marți, 30 octombrie 2012

La vie en mauve @ Florenta


     Cu un centru vechi neschimbat de sute de ani, Florenta se prezinta, nepunand la socoteala interiorul muzeelor si galeriilor, ca o ditamai expozitia arhitecturala si peisagistica in aer liber. Pentru cei cu putin timp la dispozitie [o singura zi in cazul nostru] si fara cine stie cate cunostinte despre arta renascentista [m-am descris pe mine insumi cat se poate de onest], singura conditie necesara pentru o vizita reusita e sa prinzi vreme buna. Altfel, chiar si in a doua jumatate a lui octombrie, teoretic deja in extrasezon, hoardele de turisti sunt nelipsite. In materie de aglomeratie, Florenta rivalizeaza cu Parisul sau Barcelona. Si are si motive sa o faca.


     Cum majoritatea lucrurilor de vazut sunt imprastiate intr-un perimetru relativ restrans, vestea buna e ca nu veti cheltui nimic pe transport. Vestea rea e ca veti da atat de mult din picioare incat la finalul zilei, pe langa satisfactie o sa va incerce si o oboseala verisoara de gradul 1 cu epuizarea.


      Ziua noastra fiorentina incepe dis-de-dimineata pe Via della Scala, aproape de gara centrala [pe unde cazarile sunt ok calitate/pret]. Alimentam la o pasticerie unde tipul care ne serveste croissantele cu vanilie si ceaiurile e dereglat grav in centrul placerii. Stimulat sau nu de vreo substanta, zambeste tot timpul, canta ce prinde la radio si comenteaza vrute si nevrute cu putinii clienti, mai exact cu noi. Prima oprire pe mana stanga: Basilica Santa Maria Novella. Semipustiu inauntru, e inca foarte devreme, si cateva reflexii de vitralii colorate cum rar mi-a fost dat sa vad. Plus ditamai mesajul cu interzis fotografiei. Nu tu interzis filmatului sau fotografiatului cu blitz, pur si simplu interzis cu totul fotografiei. Urmeaza un exercitiu teribil de abstinenta, trecut, sub ochiul Celui de Sus, cu bine. Mai departe, dupa un zig-zag pe stradute inghesuite, suntem la Basilica San Lorenzo. Trecem printr-o mare de tarabe cu articole din piele - aici lumea e innebunita dupa cizme, manusi si genti, si ne invartim bezmetic, ca-ntr-un desen animat, cu biletul de intrare in mana. Intr-un capat e Capela Medici, in altul Biblioteca Laurenziana, dar intrarea in San Lorenzo e momentan de negasit. Si asta pentru ca biserica nu s-a deschis inca la propriu. Bate de 10, usa enorma din lemn se deschide si intram. Interiorul e mai golas, coloanele de marmura gri ma lasa rece. Am permisiunea sa fotografiez, dar aici nu ma tenteaza nimic.



     Din doi pasi suntem la Mercato di San Lorenzo zis Mercato Centrale. Food court pe americaneste, dar si loc de aprovizionare. Pentru localnici cu carnuri, branzeturi si fructe, iar pentru turisti cu paste in cat mai multe culori si diverse alte suveniruri culinare. Ne agatam de cateva combinatii de condimente pentru acasa.


     Next stop: Domul. Ieri seara am dat deja pe spate cand am vazut exteriorul. Din niste similitudini pe care n-are rost sa incerc sa le descriu, imi aduce aminte de moscheea Hassan al 2-lea din Casablanca. Acum a venit vremea interiorului. Intrare libera si un rau continuu de turisti. Inauntru suficient loc pentru toti si la fel de spectaculos. Afara dau 6 euro si urc in Campanile. Mishu ramane la baza. Sunt peste 400 de trepte stramte care scot aproape tot sufletul din mine. Putinul ramas tresare grav cand la un si jumatate exact, de nicaieri, incepe sa bubuie clopotul cel mare.


     Cat am lipsit, Mishu a studiat terenul. Cetatenii care te imbie la portrete/caricaturi nu sunt prea talentati, dar sunt artisti ai conversatiei. Pictorii au fiecare stilul lor, iar cativa vanzatori ambulanti care-si intind marfa pe jos o iau la fuga la fiecare sfert de ora cand apar politistii in civil. Pare-se ca taxele catre stat sunt luate foarte in serios aici. La orice cumparatura, chiar si de 1 euro, ti se inmaneaza bonul cu maxima seriozitate.


      La pranz ne alegem unul din multele localuri care fac sandvisuri si pizza pe loc. Ochelaristul Stefano se dovedeste un mic magician si noi plecam mai departe incantati de painea crocanta, pomodori, prosciutto, mozzarella si rucola. Aparent banal, dar divin la gust.

     Continuam spre Basilica di Santa Croce, acolo unde tavanul e atat de bine ornamentat incat devine tinta numarul 1. Altarul in schimb e in plin proces de restaurare. A scapat crucea uriasa de la care se trage numele bisericii, expusa in intregime. In podea sunt inscrise numele celor ingropati aici. Pe undeva prin zona sunt ramasitele unui Michelangelo si unui Machiavelli.


     Suntem fix in buza lui Ponte delle Grazie, il traversam cu ochii catre vecinul Ponte Vecchio, rasfatatul cartilor postale, facem stanga si urcam un pic catre Piazzale Michelangelo. Locul e neasteptat de ofertant pentru o panorama cuprinzatoare a Florentei. Pe malul celalalt, mai jos, stau cuminte la poza toate turlele, turnurile, cupolele si domurile. Plus Ponte Vecchio. Pe care il si luam la picior la intoarcere. Stanga-dreapta e plin de magazine cu bijuterii din aur.


      Ametiti de atata bling-bling mergem glont la o gelaterie. Parca nicaieri in Italia nu am vazut atatea gelaterii ca-n Florenta. Sunt munti de inghetata, de toate felurile si in toate combinatiile, care se revarsa la propriu in cone & copeto si de care turistii nu se mai satura. E momentul sa agatam niste suveniruri si sa mergem acasa. Luam cartile postale si timbrele - e deja o reteta clasica, un creion pentru o fetita si niste biscottini. Scriem cartile si le lasam la cutia postala de la gara, restul lucrurilor ajung in bagaj. Parca se simte un pic de foame. Scoatem ghidul si cercetam. O enoteca? O osterie? Hai sa vorbim pe indelete despre...


      Papica tipica la Florenta 

     Florentinii, mai mult decat alti italieni, sunt consumatori de carne si de mancaruri ceva mai grele. Asa ca nu va aruncati la o comanda felul intai + felul doi + desert pentru ca s-ar putea sa va dovedeasca. La capitolul antreuri, nimic nu poate fi mai savuros decat o farfurie generoasa de sunci si salamuri uscate, branzeturi si masline de toate felurile la care te simti obligat sa asortezi un pahar de vin de Chianti. Enotecile/wine bar-urile se gasesc la tot pasul si merita din plin.


      Pentru momentele de foame de lup, primi piatti poate fi acoperit cu succes de o portie indestulatoare de lasagna sau de o mancare cu aer local... ribollita (in traducere: refiarta). Un amestec de legume, garantat morcovi si fasole, aproape sigur si ceapa, inecate in bucatele de paine. Teoretic o supa, practic o mancarica moale, dar solida. In trecut un fel de mancare al saracilor, fara niciun pic de carne, incalzita si reincalzita zile la randul. O optiune la fel de simpla si pe aceleasi principii: pappa al pomodoro. Numele spune totul.


      Si daca am inceput un meniu al saracului (cel putin istoric) sa continuam in aceeasi nota. Secondi piatti: un peposo cu garnitura de masline. Retetele dateaza de pe vremea constructiei Domului, cand muncitorii, multi si flamanzi, erau hraniti cu carne nu neaparat foarte proaspata si nu neaparat de prima calitate. Asa ca vita taiata marunt marunt era trecuta printr-un sos foarte piperat si lasata mult pe foc. Azi carnea folosita e foarte frageda, dar piperul e la locul sau.

     La desert cea mai naturala optiune ramane inghetata. Daca intr-o zi calduroasa s-ar opri curentul electric in toata Florenta, am certitudinea ca prin oras ar curge rauri de inghetata la propriu. In Florenta gelateriile au fiecare o istorie in spate. Daca va plac ciocolata si fitele mergeti la Venchi.


     Daca vreti sa o ardeti popular si fructos dati o tura pe la Grom. De multe ori gelateriile sunt locuri aglomerate, cozi si de 20-30 de persoane sunt la ordinea zilei, dar angajatii se misca extra-rapid, iar varietatea aromelor o sa va dea de gandit si razgandit. Un cono piccolo cu tiramisu si cassata siciliana (ricotta di pecora, mandorla, canditi di limone, arancia e cedro) face 2,5 euro, dar are o savoare ce tinde la infinit.

     Foto leftovers






SHARE:

duminică, 28 octombrie 2012

Foliaj



Parcul Tineretului, 28.10.2012

SHARE:

vineri, 26 octombrie 2012

© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig