miercuri, 12 august 2009

Amintiri din Belgia


     Am vazut primele dati Belgia in 2005 si 2007. Pe masura ce-am inaintat mai mult spre nord, mi-a placut din ce in ce mai tare. Am gasit-o usor de vizitat: avioane low cost, apoi trenuri berechet. Dintr-un capat in altul faci maxim 3 ore. Ai ce vedea si parca nici nu te calci in picioare ca-n alte parti. Natura e plata, asa ca o excursie in Belgia se traduce mai degraba intr-o insiruire de orase pe care merita sa le vizitezi.

     Bruxelles, Brussels. Mai degraba o dezamagire la primele mele vizite, desi are cateva zone foarte diferite care iti ofera senzatii opuse. Multe organisme europene au sediul aici, asa ca exista o parte a orasului plina de betoane si sticle. Cam aceeasi arhitectura si in zona financiara. Includ aici si Atomium-ul.



     Apoi urmeaza o zona turistica. Nu foarte mare si destul de adunata. Ceea ce inseamna ca daca ai la dispozitie o harta si o zi de plimbare, treaba e ca si rezolvata. Grand Place e probabil punctul de maxim. O piata-bijuterie care la fiecare 2 ani (numar cu sot), parca in ultimul weekend din iulie, se transforma intr-un covor de flori. Am fost mereu in an impar, asa ca n-am vazut-o live. In poze arata senzational. Dar banuiesc ca e si un pic de calcare in picioare. In jurul acestei piete unde in serile de vara se organizeaza mereu concerte sau spectacole, pe stradute pietonale, e rost de specialitati culinare. Scoici cu cascaval. Imi aduc aminte si acum platouasul. Yummy! Nu lipsesc ciocolateriile. Pentru cunoscatori e paradisul pe pamant. Cica belgienii sunt la concurenta doar cu suedezii in Europa la ciocolata. La fel sta treaba si la capitolul bere. Retete traditionale de pe vremea unor calugari, variante cu gust de fructe, blah-blah. Magazine cu 250 de feluri de bere. Pentru turistii mai traditionalisti se gasesc cateva biserici, palate si piete. Shopping  de fite in galeria Saint Hubert. Sa nu-l uitam pe pisacios. Manneken Pis. Totally overrated dupa gustul meu.



     Dar mai exista si un Bruxlles al emigrantilor. Daca te dai jos la gara, la Zuid, si o iei pe jos spre centru, habar n-ai unde ai nimerit. O gramada de arabi, niste africani. Alte fete nu vezi! Magazine ieftine, magazine second hand, multa mizerie, bazaruri, fast food-uri arabesti. Si aici e tot Bruxelles.

     In fine... cred ca cel mai neasteptat lucru pentru mine au fost benzile desenate. Nu eram fan si nici nu stiam mare lucru despre ele. Inafara catorva numere de Rahan si Pif et Hercule, n-am stiut ce-s alea benzi desenate toata copilaria mea. La Bruxelles am descoperit benzile desenate. Sunt ridicate la rang de arta in oras, exista un mic muzeu, un circuit prin oras care sa iti ofera imaginea tuturor cladirilor desenate - e chiar cool senzatia unui perete enorm cu un muschetar - si foarte multe magazine care vand tone (nu e nici o exagerare, toneee!) de benzi desenate. Intri de curiozitate, ajungi sa rasfoiesti si sa cumperi. Gasesti tot ce vrei - de la teme funny la indecente, de la razboi la fantasy si sf, de la cele desenate alb-negru, gen schita, la cele pictate impresionist sau colorat tipator. Orice-orice!


     Anvers, Antwerpen. Mai mic, mai putin cosmopolit, dar mai cochet si mai mandru, Anvers-ul si-a trait vremurile de glorie in secolul 16 dupa decaderea economica a Brugge-ului. Poti sa mergi in zona portului daca vrei sa-ti amintesti de faptul ca odata reusise sa ajunga centrul economic al lumii gratie traficului zilnic de pana la cateva sute de vapoare. Intre timp dimensiunile vapoarelor au crescut, istoria si-a facut de cap, iar decaderea orasului a venit la fel de repede, locul sau fiind luat de Amsterdam, Genova... Azi Anvers-ul e denumit si orasul diamantelor. Long history. Ce a ramas sunt multe magazine care comercializeaza pietre pretioase. Alte detalii nu am, fiindca am privit doar vitrinele. Piata centrala - Grote Markt, catedrala si alte biserici (intr-una e inmormantat Rubens) sunt opriri clasice.


     Gent, Ghent. Oprire speciala pentru un muzeu al design-ului industrial - colectii intregi de aspiratoare, filtre de cafea, scaune din secolul 12 incoace... pana la cea mai recenta colectie pornita, cea de telefoane mobile. Plus niste expozitii foto cu imagini din secolul XX premiate de marile agentii de presa. A nu se intelege ca la Gent peisajul este diferit de celelalte orase din Flandra. Tot cladiri medievale, biserici gotice, flori si canale. Si un drum pana la Ypres. Flandra e o zona in care s-au dus batalii crancene , din-alea de transeu in WW1, iar la Ypres a fost redeschis in 1998 un muzeu al campurilor de lupta. Retehnologizat, iti ofera o experienta interactiva: sunet, imagine 3d, etc. Atunci cand intri, pe bilet scrie un nume. E noul tau nume in realitatea de atunci. De aici incolo, prin toate salile prin care te invarti, vei fi acel nume si vei trai experienta razboiului prin el. Pana la iesirea din muzeu, din trei cati am intrat, a scapat cu viata unul singur. E o modalitate dura de contact cu razboiul. La un moment dat auzi si vezi scris: You did not survive. You died at 26. Poate din cauza asta am ales sa mergem si intr-un cimitir militar unde erau ingropati soldati britanici. Partea luminoasa a muzeului e povestea armistitiului de Craciun din 1914. Chestia aia pe care o vezi in filme, cu soldati care se intalnesc in no man's land si sarbatoresc impreuna, canta si isi fac cadouri, a fost pe bune.


     Bruges, Brugge. Save the best for last. Venetia Nordului. Mi-am zis: marketing turistic, vrajeala. Gresit! Bruges e cam ce are Belgia mai fain de oferit. In interiorul orasului vechi nu circula masini. Pe stradute cu piatra cubica apar de peste tot biserici si muzee. Atmosfera relaxata. Canale mai mici decat cele din Amsterdam iti dau o senzatie de intimitate aparte. Lebede, rate, porumbei. Timp asezat intre paranteze si loc in care iti blestemi aparatul foto cu cei 3 megapixeli pe care ii are (era 2005!) fiindca pozele nu iti ies asa cum ai fi vrut.






SHARE:

luni, 3 august 2009

Jurnalul din Peru: part 8

De gustibus 

     Daca ajungi in Peru nu poti rata cateva dintre specialitatile casei. La Arequipa gasesti cea mai buna supa de creveti. Baga in ea orez, ou, cartof, uneori morcov, alteori mazare plus creveti babani si un condiment neidentificat pana la acest moment. Alta delicatesa e aici porcusorul de guinea - cuy. Animalul a fost domesticit de peruani si folosit pentru carnea sa frageda cu proprietati nutritive. E ca un fel de pui. Un pic mai gustos chiar, mai crocant, fiindca raportul piele prajita / carne e ceva mai mare in cazul lui. Un alt fel de carne servita in toate localurile este cea de alpaca (animalul arata asemanator cu o lama). Carnea e relativ gustoasa, cam ca o vacutza de la noi. In rest porcul obisnuit - chuletas, chicharones si fructe de mare in diverse combinatii - tacu tacu e o mancare cu orez, fasole si fructe de mare. Alte garnituri traditionale sunt cele din porumb, de toate marimile - cuzqueno e cel gigantic, si de de toate culorile - inclusiv unul negru.


     Din acesta din urma se face si chicha morada. Reteta pe care am auzit-o suna cam asa: cureti boabele de pe 2 stiuleti, le fierbi in 2 litri de apa, adaugi zahar si zeama de lamaie. O lasi la racit si ai o bautura racoritoare de culoarea vinului rosu. Nu lipseste din meniurile restaurantelor, dar e de fapt o bautura foarte ieftina, consumata de majoritatea populatiei. Alta bautura specifica este pisco-ul. Alcool extras din struguri. Luat de sine statator e foarte tare - undeva la 40 de grade, dar toate localurile il vand sub forma de cocktailuri gen Pisco Sour - 2 degete de Pisco, lime juice si shake, shake... Am descoperit Inka Cola - o marca aflata acum sub imperiul Coca Cola, dar cu traditie veche in Peru. Galben fosforescenta ca si cum te-ai usura radioactiv. Turistii nu se inghesuiau, dar mie mi-a placut. Asta pana cand am aflat ca exista ceva si mai national - Kola Real - un brand peruan 100%.


     Marea nebunie raman insa sucurile naturale. Liste intregi in meniuri, simple, mixate, speciale, cu lapte. Tot ce ai putea dori si totul la scoruri jenant de mici pentru portofelul european, chiar si al celui estic. La deserturi nu prea ai de unde alege. Fac pancakes, servesc dulceata si fructe - in strada se vand mai ales capsuni, ananas feliat si banane pitice. Tot in strada, la dughene, gaseai de la legume prajite si friptane, la seminte, dulciuri si racoritoare.


     Pozele din aceasta ultima parte de jurnal n-au nicio legatura cu tema macarurilor si bauturilor peruane. N-am avut inspiratia sa le fotografiez. Dar sunt foarte reusite si sunt ale lui Mishu. La final nu pot sa spun decat ca Peru e o alta lume si ca daca cineva simte o chemare stranie catre locurile astea, nu va fi dezamagit.



     Iar despre pustiul asta o sa scriu intr-o zi o amintire peruana.
SHARE:

duminică, 2 august 2009

Jurnal din Peru: part 7

Machu Picchu

     Ultima frontiera, punctul terminus, cireasa de pe tort. Ca sa ajungi acolo iti bati capul un pic: taxi colectivo de la Cuzco pana la Ollanta, tren oficial (scor minim de persoana pentru un dus 35$) pana la Agua Caliente si autocar pana la intrarea in sit. Agua Caliente rasuna o data la doua ore, cam atat de des ajung trenurile care descarca turistii. E probabil cel mai turistic loc din Peru.


     Cumpar o carte - Hiram Bingham - The Lost City of Incas. 1948. E omul care a readus locul ajuns minune a lumii pe harta. Dupa o pauza de 300 de ani, Machu Picchu a fost redescoperit. Omul era mai degraba un academician, initiat in arheologie si pasionat de aventura. Nu aveam mari asteptari de la carte. Adevarul e ca e incredibila. Arheologia devine interesanta, e completata de informatii din arhitectura si inginerie, de geografie si etnografie, de cercetari lingvistice. Toate sursele de pe vremea cuceritorilor sunt consultate si reasezate. Si din toate ajunge sa reiasa o prezentare cu argumente, explicatii si semne de intrebare. Prima parte descrie civilizatia incasa. N-am putut sa las cartea din mana. A doua face o istorie a ultimilor 4 inca de dupa sosirea conquistadorilor. A fost o lupta dusa cu toate armele: de la trupe aruncate in lupta, la diplomati mierosi, tradari, calugari trimisi sa predice in pustiu si politici meschine. Urmeaza, in partea a treia, o descriere a expeditiilor in urma carora Bingham a ajuns la Machu Picchu. Totul devine foarte vizual.


      Drama actuala a sanctuarului poarta numele de industrializarea turismului. E un loc incredibil, asezat spectaculos. Militar - aproape inaccesibil. Artistic - asemanator unei simfonii. Problema e ca turistii navalesc in hoarde. Sunt adusi cu autocarele in flux continuu, astfel incat dupa 10:30 a.m peisajul devine pur si simplu inghesuit. De la 7 la 10 ai insa timp sa simti cu adevarat locul. Te uiti la terase si nu iti vine sa crezi. Incasii au urcat muntele cu pietrele in spate, le-au pus una peste alta, au adus si pamant, si ingrasamant. Au inserat un sistem de irigatii simplu, dar functional. Fara roata, deci fara scripeti, folosind planul inclinat si barele de bronz manipulau bolovanii. Cei mai mari au o greutate estimata la 20 de tone! Am prins o zi cu nori si ploaie. Suntem in sezonul uscat. Nu vreau sa stiu cum e cel umed.





SHARE:

sâmbătă, 1 august 2009

Jurnalul din Peru: part 6

Cuzco, orasul turistic

     Trebuia sa ajungem in Cuzco la pranz. Am ajuns cu 12 ore mai devreme, la 2 dimineata. Explicatia e simpla pentru tara pe care o vizitam, dar neobisnuita pentru noi. Maine in Peru e greva. Nu se stie cat tine. Optimistii au zis 1 zi. Pesimistii au mers cu numaratul pana la 4. Ce inseamna greva? Blocheaza drumurile. Chestie care la noi ar fi ilegala. La ei este banala. Drumuri nationale, drumuri in orase, tot. Daca nu plecam de la Puno, riscam sa ramanem acolo cateva zile. Asa ca pentru Peru, oricat de bine ai planifica, oricat ai rezerva, oricum ai calcula, niciodata nu poti fi sigur 100%.


     Cuzco e alta mancare de peste. E hiperturistic. Din 20 in 20 de secunde cineva vrea sa iti vanda ceva: ochelari de soare, caciuli si fulare, argintarie, tablouri, chiar si masaj. Evident totul inca. Zici no, gracias si mergi mai departe. Sunt ok, nu te haituiesc, nu te bat la cap. Doar ca in alti 5 metri e altcineva cu altceva. Si in centru chestia asta nu se opreste. Ajungi vlaguit si te retragi intr-o piata secundara. Te asezi pe o banca, te descalti, te uiti la fantana arteziana. Scoti agenda si notezi primele impresii. Cuzco in Quechua insemna Buricul Pamantului. De aici au pornit incasii sa cucereasca lumea. In Plaza de Armas au o catedrala si o biserica. Ma uit la una. Ma uit la alta. Nu stiu care e una si care e cealalta. Citesc ca dominicanii au construit biserica ca sa rivalizeze cu catedrala. Disputa a ajuns pana la Papa, dar pana a venit raspunsul lui (vestile circulau pe corabii care traversau lumea), dominicanii erau deja gata cu constructia. Ce sa faca? Sa o darame? Amandoua au ramas pe pozitii, la fel de impunatoare.


     Ca peste tot in Peru, cutremurele sunt o mare problema. La Cuzco, la 1650 si 1950 au cazut biserici si case coloniale. Doar zidurile incase au ramas neatinse. Piatra pe piatra, fara mortar, intr-o structura tip puzzle, bolovani mai mult sau mai putin slefuiti de 3-4-5 tone in mod obisnuit. Secretele ingineriei si arhitecturii incase vor ramane necunoscute, dar un lucru e cert si functioneaza ca o lege generala - nu tot ce functioneaza si foloseste intr-un spatiu poate fi uzat la fel de usor si bine intr-un altul.

     La fel de necunoscut va ramane si locul unde incasii au ascuns o parte din bogatiile lor. Pizzaro a cerut, atunci cand l-a prins pe inca (inca=rege, monarh), o camera de aur si doua camere de argint. Le-a primit. A urmat un botez crestin a inca-ului facut cu forta si, apoi, decapitarea lui. No comment. In descrierile primilor conquistadori apare un soare din aur pe care incasii au reusit sa-l faca nevazut in muntii pe care spaniolii nu i-au cucerit niciodata, acolo unde incasii au continuat sa traiasca dupa legile lor zeci de ani dupa sosirea cuceritoriilor, protejati de o natura dura.


     Aici e ceva socant pentru mine vizavi de peruani. Cum un localnic - ok, un rezultat al amestecului bastinasilor cu spaniolii, care e catolic, dar care sarbatoreste si Inti Raimi - sarbatoarea Zeului Soarelui (din punct de vedere crestin o celebrare pagana, nu-i asa?) se roaga la un altar din aur, din aurul furat din templele stramosilor lui de cuceritori. Un om care traieste atat de modest (cativa cartofi si niste porumb - atat mananca in fiecare zi!), inchinundu-se la cateva sute de kile de aur si la o divinitate de import. Mi se incalceste mintea.


SHARE:
© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig