marți, 9 iunie 2020

Doc Martin, sezoanele 4-6


      Si inca doua episoade din sezonul 7 dupa care m-am lasat definitiv de Doc Martin.

     Poate e din cauza ca s-a schimbat mood-ul meu si al celorlalti. Lumea se relaxeaza si poate nu mai e vremea lui Doc Martin.  Poate si niste bubite pe scenariu au contat. Scriitorii au cam abuzat de de giumbuslucurile facute de PC Penhale, au facut un hocus pocus aiurea cu viata romantica a Morwennei si mi-au cerut sa fiu amnezic in ceea ce o priveste pe matusa Ruth - de la distanta si neprietenoasa, personajul ei a sarit direct la painea lui Dumnezeu si mama adoptiva a lui Al.


     Cel mai tare insa m-a scos din serial momentul cand Doc a mers in terapie si a zis ca obiectivul sau este sa o faca fericita pe Louisa, iar terapeuta l-a intrebat: cum ramane cu fericirea ta? si el a raspuns: fericirea este over rated. Pentru mine a fost stop joc. Pentru ca personajul principal tocmai s-a autoanulat in ochii mei. Tot serialul era construit pe aceasta baza: lui Doc ii e aproape imposibil sa fie intr-o relatie obisnuita, desi isi doreste o relatie. Incerca sa impace si capra - relatia, si varza - pe sine. Si aceasta aproape imposibilitate facea sa merite vizionarea. Obstacolul parea insurmontabil, eroul merita sustinut. Dar daca el renunta de buna voie la ce este, daca nu mai are o varza a lui, atunci care mai e rostul? Eu nu mai simt nicio tensiune, imi pare trist cu risc de a deveni tragic.

     Asa ca pentru mine Doc Martin paraseste scena pe o muzica vesela si versurile amuzante: Nobody likes me, everybody hates me, i think i'll go and eat worms...



SHARE:

sâmbătă, 6 iunie 2020

Annecy Festival 2020


     Pandemia a stricat toate socotelile pe zona de film. Salile au pus lacat, productia s-a oprit. Intre cele doua capete ale lantului de consum, fiecare s-a descurcat cum a stiut si cum a putut mai bine. Revenirea are multe obstacole - consumatorii au nevoie sa se simta in siguranta, productia trebuie sa respecte pagini intregi de norme. Totusi eu am gasit un silver lining in toata aceasta mare de negru: cu 15 euro mi-am cumparat un festival pass pentru editia 2020 a Annecy-ului.


     N-as fi ajuns niciodata acolo pentru festival. Nici festivalul nu ar fi optat pentru online daca situatia n-ar fi cum e. Dar uite asa, intre 15 si 30 iunie 2020, voi putea vedea (inca nu e clar daca toate sau cat de multe) din filmele de lung si scurtmetraj din line up-ul de anul acesta. In total, pe un abonament pot fi urmarite pana la 60 de ore de continut. Me happy, happy!  





SHARE:

joi, 4 iunie 2020

Esti magica!


     Povestea asta poate fi spusa in multe feluri. Atatea incat nici nu prea stiu de unde s-o apuc...

     De cand a inceput scoala, din septembrie, si pana-n pandemie, jumatatea lui martie, eu si cu Mara am trecut in fiecare dimineata de luni pana vineri (fara sa ratam vreo zi, chestie care arata ca ii place scoala) pe langa panoul asta mare. Fiind fix in dreptul trecerii noastre de pietoni, ne-am obisnuit sa ne uitam la el si sa vedem ce si despre ce zice. Au fost de la seriale AXN - il tin minte pe Good Doctor - si pana la mesaje cu iz religios. Si mi-a incoltit in cap ideea asta - cum ar fi sa trecem pe acolo si Mara sa citeasca un mesaj dedicat ei. Fara sa-i apara numele, pur si simplu sa se prinda ca e pentru si despre ea. Sa fie universul ei si sa contina ceva ce ii spunem, si eu, si Mishu, mereu. Am intrebat un pic in stanga si-n dreapta si ideea nu parea imposibila. Eu habar n-am sa desenez, asa ca cineva talentat - multumesc, Andreea - s-a indurat sa-mi transpuna ideile - d-astea am suficiente!  - in ceva foarte fain. N-a fost sa fie in primavara, nu l-am vazut asa cum imi imaginasem eu in drumurile catre si dinspre scoala, dar m-am ambitionat sa nu renunt. Asa ca de Ziua Copilului si de ziua ei, Mara a putut vedea bufnita cu gatul flexibil, pisica neagra, podurile caselor din Sibiu, zanele, oitele din vis, balonul rosu, fluturii, trotineta, fantana arteziana, soarele si luna, fulgii, buburuza, pasarea, balerina, curcubeul si, desigur, acele doua cuvinte: esti magica!


SHARE:

miercuri, 3 iunie 2020

Serotonina de Michel Houellebecq


     Sunt putini autori pe care i-am citit ca pe Houellebecq. Nu am ratat nici unul din romanele lui. Acum destui ani era suficient ca era socant. In tinerete il citeam cu placere si pe Beigbeder. Recitit astazi, acesta din urma, mi se pare gol. Spumos, da, desigur, dar lipsit de orice profunzime. Forma si doar forma. In schimb relatia mea cu opera lui H. a evoluat peste ani. Observatiile lui sociale si culturale faceau sens si nu se gaseau la indemana pentru mine in alta parte. Stiu ca toata lumea pune pe primul loc Particulele elementare, dar pentru mine Iluzia unei insule a fost apogeul. Proiectia personajului sau tipic intr-un viitor indepartat, imbinarea de observatie actuala cu speculatia pe ceva alternativ – m-au uns la suflet.  


     Cumva de la Iluzia... incoace a urmat un declin in relatia noastra. Nicidecum abrupt, dar evident. O rutina deja invatata a personajului sau central depresiv si din ce in ce mai putina surpriza narativa – cam astea ar fi acuzele mele. Cu Serotonina m-am luptat in trei reprize, vreme fix de un an.  Am citit la cald, cu vana, primele 40 de pagini sa zic, sperand in acel Houellebecq de alta data. N-a fost si l-am lasat la o parte. Apoi in iarna, consumul de carte la mine creste in sezonul rece, m-am reapucat si am ajuns sa citesc o pagina la care aproape mi-au dat lacrimile. E un moment pe peronul unei gari, cand alter ego-ul autorului nu face nimic sa nu lase despartirea sa se intample. Acea singura pagina mi-a injecta personajul cu atata viata cat sa nu renunt la el. Chit ca a mai durat o primavara pana sa-mi confirm deznodamantul asteptat. 

     PS. N-o fi Serotonina vreun varf al lui H. pentru mine, dar insemnarea lui Mara de pe prima pagina ma face sa o pastrez cu sfintenie.



SHARE:
© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig