Pentru mine
Hawaii a fost o surpriza placuta si cumva neasteptata. Rar se intampla sa vezi un film romanesc care sa nu fie drama de export sau comedie de prost gust. Incasarile din cinema imi spun ca n-am fost singurul. Aveam multe intrebari legate de finalul filmului, asa ca atunci cand s-a ivit ocazia, n-am stat pe ganduri si am vorbit cu regizorul.
Jesus del Cerro e un interlocutor relaxat. Imbracat la tricou, cu o cafea dupa el, e autentic interesat de cum ii sunt percepute filmele si dornic sa-ti impartaseasca din povestile lui. La final, pentru ca nu inregistrasem niciun cuvant, totul fusese repede si necalculat, il intreb: ce pot sa scriu din ce am vorbit?
Todo, hombre!
Am aflat deci ca
Hawaii a fost scris in 2007. Daca ar fi fost produs atunci, ar fi fost vazut intre
Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii (2006) si
Amintiri din epoca de aur (2009) - doua titluri cu care imparte acelasi univers spatio-temporal si acelasi
feeling. Ce s-a intamplat in toata perioada asta, de ce a durat atat? Banii de productie din granturi au expirat ca termen de folosire, producatorii straini, printre care si
Ed Harris, s-au interesat si dezinteresat de proiect, a venit criza,
Mediapro Pictures a vrut, n-a mai putut, alti producatori romani nu s-au aratat interesati. Dupa mai multi ani,
Dragos Bucur si
actorie de film.ro s-au implicat ca producatori, filmul a fost inscris din scurt si a castigat fonduri CNC.
Povestea a fost scrisa de
Jesus del Cerro, iar scenariul de
Jesus impreuna cu un cuplu de spanioli - Manu si Beatriz, scenaristi si ei si prieteni cu regizorul. Despre final imi spune ca i-a facut sa se certe, ca intre creativi puncteaza el, dar ca au fost discutii interminabile. E unul din subiectele care ma intereseaza cel mai mult. Il intreb: s-a pus vreodata problema unui final nefericit? Nu! Si cine n-a vrut un happy happy end? Ioana stia sa inoate foarte bine, erau conditii bune, s-au mai vazut cazuri de oameni care au traversat Dunarea la sarbi. Ioana si Andrei ar fi castigat, dintr-o data, libertatea si dragostea. Beatriz! Ma buseste rasul, doi barbati au vrut happy happy end, iar o femeie s-a impotrivit siropului total. Si cum ati dat-o la pace? Cred ca avand un final echilibrat. Fiecare personaj castiga ceva, dar si pierde ceva. Facem calculele impreuna si asa e.
Il intreb: bine, bine, dar ce s-a intamplat mai departe cu personajele? Actiunea are loc la finalul lui '88, Ioana si familia lui Andrei sigur au avut de suferit, dar in mai putin de un an are loc revolutia. Se deschid granitele, se intoarce Andrei? Ar putea fi impreuna cu Ioana... Jesus zambeste. Ii explic ca m-am atasat de personaje, ca vreau sa stiu ce si cum mai departe, pentru mine povestea inca nu a ajuns la final. Imi zice: nu doar ca avem secventele scrise, o parte le avem si filmate.
Suntem ca doi copii la magazinul de jucarii. Vrea sa-mi arate o secventa. Remarc intre timp ca fisierele se numesc
Uruguay/Hawaii. Imi explica cum initial se gandise la Argentina ca destinatie exotica, doar ca Argentina avea un soi de tratat de extradare cu Romania in vremurile alea, apoi s-a mutat catre Uruguay cu al sau fatos
Punta del Este ca destinatie, dar pana la urma a ales imaginea clasica a capitalismului -
Statele Unite. Suntem amandoi de acord ca America era visul romanului, iar secventa de la ambasada (Coca Cola & all) n-ar fi fost la fel de puternica in alte conditii.
Jesus da
play si il vad pe Dragos Bucur as Andrei intr-un birou de politie sarbesc. Tito pe perete, Bulls cu Jordan in teren la televizor. Discutie cu seful politiei. Nici nu e nevoie sa aud dialogul. Privirea si postura lui Dragos spun tot. Va ajunge negresit in
Hawaii. Jesus imi povesteste ca mai exista o secventa - scrisa, dar nefilmata - in care Ioana iese dintr-un aeroport si se suie intr-un taxi. Soferul e Andrei si cand taxiul pleaca vedem ca suntem in Hawaii si ca taxiul e parte dintr-o companie care poarta numele lui Andrei.
Acum ca am avut parte si de happy happy end, cel putin povestit, ma intorc la o intrebare tehnica: cum au facut cu balonul? Cosul si o mica parte din balon au existat cu adevarat, Dragos a stat inauntru si a fost plimbat cu macaraua. Cand vedem in
close up balonul, atat cat il vedem, e real. Cealalta parte, adica cea mai mare parte din balon, e
cgi, cu ecran verde in spate, facuta in
Buftea. Cand suntem intr-un cadru larg, vedem de fapt un efect special. Mie toata partea asta mi se pare complicata. Jesus imi zice ca nu e. Il intreb: dar ce e complicat? Zambeste si incepe o noua poveste: e complicat sa fie 1 noaptea, sa ai toata echipa de filmare pe pozitii, toata lumea in jurul bazinului, sa fie frig, iar actritei principale sa-i fie frica de apa... Nu creeed!
