Westbrook adus langa LeBron si AD. Asa scrie la gazeta. Miroase tare a marketing si mesaje subliminale, dar in privinta unui titlu... lasati-ma sa am indoieli.
Partea de mk. Lakers nu i-au lasat pe Nets sa fie povestea sezonului urmator. Si-au construit propria treime baschetbalistica despre care sa se vorbeasca mult si bine. Partea de mesaje subliminale. Westbrook nu are vreun titlu NBA, desi a jucat cu Durant in Oklahoma si cu Harden in Houston. N-am fi departe de adevar daca am spune ca si Harden, si Durant au cam simtit ca nu pot castiga alaturi de Westbrook. Deci daca LeBron iese campion alaturi de Westbrook, cam ce putem intelege de aici? Ca LeBron scoate ce e mai bun din tine, nu? De partea cealalta Kyrie a fost omul nr.2 dupa LeBron la titlul lor cu Cavs, iar Durant i-a avut pe Steph, Klay & Draymond la titlurile cu Warriors. Iarasi - daca Lakers ar triumfa cu Nets, ce ne-ar spune noua asta? Si tot asa...
Partea cu baschetul nu e asa simpla insa. Westbrook e o masinarie de triple double-uri, cand a mers la Wizards eu am fost incantat - el isi vedea de stats-uri si ii ducea in playoff. Asa a si fost. Si, tot cum am prezis, au iesit in prima runda. Le va da energie celor de la Lakers, iar LeBron va respira. Sezonul regulat va fi mult mai usor de dus. Problema e playoff-ul. Si personalitatea lui Westbrook. Sunt prea multe exemple cand a dat chix, turn over-uri, aruncari fortate aiurea, o disperare absurda de a fi despre el si numai despre el. Imi place Westbrook, dar au fost prea multe ocazii cand n-a invatat ce-ar fi avut de invatat ca sa cred ca se va intampla asta acum. Sigur ca Lakers pot ajunge in finala, dar fata in fata cu Nets, iau Nets. Care la randul lor au inteles ca au nevoie de rim protection si ceva pe banca.
Intre Vizantea si Tuzla nu m-a lasat inima si am dat o fuga pe ffwd pana la TIFF. Luni si marti, doar doua zile, de unul singur, cat sa simt Clujul in festival aniversar dupa ce anul trecut am dat skip din motive pandemice. Si sa vad cateva filme.
A fost un TIFF asumat on a shoestring. De la aeroport si pana-n Piata Unirii am marsaluit 8km pe jos cu o pauza de mic dejun… de la Lidl. Ca-n tinerete cand nu aveam bani de taxi sau terase. Mi-am ridicat badge-ul si mi-am luat biletele dorite. Nu prea am avut ce vedea in prima parte a zilei, in niciuna din zile, asa ca am lucrat de pe o banca din Parcul Central si mi-am luat cazarea. Am regasit Clujul avand acelasi apetit pentru constructii. De data asta si unele bulevarde mari sunt in plin proces de renovare. Sunt si destui soferi care-si pun caii putere sa faca galagie. Clujul nu mai e definitiv un oras molcom sau linistit. E plin de evenimente si de viata. Iar regulile se fac si desfac pentru ca ea sa mearga mai departe.
Primul film, Lobster Soup, la Cercul Militar. Scaunele sunt ok, sala e dichisita, locul e aerisit. Pentru cineva care-si aminteste proiectii chinuitoare cu scaune de lemn si miros imbacsit… e pur si simplu alta lume. Langa mine aterizeaza Sorina. Stiam ca e venita la TIFF, dar care erau sansele sa ne vedem intamplator chiar la prima mea vizionare? Documentarul e fain e de tot. Facut de niste spanioli. Despre un local unde niste fosti pescari se intalnesc si povestesc si dezbat. Un fel de Poiana lui Iocan doar ca la interior ca-n Islanda musca vantul. La final cei doi regizori apar in carne si oase pentru un q&a. Intuiesc primele doua intrebari. Daca aproape finalul e o coincidenta uriasa sau e pus cu mana acolo. Si de ce nu apar, de ce nu vorbesc personaje feminine in acest documentar. Spaniolii fac balet pe campul minat al acestor vremuri, dar producatorul islandez nu rabda prea mult. Cere microfonul si spune: in Islanda barbatii merg la pescuit. Liniste. Si islandezul completeaza: si 70% din studenti sunt de sex feminin. Joac-o p-asta, corectitudine politica!
Seara sunt in Piata Unirii. Daca vremea e buna, am o slabiciune sa vin aici. Locatia, decorul mi se par perfecte. Deobicei se proiecteaza filme mainstream. Azi e The Mauritanian. Dupa un caz adevarat al unui mauritan inchis si torturat la Gitmo in vremurile lui Rumsfeld & Bush fiul. Si care, mi se pare chiar mai important, a mai stat 7 (repet 7!) ani inchis pentru ca administratia Obama a pus si ea toate piedicile posibile inevitabilei eliberari. Jodie Foster si Benedict Cumberbatch. Palatabil, dar one sided.
A doua zi e cam la fel - lucrez pana pe dupa-amiaza cand bag doua romanesti unul dupa altul. Babardeala e neconventional, dar il inteleg. Nu ma deranjeaza ca e foarte in your face, sunt zile in care asa ti se pare ca e - orasul, oamenii, lumea toata. Cu Neidentificat nu sunt pe aceeasi lungime de unda. Ma prind relativ repede ce va urma, asa ca isi pierde miza cumva, iar finalul ma desumfla. Au fost mici trimiteri rasiste de-a lungul filmului, dar mie mi s-a parut ca luat cu totul e un film despre un individ, despre starea lui. Ori finalul imi zice altceva, ca e despre sistem si despre rasism. Nu vreau sa dau spoilere, dar daca il vedeti si vreti sa dezbatem, sunt ready to rumble. Eu l-as fi inchis cu cadrul cu cel intins pe caldaram.
Seara, inapoi in Unirii pentru Persian Lessons. O poveste clasica despre supravietuire intr-un lagar de concentrare. De data asta printr-o gaselnita norocoasa si curajoasa deopotriva. Unul dintre comandanti are o slabiciune, vom vedea la final ca e una foarte bine calculata, pentru o limba rara. Iar cand un detinut pretinde ca nu este evreu, ci iranian, incepe un joc de-a invatatul unei limbi straine imaginare pentru amandoi. Cu miza suprema - viata. Imi place cum, cu toata greutatea subiectului, e loc de umor si chiar o zona amoros ludica. Telenovela de lagar va sa zica.
Spre pranz, urmatoarea zi, plec spre aeroport tot per pedes. E o caldura infernala. Fac pauze dese: ii iau Marei un pop it, imi cumpar multe lichide, stau la umbra. Cand ajung la aeroport deja s-au adunat norii, pana la imbarcare ploua zdravan, fulgera si tuna. Citesc doua povestiri de Lucia Berlin. Mai toti se agita, ce fac, de ce nu ne imbarca, vociferari si miscari browniene. Ca om care a prins o furtuna in zbor, prefer sa citesc inca o ora, sa o lasam sa treaca. Langa mine e o fata cu ochii cei mai senini intr-un carucior cu rotile. Ne privim unul pe celalalt si ne zambim pe sub masti. Parem singurii pentru care e timp.
Ne-am intors undeva in Vrancea cum imi place mie sa-i spun locului asta. A fost cu vecinul George care ne-a dus pe coclauri, cu urcari repetate pana la troita - spre disperarea Marei care nu-ntelege care e treaba cu mersul asta, cu dusul pana la magazinul din sat - slava Domnului ca fix langa el e locul de joaca. A fost cu o piscatura de albina - macar stim acum ca Mara nu e alergica, cu izvoare tamaduitoare, dar care miros a ou stricat, cu casa lui mos Ion Roata si cu niscaiva EURO 2020, toata Vrancea tinea cu Italia ca jumatate de Vrancea a fost sau este plecata acolo, si NBA playoff 2021, asta strict pentru mine la orele diminetii. Cu peste facut de subsemnatul la gratar, cu parfum de tei scuturandu-se, cu o gradina de legume din care nu stiu daca Mishu s-a servit pana la urma cu ceva. Si cu o gramada de colaje pe care le las mai jos pentru cand o sa fiu un batranel cat mai putin senil (sper).
Contrar predictiei mele, a fost Bucks in 6. Dupa ce Suns au luat primele doua meciuri de acasa, Bucks au intors la 2-2, au castigat un joc si-n The Valley si au inchis fara mari emotii acasa in Milwaukee. Primul titlu dupa fix 50 de ani. In ultimul meci Giannis a dat fix 50 de puncte. E al saptelea jucator din istoria Ligii care atinge acest bechmark intr-un meci al finalei.
Fara sa stirbesc din meritele defensive ale lui Jrue Holiday, cu el aparandu-se la CP3 Phoenix n-a mai intrat in starea de flux, si nici din cele ofensive ale lui Khris Middleton, a avut un meci pe care l-a castigat singur cu aruncarile sale din sfertul 4, omul care a impins-o pe Bucks catre acest titlu a fost, fara nicio indoiala, Giannis Antetokounmpo.
Greek Freak, am citit ca nu-l deranjeaza sa i se spuna asa, merita toate laudele din lume.
Mai intai de toate tine si de povestea vietii sale. Emigrantul african fugit alaturi de familie in cautarea unei vieti mai bune, vanzatorul ambulant de ceasuri in pietele Atenei, remarcatul de mic pentru fizicul sau iesit din comun. Ajuns in America si selectat de Bucks de pe pozitia 15 a draftului, muncitor din cale afara, niciodata cu nasul pe sus. Am citit ca urmareste doar 7 oameni pe Twitter dintre care vreo 5 sunt membrii familiei sale, iar Colin Cowherd spunea, cred foarte corect, despre Giannis ca e an old soul in a new body. Nu-i pasa de politica, de can can-uri, de fashion, de new media. In schimb e familist si loial. Atat de loial incat a ales the hard way. Putea sa plece oriunde, sa construiasca o superechipa, n-ar fi fost primul si nici ultimul care sa gaseasca un drum cat mai sigur si facil catre un inel de campion. A iesit MVP al sezonului regulat in back to back years, fara sa iasa insa castigator in Est. Putea sa plece, dar a resemnat cu Milwaukee. Din loialitate fata de cei care i-au oferit o sansa si i-au devenit acasa.
Da, a fost un sezon in care multe accidentari au contat in playoff. Dar inclusiv Giannis a patit-o zdravan cu ceea ce a fost etichetata drept o hiperextensie a genunchiului. Se intampla inainte sa inceapa finala cu Suns, iar eu imi imaginam ca va lipsi cel putin primele 2 meciuri. A fost pe teren din prima secunda! Pe cifre a fost beton - 35 puncte, 13 recuperari, 5 pase decisive, vorbim de mediile lui in seria finala. Dar dincolo de medii, Greek Freak a fost jucatorul de pe teren care a facut diferenta, a facut inca un salt, a aratat ca unul din acei cei mai mari jucatori care mai scot ceva din palarie pentru marele act de la final.
Pentru mine au fost trei astfel de lucruri. Unu: a lasat ofensiva sa fie construita de fundasi. N-a cerut mingea, atacul nu s-a facut prin el. Astfel i-a adus pe Khris si Jrue in joc, le-a dat sansa sa se incalzeasca si sa-si intre in ritm. Cati jucatori ar fi capabili sa faca asta, sa se adapteze din mers, sa renunte la ei insisi si sa o faca fix in finala NBA? Doi: a inteles sa nu forteze nici cu aruncarile de la distanta, sa joace pe calitatile lui fizice, sa patrunda, iar de la libere a facut o minune in ultimul meci. Suns s-au bazat pe statistici, calcaiul lui Ahile al grecului erau liberele, avea un average pe la 60% si l-au adus de 19 ori la linia de fault. A dat 17 din ele! Totul e in minte. A lui Ben Simmons s-a facut tandari, a lui Giannis s-a ridicat la next level. Trei: block-urile. Multi se gandeau ca Ayton e mobil si sta foarte bine pe fizic. Giannis l-a anihilat. Block-ul pe acel alley oop de la Booker pentru Ayton, la care Giannis vine tarziu, dar in loc sa-si ia un dunk in cap reuseste un capac epic, va ramane in istorie. E momentul care defineste seria finalei din acest sezon si ii asigura lui Giannis un loc in istorie.
Acum 25 de ani ii spunea Independence Day. Astazi ii spune The Tomorrow War. Diferentele dintre ele ne spun cum s-a schimbat lumea intr-un sfert de secol, in vreme ce asemanarea este evidenta: ambele filme sunt popocorn blockbusters gandite sa functioneze pentru piata US in jurul zilei de 4 iulie cand tot americanu' vrea sa salveze lumea. Tomorrow War ar fi trebuit sa se vada pe marele ecran si i-ar fi fost bine acolo, dar la intersectia dintre pandemie si svod-uri, iata-l pe Amazon Prime unde, scrie la gazeta, bate recorduri dupa recorduri.
In 1996 era despre State, autoritati cu discursuri inaltatoare si un ton jucaus livrat de eroul Will Smith. 2021 vine cu un mood mai pesimist, neincredere in autoritati, mici atentionari climatice si diversitate sporita. Mambo-jambo-ul stiintific a crescut si el semnificativ pentru ca spectatorul a invatat sa faca du-te-vino in timp in numeroase alte pelicule mainstream (apropo, posterul de la Tomorrow War aduce destul de mult si cu cel de la Edge of Tomorrow). E plin de gauri de logica, dar se stie ca atunci cand mesteci popcorn neuronii stau in repaus. Nimic original, nimic memorabil, dar bine executat - asta e adevarat. Next, please.
Dorian Galbinski a trait trei vieti intr-una. Prima, in Romania, la Constanta, unde si-a trait copilaria, adolesenta si un pic din tinerete si de unde a fugit, inspirat daca e sa privim retrospectiv, autoturnandu-se la Securitate cu privire la faptul ca e evreu. A doua, in proaspatul nascut stat Israel, unde a experimentat viata intr-un kibbutz, a participat la Razboiul de Sase Zile dintr-un tanc si s-a casatorit prima oara. A treia in Anglia, la Londra, unde a ajuns in urma unor fericite potriviri ale destinului si unde s-a simtit cumva acasa. A lucrat mai bine de 30 de ani in cadrul BBC, a ramas vaduv, s-a recasatorit, si-a vazut copiii crescand si avand la randul lor copii. Asa ca noianul de experiente si intamplari traite si relatate in acest jurnal e cat se poate de divers, comic, tragic, banal, cu greutate. Mie mi-au ramas in cap cateva: Napoli si ideea primului miros al lumii libere, tancurile spalate cu Coca Cola, cel mai bun detergent din lume, Elena Ceausescu la Londra recitand cu pasiune poezie cu iz nationalist sau telefonul de la 2 noaptea primit in camera de hotel de la Chisinau.
Chiar daca am simtit ca nu a povestit destul despre relatiile personale (cu sotiile, copiii si nepotii sai), poate e ceva englezesc in chestia asta, am gasit memoriile captivante si m-am trezit de multe ori povestindu-i si lui Mishu despre ce citeam. Cel mai bun semn ca mi-au placut foarte mult.
Memoriile unui reporter BBC, Dorian Galbinski Editura Humanitas, 2021
Una neasteptata dupa un playoff marcat de accidentari. Fara sa vreau sa iau nimic din meritele finalistelor, e imposibil sa nu te uiti la lista de accidentari si la culoarul pe care au ajuns acestea aici. In Vest, Suns au trecut de Lakers unde AD a iesit accidentat, iar LeBron a jucat accidentat. Apoi de Nuggets fara Jamal Murray de dinaintea startului playoffului. Apoi de Clippers fara Kawhi. Suns insisi au avut scurte perioade in care au trebuit sa se descurce fara CP3. A fost accidentarea de la umar dintr-unul din primele meciuri cu Lakers (parea bad karma CP3 all over again) si testarea pozitiva la COVID-19 care l-a tinut departe in primele doua meciuri cu Clippers.
In Est, Bucks au facut un sweep surprinzator cu Miami Heat (cam la fel ca cel administrat de Suns lui Denver Nuggets), apoi au dat de Nets unde Harden si Kyrie s-au rupt. Harden a revenit la un moment dat in serie, dar era intr-un picior, iar Durant a tras cat a putut si, daca ar fi purtat adidasi cu un numar mai mic, ar fi si reusit sa ii treaca pe Nets de Bucks. Dar asa, Bucks au dat mai departe de Hawks, dar si aici Trae Young si-a scrantit glezna dupa ce a calcat pe picior un arbitru de margine (imagine that bad luck!), iar Bucks insisi l-au pierdut pe Greek Freak dupa o accidentare care poarta numele hyperextended knee si care pe imagine arata oribil.
Cine ia finala? Iau Suns in 5! Vad multe avantaje pentru Phoenix. Au avut parte de cateva zile libere in plus fiindca au terminat seria cu Clippers mai repede. Au home court advantage si l-au tinut foarte bine in acest playoff. Publicul galagios va fi in delir - ar fi primul titlu NBA pentru franciza. CP3 a aratat in meciul 6 cu Clippers ca dincolo de a ancora echipa, de a distribui mingea, poate sa o ia in spate de unul singur si sa o duca spre victorie! Rolurile sunt foarte clare - Booker e shooter, Ayton e centru, mix-ul de experienta si fresh meat e acolo, iar pe banca Monty le serveste sfaturile corecte cu un calm desavarsit. Cred ca Suns vor lua primele doua meciuri. Bucks se vor intoarce acasa sperand sa faca ce au mai facut - sa revina de la 0-2. Ramane semnul de intrebare pe Giannis. Era dat ca va reveni intr-un eventual meci 7 cu Hawks. Deci ar trebui sa intre din primul meci al finalei. Dar cat s-a antrenat? Si cat va juca? Si cu cata frica - jocul sau e unul pe forta, bazat pe calitatile lui atletice... Si va rezista? Cred ca meciurile din Milwaukee se vor splitui, iar Suns vor reveni acasa si vor inchide seria.
Anul trecuta fost multa munca in spate, aproape anulata de pandemie. Anul acesta am facut lucrurile din foarte scurt, era dupa Paste cand m-am gandit prima oara la un repeat. Dar trebuie sa fi avut a very good karma, altfel nu se explica cum s-au potrivit toate la fix. Panoul liber in cele doua saptamani de care aveam nevoie, un prieten al unui prieten care sa execute ideea de anul acesta - dinozaur, flori, stele, totul in tonuri pastel - cu viteza luminii.
