007: Road to a Million

 

     Un game show in care s-au bagat carute si inca niste carute de bani, dar care e mai obosit si mai trist decat mi-as fi putut vreodata inchipui.

      Conceptul e ca perechi de concurenti traverseaza lumea-n lung si-n lat, ajung in locuri in care James Bond a scris istorie cinematografica, si sunt pusi in fata unor probe. Daca raspund corect / rezolva corect, atunci merg mai departe in drumul catre milionul de pounds, daca nu, sunt out. Pe hartie, sunt fan. Pe vazutelea…

     Locatiile, recuzita folosita, inclusiv momentul zilei in care se filmeaza, Brian Cox, totul e pe barosaneala. Ceea ce n-ar fi deloc rau daca ar veni la pachet cu niscaiva adrenalina, agitatie, emotie. Dar show-ul e lent si aseptic. Personajele nu ies cu nimic in evidenta, povestile se simte ca le ies pe gura la comanda producatorilor. Intrebarile sunt aberant de usoare, ceea ce contrasteaza dureros cu toata desfasurarea de forte. Clar tine si de gust, si de obisnuinte, dar acest 007 imi pare doar un tool de mk care ma face sa ma reapuc de Amazing Race ca sa-mi dreg increderea ca se poate face televiziune misto.

Garden of Lights: Alice in Wonderland

     In Gradina Botanica, pana in 3 martie 2024, poti servi un tur de Alice in Wonderland. 

     Personaje in marime XXL, tuneluri colorate, jocuri de lumini pe muzica si un quiz cu zece intrebari la care noi am ramas cu bucuria rezolvarii corecte pentru ca premiile (inteleg ca niste bomboane) se terminasera. 

     Un tur tureaza cam 45 de minute, iar pe traseu se afla si o rulota cu ronti cronti de unde mirosea a scortisoara. De unde zic ca s-ar gasi si un vin fiert. Recomand. Turul, nu vinul, ca nu l-am probat.

Shazam!, scena mea favorita

 

Sicario: Day of the Soldado, scena mea favorita

 

Nucsoara si Corbii de Piatra

 

     E al doilea an consecutiv in care, in vacanta Marei de la final de octombrie, mergem in Livada Bunicului. Am stat mai putin, n-am prins vremea ireala de anul trecut, ba chiar o zi a plouat nonstop (niste urme de Ciaran?) si am fost prin aceleasi locuri. Casa Elisabeta Rizea e inca work in progress, am facut o tura completa de lacul Nucsoara unde au aparut o vila (facuta cu bun gust, ce-i drept) si niste acareturi nautice, Casuta Albastra e la locul ei, la fel si Manastirea Corbii de Piatra. Un drum in lucru ingreuneaza accesul spre Copacii Pietrificati, dar mai bine asa decat cu valurile de pe sosea care de la an la an par mai adanci. Argesul ramane judetul in care soferii nu inteleg ca drumul are doua, repet do-ua!, benzi, cate una pentru fiecare sens de deplasare. In rest, sa vorbeasca pozele.

About Dry Grasses

 

     Al doilea din doua filme bifate de mine in cadrul les films des Cannes. Cu Nuri Bilge Ceylan am o relatie veche si speciala, care dateaza de la un dvd cu Uzak al carui afis mi s-a parut haituitor intr-un raft de pe Istiklal acum mai bine de 10 ani. Dar acest About Dry Grasses, care judecat formal are intreg ADN-ul regizorului, nu m-a atins aproape deloc.

     In primul rand vizual, unde nu am balit dupa nicio incadratura, n-am fost dat pe spate de nimic. Bine, mai putin portretele fotografice si pustoaica in slo mo in ninsoare. Alea sunt faine, dar tot e putin, au fost filme unde mi se parea ca turcul face mult mai multa poezie cu imaginile sale. In al doilea rand narativ. N-am prins foarte bine zona kurda a povestii, iar emotional nu prea am gasit de ce sa ma agat. N-am iesit nici cu o idee in cap dupa 3+ ore de vizionare.