Guillermo del Toro’s Pinocchio

     De cand am auzit ca del Toro face un Pinocchio am fost hyped. Mi s-a parut potrivirea perfecta. Si asa a fost.

     Sunt doua puncte forte: povestea, de care te lipesti emotional imediat, si vizualul, nu m-am uitat la making of, urmeaza, dar zau ca e reconfortant sa vezi si altceva decat cgi… Plus niste voci foarte bune, pe care le recunosti si care parca sunt fix de acolo. 

     Se gaseste pe Netflix si e nominalizat la Oscar unde sunt semne clare ca e favorit.

Taximetristi

     Mi-am pus treningul frumos si m-am prezentat in mall de ziua Unirii Mici. Combinatia perfecta, mi-am zis.

     Lume multa in mall, lume multa la film in mall (doar 17ron un 2d la Cinema City), lume multa la Taximetristi (80% acoperire ochiometric). La iesire lumea multumita si nu prea. Citez din memoria-mi infailibila: “3 minute de injuraturi pentru o gluma, …mai bine a fost la Teambuilding” contrata de “hai, bai, ca asa vorbesc taximetristii” contrata de  “la fel si corporatistii”.

     Pentru mine Taximetristi a functionat. E si ceva balast cu niscaiva nume si fetze care sa fie puse pe afis ca sa vanda (Vasluianu, Barladeanu) si care nu conteaza in povestile celor doi protagonisti. Dar sunt si doi protagonisti de care m-am lipit si cu care am stat. Am ras, dar e si rasu-plansu’ si rasu-ganditu’ acolo. Am mirosit finalul destul de bine, ceea ce nu e bine. 

     

Fauda: sezonul 4

 

    Binging ca la carte. Concluzia: Fauda la a patra iteratie se tine foarte, foarte bine. Ending shot of the season:

     Parca cel mai plin sezon de pana acum: rapirea lui Ayub sprijina aproape toate episoadele, vedem o incursiune prin Molenbeek unde regulile europene nu se potrivesc cu stilul lui Doron si tot el se infiltreaza in Liban. Parca si cel mai putin nuantat sezon de pana acum. Albul e alb, negrul e negru, griul cam lipseste. 

Box office Romania: cateva recorduri si o alta epoca

 

     Teambuilding a depasit 1 milion de bilete vandute in cinematografe. Record absolut post ‘89. Nu se comenteaza, se baga la cap.

     Romina VTM a avut cel mai bun debut din istorie pentru un romanesc la box office: 232k intrari (deci peste Teambuilding care strangea 196k in lansare). Dar si o cadere masiva la a doua saptamana in cinematografe, cand a mai adunat 60k. E clar ca se va opri mult mai jos ca total. Word of mouth-ul a fost rau tare, ramane insa in picioare capacitatea producatorului/distribuitorului de a aduce un volum urias in lansare.

     Urmeaza alte doua romanesti cu potential comercial: Taximetristi (Bogdan Theodor Olteanu) si Ramon (Jesus del Cerro). 

     Daca adaugam in peisaj Mirciulica si Capra cu trei iezi, alte doua titluri care au performat excelent, putem spune ca am intrat in alta epoca a box office-ului local. Au mai fost floricele, dar niciodata primavara.

Piata Sf. Gheorghe

 

7:53 a.m, 16 ianuarie 2023

Glass Onion

 

     Netflix a platit in primavara lui 2021 vo’ 450m dolari pentru drepturile a doua filme care sa continue Knives Out. Primul e acest Glass Onion. 

     Doldora de nume atractive in cast. Background opulent de insula greceasca. Trimiteri de toate felurile… politice, economice, culturale, inclusiv pandemice. Aceeasi idee ca bogatii sunt naspa. Plus cateva twisturi ok. Dar… filmul nu se leaga ca lumea. Mixul personajelor nu devine nicaieri credibil, mambo jambo-urile lui Miles Bron miros a fals de sus pana jos, ascultatul “pe la usi” e rusinos pentru nivelul asta. Rezultatul: interes minim din partea mea.

The Menu

 

     Reteta cumva la moda de pedepsire a unor elite bogate, dar cumva putrede, e pusa in scena in cazul lui The Menu intr-un univers culinar si servita cu un mix pe gustul meu de replici savuroase si momente horror. 

-

     Am ramas in cap cu Tyler, cel mai ofertant personaj de departe. Inocenta aparenta de la startul filmului e inlocuita treptat si ca privitor te incearca un amestec de soc si sila. Bogatii au viciile lor, bine cunoscute si asteptate, dar Tyler… e altceva. E reprezentantul lumii care aspira la lumea aceea, e unul dintre noi. Iar aceasta aspiratie l-a corupt pe dedesubt intr-un mod infiorator.

     The Menu se gaseste pe Disney+.

James Norbury: Big Panda and Tiny Dragon

 

    ChatGPT incepe sa-i ia painea de la gura lui Google si nu numai. La proiectiile Romina VTM se danseaza din buric si nu numai. Cele doua propozitii de mai sus sunt adevarate si, mai mult decat atat, fac parte din acelasi spatiu si timp. Refugiul meu mental in aceste zile in fata extremelor inconjuratoare a fost aceasta simpatica si profunda carte inspirata din invataturile budiste si zen. Despre natura si despre celalalt. Despre acum si despre asteptari. Despre a o lua de la capat si a lasa deoparte. 

     Big Panda and Tiny Dragon, James Norbury, Penguin Random House UK, 2021

Timmy Failure: Mistakes Were Made

 

      L-a ochit Mara pe Disney+, iar trailerul ne-a convins sa-l vedem in familie. 

      Vad o gramada de filme pentru copii despre care nu scriu pe blog, dar Timmy Failure: Mistakes Were Made e clar din alta liga. Scriitura e inteligenta de la un capat la altul, miezul emotional profund, iar finalul l-am gasit surprinzator. Efectele cu ursul, editarea - si ele brici. Iar de pustiul din rolul principal, Winston Fegley, vom mai auzi sigur. E drept ca bugetul a fost ultrageneros, 42 de milioane de dolari (!!!), dar a iesit ce trebuie. 

Marjan Kamali: Libraria din Teheran

 

     Una din surprizele de Craciun a fost ca Mara ne-a facut cadou, noua - parintilor ei, o carte. A fost cu colegii ei de clasa la Carturesti si fiecare a ales o carte pentru parinti. A tinut secret lucrul asta pana la petrecerea de Craciun atunci cand am primit Libraria din Teheran de Marjan Kamali plus o felicitare cu mesajul:

     Romanul a primit deci prioritate zero si s-a dovedit o lectura lejera. E o poveste cu elemente autobiografice care se intinde pe durata a saizeci si ceva de ani. Incepe in Teheranul anilor ‘50 si se termina pe Coasta de Est a Statelor Unite. Si e cu de toate: traditii gastronomice persane, miscari sociale si politice care privite intr-un arc de timp atat de larg nu fac decat sa-si dovedeasca absurdul, secrete de familie care amprenteaza nefast destinele generatiilor viitoare si mai ales... dragoste. O dragoste imensa si neimplinita pentru prea multa vreme. Nu ma mir ca HBO a achizitionat drepturile.

     Libraria din Teheran, Marjan Kamali, Editura Univers, 2002

Adina Rosetti: Intaiul meu cuvant de pionier

 

     Mara a dat peste ea, sigilata si pierduta prin raftul unde tinem board games-urile. Asa ca ne-am inceput anul citind-o impreuna. Cu cateva paranteze facute de mine ca sa inteleaga un pic universul de dinainte de ‘89. Pentru care fi-mea are surprinzator de multa rabdare, lucru pe care il observasem deja de la Plictisitoare vacanta de vara a fratilor Ratoi, alta lectura cu care ne-am delectat impreuna mai demult si pe care eu am botezat-o Amintirile din copilarie ale anilor ‘80, atat de grozava mi s-a parut. 

    Povestea zilei depunerii juramantului de pionier e ocazia pentru incursiunea Adinei Rosetti in universul Bucurestiului la finalul anilor ‘80 si vine acompaniata de ilustratiile lui Dan Ungureanu. Comparatia cu Epoca mea de aur a lui Daniel Horia a fost inevitabila pentru mine. Sunt povesti ale acelorasi vremuri si locuri, scrise cumva din aceeasi perspectiva, cea a copilului, si cu acelasi gand: sa se pastreze o memorie a lor. Nu mi-a displacut Intaiul meu cuvant de pionier, dar Epoca mea de aur mi-a placut mult, mult mai mult. In Intaiul... perspectiva copilului nu e asumata pana la capat, simti ca uneori gandeste, vorbeste sau vrea sa dea sens adultul din spate, iar ilustratiile absolut ok, sunt si ele asumate intr-o cheie terna, un soi de nostalgie saracacioasa care tine tot de perceptia ulterioara, cea a adultului si de comparatia atunci v. acum. 

     Intaiul meu cuvant de pionier, Adina Rosetti, editura Arthur