N-am mai fost pe munte de o eternitate. Cand am intrat pe traseul din Busteni si am vazut un panotaj cu traseu periculos, doar pentru turisti echipati si antrenati, mi-am imaginat ca e o idee buna sa tii la distanta fufele pe tocuri si cocalarii cu pet-ul de bere lipit de mana. Misuna prin statiune si le vin usor idei. Eu aveam bocanci, apa suficienta si eram cat de cat in forma. Cine sa-si imagineze ca dupa 20 de minute un bondar artagos avea sa-si lase acul in genunchiul meu... Daca alaturi de mine si de Tudor ar fi fost si Andrei, sigur stia el o planta cu care sa dau pe genunchi. S-ar fi facut bine numaidecat. Dar fara Andrei... am mers mai departe. Genunchiul s-a umflat. Poate de la intepatura, poate de la efort. Fetelor, daca vreti cardio sau fesieri de fier, Jepii mici va asteapta. Cel mai nasol era cand auzeam galagia confratilor celui care ma piscase. La doua piscaturi n-ar mai fi fost de gluma.
Urcam si tot urcam. La un moment dat ne napadesc fluturii si-l intreb pe Tudor, el fiind o enciclopedie bipeda, cat traieste un fluture. Imi raspunde sec: pana il omori. Asadar suntem in creierii muntilor, doar niste straini est-europeni bine echipati ce-am mai vazut in traseu, si eu descopar ca am un partener de calatorie sadic. Super. Soarele ne prajeste. Tudor scoate o sapca si niste ochelari de soare. E cool. Imi dau seama ca nu sunt tocmai bine pregatit. Trei ore mai tarziu imi iau revansa la Caraiman. Doi caini simpatici foc il jeneaza pe Tudor sa manance. Eu imi impart linistit mancarea cu ei. Randul meu sa fiu cool. Pana la Cruce facem 45 de minute cu opriri din 5 in 5 minute pentru fotografii. Dupa ce am consumat jumatate de baterie pentru florile de pe drum, urmeaza sa o consum pe a doua cu panorame verzi, stanci si pasuni alpine si un Busteni vazut de suuuus.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu