miercuri, 29 august 2018

August 2018 in EPL


     3 etape jucate in luna de debut. Si deja multe subiecte de dezbatut.

     Primul lucru, sperat si pana la un punct asteptat: City are concurenta pe bune. Liverpool are 3 victorii din 3 meciuri, a dat sapte si n-a primit vreun gol - van Dijk e stalp in defensiva, Alisson i-a salvat deja de cormorani de la a pierde puncte, Keita face de toate, iar in fata Salah arata ca sezonul trecut n-a fost o intamplare. Chit ca Herr Klopp o da mereu dupa plop zicand ca frumusetea conteaza, pe Anfield asteptarile exista, chestie fireasca pentru al treilea an de domnie a managerului si banii bagati. Si pana acum asteptarile au fost onorate.

     Tot cu maximum de puncte dupa 3 etape mai sunt: Spurs, Chelsea si Watford



     Succesul lui Spurs e iarasi sinonim cu Harry Kane. Desi multi l-ar fi odihnit pe inceputul de sezon, varful nationalei Angliei a spart ghinionul lunii august: a inscris in etapele din aceasta luna, chestie pe care n-o facuse in sezoanele precedente.

     Sarri e vulpe batrana, se tot joaca cu declaratiile privind eventuala plecare a lui Hazard si de cat timp are nevoie sa faca din echipa sa ce-si doreste, dar Chelsea a detronat-o pe City la numarul de pase reusite. Da, da, ati citit bine! Pep si sistemul lui de pase au produs mai putin decat Sarriball.


     Care e treaba cu City? Dupa 2 victorii convingatoare in care nu s-a simtit absenta lui KDB - o accidentare il va tine pe bara cateva luni - a venit deplasarea de la Wanderers unde banii chinezilor care au transferat mult sange portughez si entuziasmul unei nou promovate au tinut-o in sah pe City. Ocazii au fost - Kun a dat o bara in prelungirile meciului, dar Pep stie ca City n-are voie sa-si lase adversarele sa fuga prea departe.

     Mou si United sunt cu frustrarile. Managerul a fost al treilea favorit la a fi primul demis inainte sa inceapa campionatul. A vorbit mult si cam prost despre cum board-ul nu i-a cumparat jucatori. Isi dorea (inca) un fundas central. Desi Bailly si Lindelof au fost adusi pe carute de bani in mandatul sau si sunt bine, sanatosi si voinici. Dupa cum a mers echipa in august - 1 victorie si 2 infrangeri, golaveraj negativ (-3), sansele de a fi primul manager aruncat peste bord au crescut si mai mult. Si daca-i asculti declaratiile si esti fan United te apuca pandaliile. Cica "strategic am castigat meciul, tactic am castigat meciul, dar in teren l-am pierdut cu 0-3". Say whaaat?




SHARE:

Niciun comentariu

Trimiteți un comentariu

© Becerescu.ro. All rights reserved.
Blogger Template Designed by pipdig