Cum fu 2023?

 

     Rapunsul scurt: cu de toate. In varianta lunga si pastrand ordinea cronologica: am revizitat Pisa si Mara a urcat pe propriile-i piciorute pana in varful turnului, am petrecut doua nopti in spital pentru o operatie (chestie pe care o marchez ca premiera absoluta, dar nu-mi propun sa o repet), am citit Maestrul de Cristopher Clarey pe care la final de an o declar cea mai faina lectura pe 2023 (cand o carte te face sa vezi/revezi meciuri de tenis pe yt, e clara treaba), am revizitat Viena unde cele mai bune fotografii se fac cu cladiri (nu cu oameni, ha ha). Am planuit mult si bine a doua calatorie in Bulgaristan, iar asta m-a invatat ceva important: cu cat planuiesti mai in profunzime si cu rabdare (fara sa cazi in obsesie), cu atat ai parte de o experienta de calatorie mai intensa si mai placuta. Am descoperit si carnetele cu insemnari pe care le face Jose Naranja. De care sunt pur si simplu indragostit. Am revenit si pe la Nucsoara unde am facut o tura de lac. La capitolul seriale il incoronez la final de an indubitabil pe Bear. Dar la capitolul filme... desi toata industria zice ca a fost un an foarte bun... eu nu am rege. Nu am vazut un film despre care sa pot spune ca e de neratat in viata. Tot timpul anului a fost despre apartamentul nou, despre operatiunea balconul cu un alpinist utilitar, despre ferestre si usi, despre zeci de saci umpluti cu lucruri, despre mobila, aparatura si decoratiuni. La 1 septembrie ne-am mutat, desi nu aveam inca cadre de pat. Pe 30 decembrie toate s-au asezat parca la locul lor. 

L'ultima notte di Amore

 

     Tot din seria recuperarilor. Un thriller italienesc despre care am stiut ca o sa-mi placa de la primele cadre aeriene de peste Milano cu muzica aia care te baga intr-o stare. Cand trag linie, la final, L’ultima notte di Amore iese pe plus peste tot: poveste, filmari, actorie. Asa ca recomand. Am ramas cu un semn de intrebare pe ultimul cadru, dar sap acum online poate ma lamuresc. 

Un triomphe

 

     A doua recuperare la final de an: un frantuzesc cu priza la public despre dragostea de oameni si teatru. E cam imposibil sa nu-ti placa acest film pentru mesajul lui profund uman si pentru felul relativ discret in care stie sa-l livreze. Rezum Un triomphe intr-un cadru (trupa coboara din autocar, sunt toti goi pusca, beau sampanie si danseaza in jurul stalpului de care e arborat drapelul francez) si un (non-)sens:

Past Lives

 

     Una din recuperarile pe care mi le-am propus la acest final de an. Asteptari mari si… livreaza! Genul de film poetic, de vazut intr-o sala pustie sau cu un pahar de vin acasa. Matur, desi e un debut, inteligent meditativ, retinut, vizual carismatic. Il rezum intr-un cadru si un concept:

Chris van Tulleken: Ultra-proccesed People

 

    Putea sa fie la jumatate ca volum si nu s-ar fi pierdut nicio informatie relevanta. Dar poate oamenii au nevoie de o “poveste” si atunci cand vine vorba de stiinta, asa ca van Tulleken le-o serveste frumos scrisa.

     Ce-am aflat? Istoria “untului” nemtesc pe care nu o stiam. Evident m-am dus si la propriul frigider si… soc! Pe unul din pachetele de unt (luat de la Lidl) scria asa: Ingrediente: unt, sare. Deci: unt cu ingredientul unt. Ati prins-o, da? Pe alt pachet nu scria nimic. Adica nu scria nicaieri pe pachet ce ingrediente au fost folosite. Asta era un unt irlandez. Mi-a explicat Mishu ca i-a explicat Silvie ca Irlanda nu e in UE si de-aia… n-am inteles nimic. Cert e ca de acum ma uit la ingrediente. Ce-am mai aflat? Ca e mult mai naspa prin alte locuri, pe unde nu prea ai alternativa la UPF-urile (ultra processed foods). Nu zic doar de mk ultra agresiv, de preturile mai accesibile, de faptul ca mananci instant, zic ca exista locuri unde pur si simplu nu mai exista alternativa chiar si cand esti dispus sa o cauti si sa platesti extra pentru ea. Partea cu reglementarea sau lipsa ei, naspa. Partea cu studiile care lipsesc sau cand apar sunt ingropate de baietii destepti din pr… naspa iar. Si partea cu responsabilitatea. Aici van Tulleken se pozitioneaza neasteptat pentru mine. El zice ca un consumator de UPF e mai degraba un junkie si ca nu i se pot reprosa prea multe. Si ca societatea si statul trebuie sa intervina, sa informeze, sa legifereze. Cam ca la tutun. Poate din cauza ca sunt roman, eu am asteptari 0 de la stat si vad salvarea doar la nivel de individ si doar cu o vointa extraordinara.