Revenge

     
     Intamplari amuzante la Union. Ajung la 19:51. Proiectionistul-casier ma priveste lung. Sta cu fundul pe treptele de la intrare. Ati venit la film? arunca spre mine intrebarea cu un aer trist, al celui care stie deja raspunsul. Zic: da. Se ridica alene si il aud cand e deja cu spatele: haideti sa va dau bilete atunci. Inafara de mine mai erau afara si intra doua doamne in etate. Bine, ce fac ele la Revenge... o sa vedem noi mai incolo. Deci e cu numar minim de bilete vandute, ma gandesc. Platesc 10 ron, bilet intreg. Pai, la pretul asta, si daca eram singur plateam 3 bilete sa vad filmul. Vad anuntul cu parola de wifi. Bine, man, secolul 21 e aici. Damful de alcool oarecare al proiectionistului-casier e taiat repede de mirosurile mai grele de la intrarea in sala, unde in dreapta e toaleta, si dinauntrul ei, unde e 100% imbacseala si aer statut. Sa nu intelegeti gresit, imi place. E o experienta adevarata fata de salile alea din mall copy-paste. Gata, gata, incepe!

     Revenge functioneaza foarte bine in primele 30 de minute si per ansamblu senzorial si simbolic. Si e un film care vine sa se aseze perfect pe teme foarte discutate azi. Dar e greu sa-i inghiti povestea in totalitate pentru ca personajul feminin isi pierde credibilitatea si totul e inecat in prea mult sange.

      Simbolic e despre cum barbatilor le place sa-si reprezinte sexul opus - sugand dintr-o acadea si nu doar - si despre cum se raporteaza la el. O bucata de carne care trebuie urmarita, vanata si consumata. Viziunea lui Revenge e 100% animalica. E o faza geniala cu un tip alergand dupa o tipa in aer liber, in desert si cu alti doi tipi in casa, unde ce se intampla afara se aude in surdina. Reactia lor e instinctiva, nu rationala. Pornesc si ei in urmarirea tipei intr-o inhaitare a animalelor de prada. De-a lungul filmului mai multe cadre cu insecte vorbesc despre relatia de putere disproportionata dintre oameni si animale. Inclusiv despre sadismul oamenilor. Propunerea evidenta a scenaristei regizoare e sa le transferam pe barbati si femei. Chestie discutabila dupa mintea mea, dar de impact.

     Sunt trei personaje masculine in film si fiecare dintre ele reprezinta o felie de realitate. Primul e tipul care arata bine si are si bani. E cel care triseaza fara sa incalce regulile hard ale societatii. N-are de ce sa o faca, victimele vin singure catre el ademenite de succesul lui. Are sotia acasa pregatind botezul copilului, iar el isi tavaleste amanta inaintea unei vanatori cu tovarasii. Al doilea e wannabe-ul. Toata viata a stat in umbra primului pentru ca ii lipseste ceva. Poate e prea scund, poate nu-l ajuta fata, poate nu are aceeasi incredere in sine. Aduna frustrari dupa frustrari si dupa un teasing imbibat cu alcool (aici e locul pentru discutia complicata cu blamarea victimei) - o violeaza pe amanta primului in lipsa acestuia. Al treilea personaj masculin mi se pare cel mai interesant. Un dolofan care stie ca n-are nicio sansa cu tipa, ii curg balele, dar si le sterge si merge mai departe. Compenseaza mancand grupa mare, iar atunci cand il surprinde pe al doilea la inceputul violului are o alegere de facut. Alege sa rontaie in continuare un baton cu ciocolata si sa dea tv-ul mai tare ca sa nu fie deranjat de chinurile victimei. Cred ca pozitia asta, cea a nepasarii intentionate, e cea mai larg raspandita si Revenge o acopera destept.


     Problemele filmului lui Coralie Fargeat incep cand trebuie sa imi spuna cum tipa devine din victima agresor. Si nu un agresor oarecare, ci unul brutal si letal. De unde are cunostinte medicale avansate si de unde stie si cateva tehnici de vanatoare, ca sa nu zic de razboi. Hai ca inteleg smecheria cu drogul nenumit care ii da energie si o anesteziaza in fata durerii, dar cum rezista ea, aproape in curul gol, noaptea in desert. Si cum functioneaza a doua zi ca dupa un somn odihnitor. Si cum trage cu arma cu precizia unui sniper. Si... tot asa. Nu suntem in lumea asasinilor din Kill Bill, unde Miresei si celorlalti le inghiteai multe, nu suntem nici viitorul din Mad Max: Fury Road unde regulile si virtutile sunt altele. Suntem in prezentul cotidian si aici e infinit mai greu sa inghiti lucrurile.