsita si o asemanare consternanta cu Penelope insasi. Creatia suprema care – in buna traditie a lui Almodovar – fuge intr-o explozie girl power de demiurgul ei. A vrut creatorul Almodovar sa spuna ceva despre relatia lui cu Penelope? Probabil ca nu, mintea mea doar face asociatii strambe… 

     Revenind la pelicula, va asteapta o poveste imbarligata si surprinzatoare la granita dintre thriller-ul medical intunecat, n-as zice horror, cu melodrama tipica pe care Almodovar stie sa o construiasca inteligent. Nu vorbesc doar de structura nonliniara a filmului, ci de abilitatea regizorului de a altera perceptiile initiale ale spectatorului aducand noi informatii printr-o bucla a trecutului. Ca in mai toata cinematografia lui Almodovar, si aici viata e plina de coincidente stupide care marcheaza destine tragice, iar pentru fanii cinematografiei sale se intrunesc conditiile unui adevarat festin de rasturnari, surprize si ironii. Traumele repetate aduc cu sine obsesia razbunarii si... mai specific de atat nu vreau sa fiu pentru a nu va strica placerea vizionarii filmului. 

     Atmosfera e completata excelent de coloana sonora semnata de Alberto Iglesias, iar cateva cadre semnate de colaboratorul de cursa lunga al lui Almodovar, José Luis Alcaine, sunt asemenea unor tablouri sublime ale unei istorii de viata care va va da de la fiori pe sirea spinarii la un zambet in coltul gurii. Actorii principali sunt si ei acolo unde trebuie. Antonio Banderas, la mai mult de 20 de ani de la Átame! (ultima colaborare cu Almodovar), e in plina forma cu o interpretare usor detasata, din care emana totusi instincte si carisma. O combinatie pe care Hollywood-ul n-a mai reusit sa i-o ofere demult. Iar Elena Anaya... in cazul ei nu pot spune decat ca va starni dorinta de a (re)vedea Lucia y el sexo, un alt film in care a lasat lumea cu gura cascata. 


       

     Intr-o ordine personala a filmelor lui Almodovar, La piel nu vine in primele trei filme. Pentru mine acestea sunt: Hable con ella, La mala education si Carne tremula, dar reuseste cu siguranta sa ofere o experienta cinematografica intensa.

SHARE:
© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig