Tuesday, May 30, 2017

Retragerea lui Totti + Nadal si La Decima

     S-a retras o legenda. Si a plans un oras. Mi-au placut articolul si fotografiile din NYT despre ultimele minute in teren ale lui Francesco Totti in tricoul lui AS Roma, singurul tricou pe care l-a purtat vreodata. Il gasiti aici. 



     Si am mai citit o istorie a lui Nadal la Roland Garros si o avancronica pentru incercarea spaniolului de a obtine titlul cu numarul 10. De la Eurosport, cei care difuzeaza turneul. Le gasiti aici.




SHARE:

Monday, May 29, 2017

Avant TIFF16

     Urmeaza editia 16 a TIFF-ului. Pentru mine va fi a 12-a oara cand merg, insa pentru prima oara vom fi 3. In 2011 cand TIFF-ul isi sarbatorea editia aniversara cu numarul 10, am scris un text despre experienta mea la TIFF-uri. Intre timp s-au mai strans inca 6 ani si treaba arata din ce in ce mai mult ca un experiment social in toata regula. Sa vezi cum se schimba un oras si un festival in fiecare an vreme de un week-end la inceput de iunie. Sa vezi cum te schimbi si tu.

     Cand am ajuns in primii ani la Cluj, orasul era cam ca Sibiul de azi. Avea istorie, traditie, un brand bun, cateva evenimente care-i animau centrul, dar cam atat. In rest era mai adormit si mai sters decat ti-ai fi imaginat. Au trecut ani si s-au schimbat multe. Orasul s-a expandat si s-a aglomerat. Acum 15 ani n-auzeai vreun claxon in drumul de la gara-n centru. Azi aterizezi cu avionul. Oriunde te uiti vezi sticla si beton proaspat. E boom in IT, sunt concerte si evenimente sportive pe care Bucurestiul nu le vede din lipsa de infrastructura. Ardelenii au renuntat partial la lentoarea lor - cea care te scotea din minti cand vroiai sa mananci de pranz intre 2 vizionari de film. Restaurantele vechi, cu aer comunist, au lasat locul unor variante rapide sau unor localuri cu design. Au ramas la locul lor cofetariile, verdele de pe dealurile orasului, Emil Boc si taxiurile mai scumpe ca-n Bucuresti. E inca orasul in care auzi pe aceeasi strada vorbindu-se romana, maghiara, germana si italiana. Iar TIFF-ul e inca locul in care vezi intrand la acelasi film o babuta in baston care se aseaza in fata sa vada subtitrarea si un punkist caruia n-ai timp sa-i numeri toate piercing-urile.



     La Bucuresti TIFF-ul n-ar fi avut sanse de supravietuire. I-ar fi dat la giole toti Miticii si s-ar fi sinucis la metrou nebagat in seama de public in al treilea an de viata. La Cluj insa a avut loc si timp sa creasca. Uneori cu greutati, cu sponsori retrasi din scurt sau cu fonduri insuficiente dinspre centru. Tot crescand asa fain intr-un an era sa faca poc! Tin minte ca existau doar 3 sau 4 locatii pentru vizionari, ca erau cozi infernale si publicul astepta intrarea badge-urilor mai intai. Asa erau regulile pe atunci. Haos, nervi, stat pe jos prin sali. Asa nu se mai putea! Lucrurile insa au evoluat, organizatorii s-au miscat - numarul locatiilor s-a multiplicat, au fost recuperate sali de cinema, in timp si reconditionate, s-a ajuns, intr-o razbunare culturala cu iz comic, sa mergi la mall pentru filme de festival. In ultimii ani se experimenteaza mult cu includerea a cat mai multor cartiere ale Clujului in circuitul festivalului. Deja s-au stabilit automatisme - daca ploua, proiectia din Piata Unirii se muta la Casa Studentilor tarziu in noapte. Iar festivalul s-a extins dincolo de puterea unui om de cuprindere. Daca la inceput erau zombies care alergau incercand sa bifeze toate filmele si chiar se laudau ca au reusit asta, acum volumul de evenimente - pentru ca la filme se adauga concerte, dans, tot felul de intalniri si proiecte - e imposibil de cuprins. Ba chiar se intampla lucruri inafara orasului.




     Eu am ramas fidel strict filmelor si Clujului. Au fost ani cand am descoperit cate o perla cinematografica - tin minte ca aici am vazut primul meu Kim Ki-Duk sau, mai recent, primul Villeneuve. Nu o sa uit niciodata senzatia de gol in stomac de dupa Cargo 200. Au fost si ani in care n-am gasit comori cinematografice, dar m-am hranit cu multe filme bune. A fost un an cand am mancat documentare pe paine pentru ca de asta mi-a fost pofta, alti ani cand am preferat titluri mai comerciale, care se vad cu precadere la lasarea noptii in Piata Unirii. Si nu cred sa fi trecut un an fara sa vad un film asiatic.


     E primul an insa cand volumul meu de filme va fi redus - planuiesc sa vad 5 filme in 3 zile de festival - iar in rest sa testam ce mai pot oferi Clujul si imprejurimile sale. Cum spuneam - nu se schimba doar Clujul si TIFF-ul, ma schimb si eu. A fost odata cand veneam cu trenul la cuseta, cu intarzierile uriase ale CFR-ului, cu cazari direct in Piata Unirii, din cauza de lipsa de fonduri, la o masa distanta de Chisu si Caranfil care nu se opreau din baut si palavrageala. Apoi cu cazari pe la rude indepartate care se minunau ca in fiecare an veneam insotit de alta domnisoara. Si mai tarziu cu cazari la aceeasi pensiune, cu aceeasi domnisoara. Iar acum? Acum am inchiriat un apartament pentru ca e musai sa avem bucatarie. Venim cu masina si am pus ochii pe cateva locuri bune de vizitat in 3. Ocolind desigur ploile zdravene, iscate din senin, pe care la inceput de iunie Clujul ni le va oferi garantat. Pentru ca unele lucruri raman totusi neschimbate.



SHARE:

Feeling Good in metroul de Dristor


     Luni dimineata pe peronul de la Timpuri Noi am remarcat un tip carand o chitara in spate. Pana sa vina metroul a scos-o si a gadilat-o un pic. Nu mi-am dat seama ca-si facea incalzirea. S-a suit in acelasi vagon cu mine, la coada metroului care ducea spre Dristor. Nici nu m-am asezat bine ca a si pornit un Feeling Good. Si nu doar ca stia cu chitara, si cu vocea se descurca foarte bine. Am dat rec - si eu, si inca o tipa. L-am vazut cum zambeste. Era un motiv de fericire faptul ca oamenii au pornit inregistrarile. Pastrand proportiile, era ca si cum a intors 2 scaune de la primele acorduri si versuri. Dincolo de banii pe care ii strange sau nu, cand auziti ceva care suna atat de bine, ridicati ochii din ecranele telefoanelor si zambiti. E gratis si cineva se va bucura nespus. Iar la final aplaudati-l sau spuneti-i o vorba frumoasa. Hai ca se poate!



SHARE:

Saturday, May 27, 2017

Slim fit


Euro Tower, intersectia Barbu Vacarescu cu Lacul Tei, Bucuresti.

SHARE:

Friday, May 26, 2017

Bitch-slapping spre o superfinala

   
     Sau, mai cuminte scris, drumul spre finala NBA 2017.

     Sa incepem cu Vestul. Warriors s-au intarit cu Kevin Durant vara trecuta. Au curs litri de cerneala si venin pe subiectul asta. Multi l-au atacat deplangand moartea unei francize, tradarea unui oras si crearea unei superechipe. Warriors au devenit Villain Squad. Adevarul e ca treaba la Thunder nu ducea nicaieri. Si cand ma gandesc ca in primii 5 erau acum niste ani Durant, Westbrook, Harden si Ibaka... Cum naiba n-au luat un titlu nu pricep! Cert e ca Durant avea o dorinta legitima - un inel de campion pentru un jucator cu calitatile, versatilitatea si cifrele sale suna firesc. Are 28 de ani si tic-tac-ul nu se opreste, asa ca Durant a ales Warriors. Locul de unde o finala NBA se vedea cel mai sigur. Finala in care Warriors asteapta de la el sa faca diferenta. Asadar o casatorie din interes, asemanatoare cu cea dintre LeBron si Miami.


     Cu Durant in formula de start, Warriors au mers ceas tot sezonul. Nou venitul s-a integrat bine. Surprinzator de repede si de bine pentru mine. Mai putine puncte pe meci, dar mai eficient inscrise, lucru firesc atunci cand imparti aruncarile cu Steph Curry si Klay Thompson. KD are la Warriors cele mai bune cifre din cariera la recuperari si blocaje. A invatat sa se apere mai bine? Nu cred asta. Pur si simplu ducea in carca ofensiva lui Thunder, asa ca nu avea cum sa livreze la fel de bine in defensiva. Acum e un jucator mai echilibrat. In ofensiva sunt multe guri de foc si mingea se misca si se imparte. Asa ca ramane destula energie si concentrare si pentru partea defensiva.

     Cu exceptia problemelor de sanatate ale antrenorului Steve Kerr si parcursul in playoff s-a intamplat fara vreo sincopa. Au fost 8 victorii consecutive cu Blazers si Jazz. Nici macar in finala de conferinta, contra lui Spurs - una din echipele abonate la performanta, n-au pierdut vreun meci. Acum 2 ani Greg Popovich pierduse in fata lor, dar recunoscuse ca ii place foarte mult stilul de joc al lui Warriors. Acum un an, acelasi Pop marturisea ca viseaza noaptea scheme de joc cu care sa-i invinga. Ce a visat, ce n-a visat, Spurs i-au pierdut pe Tony Parker si pe Kwahi Leonard accidentati si Warriors nu le-au dat nicio sansa. 4 victorii consecutive si Splash brothers, Draymond Green si KD sunt acolo unde si-au dorit.


     De partea cealalta, in Est, de vreo 7 ani incoace echipa in care joaca LeBron James ajunge in actul final al ligii. Au fost anii cu Heat, iar acum sunt anii cu Cavs. In Miami i-a avut pe Wade si Bosh, acum ii sunt alaturi Kyrie Irving si Kevin Love. Cavs au avut caderi de forma in timpul sezonului, dar asta nu a fost o surpriza. Au pierdut locul 1 in Est in favoarea lui Celtics - asta a fost o surpriza - dar planul era cu bataie lunga: mai important ca LBJ sa intre in playoff odihnit, mai important ca cei de la Cavs - campionii en titre - sa fie motivati decat sa stea comod pe locul 1 la final de sezon regulat.

     Din prima secunda a playoff-ului LeBron a preluat controlul. Cifrele lui au sarit in aer: in playoff pana la finala are in medie 32.5 puncte, 8.0 recuperari, 7.0 pase decisive, 2.2 steal-uri si 1.4 blocaje. Pacers si Raptors au fost date la o parte cu 8 victorii consecutive. Iar Celtics - considerati niste rivali in devenire - s-au vazut si ei maturati din drum. O singura infrangere pentru Cavs in seria cu Celtics, una in care LBJ n-a functionat la parametrii standard. Altfel, chiar si la TD Garden, Cavs le-au administrat o corectie la peste 40 de puncte diferenta celor de la Celtics.


     Cavs arata asemanator cu anul trecut, dar si-au intarit banca de rezerve acolo unde au aparut Deron Williams si Kyle Korver. Primul era unul din cei mai buni play makeri acum cativa ani, dar scandalurile cu antrenorii si accidentarile l-au transformat intr-un circar ambulant plimbat de la o echipa la alta. Pe Cavs nu i-a costat mult, dar nu e clar daca si cat poate sa conteze la nivelul unei finale NBA intr-un second unit. Korver in schimb e un tragator de 3 de cea mai buna calitate. Si cand LBJ in patrundere trage dupa el un al doilea aparator, ghici cine pandeste de la distanta? Warriors si Cavs se asteptau sa se revada in finala NBA 2017. Totul a fost gandit in cele 2 tabere pentru aceasta batalie. Sunt multe polite de platit si o groaza de lucruri de dovedit pentru ca e al 3-lea an consecutiv cand cele 2 echipe ajung aici. E finalul, se inchide trilogia. Pana aici Warriors si Cavs au facut bitch-slapping cu adversarele. Nu m-am uitat la niciun meci live - nu mi se parea ca exista miza. Dar acum incepe o superfinala. 2 superechipe, odihnite, fara accidentari, care au stiut ca vor ajunge aici, pentru asta s-au pregatit tot sezonul. The Super Villains sau LBJ, the new MJ? Totul sau nimic intr-o serie cel mai bun din 7.

Primul meci se joaca joi foarte de dimineata, de la 4:00. In Ro se vede pe Dolce Sport sau contra a 6$ pe watch.nba.com.

SHARE:

Thursday, May 25, 2017

EPL 2016/2017: la capat de drum

     A fost un sezon asa si asa de Premier League. Bine, e al naibii de greu sa bati sezonul trecut - unul de basm cu Leicester campioana, sau unul in care s-a jucat cu titlul pe masa pana in minutul 93 al ultimei etape - vezi dubla lui Aguero care a facut-o pe City campioana pentru prima oara in istorie in 2012. Dar hai sa trecem in revista dezamagirile si suprizele placute ale sezonului.

     Dezamagirile

     1 si 2: Mou si Pep

     Veniti pe cai mari la rivalele din Manchester, niciunul nu a produs ceva notabil. Mou a mai descalecat in Anglia de 2 ori, n-are deci vreo scuza a adaptarii. Iar manevrele sale in timpul mandatului lui Van Gaal au fost penibile. A facut transferuri record, dar a ajuns sa stea la mana finalei de EL contra gradinitei lui Ajax ca sa prinda un loc de UCL. Vor urma desigur noi transferuri pe bani grei si un sezon mai incarcat ca miza la finalul caruia vom putea concluziona daca Mou mai este capabil de performanta sau doar de aroganta.


     Pep are scuza debutului in EPL. Bine, debutul in sine a fost excelent, a curs cu laude dupa primele etape, doar ca ce a urmat n-a mai fost lapte si miere. Pep a facut tot felul de mutari nefericite. Gen sa-l scoata din primul 11 pe Aguero pe motiv ca nu se potriveste cu stilul de joc pe care vrea sa-l imprime lui City - sa joace fara varf autentic. Jesus s-a rupt, pustiul Iheanacho e departe de constanta necesara. Efect invers a avut si indepartarea lui Hart, portarul titular al Angliei, in favoarea lui Bravo care ajunsese sa ia gol la fiecare sut primit pe spatiul portii. City a terminat pe podium, dar locul 3 e doar o consolare versus asteptari si investitii.

     3: Sunderland/Moyes

     Ca Sunderland a retrogradat nu e o surpriza, de cativa ani se zbatea in coada clasamentului, iar cu un an in urma s-a salvat miraculos. Dar a fost o retrogradare urata. Cu doar 24 de puncte obtinute si multe infrangeri la scoruri usturatoare. Cam ca Aston Villa in sezonul trecut. Iar Moyes a dat duda dupa duda in reactii si declaratii. Finalul apoteotic: dupa ultima partida a spus ca ramane managerul echipei, a doua zi si-a dat demisia. Probabil se apuca peste vara de un curs de limba chineza.

     4: Debarcarea lui Ranieri

     Nimeni n-avea pretentia ca Leicester sa se bata iarasi la locurile de frunte. A fost un miracol ca o echipa neica nimeni s-a incununat campioana anul trecut. Dar lucrurile au mers din rau in mai rau pentru ea. A pierdut un inchizator cum altul nu e in Premier League, lucru confirmat anul acesta cand Kante a castigat titlul de cel mai bun jucator al ligii si un titlu cu Chelsea. Apoi a urmat telenovela Mahrez - vrea sau nu, pleaca sau nu, are chef sau nu. Si in fata Vardy a stat pe uscat etape bune. Pe masura ce corabia se scufunda in campionat, Leicester inainta incet, frumos si neasteptat in Champions League. Cum ar fi? Cum ar fi daca Leicester ar ridica cel mai pretios trofeu la nivel de cluburi? La finalul lui februarie insa celebrul Dilly Ding Dilly Dong a fost dat afara de la echipa cu care a luat singurul titlu dintr-o cariera in care a antrenat nume mari din Europa. Ar fi retrogradat Leicester cu el la carma? Habar n-am. L-au sapat jucatorii? Mahrez si Vardy si-au regasit subit forma, Leicester a terminat sezonul cu fruntea sus. Totusi debarcarea lui Ranieri ramane o mizerie uriasa.


     Surprizele placute

     1: Chelsea in varianta Conte 1.0

     Italianul la primul sezon in Anglia (apropo de vesnicele scuze ale lui Klopp care si dupa 2 sezoane mai gaseste explicatii pentru esecuri in gradul de umezeala al gazonului) a fost hit. Chelsea era infometata, dar daca vorbim de foame Arsenal e de dreptul flamanda si tot nu reuseste nimic. Pe Stamford Bridge totul a mers brici: veteranii au pus umarul, macar moral, Conte i-a injectat cu energie si pasiune secunda de secunda, Hazard si Costa au revenit la forma consacrata, Kante s-a potrivit perfect, iar tehnicianul a trecut la un 3-4-3 pe care multi cauta sa-l copieze acum.Pana si David Luiz, despre suma caruia de re-transfer la Chelsea am spus ca e absurda, a avut performante solide si constante.


     2. Salvatorii galezilor: Paul Clement si Fernando Llorente

    Sawansea s-a salvat pe mana celor 14 goluri inscrise de veteranul Llorente si pe calmul unui manager obisnuit sa fie vioara a doua, adus in a doua jumatate de sezon. La anul viata galezilor se anunta la fel de grea - zvonurile sunt ca l-au pierdut deja pe Sigurdsson in favoarea lui Everton.

     3:  Tottenham Hotspur

     E al doilea an consecutiv cand termina deasupra rivalilor din nordul Londrei. E al doilea an consecutiv cand termina in top 4. Daca anul trecut au fost la mustata de locul 2, anul acesta locul 2 a fost al lor si au fost singurii care au tinut, pana la un punct, pasul cu Chelsea. Se zvoneste ca Pochettino e pe lista scurta a Barcelonei. Si nu e de mirare pentru ce a construit cu Spurs si cum stie sa lucreze cu jucatorii tineri.

    4: Dele Alli

    Anul trecut a explodat. Anul acesta a confirmat. Si confirmarile sunt mult mai dificile decat exploziile. 18 goluri in 33 de meciuri de Premier League pentru mijlocasul de 20 de ani care il are drept model pe Stevie G.




SHARE:

Wednesday, May 24, 2017

Masinile rosii


ISU grupul de interventie 1, detasamentul 2. Bulevardul Ferdinand, Bucuresti.

SHARE:

Tuesday, May 23, 2017

Box office Romania: 15 - 21 mai 2017

 
   Total: 4.34m RON

Fara lansari importante si cu o vreme calduta, dar schimbatoare, consumul in cinema nu sufera variatii importante. Fata de saptamana trecuta vorbim de un +2%.

    Top 3:

King Arthur: Legend of the Sword (s1) 1.51m RON
Guardians of the Galaxy Vol.2 (s4) 673k RON
Alien: Covenant (s2) 532k RON

L-am estimat corect pe Arthur saptamana trecuta la 1.35m RON. Un debut solid ce va fi urmat de un deces subit, dar sigur. Va fi detronat fara dubii weekend-ul ce urmeaza de POTC 5 si apoi va fi prapad, urmeaza weekend-ul prelungit cu 1 iunie cand consumul in cinema va scadea dramatic. GG2, despre care am scris aici, a fost la mustata sa treaca de pragul de 4m RON incasati in 4 saptamani. A intrat si in top 10 pe 2017, dar nu cred ca va mai fi acolo si la finalul anului. Puiul de Alien e in zona lui de confort si l-a scos pe Fast and Furious 8 din top 3 dupa 4 saptamani de glorie comerciala. 


Alte premiere: How to Be a Latin Lover 297k RON, Snatched 194k RON. Surprinzator pentru mine cat a incasat primul titlu, il estimsem la jumatate. Ma face sa ma gandesc la cat conteaza traducerea titlului... Cu estimarea de 220k RON am fost unde trebuie pentru Snatched.

Ce lansari urmeaza in w-end?

Un titlu cu potential de top 10 si un titlu de festival:

Pirates of the Carribean: Dead Men Tell No Tales. Piratii au fost luati ostatici de hackeri (am scris despre asta aici), Depp e intr-o gaura neagra, personala si profesionala, franciza a luat o pauza cam mare - POTC 4 a fost lansat in mai 2011 si rezultatele sale au fost cele mai slabe la nivel global, brandul mi se pare subrezit. Dar... in Ro in 2011 POTC 4 a fost numarul 1, a deschis cu 83 de mii de spectatori si pana la final a avut 342 de mii. Niste picioare decente care arata ca publicul n-a plecat dezamagit din sala. Promovarea e peste tot, concurenta nema. Estimarea mea: 2.4m RON incasati la deschidere, o suma cu care ar fi a treia lansare a anului la noi.

The Other Side of Hope. Kaurismaki, deci iar un finlandez despre un refugiat sirian la Helsinki. Lansare limitata. Estimarea mea: 25k RON.



SHARE:

Fahrenheit 9/11 si 11/9

     Fratii Weinstein au anuntat recent achizitionarea drepturilor worldwide pentru Fahrenheit 11/9. No typo here - autorul aclamatului Fahrenheit 9/11, docu despre George W. Bush si razboiul impotriva terorismului, lucreaza la un material nou care-l va avea in centru pe Donald Trump - ales POTUS la 9 noiembrie 2016.


     De ce merita bagata in seama vestea? 1. Pentru ca Moore a fost unul dintre cei care au scris masiv in vara lui 2016 despre cum Trump va ajunge la Casa Alba. Pe vremea cand multi il considerau un clovn printre republicani, Moore a analizat clar si eficient si a intuit corect tot parcursul istoriei. N-a reusit sa-i schimbe cursul, in grandomania lui asta cauta, dar un lucru e sigur: intelege foarte bine resorturile care l-au adus pe Trump in cea mai inalta functie a lumii. Iar in Fahrenheit 11/9 a promis sa arate ca POTUS e gol. Si Moore are tupeu, e inventiv si s-a pus, sunt sigur, cu mult inaintea alegerii lui Trump pe treaba. 2. Weinstein Bros au promis o campanie de promovare neconventionala. Si ei se pricep la asta, iar combinatia cu Moore e match made in heaven. Lui Moore ii place sa starneasca controverse, n-are vreo greata sa se bage in rahat pana la gat, iar Weinsteinii vor impacheta totul cu funda rosie. 3. Istoria. Ea se scrie zi de zi si habar n-avem acum cum vor arata lucrurile pentru Trump la momentul lansarii docu-lui. Poate ca va fi cu happy end.


SHARE:

Monday, May 22, 2017

Nor de mai




Strada Tohani, Bucuresti.

SHARE:

Guardians of the Galaxy Vol. 2

      Matineul de sambata la Hollywood Multiplex. 4 oameni in sala, inclusiv o fetita de 8-9 ani. Primul GG a fost hit pentru mine - neasteptat, proaspat, cu zvac si umor. Deci ceva asteptari am.

     Cum e 2-ul? Mai jos decat primul. Gimmick-urile le stii deja si parca sunt folosite prea mult si prea des. Iau un exemplu, slow motion-urile. Am numarat cinci fara sa-mi fac un scop din asta, pur si simplu ti se apleaca. Integrarea muzicii, walkman-ul been there, seen that. Groot in varianta baby e dragalas, dar miroase a directiva de la divizia de merchandising de la ani lumina distanta. Personajele sunt acolo, relatiile sunt acolo, sarcasmul e bine mersi si el. Asta e de bine. Dar secundarii nu mai aduc aceeasi savoare. Singura care iese in evidenta pentru mine e Nebula - deloc intamplator un personaj care e jucat pe o carte dramatica. Antagonistul si relatia lui cu eroul - interesante pana la punctul la care nemurirea are un punct vulnerabil (pai atunci cum mai e nemurire?) sub forma de creier gigantic (say what?). Aveam un prof in facultate care ne spunea ca Dumnezeu trebuie sa fie un mos cu barba alba si lunga pentru ca altfel babele n-ar crede in El. Scenaristii lui GG2 ma cred baba.


     GG2 = consumabil, dar nimic notabil.



SHARE:

Friday, May 19, 2017

Box office Romania: 8-14 mai 2017

     


     Total: 4.21m RON

16% scadere fata de saptamana anterioara si a 3-a saptamana consecutiva de scadere dupa maximul lansarii lui F&F 8.

      Top 3:

Guardians of the Galaxy vol.2
(s2)    1.47m RON
Alien: Covenant (s1)                         784k RON
Fast & Furious 8 (s4)                       608k RON



Alte lansari: Deep 204k RON si Ultima zi 3.5k RON

     Guardians se tine bine, in primele 2 saptamani a trecut de 3m RON incasati si e pe locul 10 la general pe 2017. Mai are loc de crescut, dar nu cred ca va rezista in top 10 pana la sfarsitul anului. Puiul de Alien a debutat cumva asteptat - pentru mine asta inseamna ca exista un "capac" la noi pentru serie. Lucru dovedit si de Prometheus. La a patra saptamana freza lui Fast 8 rezista pentru o clasare pe podium.

Ce lansari urmeaza in w-end?

Agitatie mare cu 5 lansari, dar si cu vreme buna.

L'empereur. Au trecut 12 ani de la Marsul pinguinilor, incredibil. Avem parte de un sequel, si mai incredibil. Brand exista, dar nisa documentarului e foarte stramta. Estimarea mea: 50k RON.

How to Be a Latin Lover. Povestea unui gigolo la batranete cu o traducere romaneasca care incearca sa agate public mai tanar - Cum sa fii amantu' la femei? Salma Hayek pe afis, dar o poveste prea in etate pentru publicul de la noi de cinema. Estimarea mea:  150k RON.

Snatched. Amy Schumer cu Goldie Hawn, ambele de nerecunoscut, mama si fiica in vacanta. Comedie rated R - dar cu niste note la public si critica deloc atragatoare. Estimarea mea: 220k RON.

King Arthur: Legend of the Sword. Guy Ritchie, buget mare, a fost flop peste ocean, dar are sanse sa recupereze ceva international. Nu ma indoiesc de potentialul lui in Romania, estimez cu tot cu avanpremierea de w-end-ul trecut: 1.35m RON.

The Happiest Day in the Life of Olli Maki. Finlandez, festival, alb negru, biografic. Estimarea mea: 5k RON.





SHARE:

Wednesday, May 17, 2017

Venetia de Jan Morris

     Mi-au ramas in cap doua filme din vizitele la Venetia. Primul e cu o batranica. Pipernicita si incovoiata, cara niste plase dupa ea. Si ea si plasele sunt gri si parca vin din alta lume. O urmaresc cu privirea pana ce se face nevazuta intr-un imobil decrepit, cu o intrare as fi zis nefunctionala. Al doilea e cu un vaporetto dric. Cu steag negru arborat si cu membrii familiei indoliate suindu-se cu grija echilibrului la bord. Vaporetto-ul se face si el nevazut pe canalele lagunei. E genul de realizare pe cat de fireasca, pe atat de neasteptata: in Venetia traiesc oameni. Dincolo de hoardele care se trag in selfie-uri si-si achizitioneaza suveniriri, sunt oameni care se nasc aici, copilaresc, se casatoresc, imbatranesc si mor tot aici. Venetia e casa si cimitirul lor.

     Pentru ca ma interesa Venetia acestor oameni am ajuns la Venetia lui Jan Morris. O autoare britanica care dupa al doilea Razboi Mondial a scris - imbinand istoria, cercetarea documentelor si viata la fata locului - cea mai buna carte despre Serenissima. Nu va asteptati la literatura de calatorie. Sau la o lectura usoara. Autoarea insasi spunea la 90 de ani, intr-un interviu recent, ca a scris o carte buna, dar lunga. E genul de carte pentru care ai nevoie de rabdare, nicidecum una pe care sa o iei la plaja. Este excelent documentata, pe alocuri iti da senzatia de exhaustivitate, conceputa foarte logic, cu o frazare ampla si bogata care nu te lasa sa respiri. Cu o masura exacta si fina ajunge la tine din cand in cand o doza concentrata de umor negru englezesc si o tusa din gustul personal al autoarei.


     Din Venetia lui Jan Morris ai senzatia ca afli totul despre oras si imprejurimi, despre istoria locului si despre oamenii care l-au populat. Si poate cel mai important iti face o foame teribila sa mergi si sa o vezi iar. De data asta cu ochii si mintea de dupa carte, intr-una din zilele acelea umede si cetoase, cand turistii nu se inghesuie, dar ea isi poarta impasibila frumusetea decazuta.

Venetia, Jan Morris, editura Polirom
SHARE:

Tuesday, May 16, 2017

Pirati luati ostatici

     De dimineata aveam un push notification pe telefon care ma anunta ca boss-ul cel mare de la Disney, Bob Iger - domnul acela care tot zice ca se duce, dar nu se da dus - a declarat ca un titlu de cinematograf al studioului a fost luat "ostatic" de cei care si-au facut de cap prin calculatoarele lumii de vineri incoace.


     N-as fi scris un caracter despre asta daca nu aflam acum cateva minute ca e vorba despre cea mai recenta parte din Piratii din Caraibe - Dead Men Tell No Tales - cea care se lanseaza worldwide in 26 mai, deci mai putin de 10 zile. Trebuie sa recunosc ca mi se pare o ironie delicioasa faptul ca Piratii au fost luati ostatici. :)

     Din cate am citit adevaratii pirati cer o recompensa in bitcoin si ameninta ca vor lansa la liber bucatica cu bucatica Dead Men Tell No Tales-ul. Un pic de promovare si niste teasing nu strica niciodata, dar daca filmul se va gasi la liber... asta ar insemna pierderi garantate de zeci de milioane de dolari pentru studioul producator. Disney a declarat oficial ca nu plateste si ca lucreaza cu FBI-ul pentru pedepsirea vinovatilor.

     Si daca se dovedeste ca si acest atac are in spate niste hackeri sustinuti de Coreea de Nord - asa cum am citit in diagonala de dimineata in NYT - cred ca lobby-ul hollywoodian isi va pune toate tunurile pe regimul Kim Jong-un.


SHARE:

Monday, May 15, 2017

Promisiunile lui LeBron

     Acum cateva zile LeBron James l-a depasit pe Kareem Abdul-Jabbar la numarul de puncte marcate in playoff. Mai are vreo 200 de puncte pana la Michael Jordan, liderul istoric la aceasta categorie. Ceea ce in regimul si ritmul acestui playoff, sa zicem minim 8 meciuri (finala de conferinta si finala NBA) cu 30 de puncte meci, inseamna ca la finalul sezonului 2016/2017 LBJ va fi numarul 1 ever.

     Nostalgicii vor spune ca tot MJ a fost mai bun si statisticienii le vor da apa la moara: pe vremea lui MJ primul tur de playoff se juca in sistemul cel mai bun din 5 meciuri, nu cel mai bun din 7 ca acum. Joci mai mult, inscrii mai mult, vor spune ei. Daca e insa sa ne uitam pe statistici in profunzime vedem ca MJ a ajuns in 13 sezoane in playoff in cariera sa, pentru LBJ acesta este playoff-ul cu numarul 12. Si mai in profunzime, e adevarat, MJ are 179 de meciuri in playoff, LBJ are 199. Totusi performantele celor doi raman apropiate si comparabile.

     Profilurile lor sunt diferite, pozitiile lor in teren sunt diferite, stilul de joc e diferit. Vremurile s-au schimbat, baschetul s-a schimbat. MJ a fost un marcator exceptional, LBJ sta mai bine in schimb la recuperari si pase decisive. MJ e peste la steal-uri, LBJ la block-uri. LBJ va avea, probabil, o cariera mai longeviva decat MJ. Dar e mult in urma la cel mai important criteriu in ochii multora - numarul de inele de campion. MJ are 6 astfel de bijuterii, toate castigate cu Chicago Bulls. LBJ doar 3. Primele 2 castigate in Miami, al treilea - cel mai pretios - castigat acasa, in Cleveland.

     La inceputul carierei sale, altii il vedeau pe LBJ ca pe o promisiune. La 20 de ani se scria despre el ca nimeni la varsta lui nu a fost atat de bun. Dar cate alte superstaruri in devenire nu s-au ratat in banii, notorietatea, accidentarile si esecurile sportive cu care NBA-ul vine la pachet? LeBron a invatat sa-si promita singur lucruri importante.

     In 2006/2007 Cavs s-au indoit in fata lui Spurs in finala NBA. LBJ si-a promis atunci ca va avea un inel de campion cat de curand. Si cel supranumit Regele a plecat in pribegie pentru a-si tine promisiunea. N-a fost o pribegie saraca, Miami si South Florida l-au primit cu bratele deschise, iar Pat Riley i-a oferit coechipierii si organizatia pregatite pentru primele titluri NBA. Cu Wade si Bosh alaturi de LBJ, Heat au fost o echipa detestata, dar eficienta. LBJ a facut o alegere dureroasa, dar corecta: 2 titluri de campion NBA in primii 3 ani in Miami. Acasa, in Ohio, lui LBJ ii arsesera tricoul pe strazi, iar patronul il blestemase ca Mama Omida. Dar LeBron nu-si vanduse casa din Akron, locul unde se nascuse si copilarise, iar in fiecare vacanta se intorcea acolo. Dupa o finala pierduta cu Heat, iarasi in fata lui Spurs, cu un LeBron maturizat si stapan pe ce are de facut, era vremea pentru una din cele mai frumoase povesti ale baschetului nord american - Intoarcerea Regelui in Cleveland.

     In discursul si toate interviurile oferite, LBJ nu s-a ferit sa spuna ca s-a intors pentru un titlu. Aceasta era noua lui promisiune. Vorbim de Cavs care nu facusera asta niciodata, nu aveau cultura victoriei, si de un stat - Ohio - care nu mai celebrase un titlu sportiv, de orice fel, de 50 de ani. Era atat de multa emotie in revenirea lui incat parea o mutare riscanta. LBJ punea presiune pe el, dar si pe organizatie si fani. El stia ce are facut si toata lumea s-a aliniat in spatele Regelui. Aproape miraculos, titlul a venit in al doilea an dupa revenire. Un trofeu NBA obtinut astfel - vorbim de constructia de la 0 a unei echipe si a unei mentalitati de invingator - ar trebui sa conteze mai mult decat titlurile castigate back 2 back cu o echipa stabila si sudata.

      Ce urmeaza? LeBron stie sa se automotiveze si pune si mai multa presiune pe el insusi: vrea sa prinda din urma o fantoma. Fantoma din Chicago. Imposibil, vor spune multi. Fantoma din Chicago are sase inele de campion. LBJ doar trei. Poate ca la finalul acestei luni va veni al patrulea. Si restul? Habar n-am, dar istoria ne invata ca LBJ isi cam tine promisiunile.


SHARE:

Saturday, May 13, 2017

Jurnal bolognez: part 5

     Cred ca Mara s-a lecuit in excursia asta, macar partial, de frica de trafic. Au roit atatea scutere, biciclete, masini si autobuze prin jurul ei incat a trecut de la tresaritul ei obisnuit la o nepasare justa.

     Si tot la capitolul concluzii bologneze notam faptul ca arcadele - care se intind pe o lungime totala de mai bine de 90 de kilometri in acest oras - exista cu un motiv intemeiat si functional. Norii chiar se scutura des la Bologna si coafura 'taliana trebuie sa reziste. Si apropo de arcade, ele devin o problema pentru gps-ul telefoanelor mobile. Cat timp esti sub ele localizarea da rateuri. In conditiile astea n-ar trebui sa fie Bologna un punct fierbinte al spionajului? (m-a lamurit Tudor ulterior ca exista sisteme mult mai performante in localizare decat gps-ul telefonului meu)


     Nu-mi vine sa cred ca n-am apucat sa beau niciun pahar de vin, in schimb cred ca n-am mancat niciodata mai multa inghetata decat acum. In unanimitate declaram Sorbetteria Castiglione drept locul cu cea mai buna inghetata din oras.

     Dam o ultima roata prin centru, pozez cel mai mare ficus pe care l-am vazut vreodata, mancam o portie de paste proaspete la Mercato di Mezzo si finita la partita, ne intoarcem dupa bagaje si pornim catre aeroport. Acolo unde e randul ultimei inghetate - Mara termina prima cu 15 gusturi. Ma pune sa i le recit pe repeat, deopotriva mandra si impresionata: capsuni, caramel sarat, fistic cu praline, crocante, crema di grom, mascarpone con nutella, fistic simplu, menta, Dolce Ema, crema Michelangelo, nociolla, speculoos, budino di Provenza, vanilie Tahiti si cacao. Acasa ne asteapta, asa cum zice Mara, printul Baulica.



SHARE:

Friday, May 12, 2017

Jurnal bolognez: part 4

     De la 6 la 7 dimineata Mara tine o conferinta de presa, iar apoi doarme neintoarsa pana la 10. Timp berechet sa pregatim o vizita la un loc de joaca - cererea expresa a Marei de ieri. In teorie centrul Bologniei nu e deloc ofertant. Gasim cu greu una bucata Giardini Margherita dotata conform unei poze gasite cu chiu, cu vai pe net cu un loc de joaca. Un pic dupa 11 iesim pe usa. Totul merge ca la carte pana cand, odata suiti in autobuz, soferul ne indica niste automate de bilete care merg doar cu fise - 1,5euro de basca. Legea lui Murphy: cand ai nevoie de maruntul ala care-ti atarna greu in buzunar, ia-l de unde nu-i. Urmeaza un filmulet de 5 minute cu prosti - noi si o doamna stafidita reusim sa bagam 1,3 euro in aparat, apoi ea face cheta pentru alti 20 de centi. Doar ca in 90 de secunde cei 1,3 euro expira asa ca sunt pierduti. Din una in alta am ajuns unde aveam nevoie. Fara control, fara pobleme.

     Gradina e loc de alergat, jucat baschet si plimbat carutul. O gasca de baieti fluiera de la o distanta sigura o domnisoara cu forme apetisante care se intinde in tot felul de pozitii prin iarba. Gasim repede locul din fotografie si Mara e incantata sa se catare, sa traverseze pe o barna, sa urce si sa coboare un pod si sa se dea pe tobogane. Fericirea unui copil e simpla.


     Si completa daca dupa-amiaza mergem dupa inghetata. Am ochit Cremeria Santo Stefano. E mai mica, mai cu feeling, cu cateva lazi de plastic folosite drept scaune de cei de afara. Selectia nu e la fel de bogata, dar gustul este divin. Nu bate Castigllione, dar e peste Funivia clar. Pentru ca Mara are muci - mananca doar cu lingurita. La totale insa pitica sta bine - 14 gusturi, primul loc. Mai ramane o jumatate de zi de maine pentru o rasturnare de clasament.

     Pe seara descoperim chiar langa Porta Saragozza un parc mic unde oamenii se intalnesc cu cainii lor si care are... un mini-loc de joaca. Suficient ca Mara sa consume ultima liniuta a bateriei acestei zile. 

SHARE:

Thursday, May 11, 2017

Jurnal bolognez: part 3

     Ne trezim de voie si petrecem toata dimineata pe lene maxima, dar vrem sa ajungem departe azi - pe un deal din afara orasului, la biserica Sf. Laurentiu. Statia de titicar e la 2 pasi de noi, dar inainte e musai sa testam cate un croissant de la vecinul de peste drum. Titicarul vine si pleaca fara sa ne ia - e plin ochi. Soferul ne asigura ca in 5-10 minute va sosi urmatorul. Urmatorul se dovedeste a fi un minibus de 20 de locuri cu copertine de plastic transparent ca sa vezi orasul si casti incluse in pret ca sa mai afli una alta de pe drum.

     La destinatie e o aglomeratie de nedescris. Ai nevoie de nervi de otel si ca sofer, si ca vizitator. Mara culege floricele si ne zice ca ea vrea acasa, la olita. La intoarcere luam chiar titicarul spre deliciul ei - e pur si simplu incantata de hurducaielile la care suntem supusi. Pentru un adult minibus-ul e alegerea potrivita. Inconjuram stadionul Dall'Ara si vocea ghidului ne informeaza ca stadionul a fost construit in vremuri fasciste si ca la intrare trona o statuie a lui Benito calare. Si eu care aveam impresia ca Bologna e chinesenta stangii italienesti. Tot in ordine de idei politica: pe multe ziduri e scris cu spray NO RENZI. La radio am auzit de dimineata ca omul a castigat, n-am inteles si ce a castigat, dar pe mine ma roade altceva. NO RENZI asta e o lucratura proaspata, identica - aceleasi 2 tuburi, unul negru, altul rosu - in tot centrul orasului, si pe alocuri barbara. Cum sa slutesti un perete cu asa ceva, fix langa o icoana din secolul 17 protejata de municipalitate cu un geam gros.

     Fac doua drumuri la supermarket. Primul inainte de ploaie, al doilea dupa. Aici de 1 mai e program de duminica, cu pauza generoasa la pranz. Ploaia se intampla cu o punctualitate de gentleman, intre 14:00 si 16:00, asa ca la 17:00 se da startul unei cautari noi de inghetata: catre Sorbetteria Castiglione. Ne-am documentat, e una din cele mai bune din oras.


     Mishu: O sa murim mancand inghetata.Eu: Cred ca da. Mara nu zice nimic, dar mananca de zor inghetata. Clasamentul nostru e dat peste cap, eu eram pe ultimul loc, dar aici e cea mai buna inghetata - imi mai iau o piccolo, due gusti, si devin lider. Pentru putin timp insa, nici altii nu se lasa mai prejos. La final vorbim de o inflatie de puncte pentru toti si de un indice glicemic care a sarit demult in aer. De unde stiu? Ma uit la Mara care merge singura  pana la apartament - un kilometru si ceva - in pas de urias si de soldat si care citeste numerele strazilor de la dreapta la stanga cautandu-l la nesfarsit pe partea cu impare pe 48, cel la care locuim noi.




SHARE:

Wednesday, May 10, 2017

Jurnal bolognez: part 2

     Arcadele pe care Mara le-a botezat tuneluri plus mozaicurile si marmura care-si schimba modelul una-doua sunt suficiente azi pentru ca jumi din drumul pana la Finistrella via biserica Sf. Francisc sa fie parcurs de printesa pe jos. Juma in carca lui ta-su. Nu ma plang - am asteptat mult perioada asta, a venit cu intarziere, in cazul asta cu niste kilograme in plus de dus, dar imi place. Finistrella nu ma inspira deloc fotografic, mi se pare ca iese fix la fel ca-n pozele oricui altcuiva, in schimb Italia are lumina sublima asa ca transform un leu de pe gardul bisericii Sf. Francisc in modelul meu preferat. 

     Nu putem sa nu vizitam o gelaterie. Ne pica in drum Grom. O tine Mishu minte de la Florenta. Mara atinge un nou maxim in privinta capacitatii ei de a imparti cu ceilalti. Citez: eu impart singura. Tin socoteala cupelor diferite gustate de fiecare. Aparent Mara va pierde - iarasi a vrut de capsuni, ea vrea mereu de capsuni, dar de fapt ea va castiga pentru ca cere sa guste de fiecare data si din inghetatele noastre.


     Fiindca mood-ul s-a stricat, mergem la somn. Dar Mara ne trage clapa si nu doarme.  Asa ca ne setam pe harta Pasta Fresca Naldi despre care am citit ca fac tortellini ca la mama acasa. Mai bine zis ca la bunica acasa - retetele sunt de pe vremea ei. Old school, hand made, proaspat si fara nicio fita.

      La Naldi facem comanda si pana e gata - vorbim de 15 minute - ne plimbam in sus si-n jos pe Via del Pratello. E plin de graffiti si de lume. De unde Bologna pana aici motaia duminica dupa-amiaza, acum si aici capata multa culoare si chef de viata. Ne asezam pe jos, asa cum fac localnicii, dar Mara nu e deloc impresionata. Desface cativa tortellini, constata ca inauntru e carne si cere niste foccaccia ca s-o inmoaie in sosul de smantana. In rest, pauza. Si eu care credeam ca la Bologna gastronomia nu va da gres.


      Mai tarziu o inghetata devine "morcovul" perfect, doar ca ceea ce pe harta e la 15 minute de mers pe jos de noi se transforma intr-o odisee de o ora si jumatate. Oprim la usi la care e musai sa ciocanim, investigam scuterele - sunt Suzuki sau Honda? sunt conduse de doamne sau domni? - si pe fiecare banca intalnita e musai sa ne odihnim dupa sedinte de window shopping intens. Incep sa inteleg de ce in Bologna multi copii mari, de 4-5 ani sunt plimbati inca in carucioare. Uneori chiar ai nevoie sa ajungi undeva.

      Fix cand sa ajungem la Cremeria Funivia, una din cele mai bine cotate din oras, lui Mara care e in carca mea ii scapa pe jos bufnita alba, din hartie, cumparata in prima seara de la un cetatean oblic si botezata pe loc Filou. Mishu o recupereaza, dar cand sa i-o returneze trage semnalul de alarma - Mara sta sa adoarma! Bine, nu e tocmai un semnal de alarma. Ca nu se opreste nimeni si nimic. Adica Mara chiar adoarme fix inainte de a ajunge la... coada serpuitoare formata in fata cremeriei. La 2 pasi e un parculet, asa ca Mishu se aseaza cu Mara acolo, iar eu sunt linistit - poate sa dureze si o ora sa iau inghetata. Sunt 4 vanzatori - fiecare in parte incaseaza banii, iar apoi isi insoteste clientul prin alegeriile cremoase si fructoase. Sa tot fie in fata mea vreo 60 de oameni. Au si gelateriile orarul lor de varf, dar Funivia este suprasolicitata.


     Ma intorc la fete cu 3 inghetate - ciocolata, cafea si pere. Mara sforaie, asa ca nu se alege cu nimic, iar Mishu face o supradoza. O pasam pe Mara de la unul la altul in drum spre apartament. Fix inainte sa ajungem, matza face ochi si primele cuvinte sunt si nu glumesc: vreau inghetata! Am ochit una pe strada noastra, mai sus un pic de unde stam, asa ca ne rerutam din mers. Ii zice Gelateria Islanda. Mica, mai putin pretentioasa, de cartier dupa familiaritatea clientilor si varsta lor inaintata, dar cu niste portii generoase si gustoase din care Mara mananca si cu parul, hanoracul si barbia.



     Pe seara ies dupa pizza. Haman e de origine nord africana si cand il intreb daca sa ma intorc in 10 dupa pizza, imi spune sec: 8. Italianca de la casa, afabila, ma asigura ca 10 e perfect. In urma mea ii explica ceva despre atitudine si relaxare lui Haman. Eu fac cam 2 poze pe minut, si foamea mea de poze e mare. Iar cu pizza in brate, in drum spre casa, mai fac cateva. Nu-s dese ocaziile deci incerc sa profit. Sunt incantat de rezultate pana ajung la apartament si constat ca pantalonii si hanoracul sunt stropiti de sos de la quattro fromaggi si capriciosa. Nasolica, e singurul hanorac pe care il am in aceasta deplasare si maine e anuntata o ploaie.
SHARE:

Tuesday, May 9, 2017

Jurnal bolognez: part 1

      

     Cand am luat biletele de avion Mara inca isi facea somnul de dupa-amiaza, obicei la care intre timp a renuntat. Cu toate astea, intre agitatia de pe aeroport unde jucariile din duty free o inveselesc, dar controlul bagajelor o indispune, zborul in sine in care rontaie crantanele pe urcare si suge o acadea pe coborare ca sa sufere mai putin cu urechile si mersul cu taxiurile... ajunge la cazare fix ca sa inchida ochii si sa doarma nemiscata pentru 1 ora si jumatate.

      Stiam ca am ales (iarasi!) o cazare la ultimul etaj al unei cladiri fara lift, dar uitasem ca manerul de la valiza e rupt. Mille grazie, Cristi! Ma indrept de coloana, dar ma cocosez la loc - suntem intr-o mansarda traversata de barne de lemn innegrite de timp si roase de carii. All in all e o cazare faina. Dar multa piatra, asa ca rece, asa ca dam drumul la caldura. Bucataria are cu adevarat de toate, iar din balconul mic, 2 pe 2, se vad o curte interioara, acoperisuri rosii, un brad si cerul albastru. O liniste in care diferentiezi intre 2 ciripituri de pasarele. Moment spart de injuraturile lipsite de originalitate ale unui roman care locuieste foarte aproape, posibil chiar in cladire cu noi, si care-si varsa of-ul pe partenera lui de viata la telefon cu accent moldovenesc. Cliseu, dar 100% real. Pana si un grafitti zice neaos - lumea viseaza.


     Plin de romani. De toate soiurile. Silvie a fost acum 2 saptamani, Cristi vine fix cand noi ne intoarcem. In avion am zarit un coleg de munca, iar primii 2 "artisti" locali - un vanzator de baloane care targeteaza fara mila copiii punandu-le in mana cate un catelus si un adult care se prefacea ca e bebelus intr-un carut (stiu, suna sinistru, dar cei mici erau buluc acolo) erau conationali de-ai nostri cu ten masliniu. Si la prima inghetata bologneza ne-a servit tot o romanca. Asa ca - exceptand negrii, oblicii si pensionarii aranjati la 4 ace care lasa dare de parfum in urma lor - voi considera mereu ca ma intersectez cu potentiali conationali.

      Rauri de oameni in zona pietonala din centru. Strada pietonala e un concept greu de inteles pentru Mara - ea se uita la culoarea semaforului si ne cere sa revenim pe trotuar. Restul oamenilor formeaza mici furnicare in jurul unor instrumentisti care-si dau recitalurile asteptand in schimb donatii si aplauze. Mult saxofon si chitara. Marei ii e foame. Bine, ea nu spune asta, dar Mishu se prinde dupa dispozitie. N-avem timp sa asteptam, dar nici nu nimerim usor ceva bun si la botul calului. Dupa cateva guri de foccacia si bagheta cu prosciutto - in sfarsit gasim o pizzerie care-si asteapta musterii cu patratelele gata facute si tinute calde. Brusc toata lumea se relaxeaza. Dupa, inevitabil, se pune problema primei inghetate.

      Gelateria Gianni. E prima cu care ne intersectam, intrebarile raman pe mai tarziu. Incepe si numaratoarea cupelor - avem un concurs care sa-i insufle Marei dorinta de a incerca lucruri noi: fiecare noua cupa gustata se numara si cine are mai multe la final de excursie o sa fie castigator. Imi aduc aminte pe vremuri cand mergeam la mare si mancam in fiecare zi, tot sejurul, cu o pofta absoluta aceeasi inghetata de vanilie de la dozator. Mai aveau si de ciocolata, dar mie nu-mi placea. La Gianni avem de ales intre 20 de sortimente.



SHARE:
© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig