vineri, 31 iulie 2009

Jurnalul din Peru: part 5

Canionul Colca

      Toate agentiile de turism din Arequipa (si nu sunt deloc putine) vand pachete legate de muntii din jurul orasului - hiking, trekking, 1-2-3-4 zile pe Misti sau in Canionul Colca. E cel mai adanc canion din lume. Cam de vreo 2 ori cat Marele Canion din Colorado pe care l-am vazut anul trecut. Colca e mult mai spectaculos.


     Incepand cu soseaua care urca serpuit de la 2500m la 4000m si iti ofera imagini senzationale. In zonele mai largi incasii au terasat suprafete imense folosite si astazi pentru cultivarea soiurilor de porumb si cartof. Adaugi o rezervatie naturala in care observi la liber vicunas, lame si alpaca (nici acum nu am retinut exact diferentele intre cele trei) si un punct denumit Cruz del Condor in care in fiecare dimineata, intre 9 si 11, pe deasupra capului iti trec condori cu diametrul in aripi de 3 metri. Ti se precizeaza din start ca pasarea e necrofaga (mananca hoituri, mortaciuni, etc.), dar cand o vezi cum da din cap pe deasupra ta, nu mai esti asa de sigur pe tine.






     Marele dezavantaj din canion e frigul. Motelul la care am fost cazati pentru o noapte nu avea incalzire, de fapt sunt foarte putine locuri de cazare midrange la care sa ai parte macar de un radiator in camera. Sub cearseaf + cele 4 paturi nu te poti plange de frig, dar mersul la spalat pe dinti nu e tocmai o placere. Pe zi, la soare, treaba se incinge rau. Intr-o plimbare de cel mult o ora, 4 din cei 12 oameni din grup sunt loviti de insolatie. Altii, prevazatori, au cu ei si crema de protectie solara.




SHARE:

joi, 30 iulie 2009

Jurnalul din Peru: part 4

Puno, lacul Titicaca si liniile de la Nazca 

     Puno, malul lacului Titicaca. Credeam ca va fi doar un satuc, dar e un orasel destul de intins, la vreo 150.000 de locuitori. Polul frigului. Nimic neasteptat. Sunt dotat: caciula, fular, manusi. Acasa lumea se chinuie sa scape de caldura. Aici ii duci lipsa. La 4000 de metri altitudine, pe la sase seara, atunci cand se intuneca, ingheti de frig. Primim un termos cu apa fierbinte, ceai, cafele si cate o plosca fierbinte de fiecare. Pentru a doua zi ne-am luat un tur pe insule.



     Titi=felina, caca=gri. Felina gri. Pentru ca imaginea lacului vazuta de sus aduce cu o felina prinzand un iepure. Dar de unde sa stie cineva acum cateva sute de ani, fara harta, fara satelit, fara google, cum arata lacul? Explicatia oferita de ghid e ca de pe varfurile Cordilierei Real din Bolivia - de la peste 6000m inaltime poti vedea intr-o zi senina aceasta forma.


     Insulele plutitoare Uros. Populatia Uros s-a asezat initial pe marginea lui Titicaca cand a descoperit totora, un fel de stuf care crestea in zonele putin adanci ale lacului. La inceput a folosit-o drept hrana. Am gustat. Nici mai bun, dar nici mai rau decat alte legume. Ulterior, fiind un material usor, au folosit totora ca sa confectioneze barci. In acele vremuri o barca putrezea in 5-6 luni. Azi Uros folosesc sticlele de plastic pentru a-si proteja fundul barcilor si asa o ambarcatiune rezista pana la 1 an. Cand popoare agresive (iclusiv incasii) au amenintat Uros... astia s-au suit pe barci si au plecat pe lac. Nu s-au mai intors de atunci. Si-au construit insule plutitoare din straturi succesive de totora pe care le ancoreaza oriunde pe lac folosind bete sau pietre legate cu sfoara. Pe o insula traiesc intre 7 si 10 familii, fiecare cu 4-7 copii. Atunci traiau din pescuit si vanat (pasari de pe lac). Azi fac bani din turism, conservandu-si modul de viata traditional si obiceiurile. O insula rezista si 30-40 de ani, dar in timp ei o refac continuu. Straturile care putrezesc se dezintegreaza, iar Uros pun alte straturi deasupra. N-am vazut in viata mea asa ceva: totora e casa, mobila, mijloc de transport, hrana. Era chiar acolo, pe lac, astepta doar sa fie culeasa si folosita. Ma intind pe jos pe totora. Tine de cald. Strange caldura in timpul zilei si o elibereaza noaptea protejand locatarii. Totora land.



     Excursie de o zi sa vedem liniile de la Nazca. Pe drum citesc tot felul de chestii. Cred ca nemtoaica aia care si-a petrecut viata cercetandu-le, pe vremea cand nu aveau avioane, pe vremea cand ea se suia pe o scara inalta ca sa le vada de sus si apoi cobora ca sa le masoare, avea dreptate. Toate aberatiile cu landing place for ufos si alte din-astea... apa de ploaie. Calendar multifunctional, da. Facem o tura cu un avion de 6 locuri. In spate, o singaporeza da la rate. In avioanele astea simti fiecare curent de aer si fiecare miscare a mansei. Incerc sa ma tin dupa indicatiile pilot: The spider on your right. The monkey on your left. The triangles on your right... Mai impresionat de Uros decat de Nazca, desi, vezi, liniile sunt celebre in toata lumea. It's all about marketing.




SHARE:

miercuri, 29 iulie 2009

Jurnalul din Peru: part 3

Arequipa, orasul alb

     Cand te dai jos din avion la Arequipa te izbeste o imagine senzationala: aeroportul e minion, cu o singura pista pazita de varfuri muntoase ingropate in zapada. Orasul are in apropiere masivele Chachani, El Misti si Pichu Pichu. Misti e singurul care la venirea conquistadorilor nu avea nume si atunci bastinasii i-au zis Misti de la mister - omul care vine si deranjeaza. Cam cu asta s-au ocupat conquistadorii, cu deranjatul. 



      Arequipa are cateva supranume: orasul alb - din cauza rocii vulcanice albe din care sunt construite multe cladiri, Roma Americii de Sud - pentru numarul de biserici si manastiri din oras... etc. Adevarul e ca dupa intreaga experienta peruana il declar cel mai frumos oras pe care l-am vazut, mai traditional decat Lima, mai linistit decat Cuzco.



     Muzeul Juanitei, printesa de gheata. O mumie gasita pe varful Ampato, undeva pe la 6000m, e expusa intr-un muzeu din oras. Motivul pentru care e atat de cunoscuta - fiindca in total sunt vreo 18 mumii gasite pe vulcanii activi si inactivi din jurul orasului - e modul extraordinar de conservare al Juanitei. Vulcanul de langa Ampato a erupt, iar gazele si fumul fierbinti au topit gheata de pe Ampato. Speriati, incasii au incercat sa aduca o ofranda muntelui. Sa-l potoleasca cu o jertfa umana. Juanita a fost ingropata chiar la baza craterului lui Ampato. In cateva luni locul a devenit iarasi, din cauza temperaturilor scazute, un tinut de gheata. Juanita a fost criogenizata natural. Cateva sute de ani mai tarziu vecinul lui Ampato a dat iarasi semne de viata. Ampato a fost iarasi dezghetat. O expeditie care profita de acest dezghet a gasit urme clare (sfori, betze, iarba) ale unor drumuri incase. Urmatorul pas a fost sa urce pe varf unde au gasit-o pe Juanita cazuta cativa zeci de metri spre crater. Conditia foarte buna in care au gasit-o a permis analize detaliate - inclusiv in ceea ce priveste ultimele mese si bauturi pe care le servise. Uneori natura da o mana de ajutor stiintei.

     Manastirea Santa Catalina. O dimineata intreaga petrecuta sub protectia unor ziduri inalte, pe o suprafata de 5 acri cu stradute, piatete, camarutze ale maicutelor, bucatarii, infirmerii, locuri de rugaciune. Galagia si aglomeratia orasului dispar. Pereti rosii si albastri, piatra alba, flori galbene si mov. Consum maxim de fotografii. Locul dateaza de la 1570. Fetele care veneau aici erau de conditie foarte buna si, daca esti atent, iti dai seama ca viata din manastire era mult peste medie. Si acum sunt multi peruani care traiesc cu mai putin. Spatiile de locuit erau generoase, unele fete aveau dreptul chiar la mai multe camere, aveau obiecte personalizate, bucatariile erau bine dotate, maicutele aveau acces la o fantana cu apa proaspata.



     Jose Luis. E un taximetrist care ne face un tur prin imprejurimile orasului. La jumatate din cat am fi dat pe un tur oficial. Am castigat si un pic de conversatie din care aflam cum e viata lor de zi cu zi. Mergem in suburbii mai aratoase - Yanahuara, Cayma, la casa fondatorului orasului si la o moara. Intre timp aflam ca Peru are probleme sociale enorme, cu o coruptie cel putin la fel de infloritoare ca la noi, cu proteste sociale, dar si cu o dezvoltare economica importanta in ultimul deceniu. Are 28 de ani, e casatorit, are 2 copii, dar ii fug ochii dupa fuste pe strada. Face taximetrie fara licenta, ofera tururi, incearca sa se descurce. Cand era mai tanar statea mai mult la mitinguri si proteste. Acum munceste. Nu mai are timp de scandaluri. Nu arata bine, cand il vezi prima oara nu-ti face cine stie ce impresie, dar odata ce il cunosti si iti povesteste viata lui, prinzi drag de el. Trecem la alte capitole: politica - ca la noi, sporturi - dupa fotbal au o pasiune pentru volei unde la mijlocul anilor '80 au avut performante mondiale, migratia fortei de munca - la fel ca romanii, peruanii merg la lucru in tari vecine sau in Europa de Vest.




SHARE:

marți, 28 iulie 2009

Jurnalul din Peru: part 2

Lima, capitala 

     La Lima minibusurile sunt adresate localnicilor. Turistii prefera confortul taxiurilor care practica scoruri neverosimile. Pentru o cursa pe care acasa dai 100 de mii, un sofer de taxi in Lima vrea la inceput 4 soli, dar o lasa la 3. 1 sol=1 leu. Au aceeasi paritate ca noi: 3 soli la un usd, 4 soli la un euro. Spectacolul ramane insa in minibus. Costa doar 1 sol, iar de pe treapta te intampina taxatorul care striga non-stop: Benavides, Benavides! Larcomar, Larco...Bag un Parque Kennedy? Si, si, raspunde promt. Ne suim aproape din mers si taxatorul continua sa caute sa agate clienti. Inauntru un peisaj pestrit mereu in schimbare. De la tineri imbracati modern care discuta de cumparaturi si muzica, la un politist impunator care ocupa 2 locuri si o batrana sarmana care-si tine in brate nepoata. Se coboara si se urca continuu. Soferul schimba benzile intruna.


     Parque del Amor. Daca vezi poze crezi ca esti in Barcelona, intr-un Guell. Prins dimineata, pustiu, arata senzational. Dincolo de piesele mici de ceramica viu colorate dispuse pe forme rotunde de piatra se zareste oceanul verde intunecat. Si apar parapantele. Prima oara le vezi trecand pe deasupra Larcomarului - un centru comercial sapat in stanca si dispus pe 3 niveluri. Apoi mergi pe Raimundi - o stanca mai inalta, dai banul, pui casca, primesti 2 indicatii si zbori cu cineva langa tine. Nu are nicio legatura cu adrenalina rollercoaster-ului. E un zbor absolut linistit. Plutire. Te apropii de cladiri inalte, vezi de sus Larcomarul, zbori peste ocean si te intorci de unde ai plecat.


     Surferii. Desi nu e sezon - aici e miezul iernii (peruanii se infofolesc cu geci si fulare, desi la Lima sunt 22 de grade ziua, iar noaptea nu mai putin de 8) - pe surferi ii gasesti tot timpul calarind valuri. Isi fac incalzirea pe uscat, ies la apa si plutesc cateva secunde.


     Noaptea luam un circuit turistic. Ne duce la Circuito Magico de Agua - o serie de 9 fantani fiecare cu un design deosebit care ofera jocuri de culori si muzica si jeturi de apa. Nu sunt la nivelul celei din Barcelona, dar aici ai unele interactive. La una poti inainta spre centru ferindu-te de apa care porneste cand si de unde nu te astepti. Alta iti ofera posibilitatea sa treci pe sub arcuri de apa portocalii.


     Plaza de Armas. Absolut senzationala pe noapte. Singurul merit al spaniolilor cuceritori e arhitectura unor case coloniale si biserici - balcoane sculptate si catedrale ornate, palate, fantani, palmieri, totul luminat pentru poze.


      Museo de la Nacion. Intrare libera, ghid de 5$. Cladire enorma, betoane si sticla. Aflam chestii despre populatiile indiene preincase. Apoi despre incasi si pretuirea lor pentru Inti - zeul soarelui. La final mergem la ultimul etaj pentru o expozitie de fotografie si documente despre perioada '80-'00: Peru si miscarile teroriste. Nu am avut nici cea mai mica idee despre dimensiunea umana a tragediilor din acea vreme: si guvernul,si miscarile Sendero Luminoso sau Tupac Amaru au actionat la fel de murdar, singurii care au avut mereu de pierdut au fost campesinos din altiplano care si-au luat-o din toate directiile. Mii de victime inocente. Poze autentice din acele vremuri. Ghidul a avut dreptate: socant si dureros, dar peruanii par sa fi recuperat autentic o parte din trecutul lor recent. La noi inca e un gol.


SHARE:

luni, 27 iulie 2009

Jurnalul din Peru: part 1

Despre drumul pana acolo, peruanii si primele impresii

     Trezit la 3:15. Taxi, primul avion si escala la Amsterdam. Un ceai. O ploaie marunta si deasa, bine ca mergem mai departe. Zborul 2. Ala mare. 13 ore pana pe Jorge Chavez International. Bag 2 filme, ma joc la cub, citesc din Lonely Planet Peru. Trec neasteptat de repede, ultima ora - evident cea mai grea.


     Orice apa curgatoare ar parea minuscula la inaltimea asta... exceptie Amazonul. Pare gigantic.

     Cand mergi cu trenul sau cu masina simti incet-incet cand treci dintr-o tara in alta. Cu avionul totul vine dintr-o data. Bum, esti in alta lume! Aproape toti lucratorii de pe aeroport au masti pe fata. AntiAH1N1. Sanchi. E de forma. Guvernul trebuie sa arate ca face ceva. La fel cum faceau la noi cu carpetele cu solutie antiaviara pe sosele.

     Copiii sunt absolut senzationali. Foarte frumosi, simpatici, curiosi. Tinuti in spate de mamele lor in fasii de panza viu colorate privesc lumea inconjuratoare. Pana sa ajunga adulti se intampla ceva. Poate e vorba de conditiile naturale - clima, altitudine etc. sau de stilul de viata - peste 50% din populatie traieste sub limita saraciei. Cert e ca adultii ajung sa fie... uratei. Ridati, imbatraniti inainte de vreme, neingrijiti. Cu toata mezcla produsa (amestec de indigeni cu spanioli si asiatici) portretul robot e la fel cu cel descris de Bingham in anii '40: peruanul tipic e mai degraba scund, corpolent - fiindca a trebuit sa care dintotdeauna cu spatele greutati foarte mari (inafara de lama nu avea alte animale domestice care sa care, iar lama nu are foarte multa forta), ten maroniu, parul negru si drept, ochii un pic migdalati. Femeile sunt departe de orice ideal de frumusete si au o tendinta parca genetica spre ingrasare - nu de tipul obez, mcdonaldist sau american, ci una a fundului - genul pe care o vezi la negrese.


     Primul soc: se conduce mai rau ca in Bucuresti. Benzi neclare, desi 3 la numar, foarte aglomerat, semnalizarea optionala si mai degraba din claxon sau dat din mana, mers bara la bara, apostrofari. Trecerile de pietoni, desi sunt acolo, nu exista pentru soferi. In Lima riscul de a fi furat e mai mic decat cel de a fi calcat de o masina. Parc auto foarte vechi - un american catre un altul: Now you know where all the chevys are gone. Peru pare un cimitir de masini americane inclusiv pick-up-uri Dodge pe care localnicii le pretuiesc. Plus vechituri europene. Masinile noi sunt mai degraba japoneze. E plin de Tico-uri si Matiz-uri (Spark de la Chevrolet). Luxul suprem se numeste Toyota. Ca la Bucuresti smecherii au gipane. In rest plin de microbuze. Superpoluante.

     La Lima e greu sa respiri nu din cauza altitudinii, ci din cauza noxelor deversate de rauri intregi de minibusuri care curg de la prima ora pana tarziu in noapte pe bulevardele principale ale orasului. Sa ne lamurim cu ceva: Lima e uriasa. Impartita in vreo 20 de districte cu primarie proprie, orasul numara 10 milioane de locuitori. Peru cu totul are 27 de milioane. 1 din 3 sta in Lima. Plin si de taxiuri. Nu exista aparat, totul se negociaza. Intotdeauna la plecare. Ca sa n-ai surprize. Ca la noi in anii ´90. De altfel in multe locuri in Peru se negociaza, dar nu e acelasi stil ca la turci sau la marocani. Acolo clientul e luat cu forta si bagat in magazin, iar la pret daca nu scoti sub jumatate din pretul initial e clar ca ai luat teapa. Aici lumea e mai calma, mai asezata. Ceva de 10 soli (moneda lor nationala, nuevo sol) poate fi cumparat la 7. Cam atat sunt dispusi sa lase.


     La fiecare semafor din marile intersectii gasesti un soi de artisti locali. Fac jonglerii cu mingii, cu steaguri, cu torte, canta la diverse instrumente, iar la final trec sa colecteze ceva maruntis. E un spectacol fascinant pentru cei obisnuiti doar cu spalatul de parbrize sau celebrul "dati-mi si mie un ban". De pe drum vezi saracia. Saracie lucie. Aflam ca in Lima vin mereu tineri dinspre zonele rurale in cautarea reusitei care de cele mai multe ori nu se intampla. Renunta la pamanturile parintilor, nu mai accepta conditiile vitrege de viata si isi incearca norocul la oras. Dar banutul se arata foarte rar. Miraflores e exceptia, un cartier altfel. Constructii inalte, betoane si sticla pe buza oceanului, culori frumoase, totul ingrijit, terenuri de sport, surferi, joggeri, animale in lesa plimbate de bone, cafenele, mall sapat in piatra. Locatia clasica in care ajung turistii.


SHARE:
© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig