sâmbătă, 29 decembrie 2012

Jurnal de Paris


     Ziua 1 

     Din Tineretului pana la statia de metrou Strasbourg Saint-Denis, in arondismentul 2 al Parisului, ne-a luat fix 8 ore. Cu aproape doua mai devreme la aeroport - din cauza fixismului meu legendar. Cu inca una de intarziere datorata fabulosilor de la Air France plus cu trei de zbor propriu-zis - cateva turbulente moderate incluse in meniu. Plus inca una pana ne-am recuperat bagajele lasate la cala - CDG-ul e monstruos si de multe ori ai senzatia ca a fost organizat de cineva care se scarpina in mod regulat cu mana stanga, prin spatele capului, la urechea dreapta. Si cu inca una, ultima, slava Cerului, prin RER-ul colorat la propriu de tot felul de cetateni ai Republicii si metro-ul inghesuit luat de la Gare du Nord.


     Daca pana aici nu pare suficient dintr-o aventura a la Tin Tin, iata cum arata sms-ul pe care proprietarul studioului pe care l-am inchiriat ni l-a trimis cam cu o jumatate de ora inainte sa ajungem la cazare...


     Am gasit strada. Am gasit numarul. Am bagat primul cod, am intrat. Am urcat 3 etaje pe scari, lipsa liftului n-a mirat pe nimeni fiindca mereu nimerim cazari la etaje superioare in imobile fara lift, am dat de cutia magica, am bagat al doilea cod si ... voila la cle! Cu care am deschis usa... care trebuia. Acum, indubitabil, se poate spune ca suntem la Paris.



     Ziua 2

     Constatarile de a doua zi: stam inghesuit, nu din cale-afara de curat, dar cu acces la 3 linii de metrou si teava buna la net. De dimineata verificam prognoza meteo si cu 10% sanse de ploaie pe toata ziua pornim catre Turnul Eiffel. Atacul se produce dinspre Ecole Militaire, cu cadre largi prin sticla crapata. La randul nostru suntem atacati neasteptat de concetateni si concetatence de etnie roma pusi pe cersit, fraierit si ciordit.


     De pe Champs de Mars si pana dincolo de Trocadero. Lucrurile se linistesc pana la singuratate in doi pe Poincare, prin piata Victor Hugo si pana la intersectia cu Avenue Foch de unde tragem magnetic stanga catre Arcul de Triumf. Peste 280 de scari, cer intunecat si coada zdravana la bilete. Merci, dar ca si la Turnul Eifffel, urcatul ramane pe altadata. Din cele 12 bulevarde care isi dau intalnire aici, ca niste turisti bine dresati, alegem Champs-Elysees-ul.


     O privire la vitrina Mercedes, o gustare de la Paul si o vizita de succes la Fnac de unde Mos Craciun imi ofera primul si singurul sezon de Kaboul Kitchen. Vive la comedie!


      Dam din picioare si ajungem la Piata Roosevelt. Pana la capatul celor 2km de Champs-Elysees, adica pana la Obelisc-ul din Place Concorde, ar mai fi cam tot atat. Ne oprim insa pentru ca de aici incolo incepe un targ de Craciun si o viermuiala infinita de oameni. Suntem prea obositi si ar fi interesant de vazut pe noapte cu toate cele aprinse, nu pe zi. Bajbaim prin toate colturile dupa metrou, mama lor de decoratiuni de Craciun care obtureaza vederea!

     Pe seara debutam cu galeriile Lafayette. Nu pentru cumparaturi, ci pentru o cupola, cateva decoratiuni si ditamai bradul de Craciun impodobit sub sigla Swarovski.

 
      Cateva click-uri mai tarziu suntem inapoi la targul de Craciun de pe Champs-Elysees. E si mai aglomerat decat cand l-am lasat, lumea manca si bea, se da cu patinele, danseaza si cumpara nimicuri. Optez pentru o portie clasica de tartiflette, o mancarica de cartofi cu bacon, Reblochon – un sortiment de branza – si slabe urme de ceapa. Light pe langa tonele de carnati care se perinda in jurul meu. Stanga in Place de la Concorde si din cativa pasi suntem la Madeleine. Doua poze si coboram la metrou cu gandul sa incheiem ziua asa cum am inceput-o, la Turnul Eiffel. La ora 22, punctuale, beculetele sclipicioase isi fac numarul obisnuit cu noi sub ele.



      Ziua 3

      Sanse mici de ploaie si azi asa ca dam o fuga la Sacre Coeur. Refuzam funicularul si urcam voiniceste scarile printre vanzatorii ambulanti de origine africana. Oricum ai incerca, biserica asta refuza sa stea dreapta in fotografii. Peste tot zac capace de la sticle de bere, Heineken are undeva la 50% cota de piata. De sus de tot, Parisul iti e la picioare la propriu. Ne invartim ca titirezul pe stradutele cand la deal, cand la vale, si din cand in cand avem senzatia ca din Montmartre unica optiune e sa plonjezi in gol.


     Bifam piata Abbesses si biserica Saint Jean, cumparam cateva suveniruri care ne pica cu tronc – sunt vraiment obsédée de harta metroului parizian, Mishu da peste un magazin japonez. Sublimul tinde sa fie atins in Place du Tertre, cu ai sai artisti mustaciosi care ma lasa sa fac cate fotografii vreau.


     Pe cale de consecinta descarc un acumulator din vreo 200 de click-uri. Coboram spre statia de metrou Blanche, click-click Moulin Rouge si, furati de bulevard, ne intindem pana la Place de Clichy unde Pathe! are ditamai cinematograful si magazinul.


      Au venit americaniiii! Au venit dis-de-dimineata, dar au dormit pana acum. Le facem o vizita, de la noi avem de facut sapte statii cu metroul si o schimbam o data liniile pana la Saint-Marcel. Cartierul lor e mai curat, lipsesc "doamnele" puse pe activitati lucrative cu propriul corp si “domnii” care se usureaza la colt de strada. Dupa 3 randuri de coduri (la intrarea in scara, la interfon si la lift!) vin imbratisarile, cadourile si povestile. Americanii, bine inarmati cu caciuli si manusi, baga un walking tour sanatos: tzac pe Mouffetard printre magazine si restaurante, pac la Notre Dame unde slujba e proiectata pe un ecran urias afara, tzac pe Pont des Arts plin ochi cu lacatele indragostitilor, pac prin curtile Louvrului pana la Piramida de intrare.


      Ziua 4 

      Oficial azi va ploua. Neoficial afara e o lumina bestiala de fotografii. Bate un vant crancen care impinge norii ca la formula 1, iar printre ei un soare tupeist incalzeste atmosfera. Debutam la Domul Invalizilor si dam probabil cele mai faine click-uri ale saptamanii.


      Mergem pe jos pana in dreptul Petit Palais unde dam nas un nas cu un Churchill si al sau We will never surrender. Sculptura asta face cat doua biografii. Vizavi, in Grand Palais, parizienii si turistii deopotriva fac o coada babana ca sa se dea cu patinele. They will never surrender.


     Intram in Jardin des Tuileries si ne infiintam pe marginea unei fantani arteziene in niste scaune comode. Urmeaza un experiment auditiv. Adultii isi fasaie picioarele pe nisipul parcului, bebelusii in carucioare produc un zgomot continuu. Se aud voci diferite in limbi diferite. Printre ele si pescarusii care-si tipa foamea porumbeilor imbuibati. Clasele sociale aplicate la pasari? Jetul de apa al fantanii se tot foieste circular crescand si descrescand sonor. Imi scot mainile din buzunare de cate ori simt ca soarele iese din nori. As putea sta asa mult si bine.


     Urmeaza un traseu pe care l-am facut aseara pe intuneric: curtile Louvrului - aflu ca in Abu Dhabi se deschide un Louvru in 2015, clar din seria “Petrolul, dolarii si operele de arta”, Pont des Arts si exteriorul catedralei Notre Dame. Coada e inca stufoasa la intrare, foamea in gat. Urmeaza o masa cum trebuie: 6 taratoare xxl la antreu, peste cu legume si crem caramel.


     Oficial azi nu a plouat.

     Ziua 5 

     Cu fiecare zi petrecuta in Paris ne imburghezim mai tare. Azi am ajuns sa debutam aproape de ora 12 cu o vizita la Opera. Cea veche, Palatul Garnier dupa arhitectul Charles Garnier, locul unde acum se tin cu precadere spectacolele de balet dupa ce in 1989 cele de opera s-au mutat in locatia noua, mai moderna si mai incapatoare. Ce avem noi aici? Tavan semnat Marc Chagall, foaier aurit pana la ingretosare, opulenta bezmetica, acustica de invidiat si un butic numai bun de pescuit un cadeau.


     Fuga in Belleville, inafara circuitului turistic mainstream, pentru o vizita la Radu & Oana. Oamenii au invatat sa traiasca chircit in orasul asta. Prin compensatie adulmeca la tot pasul mirosuri ademenitoare de brazeturi nobile si produse proaspete de patiserie. Vedem primele doua pisici din Paris, una intr-o vitrina catre Rue de Bellville, a doua in Parc de Bellville. Pentru un oras unde vezi scris Chat Noir la fiecare 50m e totusi putin... La intoarcere, in vitrina unui chiosc de ziare un Tolkien cu pipa in gura masoara din priviri un derriere dezgolit de Craciunita. Bad, bad Tolkien. 


     Dupa numeroase bobarnace nationale autoaplicate, iata si un moment de mandrie: atelierul lui Constantin Brancusi de langa Centrul Pompidou. Suprafata mica, cateva opera bine protejate, parte din sculele folosite si cateva note biografice. Negru pe alb: nascut in Romania.


     Pe seara inevitabilul se produce. Ploaia, de care ne-am ferit inspirat sau care ne-a ferit din curtoazie, ne ofera o prima reprezentatie. Incropesc din scurt un meniu de la un targ de Craciun: antreul sub forma unor castane prajite de mainile unui marocan, felul intai o portie de crema de ciuperci, felul doi tartiflette pe repeat preparate de o romanca si desert o crepes cu nutella. Servite... sub o umbrela in ploaie. Restul serii e indoor cu miss Ana si Angry Birds.

      Ziua 6

     Elanul matinal care ne-a impins sa vedem biserica Madeleine se taie brusc la iesire. Ploua marunt, sacaitor. Eu cui reclam acum prognozele cu 20% sanse de ploaie pana spre dupa-amiaza? Ne retragem la un croissant si o ciocolata calda sa ne alegem un muzeu. A doua mutare neinspirata: alegem Musee de l'Orangerie. Coada se intinde pe zeci de metri afara. Lovitura finala: ploaia reporneste cu aplomb. In mai putin de 5 minute umbrela e pe butuci si suntem uzi pana la piele. Razbunarea perfecta pentru nesansa meteorologica poarta numele de ecler. Hai chiar sa fim cinstiti si sa folosim pluralul – eclere. Le pescuim alaturi de o bagheta cu seminte de la o boulangerie de la coltul strazii noastre si mergem sa ne desfatam in timp ce hainele stau la uscat.


     Doua ore mai tarziu, restartam ziua cu interiorul Notre Dame-ului si vitraliile sale impresionante in forma de trandafir. La iesire, nu mai mira pe nimeni, picura lenes. Sarim din insula in insula si apoi mergem catre Bastilia si Place des Vosges. Apoi pe Rue des Francs Bourgeois. E un joc de-a “Pasarica, muta-ti cuibul” la scara uriasa. La fiecare ropot de ploaie trebuie sa-ti gasesti un adapost temporar, fie el magazin de discuri secondhand sau biserica baroc.



     Seara iesim la restaurant cu americanii. Fondue-ul mult asteptat absenteaza din meniu asa ca o dau pe greutati majore: ficat de vitel cu andive, 2 pahare de vin si o creme brulee. La Paris mancarea ramane cel mai bun remediu pentru vremea rea.


     
      Ziua 7 

     Afara ruleaza azi inca un episod din serialul vreme naspa. La un studiu mai atent al hartii descoperim o strada pietonala la 2 pasi de unde stam - Rue Montorgueil. Nume greu de retinut, densitate maxima de patiserii si ciocolaterii de familie. Facem slalom printre ele, trecem prin Les Halles unde exista o strada a cinema-ului si ajungem aproape de Sena.


     Nu ploua. Cum ar fi sa luam le bateau? On board pentru un tur standard de 1 ora. Barca jaloneaza printre obiectivele cand de pe un mal, cand de pe celalalt, ghida isi spune poezia in franceza si engleza. E timpul sa pun cap la cap cateva detalii: orasul asta e mansardat si dublu mansardat la greu si isi face un titlu de glorie din cel mai mic apartament - dragi contorsionisti, aici e casa voastra naturala, e plin de caini ai caror proprietari tin mortis sa-i inghesuie intr-un buzunar sau poseta. Cand vine vorba de strans resturile de pe jos nu mai tin la fel de mortis. Lumea se da cu mult, exagerat de mult parfum, se aseaza jos sa manance un croissant - doar barbarii il mananca din mers, si traieste pana tarziu in noapte. Chiar si in mijlocul iernii la 12 noaptea in metrou circula lume berechet. Joie de vivre.


     Scriem deja vederile pentru cei de acasa - maine e ultima zi intreaga la Paris si trebuie doar sa le lasam intr-o cutie galbena a postei franceze. Apoi mergem sa ne vedem cu verisorii mei. Nu i-am mai vazut de cel putin 10 ani, dar Diana si Andrei arata neschimbat, ea chiar are un aer 100% french. Diana vrea sa salveze planeta, dar din 2 ianuarie se duce sa lucreze pentru Ernst &Young. Andrei se intoarce la scoala cu directia informatica. Ne intindem la vorba si mi se indeplinesc doua dorinte culinare: fondue Savoyarde si raclette. Delicios.



    Ziua 8 si ultima 

     A doua zi insorita intr-o saptamana! Profitam din plin si facem un tur al Cartierului Latin. Universitarii o ard cu haine, carti si bistro-uri. In Jardin du Luxembourg ne intindem pofticiosi la soare.


     Experienta culinara de aseara merita repetata asa ca ne oprim pentru o portie de fondue savoyarde, iar apoi, pe ultimele minute de lumina, dam o fuga in La Defense.


     In 15 ani de cand n-am mai fost aici s-a construit serios, in aceeasi reteta – regim inalt, sticla si beton, extravagante minime. Inevitabil dam peste un targ de Craciun. Fiindca aici e mult loc, cred ca e cel mai mare targ de sezon din Paris. Mishu isi cumpara o brosa din lana - o floare portocaliu cu rosu - motiv pentru care o botez pe loc Rougette Richeliu sau pe scurt RER (acronimul celor de la Réseau Express Régional).

     Mergem sa ne luam la revedere si de la americani. Fetele joaca Monopoly pe tableta, fiecare pe tableta ei, iar eu imi aduc aminte cum am bagat cand eram mic impreuna cu sor-mea vreo 7 pagini de cod dintr-o carte de Pascal pentru ca sa avem un joc denumit Tarzan. Am mai pierdut niste ore cautand erori de sintaxa nesemnalizate altfel decat prin faptul ca jocul nu pornea. La final am avut o linie verticala ce pendula de la stanga la dreapta, doua linii orizonale, in stanga si dreapta, si un punct. Cand linia verticala (liana lui Tarzan) ajungea in capatul din stanga, in dreptul punctului (Tarzan insusi), trebuia sa apesi o tasta. Cand ajungea in dreptul liniei orizontale din dreapta, adica pe malul opus al unei ape imaginare, apasai din nou tasta. Daca Tarzan ajungea in siguranta pe malul celalalt erai castigator. Daca nu, nu.


     Final de amintire si fin de journal.


SHARE:

duminică, 23 decembrie 2012

Tinker Tailor Soldier Spy


     Ecranizarea lui Tomas Alfredson dupa romanul omonim al lui John le Carre este ireprosabila de la felul in care surprinde atmosfera Razboiului Rece in sanul agenturilor de spionaj si pana la suspansul pe care il dramuieste metodic pana la final. Tinker Tailor Soldier Spy este sah cu spioni.


     La prima iesire din barlogul sau nordic, regizorul suedez Tomas Alfredson (Let the Right One In) face o demonstratie de forta. Tinker, Tailor, Soldier, Spy e un film de spionaj, o poveste politista, un instantaneu dintr-o carte de istorie si un studiu caracterial. Totul balansat perfect. Drept dovada stau nu mai putin de 11 nominalizari la premiile BAFTA si 3 la Oscar. Foarte probabil deci sa-l vedem cat de curand pe fratele mai mic Alfredson lucrand la un proiect hollywoodian. John le Carre a lucrat el insusi pentru MI-5 si MI-6 asa ca romanul sau si ecranizarea lui Alfredson nu au nimic din stralucirea si pompozitatea pe care alti autori de fictiune si cinematografia in general le-au impus in mentalul colectiv atunci cand vine vorba de viata si activitatea spionilor. Tinker Tailor Soldier Spy e lipsit de bling bling si gadgeturi – asta daca nu punem la socoteala banda de magnetofon si telexul pe care le folosesc in mod curent personajele din film. In schimb pelicula iti solicita la maxim atentia si iti ofera in contrapartida ceva mult, mult mai rar in cinematografia de azi: satisfactie intelectuala pura. Tocmai din acest motiv merita lejer o a doua si o a treia vizionare. Constructia e stufoasa si alambicata. Tablourile separate printre care Alfredson face un slalom inainte si inapoi in timp sunt asemanatoare unor piese de puzzle pe care te straduiesti sa le invarti si sa le imbini pana spre final.

     Suntem in anii ’70, in plin Razboi Rece, iar ipoteza unei cartite sovietice la varful spionajului britanic alerteaza zona politica. George Smiley, un agent retras din activitate, e chemat sa afle daca cineva face un joc dublu la nivel inalt. Smiley strange informatiile si tese lent, dar sigur, o plasa abila in care momeste cartita. Pana la un punct el si spectatorul par in aceeasi situatie, asteptand sa vada care dintre cei 4 posibili vizati pica: Carpaciul, Croitorul, Soldatul sau Spionul? Alfredson esentializeaza cateva detalii din viata retrasa si taciturna a tipologiei spionului, iar Gary Oldman il aduce pe Smiley intr-o cheie naturala. Si restul distributiei eminamente masculine – Colin Firth, John Hurt, Mark Strong, Toby Jones – se aseaza perfect in partitura, iar camera de filmat se apropie si se indeparteaza la intervale regulate de emotii umane precum nostalgia sau suferinta. O atingere emotionala, mai pregananta pe masura ce pelicula se apropie de final, de care regizorul si filmul aveau mare nevoie si pe care nu o rateaza. Rezultatul e un film senzational.



SHARE:
© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig