Zurich

     Un fel de intro: Zurich, a fost odata si acum

     Prima oara cand am iesit din tara era in iarna lui 1991. Aveam rude in Elvetia si cum a aparut posibilitatea le-am facut o vizita in familie. Doamne, ce canibal mic eram! Ma miram de tunelurile nesfarsite prin care treceam cu masina, de lifturile din sticla pe care le frecam tot timpul sus-jos, de culorile vii - mi-aduc aminte ca mi-au luat ai mei o pereche de ghete de iarna, albastre cu buline negre si sireturi fucsia. N-avea nimeni din clasa asa ceva! Imi mai amintesc ca la tot pasul intrebam cat de scumpa e aia sau ailalta fiindca fusesem prelucrat de acasa ca nu ne vom permite orice vad eu in vitrina. Capitalismul predat in avans... Intram in supermarket si ma uitam ca prostul la bananele in ciorchine insirate pe o bara metalica subtire. Era paradisul meu. Tin minte amuzamentul gazdelor noastre cand ma vedeau cu bananele. Cumparam 2-3 kile in fiecare zi dupa ce verificam ca sunt la acelasi pret ca in ziua anterioara si cum ajungeam acasa ma puneam pe mancat. Pe vremea aia la noi bananele apareau o singura data pe an - de Craciun - erau verzi si se lasau pe dulap, cat mai aproape de un bec, ca sa se faca.

     Au trecut ani cum zice piesa. Au trecut ani si am ajuns iarasi la Zurich. Vazut cu ochii de acum, intr-un weekend insorit de inceput de toamna, Zurichul e un oras mititel - pana in 400 de mii de suflete, asezat absolut cool - la marginea unui lac de pe malurile caruia vezi in departare Alpii, bine organizat si curatel - ceea ce era de asteptat, al naibii de piperat la scoruri (recunosc ca n-am pus inca piciorul prin Londra, Oslo sau Tokyo!), plin de ciocolata, ceasuri si institutii financiare. Nu e neaparat vreun paradis turistic, de acord, dar o zi - doua se pot pierde lejer fie ca alegi muzeele de arta, urcatul pe Uetliberg (un deal de pe care vezi orasul de sus) sau vaporasele care te plimba pe Zurichsee.

     Zurich photo shoot

     In rol de model international care pozeaza pro bono - o lebada.

     Bude la Zurich

     Budele sunt esentiale in viata unui turist. Esentiale pana acolo incat imi daduse prin cap sa-mi deschid o afacere cu bude in cele mai vizitate orase ale Europei. Lant international de bude cu specific! Esti la Barcelona, ai parte de o experienta (pseudo)gaudiana, te afli in centrul Pragai, pac! o buda baroc. Roma, ceva statui antice, Bruxelles, te stimuleaza sa-ti faci treaba un Manneken Pis in miniatura. Etc. Ati prins-o? Eu zic ca ar fi un hit - budele ar putea deveni obiective turistice, la fel ca muzeele si cafenelele. Iar ghidurile de calatorie le-ar include in traseele lor: incepeti in piata centrala, vizitati obligatoriu catedrala, serviti un brifcor si apoi... sigur ca da, un stop necesar si potrivit la faimoasa buda a orasului...

     Locuitorii din Zurich par sa fie pe aceeasi lungime de unda cu mine. Sau pur si simplu n-au altceva mai bun de facut. Domniile lor nu suporta repetitia arhitecturala nici macar atunci cand vine vorba de budele publice. Impresionant si minunat. Fie ca ai parte de bude tip lift in buricul orasului, de bude colorate cu multa sticla (mai atractive pentru copii banuiesc), de cosmelii simple aruncate prin parcuri sau chiar de intregul parter al unui imobil locuit, ca turist nici nu stii unde sa intri mai repede...

     U2 360* @ Letzigrund

     Titlul asta nu e o formula matematica, ci motivul pentru care am mers de fapt la Zurich. Doar nu credea cineva ca alegeam de nebun sa vizitez un oras scump... No way, Jose! A fost vorba de un concert U2 din faimosul 360 tour care s-a tinut pe Letzigrund Stadium.

     Ca niste novici am luat plasa dand banii pe net pe niste bilete teapa, asa ca am ajuns la fata locului si ne-am mai luat un set. La negru la propriu (tipul care ni le-a dat era de culoare) si la figurat, dar cam la aceeasi bani cu cele false de pe net. Sfat prietenesc: mare grija cu online-ul si/sau daca va nimeriti intr-un loc unde se tine un concert, dati o tura de stadion, se cam intampla sa apara si bilete. 45 de mii de oameni, relaxare, One Republic in deschidere si o ploaie din ce in ce mai deasa pe U2. Bono cantand I'm singing in the rain intre piese. O seara speciala si deosebita cum ar veni. Exact cum trebuia sa fie. Plus o aspirina dupa.

Bazias, the final frontier

     Plecarea din Bucuresti se da intr-o vineri dupa-amiaza. Pe seara suntem la Valcea, unde oferta de cazare e garla. A doua zi luam drumul de Horezu. Inafara de manastirea Hurezi (merita revazuta oricand) si de magazinele si ateliere de olarit, deviem un pic spre Cheile Oltetului si pestera Polovragi. Fiind o pestera comerciala, la intrare s-ar putea sa astepti un pic fiindca vizitele se fac doar cu un ghid si contra cost. Daca ghidul tocmai a intrat inauntru si face un tur cu un alt grup... ai de astept cam trei sferturi de ora. Pana spre seara am trecut din Valcea in Gorj si aterizam in Targu Jiu.

     Duminica e o zi foarte buna de vizionat operele lui Brancusi. De la Coloana Fara Sfarsit de la intrarea dinspre Valcea, la Poarta Sarutului si Masa Tacerii din Parcul Central. Localnicii ies la promenada. Tu te simti ca la muzeu (in aer liber), iar toti ceilalti isi vad de conversatiile lor, o barfa despre vecina de la 2, un pic de politica, o fata care sufera dupa un baiat. Gorjul nu e un loc rasfatat, e o zona foarte saraca, drumurile sunt proaste, in aer se simte mirosul de minerit... cu toate astea te simti bine, iar oamenii sunt ok.

     A doua zi o luam insa din loc. Urmeaza Drobeta Turnu Severin si Orsova - unde se varsa Cerna in Dunare, unde au stramutat un oras ca construiasca centrala Portile de Fier (o vezi de la mare distanta) si unde poti prinde un asfintit pe cinste. Cea mai buna cazare in zona e la Steaua Dunarii in apropiere de Dubova. Pensiunea ofera plimbari cu vaporasul prin Cazane si ceva sporturi de apa. Plus un meniu plin de peste. Pe sosea drumul continua cu pasaje in lucru si bucati refacute ca-n palma pana la Moldova Noua si Bazias, Caznele Mari si Mici. Vezi potretul lui Decebal, regele dacilor, facut in stilul Muntelui Rushmore. Oamenii locului au un soi de orbul gainilor, toate casele sunt vopsite in culori extrem de puternice, la moda sunt rozul, movul si siclamul.

     Bazias - the final frontier. Pe radio se prind o droaie de posturi sarbesti, caii pasc linistiti, cainii stau pe mijlocul drumului. Cel mai des pe drum ne intersectam cu politia de frontiera. Pe malul sarbesc se vad ruinele unei cetati. Tragem pe dreapta si servim un suc pe o terasa la Dunare la capatul Baziasului. Dunarea e imensa. De sus straluceste soarele. La picioarele noastre e un caine. Vorbim incet, desi e pustiu. Urmeaza intoarcerea.