Maestrul de Christopher Clarey

 

      O biografie hipnotizanta care m-a facut sa caut meciurile lui Federer pe youtube. Da, da, se gaseste acolo duelul cu Safin de la Melbourne integral. 

      Abordarea lui Clarey, care si-a gandit cartea ca un turneu in care fiecare capitol inseamna o noua locatie si istoria lui Federer cu acea locatie, este captivanta. Scriitura te face sa vezi punctele si oamenii. Iar portretele sunt mereu bine echilibrate. O carte ireprosabila chiar si pentru mine, un consumator de tenis ocazional si nu neaparat un mare fan al elvetianului. Desi recunosc ca pe final de cariera mi-a devenit din ce in ce mai drag.

      Maestrul, Christopher Clarey, Pilot Books, 2021

3 x crowd pleasere frantuzesti remixate US

      Le Diner de cons a devenit Dinner for Schmucks.

                  Intouchables a devenit The Upside.

              

La famille Belier a devenit CODA.

The Swimmers

 

     Am citit recent ca Sara Mardini risca o pedeapsa de multi ani dupa gratii in Grecia unde a ajutat (autoritatile elene folosesc alte verbe) refugiatii sa traverseze marea. La fel cum o facuse si ea cu ani in urma alaturi de sora ei, Yusra Mardini. Le cunoasteam povestea din articolele din preajma Olimpiadei de la Rio, dar intre timp a aparut The Swimmers.

     Filmul bifeaza toate momentele cheie din calatoria  surorilor Mardini. Plecarea din Siria unde razboiul devenea o realitate, traversarea catre Lesbos si incredibilul efort de a inota pe langa barca, ruta prin Balcani, sosirea in Germania si drumul fiecareia dintre surori: Sara inapoi catre Lesbos pentru a-i ajuta pe cei ca ele, Yusra catre Rio unde a reprezentat echipa olimpica a refugiatilor si a castigat o serie de 100m fluture.

     E cel mai important ca povestea lor a ajuns sa fie ecranizata pentru ca asa va ajunge la milioane de oameni. Unora le va da speranta, altora le va deschide un pic mintea. Dar la nivel de executie eu i-am gasit destule lipsuri. Mi s-a parut prea glitzy & shiny (probabil tocmai in logica de a face filmul cat mai accesibil…) si prea putin focusat (parca se incurca in cate are de bifat). 

Im Westen nichts Neues

 

     Am preferat titlul original, in germana, pentru ca mi se pare important de stiut originea filmului, dar toti il stim drept All Quiet on the Western Front. In vremurile pe care le traim, acest film anti razboi pica cat se poate de paradoxal. Parca n-ai vrea sa-l vezi, dar stii ca e important sa o faci.

     De la spalatul pe creier nationalist de acasa si pana la realitatile hidoase din prima linie a frontului e un drum foarte scurt. Socul nu poate fi absorbit direct, e nevoie de altcineva care sa te restarteze oferindu-ti manualul de utilizare al noii lumi. Unde scrie mare de tot, pe prima pagina: orice si oricate ai face, totul tine de noroc. 

     Am gasit executia filmului foarte buna all around minus niste timpi morti in care insa am putut sa rumeg un pic lucrurile. Se gaseste pe Netflix.

     

Clarkson’s Farm

 

     Nu-mi place Jeremy Clarkson in general si nu-mi place nici aici. Macar in Top Gear aveam perspective diferite si il gaseam mai usor de indurat. Aici e… doar el. Pe de alta parte lumea unei ferme, cum se intampla lucrurile si oamenii de pe langa ea, mi s-a parut irezistibila. Stiu ca e mult fard in spatele oricarui produs de tip reality, dar chiar si asa experienta mi-a adus cumva a Doc Martin. Daca aveti vreodata mult timp la dispozitie si vreti sa va curatati creierul, se gaseste pe Amazon Prime. 

NBA: trade deadline februarie 2023

 

     Nets blow it up! In sfarsit! Trebuia sa fie un dream team, dar tot ce au reusit a fost sa castige o serie de playoff in trei ani. Execrabil. Harden a fost primul care a roit-o mai demult, acum a venit randul lui Kyrie trimis la Mavericks si lui KD trimis la Suns. La schimb n-a venit mare lucru: Dinwiddie, Finney-Smith si Bridges, probabil cel mai rasarit nume. Plus multe pick-uri. Aia e, cand dai cu mucii in fasole asa tare, vine si nota de plata. Nets nu vor conta ani buni de acum incolo, dar poate cu o echipa fara nume mari vor prinde totusi playoff-ul. Ceea ce e tot ce au putut si cu numele mari.

     Nu am inteles nimic din ce gandeste Cuban pentru Mavericks. Kyrie e un tip dificil si e ball dominant. Ceea ce nu pare deloc o solutie buna cand vrei sa construiesti in jurul lui Doncic. Probabil ca nu-l va resemna pentru la anul… si Mavericks au facut rost de cap size.

     Durant la Suns e insa o chestie tare interesanta. CP3 stie sa distribuie, iar cu KD gura principala de tun, Booker isi va gasi usor spatiu si timp ca shooter. Iar Ayton e un centru foarte bun. Pe hartie suna foarte bine. Suns au renuntat la adancimea echipei lor. Bridges, Cam Johnson si Crowder. O sa vedem cat va conta asta.

     Lakers pack Russell Westbrook! Un deal in trei cu Wolves si Jazz in urma caruia D’Angelo Russell se intoarce in L.A. O mutare foarte, foarte buna pentru Lakers. Chiar ieri scriam ca nu vor prinde playoff-ul, dar dupa aceasta mutare… mai vedem.

LeBron James: cel mai bun marcator din istoria NBA

     Astazi, cu noaptea-n cap, am privit o parte de istorie a baschetului scrisa in direct. LeBron James avea nevoie de 36 de puncte ca sa bata recordul lui Kareem Abdul-Jabbar si cu un minut si cateva secunde inainte de incheierea sfertului trei, cu un fadeaway jumper, a facut-o. Un record care statea in picioare din 1984 si despre care multi credeau ca va ramane asa pentru totdeauna.

     Sezonul celor de la Lakers e salvat. Nu vor prinde playoff-ul, dar va fi anul in care un Laker ia coroana de cel mai bun marcator din istorie de la un alt Laker. Pentru LBJ e inca un argument, si inca unul forte, ca el este GOAT in baschet. Longevitatea lui si forma sportiva in care se prezinta la 38 de ani sunt pur si simplu fara egal. 

Torre, focaccia i Tyrr

 

     Cea mai recenta vacanta ratata a fost dureroasa. Aveam bilete de Serenissima in decembrie, dar niste muci ai Marei care au virat in otita ne-au tinut pe loc. Din scurt, pentru ca tot la ea a aparut o vineri libera de la scoala, ne-am orientat catre un weekend la Pisa. Consolare tot in regim italian deci. 

     Ryanair-ul primeste iarasi un thumb up, s-a miscat punctual si frumos. Aeroportul din Pisa e la 10 minute de centru, chestie numai buna cand aterizezi dupa opt seara. Vremea a fost si ea de treaba, oferindu-ne o fereastra fara niciun strop de ploaie, fara vant, iar in termometru intre 6 si 14 Celsius. 

     Pentru Mara atractia numarul 1 a fost Turnul Inclinat. L-am inconjurat, l-am urcat simtind cum ne trage cand intr-o parte, cand in alta, l-am pozat si pe zi, si pe noapte. Am bifat si Catedrala din Piazza dei Miracoli, un soi de doua catedrale puse una peste alta dupa mintea mea, precursor al bigger is better-ului, am prins un miting al catorva iranieni care protestau impotriva regimului de acasa… 

     Am traversat orasul vechi de sus in jos si de la dreapta la stanga cum te uiti pe harta. Pisa e un oras pe care il vezi lejer la pas. Am pozat pietele aratoase, vicolo-urile intime si detaliile alea marunte care fac Italia 100% instagramabila. Am mancat o focaccia divina, paste fresca la fel de la we love pasta (am postat despre asta aici). In schimb gelato… o dezamagire. Rufus, recomandat de Silvie, inchis. De’ Coltelli, inchis. Bottega del gelato, ok, in sfarsit ceva deschis, dar putine gusturi in oferta si nimic sa ne dea pe spate. Adevarul e ca astazi Bucurestiul e peste Pisa in materie de gelato! Ne-am repliat rapid si cu succes pe alte deserturi reusite: cannolo si cantucini, favoritele mele.

     A doua zi Mara a ales sa mergem la Marina di Pisa. Cealalta optiune era Lucca. Dar marea, indiferent de sezon, bate tot pentru ea. Asadar, luat autobuzul 10 care ne-a dus paralel cu Arno-ul si trecand pe langa sutele de barci trase pe uscat pana la Tireniana. Spalat creierii in zgomot de valuri si nuante de albastru. Vazut o bunicuta hranind pescarusii, cateva pisici umbland haihui si multi caini plimbati de stapani. De stiut ca Pisa cu totul e un oras very dog friendly. 

     Am ajuns si la muralul Tutto mondo semnat Keith Haring, nu am scapat fara achizitia unui suvenir snow globe cu Turnul din Pisa inauntru, am pus o vedere pentru Tudor, Roxana si Stefan, ne-am luat la revedere de la via Santa Maria care ne-a fost gazda buna minus masina care face curatenie in fiecare dimineata la sapte, inclusiv duminica, si ne-am intors in S4… unde traim, muncim si iubim.

Preview la Pisa, 2023: we love pasta

 

     Astazi, in vacanta la Pisa, am gasit locul acela unde poti sa mananci simplu si autentic, rapid si traditional. Ii spune (cam international) we love pasta, e fix intr-un capat/colt al zonei turistice, serveste o duzina de feluri de paste, iar gatitul incepe la 11 si se termina la 15. Si totul se intampla in fata ta. Plin de italieni tineri, semn ca am servit o masa fix ca localnicii.