Acum vreo 6 ani m-am dat jos dintr-un tren fara sa am habar ca Midi e acelasi lucru cu Zuid. Bine, nici nu conta foarte tare. Nu aveam o tinta precisa, umblam brambura. Eram in Bruxelles pentru prima oara si era 6 dimineata, pe strazi era pustiu. N-aveam cui sa cer vreo indicatie, asa ca am luat-o la pas pe un bulevard. Maurice Lemonnier ii zicea. Primele senzatii au fost ca sunt intr-un urias second hand si ca e plin de gunoaie. Dupa un somn bun la hostel eram insa gata de explorari avansate.
Am coborat la receptie si am pescuit o harta micuta. Tipul m-a intrebat ce vreau sa vad. Bruxelles-ul, zic. Rade. Ai venit cam tarziu. Am ajuns mai devreme, dar mi-era somn. Rade iar si zice: noi am avut pana ieri covorul de flori desfasurat in Grand-Place... Imi arata niste poze pe peretele din spatele lui. Ati ajuns cam tarziu. Si, la cum aratau pozele, asa era. Mi-am promis atunci ca o sa vin sa-l vad.
N-am spus-o nimanui, nici macar n-am spus-o cu voce tare, a fost un fel de promisiune tacuta fata de mine insumi. Se zice ca astea sunt cele mai puternice si ca de cele mai multe ori le duci pana la capat. Am pandit 6 ani un eveniment care are loc o singura data la 2 ani, mereu intr-un weekend din luna august, cu o traditie datand de la inceputul anilor '70. Si l-am vazut.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu