E al 11-lea an consecutiv in care vin la TIFF, dar e prima oara cand am mers la o proiectie in aer liber in Piata Unirii. Cum asa? Cred ca sunt mai degraba adeptul salii intunecate, a unei mase de oameni mai mici si bine ascunse de ea insasi in timpul vizionarii. Ma gandeam si ca in piata va fi galagie de la masini, oameni non-tiff, cine stie ce alte evenimente de prin centrul orasului si ca asta ar strica cumva experienta. Si mai era si factorul vreme - daca ploua, daca se lasa un frig nasol... Practic sunt ca o baba!
Toate astea le-am depasit cu un box office hit la mama lui in Franta - La famille Belier.
Filmul isi merita pozitia 33 in topul admisiilor din Franta ever. E o comedie feel good care nu se fereste de momentele dramatice si vorbeste despre maturizare si familie. Sigur ca citit asa ar putea duce cu gandul la Intouchables, dar e fundamental diferit - e mai cu picioarele pe pamant, mai putin de citit in cheie national franceza (desi nu lipseste o campanie electorala spumoasa si lectura unui carti semnate de Hollande) si mai mult intr-o cheie universala - aia cu puii care pleaca din cuib.
Inovatia si motorul comic vin aici din faptul ca vorbim de un cuib de surdo-muti - mama atractiva, tata dedicat, frate la inceput de pubertate si de un personaj principal cu o voce senzationala pe care si-o descopera atunci cand se inscrie la cor de dragul unui printisor parizian cu aer de Twilight.
Rasul e garantat si chestia tare e ca e un umor accesibil, dar facut fara vreo urma de chinuiala. Genul ala de comedie care aluneca frumos si bine. Momentele de suflet sunt la locul lor si livreaza, am fost in poveste tot timpul vizionarii, iar vocea actritei principale - o participanta la Vocea Frantei - rasunand cu ecou in Piata Unirii din Cluj - a fost de senzatie.
Cand aveti ocazia sa-l vedeti, nu o ratati. E un crowd pleaser ca la... mama au maison. Si nu am auzit niciun zgomot. Si a fost frig, dar mi-am tras o patura pana-n gat.