Wednesday, May 20, 2009

Vulcanii noroiosi

     aka Bucuresti - vulcanii noroiosi si retur in aceeasi zi.

     Cel mai mare chin in toata excursia asta e sa iesi din Bucuresti. Ai musai nevoie de masina pentru ca rata comunala din Buzau te lasa doar pana la Berca (si mai e ceva de acolo pana la vulcani). 

     Altfel, pe vulcanii noroiosi i-a vazut deja toata lumea. Pe bune, poate lumea nu stie ca aia sunt, dar pentru peisajul diferit au fost folositi in multe videoclipuri muzicale, filme de scurt si lung metraj. Explicabil. Sunt la mai putin de 150 km distanta de capitala si arata ca o alta planeta. 

     Mai e ceva de stiut - Buzaul e Londra Romaniei. Am trecut pe acolo in mai multe randuri, mereu m-a plouat. O fi ceva cu relieful, Carpatii care se curbeaza, habar n-am. 

     La Paclele Mari a inmugurit turismul. Niste terase si pensiuni. Platesti un bilet la intrare. Civilizat, cosuri de gunoi. Daca ai noroc, prinzi gol. Daca nu... aia e. E un loc cunoscut, asa ca mai degraba ai sansa sa-ti exersezi sociabilitatea. Pentru amatorii de fotografii treaba prezinta potential. Mult gri si maro. Mini-vulcanii scuipa din cand, iar relieful ofera suprafete si texturi neobisnuite. 



     Mai incolo nitel, Paclele Mici sunt fara taxa. Sunt si mai putin vizitate si se ascund dupa un deal la baza caruia niste tiganusi stau la cersit. Dealul se urca cu piciorul. Totusi merita. Treaba aici s-a uscat de tot, dar e la o scara mai mare. 


     La intoarcerea in drumul principal poti sa alegi Magura. E o suprafata imensa pe care vreme de 16 ani studentii au sculptat piatra de dimensiuni mari. N-am inteles mare lucru, dar zona e pitoreasca. Cica regele Carol o contempla ca varianta pentru ridicarea Pelesului. N-a fost cazul. 


     Ceva mai la vale, pe stanga, e manastirea Ciolanu. Liniste si pace. Daca vrei, poti sa te asezi pe iarba si sa tragi un pui de somn. Prinzi apusul pe drumul de intoarcere. Si noaptea in patul tau.



SHARE:

Tuesday, May 19, 2009

In Bruges


     Doi gangsteri in deplasare.


     Plus 126 de fuck-uri inghesuite in 107 minute de film. Medie de 1,18 pe minut. Plus un pitic care cand prizeaza cocaina viseaza la o conflagratie mondiala intre albi si negri. Plus o gravida care tine cu tupeu un hotel. Plus o localnica care da tepe turistilor impreuna cu un ex-prieten-ul ei skinhead cam papagal. La cei doi principali se adauga sefu' al mare care vine dupa ei. Plus un oras special. Totul la pachet cu o fundita de Craciun, niste pistoale si ceva pumni. Cam asta e reteta lui In Bruges de Martin McDonagh, un soi de verisor de gradul 2 de-al lui Guy Ritchie, un tip cunoscut la mama lui pentru piesele de teatru aflat aici la debut cu un lung metraj. Cuplu Gleeson / Farrell e potent si aparitia tarzie si neasteptata a lui Ralph Fiennes completeaza bine castul. Pelicula e jucausa si ingenioasa - se rastoarna de cateva ori si are un pic de miez, dar nu prea mult ca sa nu ti se aplece...



SHARE:

Friday, May 15, 2009

Weekend Timisoara-Arad

     Tarom zboara pe Timisoara asa cum ai nevoie: adica vineri seara tarziu. Clientii obisnuiti sunt parlamentarii (l-am vazut pe Valeriu Tabara insotit de niste colegi guralivi) care circula evident pe banii statului, oameni de afaceri cu tinute elegante si ceasuri scumpe si niscaiva middle management care fac naveta. La fata locului am sunat dupa un taxi. Pierdusem deja ultimul autobuz care pleca din statie conform graficului afisat la 23.40. A venit cu intarziere, ne-a lasat in centru si am bajbait dupa cazare. Iluzia ca te descurci ca e centru si vorbesti limba locului s-a disipat la 12 noaptea fix cu noi intr-un loc pustiu.

     Cazarea a fost din capitolul worst kind. Mishu auzise la Radio Guerilla ca Directia pentru Tineret ofera pe durata vacantei studentilor locuri de cazare... Singurul lucru bun a fost scorul, practic o mocaciune. Conditii zero barat.

     Din cauza ca am luat trenul intre Timisoara si Arad, am ratat Vinga. Nici personalul nu oprea acolo. Care-i treaba cu Vinga? E o localitate aproape neinsemnata azi care prin 1740 a fost populata de vreo 125 de familii de bulgari care au trecut Dunarea cautand o viata mai buna. In timp, majoritatea lor a migrat spre orase, dar la un moment dat Vinga avea importanta ei in regiune. Asa se explica prezenta unei catedrale Romano-Catolice. Din poze pare teapana. E trecuta in toate ghidurile si pe toate hartile asa ca daca sunteti cu masina merita efortul. Vazuta din tren arata bine. Dincolo de acest neajuns, personalul Timisoara-Arad s-a dovedit o sageata albastra comoda si nu foarte aglomerata.

     In Timisoara am mancat numai in buricul targului. La un restaurant de moda veche la doi pasi de Piata Operei (chelneri cu ani multi vechime, mese lungi, omleta foarte sarata si multe decoratiuni obositoare) si la unul sarbesc (inclusiv muzica sarbeasca si meniu in limba sarba). In Arad, am intrat la intamplare si fugind de ploaie intr-un restaurant cu specific romanesc oarecare.

     Timisoara am vazut-o pe ploaie si pe nori. Senzatie de oras altfel. Occidental. Cu batranei simpatici. Veseli. Care se plimba cu aplomb in sus si in jos pe strazile centrale. In Piata Operei am hranit porumbeii. Relaxare totala. Am baut o ciocolata calda la o terasa golasa in Piata Unirii. Am taiat per pedes centrul dintr-o parte in alta. O fi fost de vina lumina... culorile cladirilor, chiar si cele nereconditionate, aratau tare bine.




     Arad a parut mai putin viu, uneori chiar un oras uitat cu totul, mai putin populat si cu cladiri care abia se mai tin pe picioare (cu avertismentele de rigoare). Mai multa tiganeala. Cersetori copii in vagoanele unor tramvaie paradite. Jumatate de ora ne-am rasucit pe calcaie cautand ramasitele Casei cu Lacat. Am gasit-o... o palida urma a istoriei breslelor care existau odata in oras, restul - trunchiul invelit in metal in care se bateau cuiele meseriasilor se afla la muzeu.




SHARE:
© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig