Mo Salah mural

 

     In 2018 Salah a trait, in propriile sale cuvinte, cel mai prost moment al carierei. Sergio Ramos l-a accidentat in finala UCL pe care Liverpool avea sa o piarda. A iesit de pe teren in lacrimi. La patru ani distanta vine clipa revansei. Maine seara egipteanul si ai sai ii vor avea iarasi in fata pe cei de la Real Madrid in finala UCL. Si-ar fi o poveste tare frumoasa sa o castige. 

The Magnificent Life of Marcel Pagnol (coming 2025)

 

     Intr-o lume in care rabdarea a fost stearsa din dictionare, aflu ca la Cannes Sony a cumparat drepturile pentru The Magnificent Life of Marcel Pagnol, o animatie semnata de Sylvain Chomet ce va fi gata in 2025. Eu abia il astept! Da, da, in 2025, eu abia il astept! Cele cateva still shots care au aparut sunt pur si simplu irezistibile.

 

EPL: finalul sezonului 2021/2022

 

     Asta am postat in timp real in timp ce urmaream ultimele minute ale ultimei etape ale sezonului din Anglia:

     La inceputul sezonului o vedeam pe City campioana, pe Chelsea pe 2, pe United pe 3 si pe Liverpool abia pe 4. United s-a facut iarasi de ras, a terminat pe 6. Incepe sa fie o poveste gen Petrica si lupul. Urmeaza ten Hag. Chelsea are scuza faptului ca razboiul din Ucraina a dat peste cap clubul, in conditiile astea locul 3 nu e de lepadat. Clubul se vinde, pare ca va intra pe mana unor americani. Liverpool i-a suflat in ceafa lui City pana in ultimele secunde. In plus are ambele cupe castigate in Anglia in acest sezon si, cireasa de pe tort, va juca finala UCL cu Real Madrid. Pentru Klopp si ai lui a fost un sezon excelent. In schimb, desi cu 4 titluri in 5 ani, Pep nu e relaxat. Nu mai are vise de UCL, s-au transformat, dupa atatia ani, in cosmaruri UCL. Vine Haaland, masina de goluri norvegiana de doar 21 de ani. Am zis mereu ca Gabi Jesus nu e ce trebuie. O fi Haaland? Desi Arsenal si Arteta au avut o serie buna pe final de sezon, Spurs au terminat deasupra, au prins top 4 si un loc de UCL pentru la anul. Chestie care ma bucura tare pentru ca sper ca Harry Kane sa ramana la Spurs pentru toata cariera lui. Old school.  

Playoff 2022: finalele conferintelor

 

     Nu se intampla des sa le nimeresc la marele fix, dar in runda precendenta asa a fost. Am zis Miami in 6 si asa a fost, am zis Boston in 7 si asa a fost, am zis Golden State in 6 si asa a fost. Si am zis ca va fi surpriza Doncic si am luat Dallas in 7. Si... asa a fost! 

     E cert ca vom avea finaliste NBA fresh fata de sezonul trecut. Si am mai bifat cateva concluzii personale. Cea mai importanta: James Harden e pa-pa! Asadar:

     In Est: Heat, favorita numarul 1, ramasa in cursa. In prima runda n-a avut prea mult de lucru cu Hawks, in a doua ceva a fost, dar nu mare lucru. Harden nu mai duce, iar Embiid era cu multiple accidentari. Butler e beton, si-a elevat jocul iarasi in playoff. Bam o sa munceasca, intrebarea e cine iese la rampa. E nevoie de niste shooting care sa si intre. Evident Herro ar fi principalul candidat, dar Miami e o sursa inepuizabila de cvasi-necunoscuti care ajung sa livreze. De partea celalalta: Boston Celtics. Tatum si Brown plus un Smart si un Horford care au iesit cand si cum trebuia la rampa i-au scos pe Nets, adica Durant, si Bucks, adica Giannis. Va fi strans, dar iau Boston in 6. History is calling.

     In Vest va fi Doncic v. Steph, Klay si Draymond. Da, Luka is the truth cum bine a zis Colin Cowherd, dar pur si simplu Warriors, batrani si imperfecti, isi vor canta cantecul lor de lebada acum. Iau Warriors in 6. 

Zero Fucks Given

 

     Sau in original Rien a Foutre. 

     Chiar si petrecand prea mult in dedesubturile unei companii aeriene low cost, uitand poate pentru prea mult timp de eroina lui, filmul asta nu m-a pierdut. Sunt avid sa vad ce e in spate, ce e dedesubt, ce e pe langa. In plus actrita din rolul principal, nimeni alta decat Adele Exarchopoulos, livreaza fara cusur o personalitate disociata, zambeste cu gura in timp ce ochii stau sa planga. Pana la final am aflat si de ce.

 

    

     

Mr. Jones

 

     La Elvira Popescu, in cadrul Festivalului de Film European. Un film manusa pentru zilele pe care le traim. 

     Un jurnalist galez razbeste prin Rusia de la inceputul anilor ‘30 si vede cu ochii lui foametea provocata de Stalin in Ucraina, dar apoi in calea aflarii adevarului de catre toata lumea se opun santajul bolsevicilor, interesele economice straine si imbuibatii noului val - inclusiv un jurnalist castigator de Pulitzer. 

       

     N-ai ce sa-i reprosezi. E produs, regizat si jucat asa cum trebuie. Pe alocuri parca as fi vrut un pic mai multa rabdare, sa stau mai mult cu feeling-ul personajului. Inteleg ca la premiera filmul avea cu vreo 20 de minute in plus. Lumea s-a plans ca e lungit si asa am ajuns la varianta actuala. Probabil ca mie mi-ar fi placut si mai mult cu acele minute lasate inauntru.

Azul mallorquin

 

     O saptamana de vacanta/concediu de Paste pe insula Mallorca cu Mihnenii. Luat bilete Ryanair cu ceva timp inainte, facut planul la o sticla de vin: rent a car si mers in nord, pe langa Alcudia, pentru cinci nopti plus inca doua in Palma. De unde a ramas zicala “5 cu 2”. Cum fu? Pe foarte scurt: de vis!

     Orarul de zbor e rezonabil, Ryanair a fost ok cap coada, iar clientii de Palma sunt mai relaxati decat pe alte destinatii spaniole. Rent a car-ul a rezultat intr-un Jeep Renegade. Cred ca n-au avut sa-i dea lui Mishu o masina in clasa compact asa ca ne-au facut un upgrade fara sa ne ia bani in plus. Chestie care lui Mishu i-a cam placut. 

     Mallorca are o autostrada care leaga Palma, in sud, de Alcudia, in nord. Si faci maxim o ora traversand insula. Cand am ajuns la cazarea noastra din Marina Manresa, hop si niste ploaie cu vant. Gazda era un batranel care a tinut sa ne treaca in revista fiecare camera. Eu, cu spaniola mea ruginita, am fost interlocutorul sau de baza. Si, si, claro, bien, gracias, martes a las dos de la tarde, hasta luego, si, si, por supesto, gracias. 

     Mamele au plecat dupa gazda care le-a auto-condus la un supermarket. Tatii au ramas cu copiii, bagajele si casa noua. Daca ne duceam noi la cumparaturi nu ne intorceam cu ce trebuie si iesea sigur scandal. Asa? S-au intors ele cand au vrut si cu ce au vrut si n-a iesit scandal. Pe seara era mai bine sa te uiti pe prognoza de a doua zi din telefon - senin si spre 20 de grade - decat afara - plante indoite de rafale de vant si ploaie cu schimbari de directie. Ce-i drept, nici ca ne-a mai plouat in restul vacantei. 

     In diminetile care au urmat am iesit la alergat, m-am salut cu britanici si nemti iesiti la fel ca mine sau cu cainii la plimbare, am tot marit traseul descoperind poteci care duceau la banci asezate strategic pentru a te bucura de rasarit si apus si am ajuns pana la plaja Sa Font de Sant Joan. 

     Iar peisajul de pe terasa casei a fost best ever. 

     In prima zi ne-am aruncat pe drumul serpuit, cu pante zdravane, care duce pana in Sa Calobra. Un soi de Transfagarasan de Mallorca. Stres pentru soferi pentru ca erau zeci si zeci de biciclisti care urcau si coborau in grupuri mari. Pe coborare ne depaseau si noi rulam cu 60-65 km/ora. Simteai ca e soseaua lor, nu a masinilor. Peisaje de cinci stele si mancat de pranz la impinge tava. 

     Plimbat per pedes pana la locul in care Torrent des Ferrets se varsa in Mediterana. 

     Pe drumul inapoi: un town stop la Pollenca. Mara si-a cumparat un volum cu Tea Stilton in spaniola, am primit un sfat bun si am mancat o paella delicioasa si ne-am fatait prin centru. 

     A doua zi era cu risc de ploaie. N-a fost, dar ca sa nu riscam am mers in Palma la Acvariu. Aglomerat, un coral, un rechin, reteta clasica. Mara s-a pozat cu un papagal pe umar si si-a ales un narval de plus botezat Zoey de la magazinul de suveniruri. 

     Apoi am ales inspirat - town stop la Valldemossa. Locul nasterii Catalinei Thomas, intre timp sanctificata, si al unor intalniri amoroase intre Chopin si George Sand. Si un oras… 100% instagramabil. Practic orice poza faci aici e buna de urcat pe site-urile de socializare. Ne-am gasit cu greu un loc de mancat de seara, franti de oboseala, iar sangria nu a fost ce trebuie. 

     Dupa doua zile de alergatura am zis sa luam o pauza: am decretat o zi de plaja care debuteaza cu o vanatoare de cadouri de Paste. Apoi ne incolonam si per pedes pana la Sant Joan. Pe drum, pentru ca deja stiam ce vreau, am pozat un garaj pentru barci si cateva vile dupa care n-are cum sa nu-ti lase gura apa. Preturile sar de 1m de euro, asa ca… Facem castele de nisip, astea sunt gratis, si o cura de turcoaz pentru retina, dar apa e prea rece de baie. Mai putin pentru Mihnea, dar el e din alta specie termica. 

     Dupa-amiaza: town stop - Arta. Un pic sub asteptari venind dupa Valldemossa, dar Santuari de Sant Salvador e la inaltime, pitoresc si depopulat. Fac un filmulet epic cu toata trupa. Iar in oras rezervam o masa pentru ca sa mancam ca lumea. Calamar, caracatita, tot ce trebuie. 

     Ziua cu numarul 4. Ii lasam pe Mihneni sa plece devreme. Mihnea e pasionat de pasari si azi mergem in parcul natural S’Albufera unde lumea vine sa vada pasaret. Desi ajungem tarziu facem doua trasee intr-o caldura care te cam loveste. Vedem… ce am vazut…? Niste rate, niste piciorongi, un rapitor, niste flamingo tineri deci inca albi si… Ii lasam sa faca inca un traseu, luam cele necesare de la Mercadona si pregatim peste la pranz - cod si somon. 

     Dupa-amiaza facem o oprire la Port d’Alcudia de unde Mara isi ia o extensie colorata, alta la Es Colomer, un mirador cu peisaje exceptionale, iar apoi ajungem pana la Platja de Formentor. 

     Se apropie apusul, e pustiu si e incredibil de bine. Formentor iti da un sentiment de capatul lumii bun. E intuneric bezna cand suntem inapoi in Marina Manresa si cerul e plin de stele. 

     Schimbam baza, dar abia la ora doua. Asa ca dimineata mergem pe o plaja din apropiere - ii zice Sant Pere. Reteta e aceeasi: castele, turcoaz, apa rece. 

     Predam cheile. Copiii plang. Efectiv le e greu sa se desparta de locul asta. Balmajim ceva despre cum in Mallorca va fi grozav. Ajungem, ne luam cazarea, soferii duc masinile la aeroport, eu incerc fara succes sa iau bilete de tren pentru Soller. Seara dam o tura prin centru, Mara pescuieste un volum din Gusti si monstrii, aici trebuie sa fim atenti sa fie in spaniola, nu in mallorquin, mancam la un nene pizzar care lucreaza totul sub ochii clientului si ies niste poze bune cu balcoanele Palmei. 

     De dimineata ies si fac o groaza de fotografii. Ajung pana la Catedrala, e pustiu. E aproape ora 8 dimineata. Mai sus orasul era ca un stup. Aici - nici tipenie de om. Ma duc sa alerg paralel cu marea, acolo unde vad alti alergatori. Sunt insa paralel si cu masinile. Chestia asta nu face sens pentru mine. Ma intorc spre catedrala alergand. 

     La 9 iau biletele de Soller, yesss!, si la 11 fara un pic suntem toti on board. Ne ia o ora si un tunel de 3km sa ajungem intr-un orasel cu vibe foarte fain - Soller. Cred ca dupa Valldemossa aici mi-a placut cel mai mult. Catedrala si piata centrala sunt pline de turisti. Cu toate astea, mai departe, in Port de Soller, unde ajungem cu un tramvai, e liniste si pace. Pentru ca sa fie timp de joaca pe plaja comandam la restaurant, dar para llevar. Picnic pe plaja. As fi luat un caiac, dar omul care se ocupa si-a luat liber.

     La intoarcere in Soller incercam un helado. Desi se lauda cu o istorie indelungata, nu stiu meserie. Italia ramane patria inghetatei si basta! La intoarcerea in Palma dam o fuga toti pana la Catedrala. Gotic impresionant si in dimensiuni, si in detalii. 

     Cumparam niste bocadillos si servim cina acasa. Sa avem timp de bagaje si de somn. Ne trezim devreme si soferii de taxi sunt punctuali. Vamonos! In Bucuresti coada de la pasapoarte e ceva ireal. Otopeniul ca aeroport a ramas prea mic pentru nevoile Bucurestiului. O lipsa totala de viziune si de strategie. Suntem deci acasa.