Scarlett

 

     Asa a botezat-o Mara.

24 ianuarie 2021, Parcul Tineretului, 14 grade Celsius

Acasa, pe drum

 

     Mi-a facut cu ochiul acum multi ani din vitrina de la Humanitas Kretzulescu, dar abia de acest Craciun am primit-o de la Mosu'. Un jurnal, tinut pe parcursul al catorva ani, care alterneaza intre jurnalismul pe teme sociale grele pe care il fac autorii si timpul lor liber petrecut tot nomad, prin diverse locuri putin umblate din tara si strainatate. 

     Fotografiile lui Cosmin Bumbut, insirate in primele pagini ale lui Acasa, pe drum sunt intime si vii. Dar cumva pastreaza o distanta. In schimb scriitura Elenei Stancu te da cu mintea si sufletul de tot ce au experimentat ei de la scene de o saracie agonizanta care se intampla fix la o aruncatura de bat de noi si pana la realitatea nefardata (adica una cu foarte bune si mai putin bune) a vietii traite intr-o autorulota. Daca ar fi fost doar primele nu cred ca as fi putut sa indur cartea, daca n-ar fi fost cele din urma parca n-ar fi avut scop.

Acasa, pe drum: 4 ani teleleu, Elena Stancu si Cosmin Bumbut, editura Humanitas, 2017    

Tenet

 

     In sfarsit l-am vazut. A fost singurul film pentru care am vrut cu disperare sa ajung la cinema in pandemie. Apropo, Nolan s-a cam suparat pe Warner ca a dat drumul filmului in online si e probabil sa -si mute taraba creativa. Eu unul m-am bucurat, l-am vazut pe Tenet pe Rakuten TV, serviciu despre care habar n-aveam ca exista in Ro. Nu l-am vazut promovat nicaieri. Conditii: 13ron pentru 48 de ore, avail in HD. Cum e Tenet? Nolan pur sange. 

     Daca v-ati scarpinat in cap dupa el, e ok (gasiti pe net o gramada de articole care explica pas cu pas ce si cum). Asa sunt filmele lui Nolan cand le face dupa gustul si mintea lui. Joaca lui favorita e cu timpul. Tenet nu face exceptie. Eu am pickuit destul de bine clue-urile - daca vad o gaura intr-o fereastra, una care nu pare la locul ei, mi-e clara treaba... Dupa Inception de exemplu, am fost mind blown. Acum am mers cat de cat cu povestea, anticipand-o destul de bine. Pe alocuri muzica mi s-a parut exagerat de sus, dar avantajul vizionarii acasa e ca poti regla lucrurile. Nici partile filmate "pe dos" nu mi se par foarte ofertante cinematografic. Iarasi compar cu Inception pe care l-am gasit mai spectaculos vizual. Nu simti insa cand trec peste doua ore de film cu Tenet, Nolan stie sa iti ofere o experienta intreaga, te provoaca mental tot timpul. 

Sunset Freeze

 

     18 ianuarie 2021, Parcul Tineretului

The Rum Diary - prima si a doua vizionare

 

     Prima oara cand l-am vazut pe Rum Diary am fost la cinema, iar randurile de mai jos au fost scrise dupa acea vizionare din 2011. Eram cam pretentios si intepat:

     Creatie ce are la baza cateva manuscrise din tineretea lui Hunter S. Thompson, The Rum Diary e departe de nebunia din Fear and Loathing in Las Vegas si, mai grav, lipsit de orice directie. Cu toate astea se salveaza miraculos gratie umorului neconventional si sarmului sau exotic. 

     Jurnalist de profesie, romancier prin vocatie, Hunter S. Thompson a petrecut o parte infima din viata sa agitata la San Juan in Puerto Rico la inceputul anilor 1960. Erau vremurile cand opera cu cantitatile din ce in ce mai mari de alcool, in special de rom, dar in care LSD-ul, mescalina sau cocaina ii erau ca si necunoscute. Aceste experiente au fost filtrate fictiv prin ochii lui Paul Kemp, un alter ego al autorului, publicate 40 de ani mai tarziu si ecranizate in 2011 in regia lui Bruce Robinson, un domn care n-a mai stat la carma unei pelicule de aproape 20 de ani. Ce trebuie sa stabilim de la bun inceput e ca adevaratul autor al lui The Rum Diary este de fapt Johnny Depp, actorul principal, cel care a gasit manuscrisele, fan declarat al scriiturii lui Thompson si mai mult decat dornic de a-l aduce pe autor iarasi in fata publicului (Depp a fost vioara intai si in Fear and Loathing in Las Vegas), chiar cu riscul interpretarii unui personaj la jumatatea varstei sale reale. Thompson avea 22 de ani in 1960, Depp se apropie cu pasi repezi de jumatate de centenar. 

    Asadar Paul Kemp, un aventurier deghizat jumatate in ziarist cu CV scornit, jumatate in scriitor care isi cauta inca vocea, aterizeaza in visul tropical al Americii inscrise deja pe drumul obezitatii: o insula paradisiaca cu plaje sublime – lucru care se vede destul de clar si din pelicula, numai buna de fraierit bastinasi si de dat tunuri hoteliere. Desi nu se poate abtine de la mici intepaturi politice – aflam de exemplu ca liberalul este un comunist educat care vorbeste ca un negru – Rum Diary nu intra nicaieri pe fagasul unui manifest adevarat. Si spre final, cand spectatorul asteapta o lovitura ziaristica de rasunet, lucrurile refuza incredibil sa se intample. Pe o alta latura filmul dezvolta un triunghi amoros intre Kemp, Chenault, o femme fatale in interpretarea lui Amber Heard (ati vazut-o recent in Drive Angry), si afaceristul veros Sanderson – un Aaron Eckhart cam subfolosit. Nici aici lucrurile nu sunt explorate suficient. Chenault are in permanenta un aer gonflat, iar idila se termina in coada de peste cand Kemp, Don Juan-ul de ocazie, o postura cu care Depp e familiarizat cinematografic, se trezeste abandonat fara o explicatie. Ironia e ca, desi in film traim vremuri in care aventura e inca palpabila, nimic cu adevarat aventuros nu pare sa se materializeze. 

     Si totusi The Rum Diary are sanse bune sa castige inima spectatorului prin cateva momente de comedie iesite din tipar. Kemp e sarmant – nu stiu daca Depp mai poate fi si altfel decat sarmant, Moburg in interpretarea lui Giovanni Ribisi e un personaj secundar dintre cele mai excentrice vazute pe marele ecran, dialogurile cu dublu sens abunda, situatiile hilare sunt lasate sa se rostogoleasca in voie, iar atmosfera fermecatoare si lejera, bine imbibata de alcool, explica cumva natural o naratiune modesta. Eu unul am iesit din sala de cinematograf gandindu-ma cum ar fi fost daca Charles Bukowski ar fi trait in Caraibe. 

     

     A doua vizionare s-a intamplat in 2013 cand am cumparat filmul pe dvd (oferta irezistibila de 9,9 ron). Atunci l-am privit mai lejer si am scris mai relaxat:

     Rum Diary e genul ala de film de care ti se face cumva dor. Ce imi place la el? Pe rand: personajele principale - un grup de "ciudati", prieteni cu bautura, cu luptele de cocosi si cu vorbele mari, picatura de miez politic - care e Puerto Rico-ul adevarat - cel din hoteluri, cazinouri, sali de bowling si plaje private pentru americani supraponderali sau cel al localnicilor cultivatori de trestie de zahar?, tusele de umor fin prezente ici si colo si, nu in ultimul rand, atmosfera tropicala - locatii si decoruri, coloana sonora, figuratie. Toate defectele pe care i le-am gasit atunci: glisarea de la politica la gagicareala si inapoi, subtirimea lui generala si finalul desumflat... le iert azi parca mult mai usor. Kemp dixit: "They come off the boats like locusts. Beasts of obesity. Asses that wouldn't feel an arrow. The great whites. Probably the most dangerous creatures on earth."

Tony Parker - The Final Shot

      

     Fiindca am vazut Last Dance, Netflix m-a anuntat ca a intrat zilele trecute un alt documentar despre un baschetbalist - francezul Tony Parker. Zis si vazut!

     Concluzia mea dupa cele 90+ de minute vizionate nu e noua - capul bate picioarele! TP nu avea calitatile fizice sau background-ul care sa-l propulseze unde a ajuns: 4 inele de campion cu Spurs, MVP al unei Finale NBA, campion european cu Franta si medaliat cu Legiunea de Onoare. Mi-au placut mult detaliile despre relatia cu Gregg Popovich si imaginile a la MTV Cribs. Materialului ii lipseste insa orice umbra, orice slabiciune sau semn de intrebare. E o oda nesfarsita si atat.

Decembrie 2021 in EPL

 

     A fost o luna plina de fotbal, lucru tipic pentru EPL, dar si cu ups & downs din motive epidemiologice. Au fost primele meciuri cu spectatori, ce-i drept doar cateva mii, dar apoi in Londra si in sudul Angliei s-a revenit la jocul fara spectatori. Au fost meciuri anulate, un antrenor care si-a condus echipa de acasa, din izolare, si meciuri jucate fara jucatorii confirmati cu covid. Desigur Mou s-a suparat, nici nu mai conteaza motivul. Cel mai important e ca l-am revazut pe Raul Jimenez zambind alaturi de bannerele de sustinere afisate de cei de la Wolves. O imagine mai frumoasa nu cred sa existe. Si a fost demis primul antrenor din acest sezon - Slaven Bilic i-a lasat locul lui Sam Allerdayce. Si s-a tinut un moment de reculegere in amintirea lui Gerard Houlier, pe un Anfield in a carui tribuna l-am vazut pe Ian Rush. 

 

     Marile echipe s-au impiedicat serios. Parca la Spurs a fost cel mai evident. Firmino i-a zdruncinat dupa ce le-a luat toate punctele pe Anfield in ultimul minut de joc. Leicester i-au taxat apoi asa cum le sade bine vulpilor (2-0), iar Wolves, cu probleme mari la finalizare, tot au reusit sa le smulga un egal. De unde pareau rivali pentru Liverpool, iar Kane si Son dadeau masterclass-uri de contraatac, Spurs au coborat pe 7 in clasament si nu s-au putut aduna. Mou parcheaza prea des si prea repede autobuzul si chestia asta risca sa-i explodeze in fata. 

     Alta contraperformanta ii apartine lui Chelsea. Everton, Wolves si Arsenal i-au luat toate punctele. Iar cu Villa, Blues au luat un singur punct. Au ajuns pe 6 la general si deja discutiile despre cat de capabil e Lampard si despre transferurile prea tinere facute se intetesc. Pana si Mendy a gafat in poarta, asta dupa ce reusise in primele meciuri sa dea stabilitate defensivei. Ceva s-a dereglat si cand joci la 2-3 zile reparatiile din mers nu-s usor de facut. Sigur ca daca te uiti la Arsenal, care dupa doua victorii consecutive zace pe locul 13, situatia lui Chelsea nu e ingrozitoare. 

     City si United au pierdut si ele puncte. Mai intai a fost derby-ul local, un meci sforaitor terminat alb. City a surprins neplacut cu 1:1 cu West Brom, culmea ca dupa acest meci a fost demis Bilic! United a condus de doua ori si a fost egalata de la fel de multe ori cu Leicester. Niciuna din echipele din Manchester nu arata si nu strange puncte ca o rivala la titlu pentru Liverpool. 

     Care Liverpool nici ea nu arata si nu puncteaza ca o campioana. Da, a prins o zi de gratie cand i-a administrat lui Palace un 7-0 istoric, dar au fost si remize jenante cu Fulham, West Brom si Newcastle. In jurul lui Salah se invart tot felul de stiri - ca n-ar mai fi fericit la Liverpool, ca s-a suparat ca n-a fost pus capitan, ca ar urma transferul la Real Madrid. 

     Rezultatul final? Un clasament mai strans ca niciodata. Sunt 9 echipe in 7 puncte si cateva restante de jucat care ar putea sa stranga si mai tare lucrurile la varf. Se spune ca cine e de Craciun pe primul loc, ia titlul in Anglia. Anul acesta ar putea, la fel de bine, fi exceptia care confirma regula.