Film prezent in competitia de la TIFF de anul acesta. O dramedie nascuta dintr-o piesa de teatru catalana de succes care mi-a adus aminte pe rand de Carnage, de Cuscrii si de The Sunset Limited.
De Carnage pentru umorul intepator al minciunilor suprapuse - parteneri care se mint intre ei, cupluri care se mint intre ele. De Cuscrii pentru ideea intalnirii surpriza intre calau si victima, pozitii care se dovedesc pana la urma interschimbabile cu usurinta. De Sunset Limited pentru dorinta de a ajunge la un miez filosofic. El rei borni cauta sa scape de aerul claustrofobic al intalnirilor dintre cele patru personaje intre cei patru pereti ai unui apartament si de monologurile excesiv de lungi. Si in mare parte reuseste. Pacatuieste doar la final cand, asumandu-si 100% originea sa teatrala, se duce intr-o zona in care personajele vorbesc direct cu spectatorul. Ce-i mai enervant e ca acolo filmul aluneca si intr-o cerseala - isi cerseste pur si simplu sensul de la privitor.
Actorie - jos palaria si o oglinda (la propriu) folosita extrem de inteligent in a comunica (la figurat) - merite ale regizorului Marc Crehuet.
Niciun comentariu
Trimiteți un comentariu