duminică, 9 mai 2010

A fost odata... Moldoveanu


     ... sau bai Andrei, de cand ai plecat in Canada n-am mai facut un munte adevarat. Era sfarsitul verii fierbinti a anului 2008: Franta lua presedentia rotativa a CE, Jocurile Olimpice se tineau la Beijing, Nadal castiga la Wimbledon, iar noi lasam masina la Balea vineri la 10 a.m fix. Aveam o tinta clara: sa urcam pe varful Moldoveanu.

     Si am urcat, am coborat, am urcat,... am urcat, mi-am scuipat plamanii, am urcat, am gasit semnal pe-un varf si mi-am sunat prietena. Da, sigur, totul e bine, peisajul e misto, eeee, merge greu. Dupa aia am mai urcat, am tot urcat, m-am jurat ca nu mai vin altadata, am mancat un baton de ciocolata si niste stafide, am continuat sa urc. S-a lasat ceata. Am ajuns la o cabana. Eram transpirat, ud, infometat. Andrei bea o bere. Eu tanjeam dupa o supa la plic. El nu se grabea cu berea. Un husky statea la intrarea in cabana care n-avea curent. Daca tot aveam timp, l-am pozat. Pe husky, zic. Lipsa curentului n-a fost o problema. S-a intunecat repede, eram rupt de oboseala, iar in sacul meu portocaliu era cald si bine.




     A doua zi am facut varful pe vreme buna si ceata. Mai trecea un nor, mai aparea soarele, mai trecea un nor. La coborare am ales varianta de-a dura pana in usa restaurantului din complexul Capra. Unde chelnerul ne-a anuntat catastrofic ca friptura o sa dureze juma de ora. Ingrozitor, ce sa zic, asteptam!





SHARE:
© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig