Avant TIFF16

     Urmeaza editia 16 a TIFF-ului. Pentru mine va fi a 12-a oara cand merg, insa pentru prima oara vom fi 3. In 2011 cand TIFF-ul isi sarbatorea editia aniversara cu numarul 10, am scris un text despre experienta mea la TIFF-uri. Intre timp s-au mai strans inca 6 ani si treaba arata din ce in ce mai mult ca un experiment social in toata regula. Sa vezi cum se schimba un oras si un festival in fiecare an vreme de un week-end la inceput de iunie. Sa vezi cum te schimbi si tu.

     Cand am ajuns in primii ani la Cluj, orasul era cam ca Sibiul de azi. Avea istorie, traditie, un brand bun, cateva evenimente care-i animau centrul, dar cam atat. In rest era mai adormit si mai sters decat ti-ai fi imaginat. Au trecut ani si s-au schimbat multe. Orasul s-a expandat si s-a aglomerat. Acum 15 ani n-auzeai vreun claxon in drumul de la gara-n centru. Azi aterizezi cu avionul. Oriunde te uiti vezi sticla si beton proaspat. E boom in IT, sunt concerte si evenimente sportive pe care Bucurestiul nu le vede din lipsa de infrastructura. Ardelenii au renuntat partial la lentoarea lor - cea care te scotea din minti cand vroiai sa mananci de pranz intre 2 vizionari de film. Restaurantele vechi, cu aer comunist, au lasat locul unor variante rapide sau unor localuri cu design. Au ramas la locul lor cofetariile, verdele de pe dealurile orasului, Emil Boc si taxiurile mai scumpe ca-n Bucuresti. E inca orasul in care auzi pe aceeasi strada vorbindu-se romana, maghiara, germana si italiana. Iar TIFF-ul e inca locul in care vezi intrand la acelasi film o babuta in baston care se aseaza in fata sa vada subtitrarea si un punkist caruia n-ai timp sa-i numeri toate piercing-urile.

     La Bucuresti TIFF-ul n-ar fi avut sanse de supravietuire. I-ar fi dat la giole toti Miticii si s-ar fi sinucis la metrou nebagat in seama de public in al treilea an de viata. La Cluj insa a avut loc si timp sa creasca. Uneori cu greutati, cu sponsori retrasi din scurt sau cu fonduri insuficiente dinspre centru. Tot crescand asa fain intr-un an era sa faca poc! Tin minte ca existau doar 3 sau 4 locatii pentru vizionari, ca erau cozi infernale si publicul astepta intrarea badge-urilor mai intai. Asa erau regulile pe atunci. Haos, nervi, stat pe jos prin sali. Asa nu se mai putea! Lucrurile insa au evoluat, organizatorii s-au miscat - numarul locatiilor s-a multiplicat, au fost recuperate sali de cinema, in timp si reconditionate, s-a ajuns, intr-o razbunare culturala cu iz comic, sa mergi la mall pentru filme de festival. In ultimii ani se experimenteaza mult cu includerea a cat mai multor cartiere ale Clujului in circuitul festivalului. Deja s-au stabilit automatisme - daca ploua, proiectia din Piata Unirii se muta la Casa Studentilor tarziu in noapte. Iar festivalul s-a extins dincolo de puterea unui om de cuprindere. Daca la inceput erau zombies care alergau incercand sa bifeze toate filmele si chiar se laudau ca au reusit asta, acum volumul de evenimente - pentru ca la filme se adauga concerte, dans, tot felul de intalniri si proiecte - e imposibil de cuprins. Ba chiar se intampla lucruri inafara orasului.

     Eu am ramas fidel strict filmelor si Clujului. Au fost ani cand am descoperit cate o perla cinematografica - tin minte ca aici am vazut primul meu Kim Ki-Duk sau, mai recent, primul Villeneuve. Nu o sa uit niciodata senzatia de gol in stomac de dupa Cargo 200. Au fost si ani in care n-am gasit comori cinematografice, dar m-am hranit cu multe filme bune. A fost un an cand am mancat documentare pe paine pentru ca de asta mi-a fost pofta, alti ani cand am preferat titluri mai comerciale, care se vad cu precadere la lasarea noptii in Piata Unirii. Si nu cred sa fi trecut un an fara sa vad un film asiatic.

     E primul an insa cand volumul meu de filme va fi redus - planuiesc sa vad 5 filme in 3 zile de festival - iar in rest sa testam ce mai pot oferi Clujul si imprejurimile sale. Cum spuneam - nu se schimba doar Clujul si TIFF-ul, ma schimb si eu. A fost odata cand veneam cu trenul la cuseta, cu intarzierile uriase ale CFR-ului, cu cazari direct in Piata Unirii, din cauza de lipsa de fonduri, la o masa distanta de Chisu si Caranfil care nu se opreau din baut si palavrageala. Apoi cu cazari pe la rude indepartate care se minunau ca in fiecare an veneam insotit de alta domnisoara. Si mai tarziu cu cazari la aceeasi pensiune, cu aceeasi domnisoara. Iar acum? Acum am inchiriat un apartament pentru ca e musai sa avem bucatarie. Venim cu masina si am pus ochii pe cateva locuri bune de vizitat in 3. Ocolind desigur ploile zdravene, iscate din senin, pe care la inceput de iunie Clujul ni le va oferi garantat. Pentru ca unele lucruri raman totusi neschimbate.